Unul dintre cele mai importante subiecte teologice, pe marginea căruia s-au purtat lungi polemici, a fost legat de schimbarea calendarului bisericesc. Ceea ce este foarte ciudat este că până acum nimeni nu a tradus în limba română şedinţele şi rezoluţiile Congresului „pan-ortodox” din 1923, deşi documentele au fost tipărite imediat după încheierea respectivului congres.
Unul dintre neadevărurile vehiculate în multe cărţi şi reviste teologice este că în 1923, la Constantinopol, a avut loc un Sinod pan-ortodox. Dar chiar şi Patriarhia ecumenică a numit atunci respectiva adunare congres, nu sinod. Şi nu a fost pan-ortodox, căci vechile patriarhii din Ierusalim, Alexandria şi Antiohia au refuzat să trimită delegaţi.
E important de menţionat faptul că în invitaţia de participare trimisă Bisericilor Ortodoxe (pe 3 februarie 1923) se menţiona faptul că „e de dorit şi se speră ca întreaga lume creştină să prăznuiască în aceeaşi zi Naşterea sau Învierea Domnului, precum şi celelalte sărbători care depind de acestea”.
Textul arată clar că se voia nu doar schimbarea sărbătorilor cu dată fixă, ci şi a prăznuirii Sfintelor Paşti. Prin această invitaţie, patriarhul ecumenic Meletie Metaxakis continua linia deschisă de apostata Enciclică a patriarhiei ecumenice din 1920, în care se menţiona: „După părerea noastră, o asemenea prietenie şi o dispoziţie primitoare a Bisericilor [este vorba de Biserica Ortodoxă şi pseudo-bisericile eretice – n.n.] între ele poate fi arătată şi demonstrată în particular în următoarele moduri: I) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sărbători creştine în acelaşi timp de către toate Bisericile…” Prin enciclica respectivă s-a încercat apropierea Bisericii Ortodoxe de bisericile heterodoxe (şi documentul a fost atât de important, încât apare menţionat chiar în istoricul oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor).
Iată că şi Enciclica din 1920 şi invitaţia de participare la Congresul din 1923 arată clar că schimbarea calendarului nu s-a făcut în primul rând din motive astronomice, ci pentru că se dorea apropierea de bisericile eretice. De obicei, cei care poartă discuţii legate de problema calendarului invocă argumente care ţin de astronomie. Numai că prin aceasta arată ori că nu au cercetat problema calendarului, ori că nu sunt bine intenţionaţi.
(Datorită acestei deschideri ecumeniste, pe 22 mai 1923, episcopul anglican Charles Gore, preşedintele Comitetului de dialog anglican-ortodox din partea anglicană, i-a prezentat patriarhului ecumenic un document – un proiect de unire dintre Biserica Anglicană şi Biserica Ortodoxă. Patriarhul l-a invitat pe episcopul anglican să ia cuvântul la congres, iar acesta a vorbit despre oportunitatea unirii dintre Biserica Ortodoxă şi cea anglicană. Numai că despre unirea cu anglicanii nu pomenesc nimic susţinătorii Congresului din 1923. Tot aşa cum nu vorbesc despre rezoluţia privitoare la acceptarea recăsătorii preoţilor văduvi sau la scurtarea posturilor…)
Primind invitaţia de a schimba calendarul bisericesc pentru a sărbători împreună cu bisericile eretice, nici una dintre vechile patriarhii nu a vrut să ia parte la congres. Mai precis, Ierusalimul, Alexandria şi Antiohia au refuzat să trimită delegaţi, şi mai apoi au contestat deciziile congresului. (De exemplu, pe 25 iunie 1923, Patriarhul Fotie al Alexandriei a caracterizat schimbarea calendarului „fără rost, necanonică şi dăunătoare”, fiind de părere că rezoluţiile congresului „duhnesc a erezie şi schismă”.)
Biserica rusă nu a fost invitată să ia parte la Congresul din 1923. Doi ierarhi ruşi, prezenţi la primele şedinţe, au părăsit adunarea, neavând vreo împuternicire din partea Sinodului Bisericii ruse pentru a exprima o poziţie sau alta.
E important de menţionat faptul – trecut sub tăcere în majoritatea studiilor de istorie bisericească scrise în limba română – că până acum Biserica rusă a fost singura Biserică Ortodoxă care a trecut pe calendarul nou, iar apoi a revenit la cel vechi (mănăstirea athonită Vatopedu a făcut acelaşi lucru, dar a revenit la vechiul calendar abia în 1975), datorită protestelor părinţilor cu viaţă sfântă.
Problema principală nu este schimbarea calendarului, ci schimbarea modului de raportare la tradiţie. Una dintre consecinţe a fost implicarea Bisericii în activităţi ecumeniste. O dovadă de necontestat a gravităţii acestei implicări este lepădarea de învăţătura din Crez, potrivit căruia există o singură Biserică „sfântă, sobornicească şi apostolească”, cea Ortodoxă. Aşa cum citim în Constituţia şi prevederile Consiliului Mondial al Bisericilor (Porto Alegre, Brazilia, februarie 2006), temeiul CMB este următorul: „Consiliul Mondial al Bisericilor este o frăţie de biserici care Îl mărturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor potrivit Scripturilor, şi, prin urmare, caută să înfăptuiască împreună chemarea lor comună spre slava Unui Singur Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. (…) Scopul principal al acestei frăţii de biserici din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor este să se cheme reciproc la o unitate văzută într-o singură credinţă şi într-o singură comuniune euharistică (adică „împreună-împărtăşire”- n.n.), exprimată în rugăciune şi împreună-vieţuire în Hristos, prin mărturia şi slujirea în faţa lumii, şi pentru a înainta spre acea unitate în care lumea să creadă.”
Altfel spus, nu mai credem că există doar o Biserică adevărată, cea ortodoxă, ci credem că există o „frăţie” de biserici (din care mai fac parte „biserica” baptistă, evanghelistă, luterană, penticostală, anglicană, monofizită şi alte grupări eretice) care vor să ajungă la unire şi la împreună-împărtăşire.
Iată roadele Enciclicii Patriarhiei Ecumenice din 1920. Enciclică a cărei sămânţă eretică a fost udată din belşug de către Congresul din 1923 …
(Articolul a fost tipărit iniţial ca drept la replică în revista “Lumea credinţei”, după ce în numărul din luna mai Gheorghiţă Ciocioi m-a atacat într-un mod grosolan. Am preferat să nu demontez atacurile la adresa mea, ci să mă opresc asupra subiectului din centrul articolului respectiv. Articolul mi-a apărut necenzurat, nu a fost însă ataşată fotografia cu membrii Congresului din 1923, fotografie pe care o voi posta curând pe net – şi atunci se va înţelege importanţa ei…)
Pingback: “Congresul pan-ortodox” din 1923 şi inventarea calendarului “nou iulian” « Popas Alternativ