- Nu pot să mă scol, sunt obosit.
- Scoală-te, că mai e puţin şi începe slujba.
- Nu am fost şi ieri? Ce, dacă ar fi ţinut Crăciunul o săptămână, trebuia să merg zilnic la biserică? Nu mai merg, duceţi-vă voi.
- Am spus să te scoli. Te îmbraci şi mergem, spuse tatăl autoritar.
- Ar fi trebuit să nu vă las aseară să staţi atâta la televizor, interveni mama. Acum, lasă-l, nu îl ducem cu forţa. Vino când te trezeşti, noi plecăm, spuse mama…
***
Când băiatul se trezi, era aproape seară… Sări repede din pat, fugi în sufragerie, dar casa era goală. Afară ningea cu fulgi mari. „Unde sunt părinţii? De ce nu s-au întors până acum?” Puse mâna pe telefon, ca să îi sune pe mobil, dar telefonul nu avea ton. Se îmbrăcă repede, îşi puse cizmele şi ieşi pe uşă. Nu avu răbdare să aştepte liftul, coborî scările în fugă şi ieşi din bloc. Se îndrepta spre biserică. Mai avea puţin de mers când se opri brusc. Trebuia să treacă pe lângă şcoală. Dar, şcoala nu mai era… În locul ei era o groapă mare, plină de noroi îngheţat.
Un trecător în vârstă se apropia, mergând încet ca să nu alunece. Băiatul îl întrebă:
- Nu vă supăraţi, ştiţi cumva ce s-a întâmplat cu şcoala? E şcoala mea, e şcoala unde învăţ?
Nu primi nici un răspuns. „O fi surd…”, se gândi Iuliu. Din direcţie inversă se apropiau doi tineri, ţinându-se de mână. Băiatul se îndreptă spre ei.
- Ştiţi cumva ce e aici? Ce s-a întâmplat cu şcoala? Săptămâna trecută era aici…
Tinerii trecură pe lângă băiat fără să îi dea nicio importanţă.
- Hei, ce e cu voi, aţi asurzit? Nu mă mai aude nimeni? – strigă băiatul, luând-o la fugă spre biserică.
În câteva secunde însă, se opri. Gardul bisericii era la locul lui… Copacii din faţa bisericii la locul lor… Dar în locul bisericii o altă groapă. La fel de ciudată ca cea de pe locul şcolii. Copilul se sperie. O luă la fugă spre casă. Ajunse repede în bloc. Sună la parter, la uşa apartamentului în care locuia colegul lui de bancă. Nu îi răspunse nimeni. Luă liftul şi urcă la ultimul etaj, unde locuiau doi fraţi gemeni, cei mai buni prieteni ai lui. Soneria era defectă. Bătu în uşă, dar degeaba. Bătu şi mai tare, fără niciun rezultat. Începu să lovească uşa cu picioarele, aşteptând ca măcar vreun vecin să deschidă uşa şi să îl întrebe de ce face gălăgie. Dar, deşi picioarele îl dureau de câte lovituri dăduse în uşă, nimeni nu părea deranjat de zgomot.
Copilul coborî scările până la etajul la care locuia. Tocmai intrau în lift vecinii, doi tineri căsătoriţi de curând.
- Staţi o clipă, vă rog, strigă Iulian.
Dar ei intrară în lift şi liftul coborî spre parter. Copilul intră în apartament. Auzi zgomot din sufragerie. Se repezi acolo. Biblioteca era la locul ei, dar multe cărţi lipseau. Nu îşi dădu seama de unde se auzea zgomotul. Se uită pe geam, spre locurile în care de obicei vedea şcoala şi, în depărtare, crucea de pe biserică. Acum nu mai vedea nimic acolo… Ieşi pe hol, şi iarăşi auzi zgomotul. Când se întoarse în sufragerie, văzu că şi mai multe cărţi lipseau din raft. Se trânti mirat în fotoliu, să vadă ce se întâmplă. Nu se mai auzea niciun zgomot. La un moment dat, închise ochii. Auzi iar zgomotul acela, aşa că întredeschise ochii şi văzu cum o mână mare ieşea din televizor şi strângea cărţile din bibliotecă. Copilul era foarte atent la ce vedea. Biblioteca era acum goală. Mâna televizorului ieşi din nou şi se îndreptă spre peretele mare al sufrageriei.
- Nu, icoana nu – strigă Iulian, dar mâna înşfăcă repede icoana şi o trase înăuntrul televizorului.
Copilul fugi în camera lui. Şi de acolo lipsea o icoană. Copilul se puse în genunchi şi se rugă cu inima plină de tristeţe:
- Doamne, ajută-mă, nu mă lăsa…
Spuse rugăciuni până când somnul îl birui. Se trânti atunci în pat, descumpănit.
Dimineaţa nu mai vroia să deschidă ochii. Îi era frică. Se apucă să cânte colinde, ca să îi treacă frica… Dar nu apucă să termine primul colind, că auzi, ca prin vis uşa deschizându-se… Copilul se frecă la ochi, şi văzu, pe perete, icoana din cameră. Icoana lui, icoană pe care o avea de când era mic, era la locul ei.
- Azi ai fost mai harnic, te-ai sculat singur, îi zise tatăl.
- M-am bucurat mult auzindu-te cum colinzi… Credeam că iar o să tragem de tine să vii la biserică, spuse mama.
Iulian era foarte emoţionat. Îşi privi părinţii fără să spună nimic. Apoi se duse în sufragerie. Icoana era la locul ei, cărţile la locul lor. Se uită pe geam, şi văzu şi şcoala, şi crucea de pe biserică. Inima îi era plină de bucurie…
- Mă mir că te-ai sculat singur, după ce aseară ai stat atât la televizor cu taică-tu, zise mama, cu o voce mustrătoare. Televizorul ăsta vă mănâncă timpul, şi ţie, şi lui… De asta ai şi avut notele astea slabe în ultima vreme…
- Iartă-mă, mamă, spuse Iulian, iartă-mă. O să vezi că n-o să mai fie aşa. Ai dreptate, televizorul mi-a furat timpul, mi-a furat prietenii, mi-a furat cărţile… Bine că nu v-a furat şi pe voi, nu-i aşa? Mă gândeam eu să nu vin azi la biserică, că e un film pentru copii la televizor exact în timpul slujbei.
- Normal că atunci, când să pună ei filmele pentru copii dacă nu atunci? Ca să staţi toţi acasă şi biserica să fie plină doar cu oameni mari…, spuse mama, oftând.
- Dar, o să vin, cum să nu vin?… Bine că nu L-am pierdut de tot pe Dumnezeu… Că, dacă Îl pierdeam pe Dumnezeu şi vă pierdeam şi pe voi, pierdeam totul… Uite, o să încerc ca, în anul care vine, să mă uit cât mai puţin la televizor.
- Să te cred? – întrebă mama.
- Să mă crezi. Nu vreau să-l mai las pe hoţul ăsta să îmi fure timpul…
Interesant articolul. In momenntul de fata nu ma mai uit asa mult la televizor dar in locul televizorului pun calculatorul. oare chiar putem sa renuntam la calculator ? oare de asta nu merg eu la biserica ? cred ca totusi e vointa… da si intr-o mai mica masura si calculatorul.
Este foarte adevarat!Copiilor mei le place sa mearga televizorul chiar daca nu se uita la el, ci se joaca s-au fac altceva. Am scos cablul cateva zile si nu s-a intamplat nimic rau. Dupa acest episod copii mei nu prea mai sunt interesati de televizor. Este important sa se rupa lantul.
Este valabil si pentru maturi!Doamne ajuta!
Felicitari !!!!!
Extraordinara povestea. Sper sa o citeasca si fiica mea pentru a intelege cat de periculos este televizorul Nu avem cablu, dar sambata seara nu reusesc sa o dezlipesc de langa TVR – Surprize-Surprize”, iar a doua zi nu se poate trezi sa mearga la biserica.
Doamne ajuta
Despre triumful mondial al Televiziunii
http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/triumful-mondial-al-televiziunii_7978.html
M-a emotionat articolul.eu am renuntat demult la televizor.chiar simt ca imi rapeste timpul.am avut mult de invatat cu bacul si acum la facultate si nu am mai gasit nimic util in televizor.Cum as putea sa iau legatura cu parintele Danion Vasile, in particular?
pacat ca povestioara aceasta foarte draguta(care sincer m-a impresionat)ramane doar aici.Fratilor,trebuie sa facem ceva,e simplu sa stam sa criticam,sa judecam,si asa mai departe.Trebuie sa luam atitudine pentru ca duhurile necurate lucreaza 24 din 24,7 din 7 impotriva crestinismului…pe cand noi poate nici 5 minute pe zi pentru a ne apara.Trebuie sa ne trezim si sa schimbam ceva.Dar ce?Lumea?In nici un caz!Insa ne putem schimba pe noi insine…iar prin propriul exemplu pe altii din jurul nostru.Demonii au inteles foarte clar ca copii copie ceea ce fac parintii si cei din jurul lor,astfel incat si noi la randul nostru(noi care ne intitulam crestin-ortodoxi romani)trebuie sa intelegem acest lucru si sa fim mult mai atenti….pentru ca vom da socoteala pentru toate momentele in care ne-am smintit copii sau pe cei din jurul nostru care nu au absolut nici o vina.Astfel vom da socoteala pentru fiecare clipa petrecuta in fata televizorului,dand astfel un exemplu foarte prost celor mici sau celor care nu au stiut ce ii asteapta o data cu inceperea uitatulai la TV.”Intrati prin poarta cea stramta;ca larga este poarta si lata este calea care duce la pierire,si multi sunt cei care o afla.Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata,si putini sunt cei care o afla”(Matei 7,13-14).Mai exact poarta larga are ca bilet de intrare butonul de deschidere a televizorului,care o data pornit ne relaxeaza si ne face sa uitam de Dumnezeu,de nevointa,de trezvie si de faptul ca sfarsitul este aproape.Doamne ajuta!
Povestioara mai mult sau mai putin hazlie despre lipsa televizorului.
Prima noastra casa a fost un apartament de doua camere comfort 2 in Drumul Taberei.
Eram tineri, munceam mult, dela 9 la 9, amandoi angajati la firme particulare. Cat am stat la ai nostri am avut televizor dar cand ne-am mutat in casa noastra, ne-am pus problema daca ne luam sau nu televizor. Si am gandit asa:
1 Costa prea mult si nu ne prea permiteam
2 Timp sa ne uitam nu prea aveam
3 Nici spatiu nu aveam prea mult in acel apartament (pe vremea aceea, 1998, nu existau plasma TV, flat screen sau altele ca acestea)
4 Nici nu prea aveai la ce te uita, am spus noi.
Concluzia a fost ca nu ne-am luat si cat am stat acolo 2 ani si jumatate nu am avut televizor.
Fratilor, sincer a fost minunat.
Intr-o zi ne-a fost sparta casa, nu ne-au furat mare lucru, nici nu aveau ce, salariile le primeam prin banca, direct in cont si Slava Domnului nici mobila nu ne-au stricat-o – aia era intr-adevar paguba mare. Vecinii au aflat ce ni s-a intamplat, mai toti erau pensionari. Am fost opriti de cativa dintre ei sa ne intrebe amanunte si sa-si exprime compasiunea. Una dintre intrebari, de fapt aproape in toate cazurile prima intrebare a fost: “Aoleu, asa-i ca v-au furat si televizorul?” cu panica in glas si o ingrijorare teribila. La care eu raspund “Nu, ca nu au avut ce, noi nu avem televizor”.
Ce vedeam pe fata lor era ori ca nu ma creadeau ca nu avem televizor, ori ca nu intelegeau iar cand intelegeau sa uitau la mine ciudat. Mi-am dat seama ca pentru multi din ei televizorul era ca aerul. Doamne, ma gandeam sa ajungi atat de dependent de ceva….e pur si simplu sclavie curata.
Cand colegii sau cu diverse cunostinte povesteau de una si alta ce au vazut la televizor si ma intrebau ce parere am si le spuneam ca nu stiu despre ce vorbesc ca nu avem televizor, intai se mirau iar apoi cei care ma cunosteau mai putin ma intrebau cu teama daca fac parte dintr-o secta religioasa. Zambeam si le spuneam ca sunt ca si ei crestin ortodox.
Am aflat dupa aceea ca multi tineri cam de generatia noastra atat in Europa cat si in restul lumii au hotarat sa traiasca fara cutia cu imagini. Din diferite motive mai mult sau mai putin religioase au constatat ca pentru ei si copiii lor e nociv uitatul la televizor.
Azi avem televizor, numai ca ne uitam rar, numai la filme inchiriate sau cumparate, fara reclame, selectate cu atentie – nici azi nu avem timp de vazut prostii. Din pacate trebuie sa fii foarte atent, gasim din ce in ce mai greu filme bune…intr-adevar inca mai sunt, pentru cat timp…nu stim. Se pare ca un ingredient aproape obligatoriu in filmele americane de azi este cuplul homosexual deci nu numai scenele fierbinti.
Cu documentarele despre animale sau calatorii mergi insa la sigur; Nu si cu cele istorice….din pacate.
Sa ne ajute Dumnezeu sa folosim cat mai rar televizorul sau deloc.
Articolul este deosebit de interesant,dar si adevarat,caci nu ne dam seama de pericolul pe care il constituie televizorul aupra mintii,dar mai ales asupra vietii.Felicitari pentru articol!
Cu respect,Mihaela
Noi tot nu avem TV. Nu ne-a daruit nimeni la nunta si ne-am bucurat. TV-ul mi-a mincat anii de studentie. Si m-am gindit ca daca am vointa slaba nici nu merit TV, cu atit mai mult ca avem acum copil si tre ferit de asa deprindere.
Doamne ajuta!
Cred ca TREBUIE sa ne unim in rugaciune!
Fiecare acolo unde este…cand poate sa se roage pentru ca toate sufletele sa se apropie de LUMINA…daca privim in jur intelegem ca vremurile sunt cumplite, numai Rugaciunea spusa din toata inima ne mai poate ajuta.
Dati acest text mai departe…este atata nevoie.
Felicitari acelora care doresc binele tuturor, care nu traiesc doar pentru ei…egoistul este departe de dreapta credinta!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Eu am tv dar nu il prea folosesc pentru ca nu imi place. Ce sa fac cand altii ma indeamana sa ma uit?
Se poate intampla si cu noi acelasi lucru.V-as putea demonstra acest lucru din viata mea pesonala.De foarte multe ori ma uitam sau chiar ma si uit exagerat la tevizor si stau cateodata prea mult la calculator.
Hotul acesta mi-a furat ani buni din viata. M-am trezit realmente pe la 24-25 de ani intrebandu-ma la fiecare pas: ce trebuie sa fac, cum trebuie sa fac, si acum ? sa ma bucur ? cum ?
Acum cativa ani, cand inca eram sub influenta lui, ma uitam cu parintii si sora mea la TV si mi-a dat Dumnezeu sa vad cat de captati erau ceilalti de emisiune. Mi-am dat seama ca si eu eram la fel, dar nu m-am putut ridica … si am incercat. Motivul este spus de Hristos: “Fara Mine nu puteti face nimic” – nu-L aveam pe Hristos din cauza ca eram departe de Biserica, de Taine.
Cum m-am apropiat de Biserica, au navalit ispitele apoi o liniste si simteam ca nu mai aveam pacate (cum spune si Maica Siluana), si am cazut din nou. Dar Dumnezeu nu ne lasa ! chiar fiind in afara tarii am parte de duhovnici buni, prin care simt ca-mi vorbeste Dumnezeu.
Foarte interesanta.Imi plac povestirile care au o morala la mijloc.In privinta televizorului, niciodata nu m-am gandit ca ne poate impiedica sa mergem la biserica, dar acum, dupa ce am citit..aveti dreptate, mare dreptate!Eu de mult m-am lasat de aceasta activitate, privitul la TV si pot spune ca mi-a facut bine.Felicitari pentru ca ne invatati lucruri utile, prin intermediul acestor povesti!
forte interesant iulian a visat cam urat in acea seara
Intrebarea este ce facem acum ca slujbele sunt televizate? (pe Trinitas)
Extraordinara poveste….eu inca nu am copii,dar citind aceasta povestioara imi dau seama de pericolul care ne paste pe noi toti , incepind chiar din perioada intrauterina.Domnule Danion Vasile iti multumim ca prin toate cartile si articolele publicate de dumneavoastra ne ajutati sa nu ne lasam batuti in lupta pentru mintuire.Doamne ajuta si va rugam sa mai organizati conferinte si in tara noastra.