Scrisoare catre prietenii mei

De mai multă vreme am fost întrebat, de diferite persoane, în diferite situaţii, de ce nu am mai ţinut conferinţe şi de ce nu am mai scris nimic. Am fost întrebat şi de ce nu am mai postat nimic pe blog. După ani de zile în care mi-am obişnuit prietenii cu multe cărţi, articole, conferinţe, interviuri, se părea că am intrat în şomaj. Nu a fost deloc aşa. Am lucrat la fel de mult ca înainte, doar că m-am ocupat în mod special de editarea unor cărţi – pe care le consider de mare valoare – la Editura Areopag. Cei care vor să vadă cu ce m-am ostenit, pot să intre pe www.areopag.ro. Chiar dacă nu am avut timp să mă ocup nici măcar de site-ul editurii pe care o conduc, din lipsă de timp, cred că titlurile sunt grăitoare.

Cărţile care vor vedea lumina tiparului în acest post la Areopag, scrise de alţi autori, sper să fie receptate cu acelaşi entuziasm de cititori.

Oricum, în scurt timp vor mai vedea lumina tiparului trei cărţi pentru copii – ilustrate tot de Rodica Vieru, care sper să îi bucure pe copii şi pe părinţii cu inimi de copii.

În ultima vreme am mai lucrat la cărţile mele despre divorţ şi despre sinucidere. Cu rugăciunile duhovnicului meu, şi ale voastre, sper să fie şi ele gata cât mai repede.

Aş fi vrut să mai stau în tăcere măcar până la Paşti, dar, întrucât marţi, pe 19 martie, va avea loc din nou la Iaşi o conferinţă despre sfinţii închisorilor, m-am gândit să revin în lumea virtuală. Îmi pare de exemplu rău acum că nu am avut grijă să anunţ măcar că anul trecut, pentru a patra oară, sfinţii mucenici şi-au arătat prezenţa în chip minunat, izvorând mir – şi nu o dată, ci de două ori. Oricum, în curând va vedea lumina tiparului o nouă ediţie a cărţii Minunile sfinţilor închisorilor, şi acolo va fi totul relatat detaliat.

Nu vreau să omit faptul că unii au interpretat tăcerea mea ca o dovadă a faptului că m-am rupt de Biserica Ortodoxă Română. Nu, nu m-am rupt, am rămas aici. Şi nu am de gând să plec. Privind cărţile editate de Areopag, veţi vedea cea mai fidelă oglindă a preocupărilor mele cărturăreşti şi a liniei pe care merg, indiferent de ce au spus, spun şi vor mai spune gurile rele.

Închei aici, din lipsă de timp. Voi reveni curând, cu date despre conferinţa de la Iaşi.

Cerându-vă să mă pomeniţi în rugăciune, cu prietenie,

Danion