Introducerea cartii DIALOGUL TRUPURILOR

Doamne ajută. Anul trecut am postat pe un blog o parte din articolele mele pe tema sexualităţii în familie, pe care vroiam să le tipăresc în volumul „Patul şi prejudecăţile”. O maică de la o mănăstire din Moldova mi-a spus că ar fi bine să fie cartea şi la ei la pangar, însă cu alt titlu. Aşa că, după îndelungi brain-storming-uri, am rămas la „Dialogul trupurilor”. Când cartea va fi gata, voi găsi şi un subtitlu potrivit, ceva gen: „Repere pentru iubirea conjugală”. M-am gândit însă că ar fi bine ca această carte să nu conţină doar părerile mele, sau rodul discuţiilor mele cu diferiţi duhovnici sau medici. Am nevoie de ajutorul vostru. Voi face ca la „Tinerii şi sexualitatea” – incluzând în zeci de note de subsol comentariile cititorilor. Aş vrea să ştiu părerile voastre despre acest demers. Dacă vor fi favorabile, voi posta aici, încet-încet, capitolele acestei cărţi…

Danion Vasile

Să începem cu un exerciţiu de sinceritate: „Ai probleme în relaţia sexuală cu soţia ta? Vrei ca totul să fie de nota 10? Vrei să ştii secretele împlinirii erotice?”

Te poţi întreba cine sunt eu să îţi pun aceste întrebări… Şi mă întreb: chiar nu ştii cine sunt? Sunt cel care are cheia fericirii tale… Sunt cel mai mare specialist în psihosexologie din Europa de Est, am o mulţime de diplome, de cărţi şi de conferinţe pe tema sexualităţii. Am centura neagră în sex…

„Asta-i prea de tot”, îţi spui acum, zâmbind uşor şi dând semne de alergie faţă de cartea pe care o ţii în mână. „Omul ăsta ori e încrezut, ori e mincinos, ori a luat-o razna…”

Aş fi şi eu de aceeaşi părere dacă aş citi rândurile de mai sus. De fapt, le-am citit şi răscitit prin reviste, ziare, broşuri şi cărţi în care diferiţi specialişti în sex căutau să scoată bani şi să cumpere faimă din vânzarea secretelor sexului, nişte secrete care cu cât ni se trâmbiţează mai intens, cu atât le creşte rata ezoterică.

Putem face cunoştinţă? Îmi cer scuze pentru primele rânduri, pur şi simplu nu mi-am putut stăpâni supărarea provocată de faptul că prin reviste şi emisiuni TV suntem intoxicaţi de tot felul de sex-experţi, guru ai sexului care au un aer de mari înţelepţi atoateştiutori, care ne fac marea favoare de a ne destăinui din tainele lor.

Eu nu sunt un specialist în sex. Am încercat să înţeleg acest univers, dar tot mai am nelămuriri. Nu numai că nu am centura neagră la recorduri sexuale, dar nici nu îmi doresc să o am. Cu mai mult de zece ani în urmă, pe vremea când făceam Tantra Yoga, mi se părea extraordinar că puteam face dragoste ore întregi şi că maestrul nostru îi spusese prietenei mele că voi ajunge un mare tantric. Precizez, însă, că experienţele respective s-au şters cu totul sau aproape cu totul din mintea mea. Şi că mi-au lăsat un gust amar. Oricum, deşi am mers pe calea tantrică, nu am încercat în nici un fel să adaptez Tantra vieţii creştine. Pot spune că, prin harul lui Dumnezeu, prin taina Sfintei Spovedanii, am simţit cum am primit puterea de a începe o viaţă cu adevărat nouă şi că toate păcatele tinereţii au fost şterse.

De ce scriu totuşi cartea de faţă? Pur şi simplu pentru că mulţi dintre cei care au citit alte cărţi ale mele m-au rugat să scriu pe tema sexualităţii în viaţa de familie.

În articolele care urmează nu voi încerca să vin cu idei şi soluţii originale. Voi încerca să fac un rezumat al discuţiilor pe care le-am avut cu diverşi prieteni, cunoscuţi, preoţi şi chiar monahi, voi prezenta câteva cazuri care mi-au atras atenţia şi, mai ales, voi face, dacă nu sună prea periculos, apologia iubirii contestate.

A iubirii trupeşti dintre soţi, o iubire plină de poezie, de frumuseţe, de împlinire. Iubire pe care o contestă atât cei care fac propaganda iubirii libere, neîngrădite de jugul căsătoriei şi nici de repere morale, dar şi cei care, dintr-o înţelegere fixistă a vieţii creştine, consideră sexualitatea un fel de rău necesar, un bir dat poftelor animalice în dauna sporirii duhovniceşti.

Dar oare nu este mai bine să tac? Să îl las pe fiecare cu viaţa lui, cu problemele şi căderile lui? Cum îmi permit să intru în patul vostru?…

Eu nu intru în patul nimănui. Răspund pur şi simplu celor care mi-au cerut să scriu pe o temă care pare să fie tabu pentru piaţa de carte ortodoxă.

Monahul Daniel Cornea, încercând să demistifice acest tabu, scria în prefaţa cărţii sale Sexualitatea – o privire din tinda Bisericii câteva cuvinte pe care le consider foarte potrivite şi pentru justificarea demersului meu:

„Atunci când rostim cuvântul sex, interesul nostru alunecă spre latura cea mai îngustă din înţelesul termenului: sfera genitală şi ceea ce ne promite ea să procure. Un soi de gravitaţie ne dirijează  autoritar către «cele de mai jos». În contrapondere, instinctul cucernic va încerca să pună în paranteze această gravitaţie, să o descalifice, să o suspende.

Balansul acesta fragil face din om o fiinţă socială, capabilă să administreze o serie întreagă de relaţii interumane.

Pentru un creştin, gestionarea poftei are însă implicaţii mai profunde, miza aflată în joc fiind incomparabil mai mare decât buna funcţionare a corpului social.

În viziunea Bisericii, sexualitatea nu este doar şi nici în primul rând o ispită. Întâi de toate, ea rezumă una din temele fundamentale ale vieţii omului. Diferenţa este următoarea: dacă ispitele se recomandă îndeobşte a fi ocolite, temele, dimpotrivă, suntem somaţi să ni le facem. Ceea ce nu este asumat nu este vindecat, iar a eluda la nesfârşit provocările sexualităţii nu înseamnă altceva decât o stare de echivoc”[1].

Foarte potrivit este şi motto-ul lucrării cărţii părintelui Daniel, luat dintr-un text al lui José Ortega y Gasset: „Nu există un drum mai sigur de a nu rezolva o problemă decât acela de a o ignora, considerând-o inexistentă încă”.

În cartea Dialogul trupurilor nu încerc să găsesc marea soluţiei a ecuaţiei sexualităţii, nu intenţionez să epuizez această problemă. Caut, cu toată sinceritatea, să prezint câteva răspunsuri simple, dar care, tocmai din acest motiv,  sunt nebăgate în seamă.

În filmul Codul lui Da Vinci, la un moment dat, protagoniştii, căutaţi de poliţie, aterizează cu avionul pe un aeroport şi coboară repede, ascunzându-se în maşina care îi aştepta. Poliţiştii vin, vorbesc cu şoferul maşinii, cercetează atent avionul, dar nu se gândesc să verifice maşina[2].

Eu tocmai răspunsurile din portbagaj vreau să le prezint. Răspunsuri foarte aproape de noi, pe care uneori le pierdem din vedere. Pe unele dintre ele le-am găsit uşor, pe altele, mai greu, tocmai pentru că nu am ştiut să le caut cu atenţie. Încerc, prin rândurile care urmează, să împărtăşesc aceste răspunsuri şi prietenilor mei care merg pe calea căsătoriei. Ar fi fost de dorit, poate, să scriu aceste rânduri peste ani de zile, cu o experienţă de viaţă mai amplă. Totuşi, am preferat să le scriu acum, când elanul tinereţii compensează nepriceperea şi când dragostea pe care i-o port soţiei mele mă face să mă simt de douăzeci de ani…

Anii petrecuţi până acum împreună cu soţia mea au fost ani frumoşi, cu bucurii, dar şi cu frământări, cu victorii, dar şi cu poticniri. Însă nu despre mine sau despre problemele mele voi căuta să scriu. Nu invit pe nimeni în patul meu, oricât aş fi de deschis şi de contestatar al prejudecăţilor. Dau însă o mărturie, şi anume că dragostea adevărată dintre soţ şi soţie are două graniţe: biserica şi patul. Nu cred că merge nici doar să trăieşti în pat, făcând abstracţie de biserică. Dar, dar nici căsătorit fiind, să trăieşti doar în post şi rugăciune, coborându-te spre unirea trupească doar cu scârbă şi dispreţ…

Sunt conştient de faptul că lucrarea mea va avea unele minusuri… Consider, însă, că e de preferat să existe un material ce poate fi îmbunătăţit în timp, decât să nu existe aproape nimic.

Am şovăit mult în privinţa limbajului folosit în această carte. Pentru că ceea ce unora li se pare firesc altora li se pare vulgar, ceea ce unora li se pare cuminte altora li se pare deplasat…

Un părinte de la Muntele Athos mi-a spus o pildă foarte interesantă. Un om şi-a făcut o casă la ţară şi într-o cameră a pus o sobă. A venit un vecin şi l-a întrebat: „Nu vezi că ai pus soba aiurea? Trebuie să o muţi aici…” Omul, ascultător, a mutat-o. Apoi a venit alt vecin la el: „Nu stă bine soba aici. Ar fi mai bine să o muţi în altă parte…” Omul a mutat soba de câteva ori, nici aici…până când cineva i-a sugerat să o pună exact în locul în care fusese pusă prima dată. Abia atunci omul a înţeles că nu are cum să îi mulţumească pe toţi… Şi şi-a dat seama că era foarte bine să o fi lăsat în acel loc de la început.

Eu nu vreau să susţin că am aflat cel mai bun loc de aflare a sobei… Până să fie tipărită această carte, s-au făcut multe corecturi în ea. M-am sfătuit cu mai mulţi oameni până să mă decid unde voi pune soba. Acum, soba a fost fixată… Totuşi, dacă peste ani de zile voi ajunge la concluzia că nu a fost aşezată la loc potrivit, sunt gata să o mut iarăşi sau – dacă e cazul – să renunţ la ea. De impactul asupra cititorilor depinde viitorul ei.

E foarte important, însă, să precizez cui i se adresează această carte. Iniţial mă gândisem să o adresez unor preoţi extrem de darnici în pogorăminte, unor preoţi modernişti care prin nemustrarea păcatelor turmei se fac părtaşi acestor păcate. Voiam să baricadez cartea cu citate din Sfinţii Părinţi pentru că, schimbând mentalitatea unor preoţi, s-ar fi schimbat automat mentalitatea credincioşilor pe care aceştia îi păstoresc. Mi-am dat seama, însă, că o astfel de lucrare presupune o muncă de durată şi poate abia peste câţiva ani voi face o astfel de carte.

Până atunci, însă, am încercat să mă adresez creştinilor care trăiesc departe de călăuzirea unui duhovnic sau creştinilor ai căror povăţuitori, din lipsă de experienţă sau din neştiinţă, dau dezlegare la practici de planning familial – cum sunt steriletul sau pilulele anticoncepţionale – care pot fi avortive.

Totuşi, cartea de faţă nu va fi o culegere de canoane… Va fi o carte de mijloc în care se vor prezenta şi părerile preoţilor tradiţionalişti şi aspri, dar şi ale celor îngăduitori…

Nu mă adresez aici defel creştinilor care sunt sporiţi în viaţa duhovnicească, a celor care au duhovnic, îşi fac canonul, respectă posturile bisericeşti. Acestor creştini rândurile mele li se vor părea smintitoare. De aceea îi rog insistent să renunţe la ideea de a citi o astfel de carte.

Am să explic şi de ce. Unele sfaturi pe care duhovnicii le dau celor slabi în credinţă i-ar putea sminti pe ceilalţi. Dar duhovnicul caută să folosească sufletul care aleargă la el şi,  uneori, foloseşte leacuri mai amare, alteori leacuri mai puţin amare.

Din experienţa a sute de discuţii şi scrisori primite de la oamenii interesaţi de problema sexualităţii din perspectivă creştină am înţeles că o prezentare care abundă în acrivie nu face altceva decât să îi îndepărteze pe oameni şi de Biserică,  şi de Hristos.

Spune-le celor care vin la Biserică lucruri greu de purtat şi nu vor mai veni… Despre asta mi-au scris chiar oameni care s-au îndepărtat de Biserică…

În acelaşi timp alţii, fiind luaţi încetul cu încetul de duhovnicii lor, au sporit în viaţa duhovnicească şi au ajuns la mari măsuri de rugăciune şi nevoinţă…

Aş face o comparaţie cu bolnavii care postesc: unii duhovnici le recomandă bolnavilor să renunţe post pe perioada bolii, alţii le recomandă să facă dezlegări la  lapte sau peşte… Dacă oamenii sănătoşi ar citi o carte despre dezlegările de post pentru bolnavi, aceasta nu le-ar folosi. Ba poate chiar ar ajunge la concluzia că şi ei ar trebui să dezlege postul, fiind bolnavi închipuiţi. Ipohondria are din ce în ce mai mulţi adepţi în rândurile creştinilor la vreme de post…

Nefiind duhovnic, nu pot preciza care este calea de mijloc ideală pe care ar putea fi călăuziţi oamenii pentru a spori în viaţa duhovnicească. Nu îmi asum aptitudinile unui duhovnic…

Scriu, totuşi, pentru că pe tema sexualităţii am vorbit cu mulţi duhovnici, căutând să mă lămuresc pe mine însumi. Şi vreau ca aceste lămuriri să le fac cunoscute şi altora. Sper că, aşa cum de ideile expuse în această carte s-au folosit deja cei cărora le-am făcut cunoscute prin scris sau prin viu grai, vor mai fi şi alţii care se vor folosi.

Totuşi, cartea aceasta nu este rodul exclusiv al discuţiilor cu preoţi de mir sau de mănăstire. Nu este un rezumat al învăţăturii creştine pe această temă – deşi conţine unele idei care, cu siguranţă, s-ar regăsi într-un astfel de rezumat.

Există câteva motive pentru care cartea aceasta a fost scrisă: în primul rând, lipsa de informaţie pe această temă. Mulţi creştini apelează la cărţi de sexualitate prin care capătă o perspectivă deformată asupra acesteia. Sexualitatea ţine de antropologie. Or o viziune antropologică în care se face abstracţie de rostul omului, de mântuire, de Dumnezeu, de lupta cu patimile, va genera o perspectivă asupra sexualităţii potrivit căreia unirea trupească dintre bărbat şi femeie e doar împreunarea a două animale evoluate…

Lipsa de informare este, la rândul ei, unul din motivele care au dus la tensiuni în viaţa sexuală a unor cupluri ce au sfârşit prin a divorţa. Incompatibilitatea sexuală, atât de invocată la tribunale ca motiv de despărţire, este de fapt o himeră… Cu foarte puţine excepţii, ea nu este decât un ecou al unor nepotriviri sufleteşti sau duhovniceşti. Şi rezolvarea problemelor sufleteşti va duce la dispariţia incompatibilităţii trupeşti.

Unii au ajuns la probleme sexuale din pricina utilizării excesive a organelor genitale. Studiile medicale arată că din ce în ce mai mulţi bărbaţi au probleme cu virilitatea. O sexualitate direcţionată greşit, epuizarea prin experienţe erotice preconjugale sau extraconjugale, duce la diminuarea capacităţii sexuale. Aceasta, la rândul ei, poate duce încet-încet spre divorţ…

În extrema opusă se află cei care, sub pretexte duhovniceşti, îşi sufocă angoasele sexuale şi, încercând să urce pe muntele nevoinţelor conjugale fără să fie pregătiţi, sfârşesc prin a ajunge la concluzia că viaţa de familie nu îi împlineşte, că e banală şi plictisitoare. Şi, nu de puţine ori, tot la divorţ ajung, împinşi de la spate de soţiile sau soţii care nu au mai suportat regimul spartan de abstinenţă cvasi-totală…

Cel mai important motiv pentru care scriu această carte este, însă, faptul că sunt fascinat de frumuseţea unirii trupeşti cu soţia mea… Înainte să mă căsătoresc aproape nimeni nu îmi spusese cât de mult sudează cuplul iubirea trupească. Dacă aş fi ştiut cât de frumoasă şi de curată poate fi unirea trupească a soţilor, nu mi-ar mai fi fost frică de familie…

După apropierea de biserică am trecut printr-o perioadă a vieţii mele în care consideram că singura cale de slujire deplină a lui Hristos este călugăria, familia fiind un fel de satisfacere a poftelor trupeşti. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu îndrumările duhovnicului, am înţeles că familia este  o minune. O mare minune…

În cartea de faţă nu mă voi opri decât asupra unui segment al vieţii de familie – unirea trupească… Parcă sună urât termenul acesta  - unire trupească… Îmi aduc aminte cum, după luna de miere, i-am spus părintelui meu duhovnic – care era preot de mănăstire şi care nu cunoscuse femei: „Părinte, ştiţi cum e? Parcă nici nu am face dragoste cu trupurile… Parcă am face doar cu sufletele… Sufletele sunt cu adevărat cele care se manifestă prin trupuri… Totul e atât de curat şi de frumos…”

După atâţia ani văd lucrurile la fel. La început mi-era teamă că totul nu e decât o bucurie şi o emoţie pe care anii o vor îngenunchea. Dar nu e aşa. Aproape după fiecare post am impresia că fac dragoste pentru prima oară în viaţa mea… Şi de fiecare dată aproape totul e frumos şi curat. Când scriu asta, „frumos şi curat”, folosesc cu bună-ştiinţă un şablon. Pentru că nu găsesc cuvinte pe măsură. Pur şi simplu… E ceva greu de descris în cuvinte. Pentru că dragostea nu se poate explica.

Înţeleg unirea trupească a soţilor ca o culme a iubirii. O culme ale cărei roade se văd în viaţa de zi cu zi a soţilor. Cred că cea mai clară dovadă a faptului că soţii fac dragoste, la propriu, sunt copiii. Dar nu cred că scopul exclusiv al unirii trupeşti a soţilor sunt copiii. Tot aşa cum nici nu cred că iubirea soţilor este întreagă atunci când nu apar copii sau – mai grav – când sunt ucişi pruncii nenăscuţi…

În articolele de mai jos nu se vor regăsi toate problemele tale, ci doar o parte. Am încercat ca, din mulţimea problemelor legate de sexualitatea conjugală, să le tratez pe cele mai generale.

Am o mică problemă… Aş fi vrut ca şi textele din cartea aceasta să fie asemenea altor texte mai vechi de-ale mele: o întâlnire la un pahar de vorbă. În care la început făceam cunoştinţă, apoi ne deschideam sufletul unul în faţa celuilalt. O să te rog să ai puţină îngăduinţă şi să mă laşi să mă prezint abia la sfârşitul cărţii. Vei înţelege de ce am făcut asta. Ştii cum facem?

Imaginează-ţi că suntem într-o gară. Ne aflăm amândoi în acelaşi vagon şi ceilalţi vecini de compartiment tocmai au coborât. Am rămas singuri. Şi mai avem mult de mers până la destinaţie. Începem să vorbim. Despre starea vremii, despre politică… Aşa, din plictiseală. Şi, până la urmă, vine vorba despre familie. Şi îţi spun, fără triumfalism, că sunt foarte fericit de viaţa de familie pe care o am…

Subiectul te interesează, dar multe din nelămuririle tale sunt legate de viaţa trupească a soţilor. Pentru că nu de multă vreme te-ai căsătorit şi ai multe întrebări…

---

[1] Monahul Daniel Cornea, Sexualitatea – o privire din tinda Bisericii, Editura Christiana, Bucureşti, 2004. Cartea mi se pare deosebită. Cu unele mici scăpări, fireşti pentru un autor care nu a cunoscut viaţa de familie, volumul răstoarnă pur şi simplu o viziune pseudo-tradiţionalistă, mucegăită şi expirată, printr-un demers curajos, original dar nu greşit, riscant dar nu vătămător.

[2] Nu intenţionez ca prin această comparaţie să fac reclamă filmului sau cărţii lui Dan Brown. Mi se par pur şi simplu unelte cu care diavolul îi manipulează pe oamenii care nu cunosc decât superficial învăţătura creştină.