Danion Vasile – din ciclul “Poveşti pentru copiii mari şi mici”

20.000 de puncte, Level 10.

E greu de spus cât de emoţionat e Robert. E prima oară când ajunge la acest nivel. A început acest joc, Last Warriors, cu doi ani în urmă, atunci când a intrat în clasa a şasea. Atunci se lansase versiunea X 2. Aproape toţi colegii lui aveau jocul, numai el nu. Dar, până la urmă, a făcut rost de el. Se dusese la ziua unui prieten care îi era vecin de bloc. Copiii se jucau pe rând, dar Robert obţinea cele mai mici punctaje. Şi atunci s-a hotărât să devină cât mai bun… Până în urmă cu un an, principalul motiv pentru care nu avea mai mult timp pentru jocuri pe calculator era… sportul. Robert făcea tenis de performanţă. Dar, la un antrenament, a căzut şi şi-a rupt piciorul. A trebuit să îl ţină în ghips două săptămâni, până în preziua unui concurs important. Concurs la care Robert nu s-a putut prezenta, pentru că nu a apucat să se refacă… Şi, de supărare, a renunţat la tenis. Descoperise o plăcere mult mai mare. Nivelul 8. Da, cât stătuse acasă, cu piciorul în ghips, în timpul liber se juca „Last Warriors”. Deşi mama lui îl certa că stă atât de mult timp în faţa calculatorului, Robert nu o băga în seamă. De fapt, singura lui preocupare era jocul pe calculator. Nici cu surorile lui nu îşi mai găsea timp să stea de vorbă. Iar şcoala mergea din ce în ce mai prost. Robert se temea doar de sfârşitul semestrului, când urma să aibă loc şedinţa cu părinţii. Abia atunci urma să afle mama lui ce note avea Robert… Tatăl lui îi părăsise de câţiva ani, şi de asta copiii crescuseră foarte răsfăţat – pentru că mama lor se temea să nu simtă lipsa afecţiunii paterne.

Şi, acum – 20.000 de puncte. Un record. De acum începeau surprizele. Pe cutia jocului scria că, de la nivelul 10, totul va fi altfel. Că „Jocul îţi va schimba cu totul viaţa…”

Robert a oprit puţin jocul. Îl doare capul, ochii îi sunt înceţoşaţi. Dar vrea să meargă mai departe. E şansa lui. Deschide sertarul biroului, scoate picăturile pentru ochi şi le pune lângă tastatură. Nu ştie ce să facă. Ochii îl dor, dar, dacă îşi pune picături în ochi, trebuie să facă o mică pauză. Dar, dacă aşteaptă, pierde timp. Şi se apropie ora la care mama lui ar trebui să vină de la ţară. Şi, la acea oră, Robert ar trebui să fie în pat, nu la calculatorul mamei lui…

Robert alege să joace, deşi îi este foarte, foarte somn…

Până acum a omorât toate felurile de duşmani, de la gladiatori la piraţi, de la soldaţi romani la samurai, de la indieni la mafioţi.

„De acum, eşti un om al viitorului. Trecutul trebuie să moară pentru tine. Vei lupta cu duşmani mai puternici. Trebuie să înveţi strategii noi. Te vei transforma într-un erou…”

Jocul a început… Robert se miră, pentru că nu se aştepta să vadă un labirint, ci duşmani puternici. Se află într-un labirint din care trebuie să iasă în 30 de secunde. E aproape imposibil. Prima reacţie a lui Robert e să scoată nervos calculatorul din priză. Dar, brusc, începe să apese tastele. I se pare că a găsit soluţia. Însă, în secunda 30, îşi dă seama că se află pe un drum închis. Totuşi, pe ecran îi apare un mesaj: „Eşti un adevărat luptător. Labirintul în care ai intrat nu are ieşire. Important este că ai avut curajul de a încerca să ieşi. Premiile se dau în funcţie de viteza de reacţie. Ai avut reacţie medie. Vei primi 300 de euro. Banii vor fi transferaţi la încheierea jocului, când se va calcula suma totală şi vei primi un cod electronic pentru transferul banilor.”

300 de euro… Aproape cât salariul mamei lui. 300 de euro… Lui Robert nu îi vine să creadă. Porneşte jocul în continuare. Pentru o clipă are în faţă aproape acelaşi labirint, dar apoi apar patru opţiuni: cu cât poate câştiga mai mulţi bani, cu atât timpul de ieşire din labirint e mai scurt. La cinci minute poate câştiga 100 de euro, la un minut 500 de euro. Robert vrea să ia cât mai mulţi bani – şi alege varianta de 500 de euro. Pe ecran îi apare o atenţionare: „Acum eşti mai greu, te vei mişca mai greu datorită faptului că ai deja 300 de euro.”

Prompterul se mişcă, jocul a început. Şi Robert, apăsând foarte repede pe taste, e gata să ajungă la ieşire. Dar nu, se află pe un alt drum închis. Se întoarce repede la loc şi porneşte pe un alt drum. Inima îi bate cu putere. Exact în secunda 59 a ieşit din labirint.

„800 de euro. Ai câştigat 800 de euro. Mergi mai departe sau păstrezi banii?” Aude Robert vocea metalică din boxe.

Robert alege să meargă mai departe. A intrat la nivelul 11. „De acum, totul va fi altfel” – scrie pe ecran. „Da, va fi altfel, se gândeşte Robert, numai să pot primi banii cât mai repede…”

Pe ecran îi apare din nou samuraiul de la nivelul 5. Începe lupta, numai că mişcările lui Robert sunt mult mai lente. Are din ce în ce mai puţină energie. Samuraiul l-a tăiat de câteva ori. „Vrei să cumperi energie?” – aude vocea din boxe. „Nu”, răspunde Robert, continuând lupta. Când energia lui Robert se apropie de zero, calculatorul întreabă iarăşi: „Vrei să cumperi energie?” Băiatul nu prea are de ales. Dacă refuză şi de această dată, riscă să piardă jocul…

„Da.” Are de ales între trei tipuri de energie, de 100 de euro, de 300 de euro şi de 500 de euro. „La acest nivel ai voie să cumperi energie doar de două ori – apare mesajul pe ecran”. Şi Robert cumpără de 300 de euro, hotărât să îl învingă pe samurai. Jocul reîncepe. Robert se mişcă mai repede, dar îşi dă seama că şi samuraiul face la fel. Robert e lovit şi cade la pământ. Înainte ca samuraiul să îl omoare, Robert apucă să mai cumpere energie de 500 de euro. Ar da orice ca să câştige această luptă. Incredibil, Robert se poate mişca acum foarte repede şi îl învinge repede pe samurai. Acum are de ales între a-şi recupera banii cheltuiţi pe energie sau a continua jocul, pentru a intra la nivelul 12.

Alege să joace. La nivelul 12, acelaşi samurai. Numai că lui Robert nu i-a mai rămas decât foarte puţină energie. Şi, după câteva secunde, Robert e la pământ. „Ai pierdut! Ai pierdut! Ai pierdut!” Acest mesaj apare vreme de câteva secunde pe monitor. Şi vocea din boxe spune acelaşi lucru. „Vrei să continui?”

Chiar e surprinzător… De obicei, dacă pierzi, pierzi. Dar acum…

„Da, da, da..” scrie Robert răspunsul repede.

„Ce oferi?”

„Ce pot să ofer? Euro nu mai am…”

„Altceva?”

„Altceva, ce?”

„Sentimente.”

„Cum să ofer sentimente?”

„La cine ţii cel mai mult?”

„La mama mea.”

„O poţi juca pe mama ta. Ai 10 secunde să te decizi. Yes or no?”

Robert şovăie. Nu ştie ce legătură ar putea avea mama lui cu un joc pe calculator. Dar apasă yes.

Acum intră la nivelul 13. Scaunul de la biroul mamei sale se deschide, ca o trapă, şi el cade…

Robert ajunge pe o arenă de luptă. Adversarul lui e un gladiator. Robert face câteva mişcări şi îşi dă seama că se poate lupta la fel de bine ca pe calculator. Mama lui e legată de un stâlp, iar el trebuie să lupte. Dacă învinge, primeşte o mare sumă de bani. Dacă pierde, pierde tot ce are.

Începe lupta. Îl loveşte pe gladiator de câteva ori şi acesta cade la pământ.

„Ai câştigat o mie de euro. Te opreşti sau mergi mai departe? Continui? Yes or no?” – aude Robert cunoscuta voce metalică.

„Yes”, spune repede.

Lupta reîncepe. Fiecare îşi loveşte adversarul. Dar Robert observă că, la fiecare lovitură pe care o primeşte, rana apare în acelaşi moment şi pe trupul mamei sale. E decis să învingă. Lupta e din ce în ce mai palpitantă, dar, la un moment dat, când încearcă să îşi omoare adversarul, acesta reuşeşte să se ferească şi îl răneşte la mână. Nu mai poate ţine sabia în mâna dreaptă. Încearcă să se apere cu mâna stângă.

Telefonul sună. Robert se freacă la ochi, se vede în faţa calculatorului. Ridică receptorul. O voce sugrumată îi spune: „Robert, mă simt foarte rău. Am avut un accident de maşină. Mi-am rupt mâna. Acum sunt în Salvare, merg spre spital. Vreau să vii să mă vezi. O să treacă bunicul să te ia…”

Convorbirea se întrerupe brusc. Robert nu mai vede nimic, se simte foarte ameţit. Se gândeşte că accidentul mamei se datorează luptei cu samuraiul. „Da, ceva s-a întâmplat acolo. Nu poate fi o coincidenţă… Mama suferă din pricina jocului meu… Am să mă întorc la nivelul 13 să mă răzbun. Da, până vine bunicul, am să încerc să mă răzbun”, zice Robert cu voce tare. „Am să mă răzbun…”

- Robert, eşti bine? Ce zici de răzbunare?

E vocea mamei lui.

- Robert, mă auzi?

- Da, unde sunt? – întreabă Robert, deschizând ochii…

- Cum unde, la spital, ai avut un accident în drum spre şcoală, nu îţi aduci aminte?

- La spital, accident?

- Da, bine că nu ţi s-a întâmplat ceva mai grav. Ţi-am spus să nu stai aseară atât de mult pe calculator. Dimineaţă erai foarte obosit, abia te-am putut scula să mergi la ore. Dar, ieşind în fugă din bloc, te-a lovit o maşină…

- Nu îmi amintesc nimic. De asta nu îmi pot mişca mâna dreaptă?

- Da, ai fost operat. Dar, bine că nu ai păţit ceva mai rău…