Pr. Mihai Valica: Sfarsitul lumii si miscarile oculte in Noua Era a globalizarii

1. Introducere

Tema legată de sfârşitul lumii în anul 2012 este o temă actuală, care tulbură minţile şi inimile celor mai puţin pregătiţi sau puţin mai naivi dintre credincioşi. Este o temă lansată de unele cercuri oculte din România şi din străinătate, foarte mediatizată, prin care, plecându-se de la anumite profeţii mayaşe şi de la unele pretenţii ştiinţifice, se “profeţeşte” întâlnirea umanităţii cu aşa-numita celulă fotonică, ce va avea un impact devastator, cu tot felul de consecinţe foarte greu de suportat de către om, iar doar cei care au capacităţi paranormale şi vor fi una cu „conştiinţa unităţii”, vor supravieţui. Pentru a atinge acest scop, oculta mondială intreprinde următoarele acţiuni la nivel global:

• Distrug orice suport duhovnicesc, moral, naţional, social, religios al omului, prin pluralismul dogmatic, adică prin relativizarea absolutului şi absolutizarea relativului. De pildă: „Trebuie să acceptăm orice punct de vedere ca fiind la fel de valabil, de vreme ce nu există un singur adevăr, ci fiecare dintre noi este purtătorul propriului său adevăr” [1].
• Sterilizează inofensiv orice împotrivire rezonabilă, prezentând Creştinismul drept o cedare fără condiţii faţă de orice revendicare, provocare sau atac, punând înainte o concepţie despre dragoste pseudo-creştină, şantajistă, de tipul: „Hristos este dragoste, aşadar, cel care se împotriveşte prefacerilor sociale, economice, naţionale, morale, politice, religioase etc., iar cel care se opune, nu este creştin”. Sau: „Hristos nu are nevoie de apărători, prin urmare, acceptaţi „civilizat” orice profanare a Lui”[2].
• Se propovăduieşte instaurarea unei „Noi Ere” în întreaga planetă, a cărei „guvernare ezoterică” şi-o va asuma – nevăzut – „Ierarhia Ocultă”. Cu ajutorul, „dascălilor”, „funcţionarilor intermediari ai lumii” şi a „cugetătorilor lumii”, ierarhia îşi va asuma conducerea adepţilor ei la ascultare oarbă şi pe fiecare om – prin „ştergerea sau scoaterea sinelui personal” – la „starea nemanifestată a UNUIA”, la „odihnă”, adică, la „inexistenţă”.[3]
• Pun în aplicaţie teoria responsabilităţii colective, care se identifică cu dispariţia conştiinţei personale promovată de Teosofie şi cu „gruparea” tuturor conştiinţelor individuale într-o SINGURĂ conştiinţă colectivă: „Omul intră în conştiinţa Unităţii, a UNUIA”, „…Personalitatea se stinge şi înşelarea se sfârşeşte. Aceasta este încununarea Marelui Proiect…”[4].
• Soluţia pentru ca impactul cu celula fotonică să nu ne pună în pericol existenţa, ar fi – potrivit acestei concepţii – ca toţi să devenim oculţi şi paranormali. Este o întreagă provocare, iar expunerea argumentelor lor este una absolut schizofrenică, întrucât se pun pe acelaşi plan Vedele tibetane şi alte aberaţii sincretiste cu Biblia[5].

1.1.                Transformarea omului religios în om teosofic şi ocult

Prin “profeţiile” alarmante şi tendenţioase se urmăreşte o proliferare a preocupărilor oculte mondialiste şi  transformarea omului religios creştin în om antroposofic şi teosofic[6], adică în om ocult, în locul omului hristic.

Se foloseşte coroborarea forţată a unor elemente prezentate ca fiind ştiinţifice, dar ele fiind de fapt scientiste. Argumentaţiei scientiste despre sfârşitul lumii i se dă o valoare ştiinţifică, dar în fond este vorba de o ideologie oculto-scientologică, care nu are legătură cu ştiinţa sau cu cercetarea şi absolut nimic cu revelaţia divină creştină.

Scientismul este o ideologie care se foloseşte de datele ştiinţifice pentru slujirea unui scop ideologic; este ideologia care parazitează cercetarea ştiinţifică şi se foloseşte de datele ei pentru a acredita o anumită temă de interes pseudoreligios, cum ar fi sfârşitul lumii în 2012. În această concepţie avem elemente venite din monism, din panteism, din scientism – o îmbinare de elemente care nu pot coexista. Sunt doar nişte elemente disparate, puse într-un sincretism, care nu fac altceva decât să incite sau să tulbure, şi să transmită panică şi teamă nejustificată[7].

1. Care ar fi răspunsul Bisericii Ortodoxe?

• · ”Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”[8], ne încredinţează însuşi Iisus Hristos. Revelaţia divină ne transmite, că noi ca şi creştini trebuie să devenim „lumină a lumii”[9] prin lumina lui Hristos[10] şi nicidecum să  ne luminăm cu celula fotonică a ocultiştilor.
• · Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l‑am pus ca acest neam să meargă spre înviere.
• · Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[11], care include Naţi­unea, dar nu se indentifică cu ea, ci cu Împără­ţia lui Dumnezeu, “căci nu avem aici cetate stătă­toare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[12].
• · Nu este întâmplător faptul că ne naştem într‑o anu­mită familie, că aparţinem unui anumit neam. Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne‑a hotă­rât o evoluţie în istorie şi un rost în contextul general al voii Lui. Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi prin lumina lui Hristos, care luminează tuturor.
• · Scopul Bisericii este de a transforma Naţiile în Poporul lui Dumnezeu. În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe cultura naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii[13].

1.1.                Dileme recente şi delimitări eclesiale faţă de politică şi masonerie

• ^· În ultima vreme sunt multe asemănări între politică şi masonerie sau alte organizaţii oculte, încât există dilema dacă politica a devenit masonică, deci nedemocrată sau masoneria s-a politizat excesiv?
• ^· Biserica nu trebuie să susţină un anume sistem poli­tic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tă­măduire şi reper moral în societate.
• ^· Biserica nu condamnă politica în sine sau asocierea oamenilor în diferite organizaţii sau cluburi, ci numai poli­ticianismul, demagogia, secretomania, hoţia şi minciuna. Politica şi societatea ocultă de­vin nocive când luptă împotriva lui Dumnezeu şi a omului sau acaparează bunuri materiale în folosul grupării respective. Devalidarea economică şi sărăcirea României recente sunt urmările  duplicitare şi coabitarea trădătoare şi nefericită a politicului cu organizaţiile ocultei mondiale în ultimii 20 de ani, în numele democraţiei. Cu alte cuvinte, ceea ce se decide în secret la lojă sau club, se oficializează „democratic“ la partide sau în parlamente…!

1.2.                Omului hristic între comuniunea Bisericii şi social

• ^· Creştinismul ca doctrină şi sistem „de viaţă din bel­şug”[14] este net superior oricărei doctrine politice, masonice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, stabilitate economică şi  mântuirea lumii şi îndumnezeirea omului prin Iisus Hristos.
• ^· Biserica respectă autonomia legitimă a ordinii demo­cratice şi nu‑şi atribuie calitatea de a impune o soluţie instituţională sau constituţională, ci are chemarea de a-şi exercita funcţia profetică şi moralizatoare, atunci când se petrec derapaje politice, ideologice sau economice.
• ^· Biserica nu este un partid religios, cu care se poate cădea la învoială în schimbul unor promisiuni mate­riale. Biserica este a lui Iisus Hristos, Trupul tainic, viu şi activ în lume şi în istorie. De aceea trebuie să fie metapolitică, profetică şi filantropică şi să vegheze la spiritualizarea actului politic, administrativ, economic şi social şi nu să le gireze sau să se dilueze în acestea. Creştinismul nu se epuizează în politică, nici într‑un proiect al organizării societăţii umane[15].
• ^· Nimănui nu‑i este îngăduit să fericească pe alţii cu de‑a sila, în numele unor principii religioase, programe so­ciale, politice sau secrete.
• ^· Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individua­lis­mului modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan, autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bise­ri­cii lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviata­nului[16].
• ^· Rolul Bisericii nu este de a se opune politicii, ci are chemarea de a mărturisi revelaţia divină şi de a sancţiona moral abaterile unei politici abuzive, „spiritualizând” astfel politica şi nu politizând Biserica. Prin „a spiritualiza politica” se înţelege că Biserica şi slujitorii ei au datoria morală de a arăta politicienilor, cu orice risc, care sunt exigenţele şi prin­cipiile moralei creştine necesare a fi respectate în viaţa şi activitatea politică[17]. Aceasta înseamnă a face politica „posibilă”, adică suportabilă[18].
• ^· Biserica nu ajută numai la găsirea unor soluţii, ci face cu putinţă trăirea în chip omenesc a situaţiilor de suferinţă, în aşa fel încât în mijlocul lor omul să nu se piardă şi să nu‑şi uite demnitatea şi chemarea, ba deopo­trivă omul să-şi păstreze morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea concretă pentru a ieşi cu speranţă din necaz şi suferinţă, într-o deplină libertate a persoanei dar în relaţie eclesială sau comunitară. În această comuniune şi conlucrare, centrală este per­soana, nu distanţa existenţială a realităţii individu­ale sau sociale a „celuilalt”.
• ^· Când oamenii îşi închipuie că deţin secretul unei or­ganizări sociale perfecte, îşi închipuie că pot folosi şi orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna, hoţia sau devalidarea unei naţii – pentru a o realiza. Politica sau ocultismul devin atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pă­mânt. Nici o societate politică sau secretă avându‑şi propria autonomie şi propriile legi nu va putea fi confun­dată cu Împărăţia lui Dumnezeu[19].

1.3.                Rolul omului hristic

• ^· Credinciosul hristic trebuie să fie prezent în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi pro­movate cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dum­nezeu pe pământ precum şi în cer[20], însă trebuie să evite categoric orice colaborare cu politica sau cu organizaţiile oculte potrivnice lui Dumnezeu[21], pentru ca să poată deveni „lumina lumii şi sarea pământului”[22], după chipul şi „starea bărbatului desăvârşit la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”[23], adică omul hristic.
• ^· Aceste ţeluri creştine trebuie să reintre în circui­tul valorilor umane ţinând cont de libertatea fiecă­ruia, de comunitatea de iubire şi de strădania fi­rească a omului după fericirea terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
• · Creştinul, pentru a evita eşecul, trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, să‑L mărtu­ri­seas­că pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un membru activ al Bisericii[24].
• · Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de lume, nici militantismul indivizilor în lupta con­tra altor indivizi, sau împotriva structurilor care men­ţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea lui Hristos, poate înseamnă o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui veac”[25].
• · Vindecarea sau revitalizarea corpului social trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, adică paşnic, prin exemplul personal şi comunitar, creşti­nul să fie „sarea pământului” şi „lumina lumii”[26], şi orice faptă bună, pe care o săvârşeşte, să o facă din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
• · Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obi­ectiv aplicabilă, din moment ce evenimentul co­muniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii per­sonale. Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe defi­nite şi cu legi strict economice sau raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, sau de orice altă „valoare” obiectivă, muti­lăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni[27].

1. Concluzii

Activitatea fasonatorilor, a îndrumătorilor de gândire şi a instructorilor noii ere  oculte contribuie atât la „liniştirea”şi „letargia” în care s-au afundat societăţile occidentale[28], cât şi la „distrugerea creativă”, pentru impunerea Noii Ere a Vărsătorului.

Toţi cei care urmăresc „noua” eră mondialistă cu spirit analitic şi critic constată că instructorii formatori contemporani – fie „militanţi”, fie folosiţi fără să conştientizeze scopul activităţii, pun în lucrare, la toate nivelurile societăţii, mai ales următoarele maşinaţiuni:

• Neutralizează omul „vechi” şi fac să dispară experienţa şi cuceririle a mii de ani, intervenind „remediuitor” în fiecare sector al vieţii lui, făcându-l astfel pe om să-şi piardă – treptat şi fără să-şi dea seama – convingerile sale, precum şi capacitatea personală de gândire, de judecată, de punere în valoare, de ierarhizare şi de hotărâre.
• Distrug omul „vechi”, idealizând „noul” model, omul căzut, „fiinţa umană”, adică omul care ignoră faptul că i-a fost neutralizată voinţa, deoarece i-a fost înlocuită artificial cu patimi „fără limite” în viaţa lui morală, sexuală, familială, culturală, religioasă etc.
• Construiesc omul „nou”, „îndrumând” lumea „bună” cu „noi” tendinţe din cele descoperite „ştiinţific”, „pentru binele lui”. Îl îndrumă cum să se îmbrace, cum să se distreze, pe cine să admire, pe cine să imite, ce să cumpere, ce să mănânce, ce să cânte, ce să citească, ce să creadă şi ce să adore, cum să gândească, cum să facă gimnastică, cum să facă dragoste, cum să se comporte cu copiii săi, chiar şi cum să respire, cum să doarmă, cum „să-şi controleze visele”, dar şi cum să moară şi cum să dispună de corpul său.
• Povăţuiesc spre fatalism (dispariţia libertăţii şi a voinţei), iniţiind lumea în ocultism (amestecând adeseori în el şi Creştinismul), în religiile orientale şi ale Noii Ere (karma, spiritism, călătorii în vieţile anterioare), în astrologie etc. Se ştie că, „Dogma reîncarnării va fi unul dintre principalii factori determinanţi ai Noii Religii Mondiale.”[29]
• Instaurează subcultura Noii Ere: Cheamă la emisiuni „serioase” persoane cu „puteri”, „terapeuţi”, „văzători”, astrologi etc., dar nu vorbesc despre furtuna generalizată a consumului de droguri, a erotismului pervers, a vrăjitoriei şi satanolatriei etc.
• Legalizează, indirect, toate ereziile, sectele şi noile religii care au „profeţit” venirea unei Noi Ere, unei Lumi Noi etc., acceptând şi ei înşişi Noua Eră a Vărsătorului ca un fenomen natural ireversibil.

Aşadar mişcări creştine şi necreştine, organizaţii internaţionale, naţionale oculte, secrete sau discrete  încearcă să reconstituie – fie şi numai în cadrul socialului – unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Arhitect‑colectivitate, în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa natu­rală a socialului şi a ocultismului faţă de individ în rolul transcen­denţei absolute a Divinităţii; toate aceste încercări Biserica nu le poate privi decât ca pe o formă de neo‑păgânism dusă până la satanism. O astfel de „fericire pământească la­olaltă” oferă nălucirea unei false aşteptări paradi­siace, adică un „rai trist”, fără Dumnezeu[30], în care adevăratul dumnezeu este Antihrist.

Pr. prof. dr. Mihai Valică

---

[1] Pr. Antonie Alevizopulos, Νeosatanism. Reviziuire şi înfruntare ortodoxă. Editura  Dialogos, Αtena 1996, pp. 49, 63.

[2] Ibidem.

[3] Pr. Antonie Alevizopoulos, Ocultism, Guruism, „Noua Eră”, ediţia Sf.Mitropolii a Nikopolei, Preveza 1990, p. 98.

[4] Pr. Antonie Alevizopoulos, Ocultism, Guruism, „Noua Eră”, ediţia Sf.Mitropolii a Nikopolei, Preveza 1990, p. 102.

[5] Vezi pe larg Gheorghe-Cristian Popa, Părerea Bisericii despre sfârşitul lumii, în ziarul Lumina, 13 Noiembrie 2010.

[6] Vezi pe larg Pr. Dan Bădulescu Împărăţia răului: New Age, Ed. Christiana, Bucureşti, 2001.

[7] Ibidem.

[8] Matei 24, 36.

[9] Matei 5, 14.

[10] Ioan 8, 12: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

[11] Vezi I Corinteni 12, 12‑14.

[12] Evrei 13, 14.

[13] Vezi pe larg pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165-166.

[14] Ioan 10, 10.

[15] Vezi Luca 12, 13‑14: „Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moş­tenirea. Iar El a zis: Omule, cine M‑a pus pe Mine judecător sau împăr­ţitor între voi?“.

[16] Iov 41, 1-34.

[17] Pentru raportul ortodox dintre Biserică şi politică, cf., între altele, Costion Nicolescu, Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003 (cu ample citate din publicistica Părintelui Stăniloae de dinainte de 1945). Pentru o abordare mai recentă, cf. Radu Pre­da, Biserica în Stat. O invi­taţie la dezbatere, Ed. Scripta, Bucureşti, 1999.

[18] Vezi pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165-173.

[19] Vezi pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165-170.

[20] Vezi Romani 14, 17; Matei 5, 1‑7, 29; Matei 6, 33; I Petru 3, 14.

[21] În acest sens Sf. Sinod al BOR a condamnat plenar masoneria în 11 martie 1937. Vezi “Studiu Asupra Francmasoneriei” de Î.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae al Ardealului”, Cronica internă B.O.R., 55 (1937) nr. 3-4 Martie – Aprilie””Istorie, Manual Pentru Cls. a-X a” ed. Corint.

[22] Matei 5, 13-14.

[23] Efeseni4, 13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit

[24] Vezi pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165-176.

[25] Luca 16., 8.

[26] Matei 5, 13‑16.

[27] Vezi pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 169-174.

[28] Noua ordine mondială în informatică. Ură împotriva gândirii, Denis Duclos, sociolog şi director de cercetare la National Centre for Scientific Research, ziarul «Kiriakatiki Elefterotypia», (Le Monde Diplomatique), 21. 02. 1999, p. 38 ş. u. Şi: «Essai de psychologie contemporaine, Ι. Un nouvel age de la personnalite», Le Debat, Marcel Gkose, iunie 1998.

[29] Texe Marrs, Book of New Age Cults and Religions, în greacă la editura «Stereoma», Εgnatia 108, p. 243.

[30] Vezi pe larg pr. prof. dr. Mihai Valică, prof. dr. Pavel Chirilă, dr. Andreia Băndoiu şi dr. ec. Cristian George Popescu, Teologia Socială, ed. Christiana, Bucureşti, 2007, pp. 165-176.