ŞTEFAN, FIUL PĂDURII
N u se ştie însă ce a fost la începutul începutului poveştii,
căci povestea începe cu un băiat crescut de un iepure şi un urs, în codru. Nu se ştie, după cum ziceam, începutul începutului poveştii, adică cum a ajuns băiatul acolo. Băiatul, numit Ştefan, se dezvolta foarte bine: era puternic şi rapid, dar darul său cel mai de preţ era că putea vorbi cu animalele.
Se mai spune că era, într-un tărâm îndepărtat, o prinţesă captivă într-un turn. Poarta de plumb era pecetluită cu lanţuri grele de fier şi păzită de o fiinţă pe jumătate balaur şi pe jumătate zmeu. Acea creatură putea fi ucisă numai cu sabia numită Caliburn. Sabia se afla în palatul Împăratului Roşu, un om crud; mulţi au încercat să salveze prinţesa, dar au ajuns, cu toţii, la eşafod.
Dar să revenim la Ştefan: după cum spuneam, se dezvoltase. Acum avea 25 de ani. Într-o zi, plecă în lume cu un arc, o tolbă cu săgeţi şi o pungă de galbeni; îi găsise lângă un copac. S-a dus. Într-un han, auzi discuţia a doi oameni. Află de prinţesa captivă şi se duse şi el să-şi încerce norocul la Împăratul Roşu. S-a dus. În drum, a găsit un şoim rănit. Fiind înfometat, s-a gândit să îl rumenească şi să îl mănânce. Dar, spre mirarea tânărului, şoimul zise:
- Omule, nu mă omorî, ci îngrijeşte-mă; cine ştie, poate ţi-oi fi şi eu de ajutor, cândva.
- Fie, şoimule. O să te-ngrijesc!
Peste câtva timp, şoimul zise:
- Mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai acordat; ca răsplată, îţi voi da această pană, când vei avea nevoie de mine, să sufli în pană. Îţi urez drum bun. Acum, însă, va trebui să merg la puii mei. La revedere!
- La revedere, şoimule!
Ştefan porni, hrănindu-se cu fructe de pădure. În drumul său, avea să treacă printr-un tărâm îngheţat, numit Isepada. Văzu un urs polar. Se gândi că o să-şi facă un veşmânt bun din blana ursului. Dar, se întâmplă la fel cum s-a întâmplat şi cu şoimul. Într-un sfârşit, ajunse în palat.
- Zi ce ai de zis şi pleacă! spuse Împăratul Roşu.
- Păi…am venit pentru Caliburn.
- Îţi dau sabia dacă împlineşti trei porunci!
- Fie, o să încerc!
- Ştii pedeapsa, da?
- Da, ştiu.
- Bine! Prima poruncă este să-mi aduci un fruct din Pomul Tinereţii Veşnice. Dacă nu vii în şapte zile, vei „dansa giga în funie*”.
- Da, bine…
Ieşi din palat. Deznădăjduit, se aşeză pe iarbă. Deodată, îşi aduse aminte de şoimul călător. Suflă în pană. Şoimul, deodată, se ivi în faţa lui Ştefan.
- Uite, poţi să aduci un fruct din Pomul Tinereţii Veşnice în doar o sută şaizeci şi opt de ceasuri?
- Pot şi mai repede! Îţi aduc un fruct în douăzeci şi patru de ore.
În următoarea zi, Ştefan se arătă împăratului:
- Am adus fructul!
Împăratul, mirat, spuse următoarea poruncă:
- Să îl omori pe ciclopul ce se află lângă cel mai apropiat lac!
De data aceasta, tânărul se duse singur. Uriaşul arunca cu bucăţi de pământ înspre Ştefan. Însă, rapid, se feri. Luă o săgeată, o fixă la arc şi trase. Săgeata zbârnâi uşor. Îl nimeri pe ciclop în ochi. Ciclopii, dacă nu mai au singurul ochi, mor. Aşa că, ciclopul muri.
Împăratul, şi mai mirat, dădu şi ultima poruncă:
- Dacă vei reuşi să dobori uşa de la peştera în care e ţinută, ţi-o dau; dacă nu, nu.
De data asta, ursul veni în ajutorul băiatului. Cu greu, amândoi reuşiră să dărâme poarta. Ştefan luă sabia şi se duse spre tărâmul unde prinţesa era captivă.
Ajunse lângă palat. Nicăieri, nici un om. În afară de prinţesă, normal. Deodată, apăru creatura. Ea îl atacă pe Ştefan. El se apropie de uşă. Coada fiinţei, care se apropia în viteză, distruse poarta. Dar, Ştefan se feri. Aruncă sabia. Sabia, care îi nimeri drept în inimă, îl omorî.
Ştefan se căsători cu prinţesa. Au făcut o nuntă mare, mare. Cât despre iepure şi urs, ei au fost puşi sfătuitorii regali, fiind trataţi cu respect.
Şi-am încălecat pe-o alună,
Şi v-am spus o poveste de-acum o lună.
Sfârşit
*Expresia „a dansa giga în funie” înseamnă „a fi spânzurat”, expresia fiind folosită în Epoca de Aur a Pirateriei.
La inceputul inceputului povestii , a fost insasi povestea unui copil cu o imaginatie bogata si cu un suflet frumos
si cu “darul cel mai de pret de a vorbi cu animalele”…pe copil il cheama Codrin si =
- daca a putut sa scrie o poveste romaneasca ,
avand in vedere numele eroului , Stefan, in care personajele sunt si oameni si animale, ba mai si vorbesc intre ele – asta inseamna
ca tu , micutule Codrin , iubesti animalele …stii ce-ai realizat in povestea
ta ? AI CONTINUAT SA FACI POVESTILE SA
TRAIASCA !!!…Intr-o vreme cand multe povesti mor, iar altele au ramas uitate in sertarul indiferentei omenesti – TU IARASI
LE-AI ADUS LA VIATA… sunt destui copii
ca tine , Codrin , care – din diferite motive
- au uitat cum vorbesc animalele in povesti
, cum freamata padurile , cum plang copacii iarna sau cum zambesc crengutele inflorite primavara …vad ca in afara de imaginile clasice “Pomul Tineretii Vesnice” ,
“Printesa captiva” , folosesti si imagini originale “Poarta de plumb” , “Jumatate balaur , jumatate zmeu” , numele tinutului
inghetat “Isepada” , sau al sabiei Caliburn …Tu ai citit “Fram , ursul polar”,
de Cezar Petrescu? este o carte foarte frumoasa …sau , repovestita pentru copii “Odiseea” lui Homer ? Draga Codrin , daca la vreun matinal pentru copii la Opera sau la Sala Radio , sau la Atheneu o sa auzi de poemul simfonic “Carnavalul Animalelor” de Saint-Saens [ un mare compozitor francez – sa te duci sa asculti
fiindca orchestra simfonica imita foarte bine sunetele si o sa recunosti imediat ce canta orchestra …sau muzica pentru copii
a lui Mozart , a compozitorilor romani…
aaa , si finalul este original , pentru ca ai incelecat “pe o aluna” ca sa spui o poveste “de acum o luna” …dar eu cred ca se va adauga povestilor care nu mor niciodata ,
pentru ca la inceputul inceputului povestii nu
stim ce a fost , nu-i asa ? o fi fost padurea cu un iepure si cu un urs care-au crescut un
baiat puternic si curajos , Stefan? o fi fost
adierea vantului din povestile lumii care inmiresmeaza bucuria sufletului de copil care
- macar in poveste “vorbeste” cu animalele ?
asa , asa, asa Codrin…da-le viata in povestile tale …ca sa fie si ele vii cand vom invia toti oamenii…in dimineata Invierii
oamenilor vor iesi din povesti si animalele
Succes, Codrin, la scoala , la povesti,
la poezii …sa cresti mare si voinic ca Stefan
din povestea ta !!!
Agnes
Draga Codrin,
Cum ar fi povestile fara animale , fara pasarele ? uite ce vreau sa-ti spun: sunt multi oameni mari care omoara porumbei , vrabiute , gugustiuci…ei zic ca pasarelele
acestea fac mizerie pe masini, pe strazi, pe
statui…ma gandesc daca tu si copiii cu care
te-ai intrecut la concursul de povesti – ati
putea sa va mai intreceti iarasi , dand viata
si altor povesti in care oamenii mari sa ia
aminte sa nu mai omoare pasarelele …cum vor mai fi povestile lumii dintotdeauna si de
pretutindeni fara ele ? Eroul tau , Stefan ,
l-a lasat pe soim sa traiasca si pe ursul
polar …de aceea poate ca tu si copiii carora le plac povestile si chiar dau viata
povestilor – le dati o lectie oamenilor mari
ca sa nu mai omoare nici animale , nici pasarele , decat daca exista anumite motive
serioase …altfel , povestile sunt in pericol
…poti sa le spui altor copii sa salvati
povestile , salvand – cat se poate – si pasarelele si animalele??? numai in masura in care se poate …tu, Codrin , deja ai dat viata
lui “Stefan – fiul padurii” , mai incearca iar, ca sa salvezi cat se poate alti porumbei
si vrabiute si …hai , ca ma opresc aici , dar sunt convinsa ca voi – copiii- puteti sa
dati o lectie in poveste – celor care omoara
pasarele si impusca alte animale … iti doresc mult succes nu numai la scoala si la povesti , ci si la joaca …esti inca mic si – cand mergi in parc sa te joci cu copiii
nu-i asa ca-ti place cum canta pasarelele in pomii care au inmugurit deja ???
Agnes