Inregistrarea se poate urmari pe http://apologeticum.wordpress.com/2009/11/11/danion-vasile-predica-la-hramul-manastirii-petru-voda/

Despre provocările contemporane

Bucuraţi-vă în Domnul! Bucuraţi-vă că Dumnezeu ne-a adunat la acest praznic pentru a-i lăuda, pentru a-i cinsti pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Bucuraţi-vă, cuvioşi părinţi! Bucuraţi-vă, cuvioase maici! Bucuraţi-vă, preoţi şi credincioşi, că Dumnezeu ne-a adunat împreună. La Sfânta Liturghie, preoţii spun şi răspund: „Hristos în mij­locul nostru!” , „Este şi va fi!”. Cu adevărat, Hristos ne-a spus că acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în numele Său, El este cu ei. Şi credem şi mărturisim că Hristos este cu noi.

Evanghelia de astăzi este o Evanghelie aducătoare de bucurie. Aţi auzit despre învierea fiicei lui Iair. Aţi auzit despre tămăduirea femeii care avea scurgere de sânge. Câţi oare sunteţi pe deplin sănătoşi trupeşte? Câţi putem spune că nu avem boli, neputinţe? Câţi putem spune că nu avem slăbiciuni? Toţi avem şi toţi trebuie să avem tăria de a veni la Hristos, cerându-I cu credinţă să ne tămăduiască, să învieze sufletele noastre. A venit la Hristos Iair, care era mai marele sinagogii, pentru că fiica sa se lovise de boală, se lovise de boldul morţii. Era pe moarte. La vreme de necaz, mulţi aleargă la Hristos. Câţi oare dintre noi alergăm la Hristos la vreme de bucurie, când toate ne merg bine, când suntem sănătoşi? Foarte, foarte puţini! Şi totuşi, Hristos nu dispreţuieşte nici această alergare la El în ceasul din urmă. Când a venit un trimis de la casa mai marelui sinagogii, zicându-i lui Iair: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul!”, Iisus, auzind, i-a spus acestuia: „Nu te teme! Crede numai şi se va izbăvi!”

Câţi dintre noi avem credinţă? Spunem că suntem credincioşi, batem din piept că suntem mai buni decât alţii, mai aproape de Dumnezeu decât alţii. Dar la vreme de necaz, la vreme de ispită, cedăm, cădem. Şi doar duhovnicii ştiu ce este cu adevărat în sufletele multora dintre credincioşii care pe dinafară par cât se poate de evlavioşi, ascunzându-se sub veşminte negre şi luând chipuri cuvioase, fără să lase să iasă la suprafaţă ceea ce este cu adevărat în sufletele lor.

Hristos a înviat-o pe fiica lui Iair. Noi credem că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este Învierea şi Viaţa, vrea învierea noastră! Trebuie să avem doar sinceritatea de a recunoaşte că sufletele noastre sunt bolnave; că sufletele noastre, de multe ori, se află sub lucrarea celui rău, despre care aţi auzit tot din Evanghelia citită astăzi cuvintele Mântuitorului: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer!”. Şi: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma!”

Câţi oare au cu adevărat aceste harisme astăzi? Harismele s-au împuţinat în Biserică datorită necredinţei oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în primele veacuri ale Bisericii, mulţi aveau harisma tămăduirii; numai că în loc să o înţeleagă ca pe un dar al lui Dumnezeu, au început să strângă foloase materiale, exploatând acest dar. Împuţinarea harismelor arată împuţinarea credinţei şi este o dovadă a faptului că din ce în ce mai puţini oameni cred cu adevărat în Hristos.

Împotriva atacurilor diavoleşti ale satanei şi ale slujitorilor săi, avem de partea noastră pe sfinţii îngeri. O, dumnezeieşti stăpânii, heruvimi, serafimi, domnii, îngeri, scaune, căpetenii, preamărite puteri şi Sfinţilor Arhangheli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, să ducem lupta cea bună, pentru mântuire! Să fim aproape de sfinţii îngeri, să ne rugăm lor să ne călăuzească paşii!

Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a dus Buna Vestire Maicii Dom­nului, să fie cu adevărat aducător de bucurie şi în vieţile noastre, ale celor ce primim să facem voia lui Dumnezeu! Aşa cum Maica Domnului a spus arhanghelului Gavriil: „Fie mie după cuvântul tău!”, aşa să spunem şi noi lui Dumnezeu: „Doamne, fie voia Ta!” Şi, când îngerii ne dau poveţele cele de folos pentru mântuire, să-i urmăm şi să-i ascultăm.

Sfântul Arhanghel Mihail face minuni în toate colţurile lumii. În anul 1986, de exemplu, în Africa, o femeie convertită la Ortodoxie, suferea, văzându-şi copilul mai mic de un an pe patul de moarte. Şi, în chip minunat, într-un vis i s-a arătat o femeie care i-a zis: „Du copilul la Arhanghelul Mihail!” Femeia a răspuns: „Nu ştiu cine este!” Femeia a zis: „Iată, el este, cel ce stă acolo! Du-te acolo, la el, şi spune-i de ce ai nevoie!” Şi femeia, îngenunchind în faţa Sfântului Arhanghel Mihail, i-a pus copilul în braţe. Sfântul Arhanghel Mihail a binecuvântat copilul şi l-a dat tămăduit mamei. Iar când femeia s-a trezit din somn se simţea ca după o întoarcere la viaţă după comă. Aflându-se într-o stare de agonie teribilă, s-a dus să vadă în ce stare se mai afla copilul ei, care era pe patul de moarte, dar, prin rugăciunile Sfântului Arhanghel Mihail, copilul era mai bine şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a şi tămăduit.

Bine fac creştinii care pun copiilor lor numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, pentru că lucrul acesta îl supără pe diavol! În prigoana comunistă, în Albania, s-a ajuns să se dea o lege de stat prin care creştinii erau împiedicaţi să pună copiilor lor nume de sfinţi sau nume ale Sfinţilor Arhangheli. Până acolo a mers prigoana, înţelegându-se că dacă un copil poartă nume de sfânt sau numele unui sfânt arhanghel, va încerca în viaţa sa să ducă lupta cea bună împotriva patimilor şi a poftelor.

Rugaţi-vă sfinţilor îngeri, spuneţi din Ceaslov Canonul de rugăciune către puterile cereşti şi toţi sfinţii şi ei vă vor schimba viaţa. Pentru că vremurile pe care le trăim sunt din ce în ce mai grele.

Într-un interviu care a apărut în ultimul număr din revista Atitudini, părintele Iustin Pârvu a zis un cuvânt foarte greu: „Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o săptămână, dar să-mi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost doisprezece apostoli, şi până şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea dacă taci? – întreba părintele Iustin. Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze că mă va schimba şi va trimite alt preot în locul meu, mult mai slab şi care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos aducem naţiei. Jertfa naşte viaţa. Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să-l propovăduieşti în auzul tuturor. Avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage din strategie – a mai spus părintele – dar cât durează această strategie? Suferă poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic! Să nu confundăm strategia cu depunerea armelor. Şi este nevoie de curaj, este nevoie de luptă pe toate planurile. Se luptă pentru distrugerea acestui popor, pentru distrugerea trupurilor credincioşilor din România – zice părintele Iustin. Vă rog să nu mai căutaţi soluţii. Soluţii omeneşti nu sunt, dragii mei! Soluţia este moartea pentru Hristos. Iată, asistăm la împlinirea acestei prorociri: tată pe fiu şi mamă pe fiică va da la moarte. Dacă mama va lăsa copilul să fie vaccinat, este ca şi cum l-ar da la moarte”, zice părintele Iustin.

Trebuie să înţelegem că viaţa noastră duhovni­cească nu este legată doar de slujbe, doar de post şi doar de rugăciune. Trebuie să fim atenţi că diavolul şi slujitorii săi vor distrugerea noastră pe toate planurile. Problema vaccinurilor încetează să fie o problemă lumească. Spunea cineva că să ne îngrijim pentru pâinea noastră poate fi un lucru egoist, dar să ne îngrijim pentru pâinea copiilor noştri este o problemă duhovnicească.

Tot aşa, lupta împotriva distrugerii acestui neam, lupta împotriva vaccinurilor care distrug sănătatea popo­rului român şi a tuturor oamenilor care vor primi aceste vaccinuri este o problemă duhovnicească. Nu încer­căm să schimbăm reperele luptei duhovniceşti, nu încercăm să ne luptăm doar cu cipurile, doar cu vaccinurile, doar cu hrana aceasta din ce în ce mai nocivă pentru organism, cum este cea promovată de Codex alimentarius – care distruge, pur şi simplu, organismul uman. Dar luptând duhovni­ceşte, luptând prin rugăciune, trebuie să fim cu luare-aminte şi la aceste lucruri care ţin de viaţa socială.

Prin intermediul vaccinurilor împotriva gripei por­cine, se duce o campanie pentru instaurarea unei dictaturi la nivel mondial. Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, a anunţat că, datorită riscului provocat de gripa porcină, este nevoie de instaurarea Legii Marţiale în Ucraina. A declarat: „Trebuie să schimbăm sistemul! Trebuie să schimbăm întregul sistem al puterilor organizaţiilor de stat din Ucraina! Nu avem timp pentru proteste! Nu avem timp să aşteptăm!”

Şi astfel, speriindu-i pe oameni cu boala adusă de gripa aceasta, se schimbă, pur şi simplu, orân­duiala socială, pentru a facilita instaurarea unui guvern mondial care-L va prigoni pe Hristos. Preşedintele Ucrainei a anunţat că cei care vor refuza să fie vaccinaţi vor fi pedepsiţi, fiind consideraţi duşmani ai societăţii! Creştinii trebuie să înţeleagă că prin acceptarea vaccinării păcătuiesc, pentru că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt; şi nu trebuie să batjocorim aceste trupuri -aşa cum nu trebuie să le batjocorim prin droguri, prin fumat, prin patima desfrâului, prin alcool sau prin alte patimi, tot aşa nu trebuie nici să le distrugem prin aceste vaccinuri. Şi creştinii care se vor opune vaccinării vor avea de pătimit, aşa cum de-a lungul secolelor, credincioşii au fost acuzaţi că sunt duşmani ai poporului.

Încet, încet, se impune o dictatură, astfel încât oamenii nu mai află adevărul. Presa, televiziunile sunt controlate. Foarte rare sunt cazurile când la o emisiune de televiziune sau într-un ziar veţi citi despre faptul că trebuie să respingeţi aceste vaccinuri.

Încet, încet, se luptă pentru instaurarea unei cenzuri a internetului. Internetul are foarte multe lucruri rele. Mulţi s-au vătămat citind materiale smintitoare pe internet. Dar, în acelaşi timp, prin internet au aflat creştinii să se ferească de unele rele. Câtă vreme a existat şi există cenzură la televiziune şi în presă, internetul a oferit o anumită libertate.

Şi vă mărturisesc din proprie experienţă că există cenzură la televiziune. Fiind chemat să vorbesc pe postul naţional, după semnarea documentului de la Ravenna, mi s-a spus: „Spune ce vrei, dar nu spune nimic împotriva catolicilor!” „De ce?”, am întrebat. „Pentru că şi catolicii plătesc abonamentul la televiziune şi nu este normal să audă ceva împotriva credinţei lor.” Ei bine, fiind cenzură la televiziune, cenzură în ziare, se încearcă şi cenzura împotriva internetului, ca oamenii să se afle într-un haos total, să nu mai ştie de ce să se ferească.

Dar, fraţilor, noi să nu cădem în deznădejde, că nici presa, nici televiziunea şi nici internetul nu ne mântuieşte! Noi să ne punem încrederea în Hristos şi să avem curajul de a-L mărturisi şi de a atrage atenţia fraţilor noştri asupra pericolelor în care se află.

Cenzură peste tot, da! Dar gura noastră nu o pot închide decât atunci când ne vor omorî, dacă va veni ceasul mărturisirii. Să avem curajul de a vorbi! Preoţii să vorbească credincioşilor! Creştinii să fie mici apostoli! Nu ne pot face nimic altceva, fraţilor, decât să ne pregătească pentru rai! Avem posibilitatea ori de a cădea în deznădejde şi să ne plângem datorită avalanşei de rătăciri care pur şi simplu ne sufocă, sau avem posibilitatea de a crede că Hristos este cu noi şi, până la sfârşitul veacurilor, îi va întări pe credincioşi împotriva satanei şi a slujitorilor acestuia.

Am să vă mai dau un exemplu că lumea merge din rău în mai rău. În Anglia, după ce, cu vreme în urmă, se hotărâse propagarea desfrâului în şcoli, ca să înveţe elevii să facă tot felul de perversiuni – şi asta datorită numărului mare de avorturi al elevelor de liceu din Anglia – acum se încearcă impunerea unor învăţături morale anti creştine. S-a hotărât ca în Anglia, din anul 2011, să fie învăţaţi copiii la şcoală că homosexualitatea este ceva normal; să fie învăţaţi copiii să primească acest idol al toleranţei, să accepte desfrâul de tot felul. Din acest motiv, în ultima vreme, în Anglia, din ce în ce mai mulţi oameni sunt cuprinşi de frământare. De ce? Biserica anglicană acceptă preoţi homosexuali. Bise­rica anglicană acceptă căsătoria homosexualilor. Nu acceptă doar hirotonia femeilor – care e mare blasfemie! – ci, repet, acceptă preoţi homosexuali!

În Anglia zilelor noastre există o tendinţă din ce în ce mai puternică de migrare spre eretica biserică catolică! Papa Ratzinger acceptă venirea la catolicism a preoţilor anglicani, vrând să nu se afle oamenii în adevărul lui Hristos, ci să cadă dintr-o rătăcire în alta, să cadă din lac în puţ, cum se zice la noi în popor. Să cadă de la rătăcirea anglicană la cea catolică. Este nevoie ca, aşa cum catolicii fac misiune în Anglia, aşa şi Biserica Ortodoxă să facă misiune în Anglia. Am citit zeci de mărturii ale preoţilor catolici, ale maicilor catolice, care au părăsit mănăstirea, care au părăsit biserica catolică, pentru a trece la diferite grupări protestante. De ce? Pentru că aceste grupări protestante şi neo-protestante eretice au curajul să le spună catolicilor că sunt în rătăcire! Dar îi cheamă spre rătăciri şi mai mari…

Să înţeleagă fiii Bisericii Ortodoxe că pentru anglicani şi pentru protestanţi şi pentru catolici există o singură soluţie: adevărul Bisericii Ortodoxe, adevărul singurei Biserici a lui Hristos.

Dacă am vorbit de Anglia, să fac referire şi la Italia. Italia, ţară care, ani şi ani de zile, a trâmbiţat despre marea tradiţie catolică pe care o apără… Nu cu multă vreme în urmă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut să fie scoase crucile din toate şcolile italiene, întrucât copiii atei s-au plâns că-i deranjează crucile! Sau, mai bine zis, copiii atei au fost manipulaţi de părinţii lor şi de gânditorii atei să ceară să fie scoase aceste cruci din şcoli. În Italia s-a hotărât scoaterea crucilor. În România ştiţi că a fost acea tulburare provocată de scoaterea icoanelor din şcoli şi, datorită rezistenţei elevilor creştini şi părinţilor lor, această urgie a întârziat. Dar, încetul cu încetul, Europa îşi arată adevărata ei faţă.

Preoţii care, cu ani în urmă, lăudau integrarea în Uniunea Europeană, de ce tac astăzi? De ce nu au curajul de a recunoaşte că au greşit, îndemnându-i pe creştini, pe credincioşi să se deschidă acestui monstru european, care vrea toleranţă, care vrea avorturi, care vrea homosexua­litate, care vrea desfrâu! Unul din lucrurile rele pe care le‑a adus această Europă a fost promovarea homosexuali­tăţii.

Şi, deşi este un lucru trist, trebuie amintit şi lucrul acesta, care a produs atâta tulburare în ultimele zile în România: că un diacon a fost filmat făcând păcate împo­triva firii. Cum au reacţionat credincioşii? În loc să-i doară sufletele, în loc să-i doară inimile, mulţi au stat şi au văzut aceste filme spurcate. Mi-au spus sau mi-au scris unii credincioşi că au văzut aceste filme cu mare mirare! Asta cere Hristos de la noi? Noi, fii ai Bisericii, nu avem voie să vedem filme smintitoare, chiar dacă sunt cu preoţi, chiar dacă sunt transmise în direct, chiar dacă sunt cu monahi sau cu diaconi. Noi trebuie să ne păzim ochii şi mintea!

Şi căderea acelui ierodiacon, pe nume Teoctist Nichitean, a fost însoţită de căderea foarte multora dintre fiii Bisericii, care s-au smintit de păcatele acesuia! În Grecia, cu ani în urmă, a avut loc o mare sminteală când, pe posturile de televi­ziune, a fost difuzată o cădere a unui ierarh grec, căzut în păcatul homosexualităţii; ierarhul acesta i-a smintit pe foarte, foarte mulţi şi oamenii au început să nu mai meargă la biserică. Un preot care slujeşte aproape de graniţa cu Bulgaria mi-a spus că până să înceapă scandalul cu homo­sexualitatea la televiziunile şi în presa grecească, bise­rica sa era plină; dar după aceste scandaluri, în care pur şi simplu se certau pe ecranul de televizor, împărţit în patru, sau în şase părţi, un diacon, cu un preot, cu un monah, fiecare spunea: „Tu eşti păcătos!”, „Ba tu eşti păcătos!”, „Ba tu ai făcut păcatele astea!” – ei, bine, după astfel de dezvăluiri, părintele a început să aibă biserica aproape goală!

Noi trebuie să avem curajul de a înfrunta duhovni­ceşte astfel de încercări! Căderi au fost în biserică de la începuturi şi vor fi până la sfârşitul lumii. Noi să nu slăbim în credinţă! Mulţi au tendinţa de a spune: „Uite, dacă popa a căzut aşa, pot să cad şi eu” – Nu! Dacă popa, sau pă­rintele diacon a căzut în vreun fel, tu roagă-te să se ridice.

De câte ori aţi citit voi în presă despre homosexuali care şi-au schimbat viaţa şi duc viaţă sfântă? De câte ori aţi citit despre fete care au făcut avorturi sau au trăit în desfrânare, şi acum merg pe calea pocăinţei, pe calea sfinţeniei? Presa ne îndeamnă să alegem păcatul, şi apoi presa îi arată cu degetul pe clericii care cad. Lucrul acesta este făcut pentru batjocorirea Bisericii lui Hristos.

Având porunca aceasta de a nu judeca, nu trebuie, totuşi, nici să fim orbi. Trebuie să înţelegem că lumea mer­ge din rău în mai rău. Am să vă citesc o vedenie descrisă de părintele Mina Dobzeu. Mulţi vorbesc des­pre părintele Mina: mare dascăl al rugăciunii, marele predi­cator, dar puţini vorbesc despre curajul său împotriva comu­nismului, despre curajul său împotriva ereziilor de tot felul. Şi spune părintele Mina: „Iată ce mi-a arătat Domnul într-o vedenie. Am auzit o voce necunoscută: «Scoală repede şi scrie!» Eu întreb: «Ce să scriu?» Scrie: «Au alterat untdelemnul». Şi s-a făcut înaintea mea o can­delă cu untdelemn şi o lampă cu petrol şi o sticlă goală. Apoi mi-a zis: «Ia candela şi toarnă untdelemnul în sticlă!» Şi am făcut aşa. Am luat candela cu untdelemn şi l-am turnat în sticlă. Apoi mi-a zis: «Aruncă candela golită!» Şi am aruncat-o şi s-a spart. Mi-a zis: «Ia lampa şi toarnă petrolul din ea în sticlă, peste untdelemn!» Şi am turnat. Apoi mi-a zis: «Aruncă lampa!» Am aruncat-o şi s‑a spart. Mi-a zis din nou acea voce – zice părintele Mina – «Ia şi gustă din sticlă!» Eu am dus sticla la gură să gust, dar ştiind că untdelemnul este amestecat cu petrol, sim­ţindu-i mirosul greu, n-am putut să gust. Şi am zis: «Nu e bun!» Şi a zis acea voce: «Iată ce au făcut mai marii Bise­ricii: au luat untdelemnul din candela Bisericii Mele şi l-au amestecat cu petrolul din lampa satanei! Ei au făcut un amestec care nu mai e bun să ardă în candela Mea! Au luat învăţătura Mea şi au pus-o în sprijinul învăţăturii satanei! Această atitudine a clerului e urâtă înaintea Mea!»”

Dar Dumnezeu poartă de grijă Bisericii Sale. Oricât de mari sunt căderile unora, harul lui Dumnezeu se coboară peste cei care vor să dea mărturia cea bună. E adevărat că aceştia vor fi prigoniţi. În zilele noastre, preoţii sau episcopii care au curaj să vorbească împotriva Uniunii Europene sunt şi vor fi prigoniţi, aşa cum au fost prigoniţi ierarhii şi preoţii care au vorbit împotriva fiarei comuniste.

În iulie 1927, mitropolitul eretic Serghie Stragorodski, care a supus Biserica Rusă statului comunist, a publicat o declaraţie de loialitate faţă de statul comunist şi a spus aşa: „Bucuriile şi succesele Uniunii Sovietice sunt bucuriile şi succesele noastre. Cerem de la episcopatul care se găseşte în afara frontierelor noastre asigurarea scrisă a loialităţii sale totale faţă de guvernul sovietic.” Şi atunci, sfântul Ioan Maximovici şi ceilalţi episcopi cu viaţă sfântă din diaspora au fost chemaţi să se supună fiarei comuniste de către acest patriarh apostat, care i-a ameninţat: „Cei care nu vor semna acest angajament de supunere faţă de puterea comunistă sau îl vor încălca, vor fi excluşi din efectivul clerului care ţine de patriarhia Moscovei.” Şi Sfântul Ioan Maximovici, marele făcător de minuni, a primit această ameninţare, dar a ştiut să-i stea împotrivă. Cine a rămas în istoria Bisericii? Sfântul Ioan Maximovici sau episcopii care s-au supus fiarei comuniste?

În încheierea cuvântului meu, am să fac o referire la noile minuni ale mucenicilor de la Aiud. Unii poate aţi auzit cum, în acest an, pe 19 martie, la Iaşi, dintr-o raclă care se află pe sfânta masă din acest altar acum, dintr-o raclă cu sfinte moaşte de la Aiud a izvorât mir. Erau zeci şi zeci de oameni de faţă care au văzut această minune şi au dat mărturie despre ea. Această raclă a fost dusă de părintele Mihail Popescu din Piatra Neamţ în casa unei bătrâne bolnave şi, când să se închine femeia, apăruse iar o pată de mir pe bucata de sfinte moaşte.

Această raclă a ajuns în mai multe părţi ale ţării, a ajuns chiar în Italia… Când a ajuns într-o biserică ortodoxă din Torino a venit un părinte care, intrând în altar, a fost izbit de mireasma care ieşea din sfintele moaşte. Racla a ajuns apoi la Roma – Roma, oraş care a dat atâţia şi atâţia mucenici – şi acolo creştinii s-au putut închina la aceste sfinte moaşte.

Am să vă spun o altă minune care s-a întâmplat cu aceste sfinte moaşte: o femeie bolnavă, care avusese cancer la colon, era foarte, foarte bolnavă; operaţia nu fusese de ajutor; femeia era pe patul de moarte, familia ei voia să cumpere sicriu, pentru că femeia nu se mai putea mişca, în momentul în care s-a închinat la aceste sfinte moaşte de la Aiud, trupul ei a simţit o schimbare şi femeia, după câteva luni de zile, merge pe picioarele ei.

Vreau acum să vă mai spun o mare minune făcută de mucenicii de la Aiud, o minune care arată că Dumnezeu vrea ca ei să fie cinstiţi cum se cuvine. Precum ştiţi, această mănăstire, Petru Vodă, a făcut atâta şi atâta misiune pentru cinstirea sfinţilor din închisori. Am să vă spun o minune pe care am auzit-o de curând, de la părintele Augustin de la Aiud, o minune prin care se arată cum sfinţii închisorilor vor să se facă racle pentru moaştele lor.

Ce s-a întâmplat? Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucu­reşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa – biserică de la o unitate militară – vertebra şi o coastă. Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a în­tâm­plat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pen­tru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce-i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îm­brăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”

Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dum­nezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimen­siunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoa­ne să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coas­ta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi pă­rintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimen­siunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe margine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica mănăstirii Pecerska, şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s-a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.

Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să purtăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne-am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne-am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre.

La Cluj, un preot care primise o părticică din sfintele moaşte şi-a pus credincioşii să se roage, să postească, şi pentru jertfa credincioşilor, sfântul mucenic le-a descoperit că numele său este Gheorghe, şi ştiu ce nume să folosească în rugăciunile către acest sfânt.

La mănăstirea Vatoped, în Sfântul Munte Athos, s‑au găsit moaştele unui sfânt şi, neştiind ce nume să-i pună, i-au ales părinţii, sfătuindu-se cu stareţul, i-au ales un nume, i-au făcut slujbă, i-au pictat icoană şi, înainte de prima prăznuire, s-a arătat sfântul şi a zis: „Pe mine mă cheamă altfel. Dar dacă voi mi-aţi făcut slujbă şi icoană aşa, să rămână cum aţi decis voi.” Dar important este că părinţii au avut râvnă şi s-au rugat acelui cuvios. Tot aşa să ne rugăm şi noi sfinţilor închisorilor.

Şi dacă ne-am adunat aici, ne-am adunat să-i cinstim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, dar mulţi ne-am adunat şi să fim la slujbă împreună cu părintele Iustin Pârvu. Să ne bucurăm că suntem la acest praznic împreună cu el. Şi nu doar să ne folosim noi de cuvintele lui, nu doar să ne folosim noi de pilda sa! Să-l ajutăm noi, prin rugăciunile noastre, să-i dea Dumnezeu sănătate şi pentru rugăciunile noastre!

Aţi citit în Vieţile Sfinţilor cum Dumnezeu le descoperea unor cuvioşi că va veni sfârşitul, şi pentru rugăciunile obştii sau pentru rugăciunile credincioşilor, Dumnezeu le dăruia lungime de zile. Poate Dumnezeu ar vrea să fie acesta ultimul praznic al mănăstirii cu părintele Iustin, dar dacă noi ne rugăm şi zicem: „Doamne, nu ne lăsa fără părintele!”, Dumnezeu va primi rugăciunea noastră! Pentru că avem nevoie de modele duhovniceşti. De cuvinte suntem poate sătui. Mulţi vorbesc, dar puţini fac. Noi avem nevoie de oameni care fac. Şi să nu uităm că Dumnezeu nu ne lasă singuri. Dumnezeu ne trimite pe sfinţii îngeri, Dumnezeu ne trimite pe sfinţii mucenici să fie alături de noi.

În încheiere, vă pun în suflete cuvintele poetului Radu Gyr, legate de prezenţa mărturisitorilor în vieţile noastre. Într-o vreme în care atâţia şi atâţia se plâng de singurătate, se plâng că sunt singuri, acest nou mărturi­sitor, Radu Gyr, ne spune că mucenicii nu ne lasă singuri, că se vor întoarce în inimile noastre:

Ne vom întoarce într-o zi.

Ne vom întoarce neapărat.

Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,

Cum apele se întorc din nori,

Sau cum se-ntoarce, tremurat,

Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi.

Şi cei de azi, cu paşii grei,

Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,

Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,

Uşori, ţinându-ne de mâini,

Toţi cei de ieri în cei de-acum,

Cum trec fântânile-n fântâni.

În zâmbetul ce va miji

Şi-n orice geamăt viitor,

Tot noi vom sta, tot noi vom fi,

Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi, cei pierduţi, reîntorşi din zări,

Cu vechiul nostru duh fecund,

Ne-napoiem şi-n disperări,

Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce i-ai întărit pe sfinţii mucenici de-a lungul veacurilor, trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi toţi. Luminează-ne, Doamne, întăreşte-ne! Sădeşte în inimile noastre curaj pentru mărturisirea dreptei credinţe! Ajută-ne nouă, Doamne, să trăim aproape de sfinţii Tăi! Ajută-ne, Doamne, să trăim călăuziţi de Sfinţii Arhangheli şi de sfinţii mucenici! Pregăteşte-ne, Doamne, drumul spre Împărăţia Ta! Dă-ne, Doamne, putere să lepădăm patimile şi poftele ca, împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, să Te lăudăm în vecii vecilor! Amin.