Din nou pe blog

De mai mult de două luni nu am mai postat nimic pe blog-ul meu. A fost  o perioadă în care am cercetat diferitele probleme cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română şi alte Biserici locale. Am impresia că presa ortodoxă – fie ea tipărită sau electronică – face abstracţie de anumite subiecte extrem de importante. Până şi ceea ce se consideră a fi poziţie de rezistenţă e de fapt o poziţie care acoperă multe dintre fărădelegi – o parte, conştient, altă parte, din lipsă de informaţii.

În ultimii ani mi-am făcut o mulţime de prieteni şi o mulţime de duşmani. Duşmanii, fiind direct vizaţi de către luările mele de poziţie, şi nefiind în stare să demonteze punctual afirmaţiile mele, s-au grăbit să îmi deformeze poziţiile. Au folosit o metodă tipic sectantă, scoţându-mi afirmaţiile din context şi răstălmăcindu-le după bunul lor plac. După ce am publicat un prim răspuns (se poate citi pe http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/03/30/raspunsul-lui-danion-vasile-la-atacurile-legate-de-asa-zisa-propaganda-stilista/#comments), acuzaţiile nu s-au domolit, ci s-au înteţit. Atunci câţiva duhovnici m-au sfătuit să nu mă mai apăr, să îi las pe ceilalţi să îşi facă norma de tulburare, şi să încerc să fac cunoscute materialele şi documentele care ar lămuri – pentru cei interesaţi, nu şi pentru cei rău-intenţionaţi – poziţia exprimată de mine. De mai mulţi ani discutasem cu diferiţi editori sau web-masteri despre problemele grave cu care se confruntă ortodoxia românească, dar mi s-a refuzat publicarea unor astfel de materiale pentru a nu se produce „sminteală în popor”

În Ortodoxie însă sminteala o fac ierarhii care semnează documente apostate, nu cei care combat apostazia. Manipularea mediatică este uriaşă şi în sfera religioasă, din păcate. Tocmai de aceea în perioada care va veni voi încerca să arăt, documentat, că există o mare diferenţă între versiunile oficiale şi situaţia reală în multe situaţii cheie – şi Congresul din 1923 oferă cea mai clară dovadă de manipulare grosolană.

Ca metodă în lupta cu cei care denigrează, voi folosi metoda standard recomandată de Sfinţii Părinţi – când eşti acuzat că ai făcut diferite păcate, rabdă, dar când este pusă la îndoială credinţa ta în Hristos, atunci apără-te.

Ca prim exemplu – după ce în numărul pe luna mai din revista „Lumea credinţei” am fost atacat,  în stil „can-can ortodox”, într-un articol care conţinea multe neadevăruri, am preferat să nu mă apăr, lăsându-l pe Dumnezeu să judece lucrurile şi să facă dreptate. Şi, mai devreme sau mai târziu, va face.

Dar am considerat necesar să scriu totuşi un text, în loc de drept la replică, în care să precizez anumite lucruri despre confuzia legată de schimbarea calendarului. Şi în numărul din luna iunie mi-a fost tipărit articolul „De la schimbarea calendarului la schimbarea dogmelor”. (Articolul va fi postat pe acest blog, imediat după acest material.)

Unii consideră că, întrucât mă aflu în Biserica Ortodoxă Română, nu am voie să scriu sau să vorbesc împotriva schimbării calendarului. Eu cred că tocmai pentru că mă aflu în Biserica Ortodoxă Română, singura Biserică care după 1923 a prăznuit Sfintele Paşti ruptă de restul Ortodoxiei – în anii 1926 şi 1929 – am datoria de a face publice documentele legate de această problemă.

E foarte interesant că până acum teologii români s-au ferit să traducă din greacă şedinţele şi rezoluţiile Congresului din 1923. Pentru că, dacă le-ar fi făcut publice, ar fi existat o reacţie foarte serioasă.

Consider că pentru oricine vrea să înţeleagă problema ecumenismului şi a apostaziei contemporane este foarte important să înţeleagă cum s-a ajuns aici. Să cunoască ce s-a întâmplat la Congresul din 1923, să cunoască şi Enciclica Patriarhiei Ecumenice din 1920 (al cărei text se poate citi aici – http://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/).

Efectul a fost pornirea pe un drum al apostaziei. Astfel am ajuns să fim membri ai Consiliului Mondial al Bisericilor, care este o supra-biserică apostată. Astfel am ajuns să semnăm la Balamand că Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică sunt „biserici surori”. Astfel am ajuns să semnăm la Chambesy că avem aceeaşi credinţă cu ereticii monofiziţi. Şi rătăcirile nu se opresc aici…

PS. Ţin să le mulţumesc preoţilor – ieromonahi sau de mir –, călugărilor şi mirenilor care mi-au fost aproape în ultima perioadă, sprijinindu-mă prin rugăciunile lor pentru a putea face faţă clevetitorilor şi celor care m-au defăimat într-un fel sau altul…