Revista Credinţa ortodoxă, nr. 5, mai 2007
Interviu luat de Ioan ENACHE
- Citindu-vă cărţile, ascultându-vă conferinţele, am constatat că aţi făcut un teribil efort pentru întoarcerea la Ortodoxie de pe o cale a rătăcirii din prima tinereţe. Ce v-a determinat să faceţi un astfel de efort?
- Iniţiativa a fost a lui Dumnezeu. Am înţeles că Hristos îi iubeşte pe toţi oamenii şi îi cheamă pe toţi la adevăr. În momentul în care am înţeles asta, a fost nevoie să răspund iubirii Lui. Atunci am intrat în Biserică. A fost greu, a fost şocant. Botezat eram de mic, dar viaţa mea fusese paralelă vieţii creştine. Din afară, pare efort mare. După ani de zile, însă mi-am dat seama că Hristos m-a purtat cu foarte mare grijă în Biserică. El s-a folosit de lucruri aparent neimportante pentru a mă aduce aici, de la un desen animat, până la o melodie prin care mi se părea că Dumnezeu vorbeşte. Eram la o şedinţă de yoga, ne-au pus să facem o meditaţie şi, ascultând o melodie, mi se părea că muzica aceea mă convinge că Dumnezeu e viu, că degeaba stau în lotus, că nu pot să stau în lotus câtă vreme Dumnezeu e viu şi vrea să primesc iubirea Lui. Atunci am oprit meditaţia, înţelegând că lumea asta e făcută de Dumnezeu. Astfel viaţa mea s-a schimbat. Dumnezeu m-a şi bruscat, dar m-a şi luat încetul cu încetul. M-a bruscat în sensul că era de neaşteptat pentru mine să trăiesc o viaţă creştină, consideram că fii Bisericii sunt nişte oameni inferiori yoghinilor care acces la adevărul absolut şi mi se părea o prostie să mă rog lui Dumnezeu câtă vreme puteam deveni dumnezeu, aşa cum învaţă tradiţia orientală. Dar, de fapt, lumea e făcută de Dumnezeu, omul nu e identic cu Dumnezeu prin esenţă, e făptură şi va rămâne făptură, chiar dacă se va îndumnezei, chiar dacă se va sfinţi.
- Acum simţiţi că vă aflaţi în Ortodoxie pe deplin?
- Mă simt de parcă m-aş fi născut în Ortodoxie şi aş fi trăit doar în Ortodoxie. Sunt stânjenit când răsfoiesc uneori propria carte, „Jurnalul convertirii”, pentru că mi se pare povestea altuia, e o carte care mi-e din ce în ce mai străină, pe măsură ce trec anii. Ca să-mi aduc aminte cum a fost convertirea mea trebuie să iau cartea să citesc din ea. Pur şi simplu Dumnezeu mi-a scos din minte perioada rătăcirii.
- După ce aţi redevenit ortodox cu toată fiinţa, aţi început să scrieţi mult, carte după carte, ani la rând, mărturisind credinţa noastră şi combătând eresurile. Observ, aşadar, un imens discurs pe care îl ţineţi prin cărţi, prin conferinţe cu public, prin Internet, la radio. Ce cauză vă mână să nu conteniţi o clipă a vă manifesta atitudinea fundamental ortodoxă?
- Am o deviză: un suflet în plus! Pe încă unul vreau să-l ajut, pe încă unul vreau să-l ajut! Cred că se poate folosi de cartea mea, de conferinţa mea încă un om. La o conferinţă, în Timişoara, nemediatizată, la care au fost foarte puţini oameni, cel de la instalaţia de sunet, unul care mergea pe la petreceri, pe la nunţi, pe la cumetrii, auzind cuvintele mele nu a vrut să ia nici un ban de la organizatori şi a zis că vrea să vină iar la o conferinţă de-a mea. Atunci am înţeles că pentru omul acela fusesem în Timişoara şi am simţit că Hristos lucrează.
- Aşadar simţiţi că dacă aţi câştigat un om pentru Hristos v-aţi împlinit misia.
- Daa, da. Totdeauna mai vreau încă unul şi încă unul. Nu pentru mine, ci încerc să-i câştig pentru Dumnezeu.
- Întrebarea e, de unde vine fervoarea dv. misionară?
- Vine din ascultarea de duhovnic. La fiecare spovedanie, duhovnicul îmi spune: „Vorbeşte mai mult, scrie mai mult! Fă asta, fă asta…”. Şi-atunci eu sunt într-o permanentă neascultare de duhovnic, pentru că totdeauna fac mai puţin decât ar fi trebuit. Din afară pare mult, dar eu ştiu că puteam şi mai mult.
- Cu cine vă războiţi?
- Cu mine, din păcate. Am avut perioade în care mă luptam cu duşmanii văzuţi ai Bisericii, cu duşmanii din Biserică. Până la urmă am înţeles că, dacă eu duc lupta cea bună, atunci las pe Hristos să lucreze în mine, ca să se folosească tot mai mulţi oameni. Dacă eu caut să mă lupt cu duşmani exteriori şi nu văd patimile mele, pierd.
- Mă gândeam la idei, la curente de idei. Recent, aţi scris „Evanghelia versus Iuda” în care aţi atacat textele apocrife propagate drept „evanghelii”. Cum apare ceva care uzurpă dumnezeirea lui Hristos, reacţionaţi cu toată forţa. Care sunt resursele dv.? E suficient numai cuvântul duhovnicului?
- Ascultarea de duhovnic este foarte mare. Poţi să cazi de pe picioare şi dacă duhovnicul spune să faci ceva, tu poţi să faci lucrarea aceea, deşi nu ai avea putere. Eu nu caut să mă războiesc cu nimeni, eu văd cine se războieşte cu Biserica şi cu Hristos şi atunci înţeleg că duşmanii lui Hristos sunt şi duşmanii mei, duşmanii Bisericii sunt şi duşmanii mei. Trebuie să apăr Biserica şi trebuie să dau mărturia cea bună.
- Care sunt aceşti duşmani?
- În primul rând ereziile, în al doilea rând viaţa de patimi promovată de mass media care devine un stindard al neopăgânismului. Eu înţeleg că sunt şi câteva emisiuni de folos, şi câteva filme de folos, din ce în ce mai puţine, unul dintre ele fiind „Ostrovul” care prezintă viaţa unui stareţ, a unui nebun pentru Hristos din Rusia zilelor noastre, un film extraordinar, numai că de o parte stă un film creştin, iar de cealaltă parte zece mii de filme păgâne. Dacă nu sunt explicit păgâne, promovează un mod de viaţă anticreştin. Taberele sunt inegale, e mult mai puternică, aparent, tabăra duşmană, dar până la urmă va birui Hristos. Apocalipsa va arăta că biruinţa e a Bisericii şi a credincioşilor, nu a celor care i-au prigonit. Dacă la nivel de erezie e luptată Biserică, la nivel de patimi sunt luptat eu. Şi nu trebuie să mă lupt doar cu patimile altora, ci duc o luptă foarte grea cu propriile mele patimi. Îmi dau seama că merg pe un fir de aţă. Dar cred lui Hristos că, atâta vreme cât mă mărturisesc, făcând ascultare de duhovnic, Dumnezeu mă va ţine în braţele Sale. Dacă voi crede în puterile mele, ştiu că pot să cad, mai tare decât cum am fost cu zece ani în urmă. Mi-e frică într-un fel – îmi dau seama că sunt slab şi neputincios – dar cred în dragostea lui Hristos şi în harul ascultării de duhovnic.
- Între erezii, una dintre cele mai periculoase este ecumenismul…
- …Erezia tuturor ereziilor.
- Credeţi că în Biserica noastră ortodocşii ecumenişti vor reuşi să-şi impună punctul de vedere, fie într-o unitate cu eterodocşii, fie prin sincretismul religiilor?
- N-au cum să se impună. Duşmanii lui Hristos pot impune ceva numai la nivel numeric. Pot fi şi majoritari, chiar în conclavurile ierarhice. Numai că nu pot birui niciodată. Totdeauna adevărul biruie, chiar şi într-un singur om, cum a biruit prin Sfântul Maxim Mărturisitorul sau prin Sfântul Marcu al Efesului la Sinodul din 1438-1439 de la Ferara-Florenţa.
- Cum evoluează ecumenismul în România anului 2007?
- Ca o înşelare care are ca preţ păcălirea oamenilor în numele unei Românii înfloritoare, lipsite de tensiuni interreligioase. De fapt urmăreşte transformarea ţării într-o Românie apostată. Preţul e lepădarea de Hristosul Bisericii celei adevărate.
- Aţi depistat şi oameni, nu trebuie să-i numiţi, care fac acest lucru?
- Nu trebuie să-i depistez eu, se vădesc prin faptele lor, din declaraţiile lor, din poziţiile lor, prin actele pe care le semnează. Diavolul lucrează făţiş în zilele noastre, nu mai lucrează pe ascuns. Erezia e propovăduită cu mare glas.
- Va să zică se aleg apele…
- Spunea Părintele Dionisie de la Colciu, înainte de a muri, că va exista o ruptură. Cei cu dreapta credinţă şi cu tradiţionaliştii de o parte, iar moderniştii cu ecumenismul şi cu celelalte rătăciri, de cealaltă parte. Ruptura este aproape. Când va fi, Dumnezeu ştie.
- În aceste condiţii este nevoie de mult curaj al mărturisirii. Oare mai există în drept credincioşi puterea ca acest curaj al mărturisirii să ajungă la eroismul mărturisirii?
- Nu are cum să ducă la altceva. Pentru că Hristos la asta ne cheamă: la mucenicie! Ori nesângeroasă, câte vreme prigoana nu e vădită, ori sângeroasă când va fi prigoană vădită. Dacă noi o să tăcem, ne lepădăm de Hristos. Zice Sfântul Grigore Teologul: „Prin tăcere, îl trădăm pe Dumnezeu”. Iar Sfântul Grigorie Palama spune că există trei feluri de ateism: ateismul necredincioşilor, ateismul ereticilor care, crezând mincinos în Dumnezeu, nu cred, de fapt, în Dumnezeul cel adevărat şi ateismul ortodocşilor care tac la vreme de prigoană. Dacă ar crede cu adevărat, ar mărturisi. Tăcând, se leapădă. Deci nu sunt credincioşi.
- Acum este vremea mărturisirii.
- Asta e clar.
- Apare, însă, o problemă. Dumneavoastră v-aţi şcolit, aţi urmat teologia, acum urmaţi un doctorat la Tesalonic, dar sunt şi oameni simpli, unii neştiutori. Am întâlnit oameni care nu înţeleg cuvântul ecumenism, de pildă.
- Poate că Dumnezeu va ţine Biserica prin ei. Aceştia vor înţelege că va veni o vreme când mărturia Sfinţilor Părinţi va fi de o parte şi mărturia ecumeniştilor va fi de cealaltă parte. Şi omul simplu, fără să înţeleagă exact este ecumenismul, va şti că Sfinţii au mărturisit cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică şi vor mărturisi ca Sfinţii fără să ştie ce este de partea cealaltă a baricadei. N-o să-i intereseze ce învaţă ereticii, vor şti că asta e învăţătura Părinţilor şi pentru asta sunt gata să moară. Zicea Părintele Paisie Aghioritul că mucenicii în timpul prigoanelor nu au ştiut toţi foarte bine învăţătura dogmatică, dar ei spus: credem ce învaţă Biserica! Şi au murit pentru mărturia Bisericii, ştiind că e mărturia cea adevărată.
- Culmea este că, în acest moment, unii lideri ai Bisericii sunt cei care conduc turma către erezia ecumenistă.
- Dumnezeu nu ne lasă! Să nu-i vedem doar pe ei. Chiar dacă vor fi majoritari numeric, este irelevant. Dumnezeu este viu prin excepţiile care vor da dreapta credinţă. Spune Sfântul Nectarie de la Optina că, în vremurile de pe urmă, Biserica va rezista printr-un episcop, un preot şi un credincios. Restul pot să cadă în apostazie. Asta nu înseamnă că a căzut Biserica.
- Concret, există în Biserica Ortodoxă Română, la această oră, un ierarh pe care să-l urmeze turma mică în dreapta credinţă?
- Dacă n-ar exista, atunci Părinţii cu viaţă sfântă cum sunt Rafael Noica, Iustin Pârvu sau Arsenie Papacioc ar fi părăsit Sinodul Bisericii noastre. Dacă va apare o vreme de frământare serioasă, atunci Părinţii cu viaţă sfântă vor fi nevoiţi să părăsească un sinod căzut în totalitate în rătăcire. Să credem că Părinţii aceştia au discernământ şi să ne ţinem de mărturia lor. Să nu cădem în deznădejde, va rândui Dumnezeu şi episcop şi tot ce trebuie pentru ca Biserica să dăinuiască. Chiar dacă acei episcopi nu se vădesc acum şi nu fac deocamdată acte gratuite de mărturie triumfalistă, ei există, fiindcă Dumnezeu şi-a pus deoparte mărturisitorii Săi. Aşa cum îi avea pe vremea Sfântului Ilie pe cei care nu-şi plecaseră genunchii lui Baal, aşa îi are şi în zilele noastre: monahi, monahii, diaconi, preoţi, episcopi şi credincioşi de rând.
Da, aşa-i. Sunt întru totul de acord.
Doamne ajută-ne acum când e mai mare nevoie.
Sunt din Ploiesti si cunosc preoti si multi credinciosi care gandesc asemenea fratelui Danion. Crestini ortodsocsi care nu s-au vazut niciodata au aceeasi unitate in gandire si simtire, roade ale aceluiasi Duh! Harul Duhului Sfant ne apropie tainic. Ne recunoastem unii pe altii din cateva cuvinte postate pe net sau vorbite intre noi. Dar cel mai important lucru este nadejdea si bucuria ce o simtim atunci cand ne “impartasim” unii de altii in dragoste si smerenie. Cu adevarat Domnul nostru Iisus Hristos este cu Biserica Sa si V-a fi pana la sfarsitul veacurilor.
Rog fratii de pe acest blog sa se roage si pentru mine, Leonard, ca Bunul Dumnezeu sa ma lumineze si sa nu ma lase neindreptat! Cu adevarat va iubesc si ma iertati!
Suntem uniti in EL…sa nu deznadajduim orice vremuri vor veni; EL stie, ne-a spus, trebuie doar sa ramanem in EL, sa ne rugam neincetat, sa iubim si sa ne bucuram ca Dumnezeu ne iubeste!
Sa nu uitam sa ne rugam pentru toti cei aflati, inca, in intuneric!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii!
Ati pomenit de filmul “Ostrovul“…l-am vazut si eu…E CU ADEVARAT UN FILM EXTRAORDINAR pt cei care reusesc sa inteleaga filmul!!!Eu l-am vazut de vreo 3 ori…si l-as mai vedea inca de atatea ori cu aceeasi emotie!!! Doamne ajuta!
Cred in Dumnezeu Tatal in Hristos Fiul in Sfanta Treime si cu aceasta credinta in suflet nici o teorie de pe pamant nu ma va face sa ma schimb si cu cat inaintez in varsta inteleg ca EL nu ne lasa niciodata chiar daca trecem prin greutati mari .
Cu privire la ce vedem la tv viata d patimi neopaganismul te face mai puternic si-ti netezeste drumul spre Divinitate pentru ca toate sant randuite de Sus . Mai devreme sau mai tirziu multi vor alege sa mearga pe calea Divina.Dumnezeu ne vede si nu ne lasa santem copiii LUI SANTEM CREATIA SA,Doamne nu ne scapa din palma TA
In decembrie 2010 m-am dus in Iasi, fiind in ultimul trimestru al sarcinii, iar medicul meu este in Iasi la Clinica Cuza Voda. Este un medic foarte credincios, un om deosebit, care m-a incurajat inca de la inceputul sarcinii. Dar, sa incep cu inceputul… am avut si am probleme cu coloana. Era prin martie 2010. Am facut o serie de radiografii in Iasi si mi-am zis sa fac un control de rutina la medicul meu ginecolog. Razand m-a intrebat cum de am venit, sunt insarcinata? Am fost putin contrariata, dar pe ton de gluma am discutat. N-am luat in “calcul” un alt copil, avand deja 2 baietei minunati, dar nici spunand ca nu mai vreau un alt copil. Daca Dumnezeu vroia sa mai raman insarcinata, faca-se voia lui. Cam la o luna l-am anuntat ca sunt insarcinata. Problema era ca facusem o radiografie la umar si medicul din Suceava mi-a spus ca s-ar putea sa aiba malformatii osoase, ca ar fi bine sa fac intrerupere. Am spus ca nu. Am fost bulversata, ispitita in gand de cel necurat. Sotul si medicul din Iasi mi-au zis sa ma rog la Dumnezeu si totul va fi bine. Am revenit in Iasi pt morfologia fetala de la 12 saptamani. Domnul doctor P.R.A. a constatat ca toate organele, creier, inima, coloana erau ok, avea 2 maini, 2 picioare… Eram extrem de incantata. Am multumit lui Dumnezeu si Maicii sale. In noiembrie am intrat in concediu si m-am apucat de dereticat prin casa, nerespectand indicatiile medicului meu. Asa ca mi s-a deschis colul. A doua saptamana cand m-am dus la control, aveam dilatatie 2mm, asa ca medicul mi-a zis sa raman la matusa mea in Iasi, sub tratament de mentinere si control saptamanal. Era in luna decembrie 2010. Un bun prieten stabilit in Bucuresti, binecredicios care se “regaseste” la Manastirea Radu Voda mi-a trimis prin sotul doua carti cu Sfantul Nectarie si o icoana.
A fost prima data cand am intrat efectiv in contact cu Sfantul Nectarie. Am citit pe nerasuflate cartea cu viata sfantului si minunile, apoi citeam zilnic acatistul. Am citit din minunile sfantului povestite de romani. Intrasem intr-o stare de depresie parca, imi era tot mai greu ca nu mai nasteam, desi termenul era abia prin ianuarie la inceput. Baietii, sotul erau departe de mine…imi era greu chiar daca era matusa, verisoara, unchiul cu mine si ma sustineau. Simteam lipsa casei mele, ai alor mei, de care nu prea am stat despartita asa mult timp, cu toate ca veneau aproape la fiecare sfarsit de saptamana. Intr-o zi m-am hotarat sa ma duc la moastele Sfantului Nectarie de la biserica din Iasi, de care aflasem tot de la prietenul nostru. Mi-a prins extraordinar de bine ca m-am dus, mi am reincarcat bateriile sufletesti. Am trecut si pe la Cuvioasa Parascheva, m-am inchinat, pentru a ma pregati sa nasc. Fiind intr-o duminica, 09.01.2011 am citit Acoperamantul Maicii Domnului si spre seara am inceput sa simt ca ceva nu prea e ok. Aveam contractii. Era 23 si ceva. Am plecat cu matusa cu masina la spital. L-am sunat pe sotul si i-am spus ca plec sa nasc, sa citeasca ceva pentru mine. A intrat pe net si pe mess, la ora aia tarzie intamplarea a facut ca prietenul prin care aflasem de existenta Sfantului sa fie pe mess si sa-i spuna sa citeasca Acatistul Sfantului Nectarie. Sotul l-a citit in timp ce eram in sala de nasteri. Aveam contractii. M-a consultat asistenta, apoi un alt medic care venise sa o asiste pe alta fata la nastere si l-au chemat de urgenta pe medicul meu P.R.A. Aveam dilatatie 7, mi-au pus perfuzie si medicul meu m-a trimis sa ma plimb, el ajutand, asa a fost voia lui Dumnezeu, pe fata care urma sa aduca pe lume un baietel, dar care nu era pregatit sa iasa, fiind intors. Atunci medicul ei si medicul meu l-au ajutat pe cel mic sa se intoarca, sa se nasca cu bine. Apoi am intrat eu…stupoare, si fetita mea era neintoarsa, pastrase pozitia cred de la ultima morfolgie de la 34 de saptamani…am simtit-o cu capusorul in partea stanga. A intervenit si celalalt medic, Dumnezeu sa le dea sanatate si mi-au intors fetita. S-a nascut cu bine si era sanatoasa. Pe micuta, acum mare, o cheama Maria Anastasia. Anastasia ca pe Sfantul Nectarie, numele de botez. Sotul a sunat chiar dupa ce am nascut, era 01.35. Pot spune cu certitudine ca Sfantul Nectarie, Maica Domnului si Bunul Domn IIsus Hristos ne-au fost alaturi, atat mie cat si fetei cu care am nascut si nu in ultimul rand medicilor, care ne-au intors copiii pregatindu-i de nastere naturala. Fetei cu care eram i s-a spus ca baietelul ei va avea probleme la nastere, urmand a suferi o interventie chirugicala imediata… si numai Dumnezeu a facut ca baietelul sa nu aiba absolut nimic. Nici medicul ei nu-si putea explica cum si ce vazuse la ecograf, nu doar el…Apoi cartile cu Sfantul Nectarie le-am dat nasei fetei mele sa le citeasca… cred ca prezenta si puterea sfantului a simtit o si o simte din plin. pe 9 noiembrie nana vroia sa coase ceva si cand s a uitat a vazut ca era chiar ziua Sfantului Nectarie, parca el o chemase sa se uite in calendar. S a dus la slujba , o slujba deosebita oficiata de mai multi preoti. Asa l-a descoperit ea, si prin ea o gramada de alti oameni. Am dat cartea cu minunile Sfantului unei cumnate si o iconita altei cumnate pe care sper ca in curand sa le aud ca mi spun ca sunt insarcinate. In Suceava moastele sfantului Nectarie le-am descoperit in august 2011 cand au fost aduse si particele din moaste au ramas si acum la biserica de la spitalul vechi…
Multumesc Sfantului Nectarie si tuturor sfintilor si nu in ultimul rand Maicii Domnului si Domnului Nostru IIsus Hristos.