- sau Sfântul Petru Movilă şi „arătările îngereşti”-
O întâmplare, descrisă cu lux de amănunte de un sfânt al Bisericii, îi poate pune însă pe gânduri pe aceşti „admiratori”…
În ceea ce priveşte vedeniile şi celelalte feluri de arătări „îngereşti”, creştinii trebuie să se ţină de calea arătată de bătrânul din Pateric căruia dracul i s-a arătat în chipul lui Hristos. Bătrânul a închis ochii şi a spus: „«Eu pe Hristos nu voiesc să Îl văd aici». Iar demonul, auzind aceasta, s-a făcut nevăzut” [6; 316]. Tradiţia ortodoxă învaţă acelaşi lucru despre vedenii: că şi dacă s-ar arăta cineva în chipul lui Hristos, nu trebuie să i se dea atenţie. Că dacă este Domnul, nu Se va supăra. Iar dacă este vrăjmaşul, cea mai mică deschidere sufletească poate fi fatală.
În articolul lui Ioan Butiurcă Medjugorie – dosarul unei mistificări, citim următoarele: „La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spaţiu al «schismei, dezordinii religioase, neascultării şi activităţii anti-ecleziastice». Caracterizarea, care aparţine lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al aşezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omeniri, prin intermediul Fecioarei Maria.”[1] „La un moment dat, în Medjugorie s-a vorbit despre un taximetrist care a călcat un bărbat plin de sânge. Acesta i-a dat şoferului o batistă plină de sânge şi i-a spus să o arunce în râu. În timp ce se îndrepta spre apă, taximetristul ar fi fost oprit de o femeie îmbrăcată în negru care i-a cerut să-i dea o batistă. Şoferul i-a oferit propria batistă, dar în acel moment a auzit-o pe femeie spunând: «nu aceasta, ci batista însângerată». Taximetristul i-a îndeplinit dorinţa, moment în care a auzit următoarele cuvinte: «Dacă ai fi aruncat batista în râu, sfârşitul lumii ar fi venit instantaneu». Vicka Ivankovic a notat în jurnalul ei că a întrebat-o pe «Gospa» dacă acest eveniment este adevărat, iar apariţia i-a răspuns: «Da, este adevărat. Bărbatul plin de sânge a fost fiul meu, Iisus, iar eu eram femeia în negru». Comentariul episcopului, menţionat în raportul său, «Adevărul despre Medjugorie», este elocvent: «Ce fel de teologie este aceasta? Din această mărturie reiese că Iisus vrea sa distrugă lumea dacă o batistă este aruncată în râu, iar Fecioara Maria este cea care salvează lumea!». (…) O serie de afirmaţii făcute de «Gospa» se bat cap în cap cu dogma Bisericii Catolice, conform căreia mântuirea se obţine numai în cadrul ei, prin credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în primatul papal: «Toate religiile sunt egale în faţa lui Dumnezeu» (Chronological Corpus of Medjugorje, p. 317), «Dumnezeu conduce toate confesiunile aşa cum un rege îşi conduce supuşii, prin intermediul slujitorilor săi» (Apariţiile de
În articolul meu Despre „arătările mariane”[3] scriam că în aprecierea fenomenului Medjugorie nu se poate face abstracţie de astfel de mesaje vădit anticreştine. Tot acolo – continuând studiile lui Mihai Urzică din volumul Biserica şi viermii cei neadormiţi, argumentam caracterul demonic al aşa-ziselor „arătări mariane” din spaţiul catolic. E bine că, în cele din urmă, până şi forurile catolice au înţeles că
Totuşi, ortodocşii nu trebuie să aştepte până ce ierarhia catolică va declara că şi celelalte arătări aşa-zis mariane sunt înşelătoare.
Istoria ne arată că se poate ca fiii Bisericii Ortodoxe să îi ajute pe catolici să renunţe la înşelarea adusă de o arătare demonică. Sfântul Petru Movilă descrie o astfel de întâmplare:
„În satul Munin din ţinutul Przemzsl, sat aflat la o milă depărtare de oraşul Iaroslavl, de care şi ţine, trăia un ţăran polonez, Wojczech, poreclit Suflet, care avusese o soţie pe nume Anna. La puţin timp după moartea soţiei, diavolul, vrând să-i întărească nu numai pe rătăciţii de latini în erezia focului purgatoriu, dar şi pe drept-credincioşi să-i aducă cu viclenia sa rău-voitoare la această rătăcire latinească, s-a vârât sub cuptor şi, nevăzut fiind, cu glasul soţiei îl chema pe soţ pe nume, zicând: «Wojczech». Iar el, auzind, a sărit înfricoşat, vrând să fugă afară. Dar diavolul îi zice: «Nu fugi, Wojczech, ci ascultă de glasul meu, căci eu sunt sufletul soţiei tale Anna, şi din pricina păcatelor mele pătimesc în cuptorul acesta. Te rog dar, fie-ţi milă, ajută-mă şi du-te la preoţi şi înduplecă-i să se roage şi să facă slujbe pentru mine. Cel mai bine ar fi să vină aici şi să facă slujbe şi rugăciuni pentru mine în casă, până când mă voi izbăvi de chinul purgatoriului, căci nădăjduiesc să fiu curând mântuită cu rugăciunile lor. Până acum tu n-ai avut grijă să faci milostenii şi slujbe ca să mă ajuţi, şi să-mi scurtezi chinurile purgatoriului, ci, de când am ieşit din trup, m-ai lăsat uitată».
Bărbatul, neştiind de ispita diavolului, a crezut că este sufletul soţiei sale, şi îndată a pornit spre cetatea Iaroslavl, şi le-a povestit iezuiţilor şi preoţilor de la mănăstirea Farra tot ce-a auzit. Iar ei, ca să se încredinţeze de adevărul celor povestite, au trimis doi oameni în casa acelui om, să vadă. Şi dacă au venit, diavolul, ca un suflet, le-a vorbit şi lor cum îi vorbise omului, rugându-i de moliftă. Şi când aceştia s-au întors şi au povestit, toţi preoţii latini şi iezuiţii au crezut că într-adevăr era sufletul acelei femei şi au început să facă rugăciuni şi molifte şi să săvârşească slujbe. Iar tuturor oamenilor le-au hotărât post şi le-au poruncit să se roage cu sârg pentru el, iar pe ortodocşi, adică pe ruşi, ca să le fie de învăţătură, îi vorbeau de rău, zicându-le:
«Nu pentru noi, care credem în focul purificator, ci pentru voi, schismaticilor, care nu vreţi să credeţi învăţătura cea adevărată, care-i a noastră, şi nu vreţi să vă convertiţi la cunoaşterea adevărului, Dumnezeu a arătat aievea acest suflet sfânt»(căci de acum – aoleu, rătăcire! – diavolul căpătase de la ei numele Sfintei Anna).
Şi toţi preoţii şi iezuiţii au mers cu litia şi cu multă lume pe jos până în satul Munin, în casa omului, cântând şi rugându-se de slobozirea acestui suflet. Şi când preoţii au intrat în casă, au început să cheme sufletul acela, iar diavolul, ca un suflet, cu glasul femeii le-a răspuns şi le-a cerut să se roage pentru el. Iar diavolul, ca să-i întărească şi mai mult pe cei căzuţi în amăgire, şi ca să momească şi mai mulţi, le-a mulţumit şi le-a spus că rugăciunea lor îi aduce uşurare, şi i-a rugat să stropească cu agheasmă locul în care spunea că se află, căci le spunea că este ba sub cuptor, ba sub laviţă, ba sub troaca din care mâncau porcii. Iar ei făceau repede şi cu sârg ce le zicea diavolul, crezând că-i aduc sufletului uşurare.
Şi prin tot ţinutul acela s-a răspândit vestea că în Munin s-a ivit un suflet sfânt şi de pretutindeni veneau mulţime de oameni, nu numai de credinţă latină, ci şi ortodoxă, să vadă şi să audă vocea acelui suflet şi, amăgiţi că într-adevăr este suflet, se rugau pentru el şi făceau pomeni. Amăgirea aceasta între latini, adică rugăciunile pentru diavol, a durat vreo 12 săptămâni: zi de zi săvârşeau rugăciuni în casa aceea, şi ţineau slujbe în bisericile lor.
Dar Dumnezeu, pentru a nu cădea în amăgire şi ortodocşii (căci de acum şi mulţi dintre ei începuseră să se despartă de dreapta-credinţă), a pus în inima unui nobil drept-credincios, pe nume Martin Grabkovici, aflat în slujba cneazului Vasili al Ostrogului, să se ducă şi să vadă acea amăgire, căci atunci venise din ţinutul Cracoviei în oraşul Iaroslavl.
Când s-a întâmplat să se ducă toţi preoţii cu litia, însoţiţi de multă lume, la sufletul acela din satul Munin, a venit şi a văzut, şi îndată a cunoscut amăgirea diavolului căci, înainte să intre el în casă, sufletul le spunea preoţilor să nu-i lase pe ruşi şi pe cei de altă credinţă în casă, fiindcă zicea: «Când aceştia intră, mi se înteţeşte chinul şi sufăr rău, de aceea nu vă pot răspunde când mă întrebaţi». Şi i-au alungat din casă pe toţi drept-credincioşii.
Iar Grabkovici, venind, a intrat (căci lui, ca om în slujba cneazului, nu puteau să nu-i îngăduie), şi, de îndată ce a intrat, a început să îi întrebe pe preoţi unde-i sufletul (căci, intrând el, sufletul a încetat de îndată să mai vorbească). Ei i-au arătat locul de unde se auzea glasul. Şi el l-a chemat de mai multe ori zicând: «De eşti suflet ori drac, vorbeşte cu mine». Apoi, văzând că acesta nici nu dă glas, nici nu răspunde, a zis către preoţi: «Nu vă lăsaţi amăgiţi, domnii mei, şi credeţi-mă că nu e suflet, ci ispita diavolului, şi însuşi diavolul v-a vorbit, amăgindu-vă pe voi şi ispitind atâta lume».
Dar preoţii i-au zis: «Tu, schismatic fiind, vorbeşti aşa şi huleşti acest suflet sfânt, dar vezi că nu pentru noi, ci pentru voi, schismaticii, l-a adus Dumnezeu, ca să vă convertiţi la sfânta biserică romană şi să credeţi că într-adevăr, după moarte, sufletelor le este pregătit focul purificator». Şi multe asemenea vorbe i-au spus, ocărându-l.
El însă a întrebat: «Dacă este într-adevăr suflet sfânt, şi nu drac, după cum spuneţi, de ce nu vorbeşte cu mine?». Iar ei i-au răspuns: «Fiindcă nu eşti de credinţa noastră catolică». Iar el a zis: «Atunci să vorbească cu voi, numai să-i aud vocea». Şi ei au început să-l cheme şi să-l roage să vorbească cu ei, însă nici lor nu le-a răspuns. După ce s-au rugat mult de el, l-au întrebat: «De ce nu ne răspunzi, sfântă Annă?» Iar diavolul, cu greu înduplecat, a început să geamă, ca şi cum ar fi fost bolnav, răspunzând: «Fiindcă aici a intrat un om străin, care nu-i de-al nostru (căci era acest Grabkovici om bun şi cu frică de Dumnezeu, evlavios, înţelept şi cunoscător al Sfintelor Scripturi)».
Iar el, auzind glasul, îndată a şi zis: «O, voi preoţi catolici! Dacă, după cum spuneţi, împărtăşiţi credinţa cea adevărată şi sunteţi catolici drepţi, de ce n-aţi descoperit amăgeala drăcească şi, precum necredincioşii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, amăgiţi fiind, îi spuneţi dracului sfânt şi faceţi pentru el rugăciuni şi molifte şi, încă mai vârtos, săvârşiţi slujbe şi atâta lume trageţi după voi în prăpastia ispitirii spre pierzanie? N-auziţi şi nu pricepeţi oare că glasul care vă vorbeşte este cu adevărat al diavolului?». Şi îndată a zis către drac: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, întru Unul Dumnezeu slăvit în Treime, Creatorul şi Ziditorul a toată făptura văzută şi nevăzută, îţi poruncesc ţie, cel care vorbeşti acuma, să-mi spui dacă eşti suflet sfânt sau diavol blestemat, care amăgeşti lumea!». Şi pe dată diavolul a început să suspine, însă Grabkovici a stăruit din nou în numele Sfintei Treimi şi al întrupării Fiului lui Dumnezeu, poruncindu-i să răspundă. Şi glasul, de nevoie, a spus: «O, om rău, mă chinuieşti». Iar Grabkovici iarăşi i-a poruncit şi diavolul, în silă, a răspuns, recunoscând: «Nu sunt suflet». Şi astfel au văzut cu toţii şi şi-au dat seama că îi ispitea diavolul.
Atunci Grabkovici a zis către preoţi: «Vedeţi că, ispitiţi fiind de diavol, amăgiţi o mulţime de oameni şi-i duceţi la pierzanie? Deci, căiţi-vă şi nu vă mai amăgiţi nici pe voi, nici pe alţii. Vedeţi cum v-a lăsat Dumnezeu în mintea voastră nechibzuită pe voi, cei care propovăduiţi scorneli şi împrăştiaţi născociri omeneşti despre focul purgatoriului, de care nici părinţii teofori nu ne învaţă, şi faceţi necuviinţe, adică îl numiţi sfânt pe diavol şi vă rugaţi pentru el? Să ştiţi însă că Dumnezeu i-a dat diavolului voie să facă asta în folosul vostru, astfel încât, dându-vă seama că rea este învăţătura voastră despre chinul purgatoriului, veţi înceta să mai duceţi în ispită diavolească poporul, pe care, amăgindu-l întru pricopseala voastră cea rea, în loc să-l curăţiţi îl trageţi după voi în gheenă». Şi ei, ruşinaţi tare, au plecat. Iar în bisericile catolice, ca să le fie tuturor de învăţătură, au poruncit în gura mare să nu se mai ducă nimeni acolo căci nu un suflet s-a ivit, ci amăgirea diavolului. Iar Grabkovici, pe când încă se aflau cu toţii acolo, l-a cercetat vârtos pe stăpânul casei, zicându-i: «Ori tu, ori cineva dintr-ai tăi faceţi vrăjitorii şi îl aveţi pe acest drac». Şi s-a vădit că acesta n-avea nici o vină, căci era om bun şi simplu. Dar femeia de la cuhnie, adică bucătăreasa lui, fiind strânsă tare cu uşa, a recunoscut în faţa tuturor că îl avea pe acest drac încă din Polonia Mare (căci era leahă), însă a zis: «Nu eu i-am poruncit să facă asta, însă, dacă el vrea să facă ceva, face şi fără mine». Înşfăcând-o pe bucătăreasă, au dus-o în temniţă, însă, de ruşine, preoţii latini au dat poruncă să fie făcută scăpată în toiul nopţii, pentru ca nu cumva, după o cercetare mai amănunţită, să se răspândească peste tot vestea despre amăgeala diavolului, făcându-i şi mai tare de batjocură…” [37; 81-85].
Mărturia Sfântului Petru Movilă este cât se poate de clară. Ea ar trebui să îl ajute pe omul contemporan să înţeleagă cât de viclean lucrează diavolul pentru a înşela oamenii. Mesajul ei este clar: „Adevărul nu poate fi cunoscut decât în Biserica Ortodoxă. Cei care, vrând să ajungă la o cunoaştere superioară, se lasă păcăliţi de tot felul de arătări, leapădă adevărul pentru rătăcirea diavolească. Adevărul este Unul Singur: Hristos, Calea şi Viaţa cea Adevărată. Şi Biserica Sa este Una: cea sfântă, sobornicească şi apostolească…”
[1] Dosarul unei mistificări, Ziarul de Mureş, partea I, 10 iulie 2006. Acest dosar, realizat de Ioan Butiurcă, este foarte bine documentat. Din el înţelegem că toţi ortodocşii care merg
[2] Dosarul unei mistificări, Ziarul de Mureş, partea a II-a, 17 iulie 2006.
[3] Din volumul Dărâmarea idolilor, Editura Egumeniţa,
Felicitari pentru articol. Am citit ce scria Mihai Urzica, dar mi-ar placea foarte mult sa aflu unde pot gasi astfel de marturii ale marelui Petru Movila. Multumesc.
La postul national de televiziune am vazut un documentar despre Fatima. Se spunea ca la una din aparitii aerul s-a racit brusc inainte de viziune. Acest lucru e cunoscut chiar si de cei cu preocupari paranormale (prezentat si la Discovery) ca prezenta a unui spirit, de multe ori considerat malefic de ei. In ortodoxie se stiu cam ce sunt toate spiritele acestea.
Pingback: Ortodoxie şi Catolicism » Blog Archive » Dracii care se arata la Medjugorie
Eu cred ca toate aratarile, din locurile cu pricina, sunt malefice si nu au nici o legatura cu Divinitatea. Oamenii din partile acelor locuri, chiar nu stiu nimic despre Biblie si ce spune ea?…macar catusi de putin…mie mi se par niste lucruri nesemnificative si daca nu li s-ar mai da atentie atat de mult, cu siguranta ar disparea.
Rugaciunea si credinta in Dumnezeu ne scapa si ne fereste de tot ce-i rau.
Am mai postat un comentariu, dar l-ati sters; curat crestineste ati procedat…
Ideea era ca sustineti multe enormitati despre spatiul catolic, pe care nu-l cunoasteti deloc – tind sa cred. Si ma intrebam daca nu va e rusine sa aruncati cu pietre in ceva despre care nu cunoasteti mare lucru? Si mai intrebam cit de crestineste vi se pare? Dar probabil ca veti sterge si mesajul de fata, cu acelasi zel “crestinesc”. Prea vedeti pe necuratul in toate cele; ma gindesc ca poate e mai de graba in mintea dv…
Anul trecut m-am contrazis cu tatal meu pe tema ratacirii catolicilor. Mai exact, eu am zis ca Papa e eretic. Si de aici o adevarata polemica. Ca Papa e eretic stiu din diferite carti ortodoxe (adica nu numai din una) unde se spune ca toti catolicii sunt eretici pentru noi ortodocsii. Problema mea e ca nu stiu practic prin ce se deosebesc catolicii de noi. Bunul simt imi da dreptate cand ma gandesc ca Papa e considerat de catolici infailibil (adica nu poate gresi), ori el fiind om e supus greselii, nu?
Dar as prefera sa cunosc si argumente concrete pe tema asta, poate cineva sa-mi recomande ce carti sa caut?
Claudiu, un scurt raspuns la intrebarea ta:
1. “Ne vorbeste parintele Cleopa” vol 3; vei gasi un capitol in care sunt enumerate principalele invataturi catolice cu care ortodoxia nu are nimic comun.
2. Dogmatica ortodoxa, manual pentru seminariile teologice, (pr. prof.Isidor Todoran, arhid. prof. dr. Ioan Zagrean)ed. Renasterea Cluj, 2000; vei gasi argumente suficiente pentru ceea ce doresti sa afli.
3. Iti recomand cu caldura cele trei volume de Teologie dogmatica ortodoxa scrise de pr. prof. Dumitru Staniloae.
4.Petru Maior are o carte in care vorbeste foarte argumentat, documentat despre asta. Nu pot sa-ti spun cum se numeste pentru ca nu-mi amintesc. Daca intrebi sau cauti la o biblioteca poate te ajuta cineva si o gasesti.
Am gasit!
Petru Maior-Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înţelesul cel deplin şi desăvârşit al canoanelor şi a toată tocmeala bisericeţască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la Bucureşti, în 1894, apoi de Preot Profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.)
E grozav netu asta!
Cauta cartile lui Vladimir Guette’e, Papalitatea schismatica si Papalitatea eretica
Interesant.. Sunt atitea variatii in aceasta lume.. Iti trebuie mii de vieti ca sa le cunosti sau doar una in caz ca mergi nemijlocit spre desavirsire, spre perfectiune.. Insa nu stiu care-i ea.. Pt unii e crestinismul, pt altii e meditatia, etc. etc. universuri paralele.. nu stiu ( cel putin pina cind).
Cat adevar exista in toate cele relatate si cata fictiune? Cum putem deoseb realitatea de fictiune din astfel de scrieri…ne dam cu parerea in functie de credintele noastre personale sau traditionale pe care le-am mostenit fara a le trece prin filtrul ratiunii?
Pentru Claudiu, despre erezia catolica:
Care sunt diferentele intre catolici si ortodocsi?
1. filioque: Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin fiul. (Ioan)
2. suprematia papala: Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant! Mai mare decat toti patriarhii! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru!
3. infaibilitatea papala: Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el ceea ce iarasi este o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa
4. purgatoriul: Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in Rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
5. azimile: Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii
6. imaculata conceptie: Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
7. substantialitatea: La sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice: Luati mancati… si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri
8. celibatul preotilor: Preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor ecumenice care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie
9. indulgente papale: Alta ratacire. Papei, daca-i dai parale multe, poti sa faci oricate pacate te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune
10. mirungerea: Catolicii nu miruiesc copii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana
Fragment din “Ne vorbeste parintele Cleopa”, vol.3, p.65, ed. Episcopiei Romanului, 1996
http://www.credo.ro/catolicism.php
Pentru Valentin: Multumesc!
Sugerez tuturor crestinilor ortodoxi si nu numai sa citeasca cartea Pelerin Ortodox la Medjugorie, scris de crestinul ortodox Aurel Hasnes-Ciurdariu, pentru a avea o idee obiectiva despre ceea ce se petrece la Medjugore, si desigur, fara a se contamina cu perspectivele neortodoxe.
Andrei, un catolic.
Incearca sa ai o parere mai toleranta asupra catolicismului
excelent articol,ma bucur cand vad asa ceva si mas bucura daca lar vedea mai multi oameni,pentru ca in continuu isi bat dracii joc de noi si noi nici nu ne dam seama,Doamne ajuta!!
acelasi subiect, doar un site diferit… discutii pe teme legate de catolicism si ecumenism: http://poll.pollcode.com/8b9_result
Andrei, imi vine greu sa cred in aceste aparitii, atata vreme cat pana si batranii(acei avva) din pustia Egiptului aveau mari rezerve cu privire la aparitii. Ne consideram prea mandri sa credem ca meritam sa ni se arate Hristos sau Maica Domnului. Bineinteles ca poate toti ne-am dori acest lucru, dar sa fim constienti si sa nu ne lasam dusi de iluzii doar pentru a ne lauda ca suntem crestini si avem parte de minuni.
APARITIILE SUNT REALE CU SOBOR DE MULTI PREOTI ,DAR SUNT SOLICITATI SI NU AU TIMP DE CONFERINTE.
Eu zic ca toate astea sunt comunisme vechi si amarate ca orice alta religie.Omenirea se pregateste pt spiritualitate nu pt religie.Chiar nu vedeti ca traiti in dualitatea mintii care sa insemna sa urmati pe oricine altcineva nu pe voi.De ce nu va puteti vedea de viata dedicanduva spiritului egoist al misionarismului si al racolarii?Religia inseamna robotism si tocmai pt ca oamenii nu mai sunt curiosi de asa ceva se incearca instalarea biocipurilor pt ca omul nu mai poate fi controlat printr-un sistem dogma.Este nevoie de ceva pt fiecare in parte si acesta este biocipul.
Cine nu vede ca ortodoxia crestina este singura cale spre mintuire inseamna ca nu cunoaste destul. Iar cunoasterea vine atit cu minte, cit si cu inima. In afara de Ortodoxie totul este erezie, si atit!
Hristos a spus “nu judecati…”. Dar am remarcat un obicei drag romanilor de a judeca pe alti, mai ales fara sa se informeze cat de putin daca este corect sau nu. Ma refer la infailibilitatea papala. Cine vrea sa afle conceptia catolica despre aceasta dogma o poate verifica. Eu nu am gasit in teologia catolica afirmatia ca papa ar fi fara de greseli sau pacate (ca om). Insa am aflat ca infailibilitatea sa se refera la faptul ca nu are voie sa greseasca cand promulga da la altarul (si nu de altundeva) Sf.Petru din Roma un adevar de credinta.
Apoi ne cramponam ca si neoprotestanti de citate din NT cand se cunoaste ca evangheliile au fost scrise dupa 20-30 de ani de la Inaltarea Domnului la cer. Eu nu contrazic Scriptura, dar am unele nelamuri referitoare la cuvintele spuse de Hristos, uneori in singuratate, si cunoscute de evanghelisti.
De fapt arma cea mai eficace impotriva omului este sa-i impui teama de Dumnezeu, in acest fel omul devine un supus, nu un om liber Mai vine amennintarea cu Iadul, cu diavolul, si telul este atins. Din NT se cunoaste ca Hristos a facut scandal doar cand templu a devenit o piata (oare bisericile nu sunt la fel – vindem lumanari, iconite, cruciulite, carti, etc – ca doar pentru biserica o facem) si pe toti i-a iertat. Pe Petru nu l-a intrebat daca respecta poruncile (si la tradat pe Hristos) ci la intrebat – ma iubesti?. Deseori gasesc invocate canoanele unui Sfant Parinte, dar mai putin autoritatea pe care o avea, or aceasta inseamna ca si cel mai neinsemnat preot de tara poate avea o autoritate canonica similara. Acei Sfinti Parinti amintiti au trait in medii sociale diferite de astazi. La romani este o zicala “scopul scuza mijloacele” si este dovedit in biserica prin faptul ca preotii ortodocsi romani in strainatate pot celebra intr-o biserica catolica dar in tara acest lucru nu se mai poate. Ce se poate intelege!? Catolici sunt eretici, schismati doar daca ortodocsi nu au vreun interes in zona. Toate cele bune.
Inainte de schisma cea mare de la 1054 nu exista biserica catolica sau ortodoxa,ci biserica de apus si cea de rasarit,dupa schisma,adica dupa despartirea in doua,ca o camasa sfasiata si injumatatita acum s-a primit numele de ortodox si catolic. In biserica de apus s-au realizat numai greseli si grave abateri de la dogma,cum ar fi filique,primatul papal,impartasania credinciosilor cu azima ca si evreii,in loc de paine dospita,purgatoriu ca foc curatitor al sufletelor dupa moarte vreo suta-doua de ani inainte de a ajunge in Rai,indulgentele,care sunt un profit pentru clerici catolici,celibatul preotilor mireni,care este nu tocmai in conformitate cu sfintele sinoade ecumenice si faptul ca papa se crede infailibil,adica fara de greseala si urmasul sfantului Apostol Petru.Prin toate acestea si altele care nu le-am mentionat,ne despart din punct de vedere dogmatic pe noi ortodocsii de biserica ”sora”a noastra catolica,de unde a derivat(din catolicism)curentul protestantism si celelalte secte,unde cred ca niciodata nu se va mai unii camasa aceea rupta la 1054,vina fiind tot din partea Bisericii Catolice.Deci,prin urmare,din punct de vedere dogmatic,in credinta Ortodoxa nu exista greseala,pentru ca Biserica este infailibila nu papa de la Roma,care e un om alunecos in ispite si cu inclinatie spre greseala ca toti oamenii!!!!!
Buna ziua,
ma bucur din suflet ca v-am gasit. Din pacate abia azi am descoperit blogul si cartea d-voastra. Am o problema, si tare as vrea sa va cer un sfat, o parere, pe o adresa de mail daca se poate. Daca nu, voi scrie aici. Va multumesc si DOAMNE AJUTA!
@Oana C : adresa teologului ortodox Danion Vasile este: [email protected] Doamne ajuta!
eu as fi curios cati dintre voi ati fost la medjugorie?
si sa vorbiti dupa aceea…
cand un tanar l-a intrebat pe Isus ce sa faca ca sa mosteneasca imparatia cerurilor Isus i-a spus vinde tot ce ai,da-le saracilor si-mi urmeaza….cati dintre voi ati facut asta?
iar legat de catolici-ortodocsi schisma din 1054 doar a confirmat ruptura care deja era intre apus si rasarit,o ruptura imbracata in texte teologice dar care avea un fundament pur politic,rivalitatea dintre cele 2 imperii de atunci cel grecesc si cel romano-german,cam ca astazi cand avem un imperiu occidental si o rusie orientala…nu e nimic nou sub soare…iar propaganda ruseasca imbraca azi haina ortodoxa