„Oare atâţia Sfinţi Părinţi care au fost luminaţi de Dumnezeu şi au trăit în aceeaşi vreme cu ei [cu monofiziţii] i‑au înţeles greşit, şi venim noi acum, după atâtea veacuri, ca să‑i corectăm pe Sfinţii Părinţi? Dar nici minunea Sfintei Eufimia nu o pun la socoteală? Oare şi ea a înţeles greşit tomul ereticilor?” (Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, p. 659.)
Sfânta Mare Muceniţă Eufimia s‑a născut, a crescut şi s‑a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lângă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuieşte pomenirea ei. Iar acum se pomeneşte acea minune care s‑a făcut de cinstitele ei moaşte în vremea Sinodului al IV‑lea a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, ce s‑a ţinut în Calcedon la anul 451, prin care minune s‑a dovedit şi s‑a întărit mărturisirea dreptei credinţe. Această minune a fost hotar al Sfinţilor Părinţi, ca să nu treacă spre împărtăşirea celor rău credincioşi.
Şi s‑a început această lucrare de aici: Dioscor, patriarhul Alexandriei şi Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, pe când încă era viu dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecând cele două firi ale Lui, pe cea dumnezeiască şi pe cea omenească, într‑una singură. Şi pe mulţi din rânduiala duhovnicească şi mirenească i‑au amăgit cu această rea credinţă a lor; iar pe bărbaţii şi boierii care erau în palatul împărătesc i‑au vătămat cu acel eres şi aveau mare ajutor de la ei. Iar când s‑a ţinut în Efes sinodul cel de loc (după cel de al treilea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu mulţi ani înainte), iar mai degrabă să zicem adunarea cea tâlhărească, la care preasfinţitul Flavian (pomenirea lui la 16 februarie), patriarhul Constantinopolului şi mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gând cu Dioscor şi cu Eutihie, atunci s‑a întărit mai mult acel eres şi era primit ca o credinţă dreaptă, iar credinţa ortodoxă era lepădată ca o rea credinţă oarecare. Deci era de trebuinţă să se adune al patrulea Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei credinţe.
In vremea aceea, binecredinciosul împărat Teodosie a trecut din această viaţă către Domnul. Iar după el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfânta Pulheria. Aceşti râvnitori ai dreptei credinţe, văzând Biserica tulburată de eresuri şi feluritele certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului Sfinţii Părinţi din toată lumea creştină, ca să cerceteze şi să hotărască toate cele pentru dreapta credinţă. Deci s‑au adunat Sfinţii Părinţi în număr de 630, cu preasfinţitul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Papa Romei. Şi au fost de faţă şi rău‑credincioşii, între care începători erau Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rânduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, şi ceilalţi arhierei de un gând cu ei, şi Eutihie cu cei de o socoteală ai săi, încât mulţimea ereticilor era fără de număr. Şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul, adunându‑se în biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre Bosfor; pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului şi era foarte mare, încât putea să încapă în ea mult popor. În ea se odihneau şi moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.
În ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toţi anii izvora sânge din cinstitele ei moaşte, ca şi cum ar fi curs dintr‑o rană, şi se lua de acolo astfel: Mormântul ei era de marmură şi acoperit de o lespede tot de marmură, având înăuntru moaştele sfintei, puse într‑un sicriu de lemn. In acel mormânt de marmură, în partea stângă, era o ferestruie mică, cât încăpea o mână omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie şi se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cântarea rugăciunilor de toată noaptea şi înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sânge cu un burete legat de o vărguţă lungă de fier. Băgând acolo buretele uscat, îl scotea plin de sânge şi îl storcea într‑un vas cinstit, pregătit pentru aceasta. Iar poporul văzând sângele acela, înălţa slavă atât lui Dumnezeu, cât şi Sfintei Muceniţe Eufimia şi se ungea cu el spre binecuvântare şi tămăduirea neputinţelor lor.
Acel sânge era foarte bine mirositor, ca şi cum era amestecat cu un mir de mult preţ, însă nici un fel de mir din cele pământeşti nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sângele acela covârşea cu neasemănare toate aromatele şi tămăduia toate bolile. Iar sfânta muceniţă izvora din cinstitele ei moaşte un sânge mirositor şi tămăduitor ca acela, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori şi în alte vremi, şi mai ales când arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viaţă îmbunătăţită. Se făceau încă şi arătări multe, pentru că sfânta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă: uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică şi la mormântul ei, iar alteori celor ce erau în felurite primejdii şi o chemau în ajutor. Şi alergau spre închinare cu credinţă la dânsa în Calcedon popoare din toate ţările şi cetăţile, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunându‑se Sinodul Sfinţilor Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se săvârşească.
La acel sinod, făcându‑se multă neînţelegere şi ceartă a dreptcredincioşilor creştini cu ereticii, pentru că rău credincioşii nu voiau nicidecum să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfinţitul Anatolie, sfătuindu‑se cu ceilalţi sfinţi părinţi, a zis către eretici: „Să scrieţi voi într‑o carte mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie şi noi mărturisirea noastră şi amândouă scrisorile, pecetluindu‑le, să le punem în mormânt la preacinstitele moaşte ale Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, apoi să ne rugăm soborniceşte lui Dumnezeu cu post, ca, prin această sfântă plăcută a sa, să ne descopere care este credinţa cea dreaptă”. Aceasta zicând Sfântul Anatolie, toţi au lăudat sfatul lui. Deci au scris două cărţi: dreptcredincioşii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu‑le cu peceţile lor şi descoperind mormântul sfintei, au pus amândouă scrisorile pe pieptul ei. Şi iarăşi acoperind mormântul, l‑au întărit cu pecete împărătească şi cu strajă şi s‑au rugat trei zile cu postire.
Şi sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul s‑au dus la cinstitul mormânt al Sfintei Eufimia şi, desfăcând pecetea împărătească, când au deschis mormântul, au văzut scrisoarea celor dreptcredincioşi şezând în dreapta sfintei, iar scrisoarea celor rău‑credincioşi zăcând la picioarele ei. Şi de mirare era şi aceasta, că ea şi‑a întins mâna sa spre împărat şi spre patriarh ca o vie, dându‑le lor scrisoarea mărturisirii celei drepte. Atunci toţi s‑au umplut de bucurie negrăită şi au dat slavă lui Dumnezeu, cântând cântări de laudă şi de mulţumire sfintei muceniţe şi închinându‑se cu fierbinte dragoste moaştelor ei făcătoare de minuni.
Şi îndată toţi au propovăduit credinţa cea dreptmăritoare, ca una ce era întărită de Dumnezeu şi adeverită prin sfânta şi marea muceniţă, iar credinţa ereticilor au dat‑o anatemei. Şi mulţi dintre eretici, văzând acea minune, au trecut la dreptcredincioşi, iar pe cei care se mai împotriveau, pe aceia i‑au scos din dregătoriile lor şi i‑au trimis la închisoare. Din acel timp, zugravii au început a închipui în icoane pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia cu scrisoarea în mâna dreaptă, spre aducere aminte de acea preaslăvită minune, care s‑a făcut în timpul sinodului. Şi precum atunci, aşa şi după aceea, sfânta muceniţă n‑a încetat a face minuni şi a izvorî din cinstitele ei moaşte sânge mirositor ca mirul. […]
(Din volumul „Acceptăm unirea cu monofiziţii?”, autori – Ion Vlăducă, drd. Dumitru Popescu şi drd. Dumitru Fecioru, Editura Predania, 2008, pp. 285-288.)
Asi dori sa scriu cateva cuvinte despre Sf.MC.Eufimia. Pana azi nu imi era cunoscuta asa cum imi sunt cunoscuti sfintii din calendarul ortodox, cei pe care ii stiu majoritatea dintre noi. Vreau sa va povestesc cum am aflat eu de Sf. Eufimia. Azi noapte,(23 iunie) in jur de ora 3, bineanteles dormeam, am auzit un zgomot in camera,si m-am trezit. Am aprins lumina si ma uitam in partea de sus, dinspre sifonier de unde venea zgomotul sa imi d-au seama ce se intampla. Intr-un final am realizat ca este vorba de un fluture de noapte care se zbatea prin nu stiu ce punga care se afla sus, pe sifonier. Am reusit sa prind fluturele, l-am dat afara pe usa….dar imi disparuse somnul. Ce sa fac? Toate volumele din ,,Vietile Sfintilor” se aflau pe noptiera, asa ca am luat vol.5 si l-am deschis la intamplare. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut titlul ,,Minunile Sfintei Mucenite Eufimia”. Spre rusinea mea, marturisesc ca imi era o sfanta necunoscuta, desi sunt interesata de toate femeile sfinte din calendarul ortodox, si nu numai, dar in ultimile luni am neglijat studiul pe care mi l-am propus cu privire la minunatele femei din calendarul nostru. Intr-adevar, aceasta trezire brusca din miez de noapte a fost binevenita, am lecturat paginile iar dimineata am intrat pe google unde am scris eufimia si am ajuns pe situl lui danion vasile. Ce frumos!!! Mi-am zis: daca nu sunt in stare sa citesc ziua, si timp am, slava Domnului, iata ca sunt trezita noaptea, fara voia mea iar Dumnezeu are grija sa cunosc ceea ce mi-am propus cu ceva timp in urma. Nu stiu nici o biserica cu hramul Sf. Mc. Eufimia, si nu stiu daca in Romania exista particele din sfintele ei moaste. Astept informatii de la voi. Multumesc!
Draga Nicol,
Iti multumesc ca ai scris acest mesaj, imi place foarte mult alegerea ta de a citi vietile sfintelor femei; uite asa ma voi apuca si eu sa le citesc mai ales ca matusa mea mi-a daruit de curand Vietile Sfintilor.
Domnul sa te aiba in paza si sa te ajute sa duci la buna indeplinire ce ti-ai propus.
Sfana Mucenita Eufimia fericita roaga-te Preadulcelui Hristos al tau sa ne miluiasca pe noi pentru Preacurata Maica Sa.
As dori sa stiu si eu sa ma rog frumos ca voi!
Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa pun inceput bun, dar si sa continui.
Draga Metanoia sa te rogi frumos,a te ruga frumos inseamna sa il pretuiesti pe Dumnezeu.Insa Dumnzeu nu pune conditii,important este sa te rogi ,ruga sa vina dinlauntrul tau de la inima si indreptata catre Domnul.In multele din minunile Maicii Domnului intalnim frumoasa minune:Un om ce se chema Ioan,se ruga pururea cu multa evlavie catre Maica Domnului,zicand:”Bucura-te Marie”‘caci acela sarac si nepriceput,numai atata stia.Cand a murit a crescut din gura un trandafir si era scris in floare cu slove de aur aceste cuvinte :”Bucura-te Marie”.
Multumesc mult pentru dragoste.
Acum imi dau seama ca aceasta Sfanta a ales sa fie ocrotitoarea copiilor mei, Irina si Ciprian, veniti pe lume la datele de 11 iulie si 16 septembrie. Nimic nu este intamplator pe lumea asta…