Patriarhul ecumenic se teme de anti-ecumenism…

Zilele trecute, venind din Sfântul Munte Athos, am trecut prin Tesalonic pentru a sta de vorbă cu părintele Zissis, unul dintre cei mai importanţi teologi contemporani. El este unul dintre iniţiatorii şi co-autorii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost tradusă şi în limba română. Părintele Zissis mi-a vorbit despre faptul că patriarhul ecumenic a fost surprins de ecoul acestei mărturisiri îşi va manifesta dezacordul cât mai curând. Primind pe e-mail traducerea textului de mai jos, am considerat că este potrivit să îl postez, întrucât problema este de mare actualitate…

REACŢIE PATRIARHALĂ

LA „MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”

Patriarhul Bartolomeu o consideră inadmisibilă.

În curând Patriarhia Ecumenică va da un răspuns.

În curând se va emite un răspuns din partea Patriarhiei Ecumenice. Se pare că intrăm într-o perioadă de conflict polemic cu Patriarhia Ecumenică. Întâistătătorul Ortodoxiei a fost foarte deranjat de „Mărturisirea de credinţă”, pe care o semnează mitropoliţi, ieromonahi, prea cinstitul cler, teologi şi mulţi laici. A uitat că din Franţa a proclamat cu două luni în urmă că nu vom ajunge la un potir comun cu eterodocşii, pentru că nu avem mărturisire de credinţă comună. Textul Mărturisirii de Credinţă era deja redactat şi făcea înconjurul Greciei şi al planetei când patriarhul ecumenic descindea la declaraţiile menţionate. După trecerea a două luni a schimbat poziţia. Pentru că, evident, îşi dă seama de opoziţia dinamică a poporului credincios care se împotriveşte deschiderilor sale ecumeniste şi filocatolice, precum s-a împotrivit şi în timpul fericitului arhiepiscop al Atenei Hristodulos. Patriarhul ecumenic nu doar reacţionează la „Mărturisirea de credinţă”, ci ameninţă pe toţi câţi se opun deschiderilor sale ecumeniste şi filocatolice. Patriarhul, care s-a rugat împreună cu papa şi chiar a co-liturghisit în Fanar, formulează o ameninţare împotriva tuturor celor care semnează „Mărturisirea de Credinţă”. Evident, pregăteşte „afurisiri” şi pedepse, după cum obişnuieşte cu cei drepţi şi cu lucrătorii Evangheliei (de pildă, cu Nikolaos Sotiropoulos), dar tace referitor la risipirea banului public de către mitropoliţii Tronului. Are dreptul să formuleze ameninţări. Nu are dreptul să se înşele, susţinând că doar dialoghează cu eterodocşii, când în mod conştient îi trădează pe Părinţii credinţei şi Sfintele Canoane care interzic rugăciunile cu eterodocşii. A călcat în picioare sfintele canoane în Fanar în timpul vizitei papei. Ne prezintă pe noi toţi, care semnăm „Mărturisirea de Credinţă” şi nu suntem de acord cu panta sa, ca irealişti, care suntem departe de secolul XXI. Şi se întreabă: „Să rămânem izolaţi în carapacea noastră, fiecare cu autarhie şi înfumurare, fără a comunica, fără a dialoga, fără a da mărturia Credinţei noastre Ortodoxe?”. Nimeni nu doreşte sau a susţinut toate câte susţine patriarhul ecumenic. Vrem dialog în anumite limite şi condiţii. Nu dorim dialogul de dragul dialogului, precum face patriarhul ecumenic, care fără să fi reuşit măcar o singură cedare din partea catolicilor şi a ecumeniştilor, se roagă împreună cu ei, falsificând Adevărul Ortodoxiei şi nivelându-l cu rătăcirea. Cunoaşte păcatul pe care-l săvârşeşte, dar continuă, pentru că asta îi impun acele centre, care trasează geopolitica bisericilor. Joacă cu evlavie jocul lor. Dar nu-şi dă seama că neprietena şi nemulţumita Americă îl părăseşte (doar cu cuvintele îl susţine), Moscova cu alte puteri ecleziale – sateliţi îi dau cu piciorul şi îi contestă ecumenicitatea sa şi a Patriarhiei Ecumenice (şi această evoluţie înseamnă înfrângerea sa personală), conducerea Greciei l-a părăsit şi o mare parte a Ortodoxiei, incluzând aici şi Sfântul Munte, pune sub semnul întrebării linia sa ecumenistă şi filocatolică? Şi-a dat seama că Patriarhia Ecumenică a intrat pe cea mai defavorabilă poziţie în zilele patriarhatului său? Şi-a dat seama că nu a promovat nici o cerere a Bisericii-Mame către Statul Turc şi către Comunitatea Internaţională?

Patriarhul ecumenic susţine că cei care semnează „Mărturisirea de Credinţă” îi aşează pe ecumeniştii Bisericii Ortodoxe şi pe filocatolici în afara Bisericii judecând Sinoadele şi pe Întâistătători. „În curând vor primi răspunsul corespunzător de la Patriarhia Ecumenică, pentru că astfel de lucruri sunt inadmisibile”. Este, deci, inadmisibil controlul păstorilor Bisericii, care nu dispune de un papă? Este inadmisibil controlul din partea profesorilor de teologie de la Universităţile din Grecia? Este inadmisibil controlul şi propunerea restabilirii rânduielii canonice, a aplicabilităţii Sfintelor Canoane de către mitropoliţi, egumeni ai sfintelor mănăstiri, ieromonahi, clerici, teologi din învăţământul mediu şi de către persoane, care „îşi dau viaţa” pentru Ortodoxie? Patriarhul ecumenic spune că acţionează în urma unui Sinod Panortodox şi că Bisericile în Sinod au hotărât în favoarea acestor dialoguri. Însă, se întâmplă aceasta în Biserica Greciei? Pentru că Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, când şi-a dat seama de marea opoziţie a poporului credincios, a interzis fericitului[1] arhiepiscop Hristodulos să se ducă la Vatican. Fericitul, cu puţin înainte de trecerea sa în patria cea cerească, a trecut peste hotărârea Ierarhiei şi cu un grup de ecumenişti incurabili – filocatolici (toţi au primit cercetarea[2] lui Dumnezeu după această bravură a lor, dar nu şi-au schimbat poziţia), s-a dus la Vatican. Atunci a fost o mare împotrivire în sânul Bisericii. S-au opus mitropoliţii de Eghialia şi Kalavrita, de Kavala şi Thasos, de Gumenissa şi alţii. ÎPS Ambrozie al Eghialiei, adresându-se către fericitul, i-a spus că va răspunde în faţa Istoriei. Era acelaşi mitropolit, care primindu-l pe papă la Atena, subliniase că: „Vă primim chiar cu preţul schismei!”. ÎPS Procopie de Thasos îl osândise pe fericitul Hristodulos pentru acţiunea sa şi semnalase că nu este posibil să întreţină un dialog ignorând Sfântul Sinod al Ierarhiei şi fără cadrul comunional, teologic şi aşa mai departe. Mai sever decât toţi, mitropolitul de Gumenissa. Au urmat şi declaraţiile altor episcopi la presiunea pleromei ortodoxe a Bisericii. În afara acestora însă avem poziţiile mitropolitului Serafim de Pireu, care i-a catalogat în scris pe catolici cum că întrunesc o erezie a ereziilor, a cerut ca Biserica Greciei să se ocupe cu demonica Uniaţie, pe care a născut-o papismul. Mitropolitul de Etoloakarnania în enciclicile sale pastorale pe care le emite cu prilejul marilor sărbători ale Ortodoxiei, îi denumeşte pe catolici eretici şi cheamă poporul credincios la priveghere şi la rugăciune, ca să nu cadă în cursa acelora care nu sunt biserică. Mitropolitul Andrei de Drinoupoleos şi Pogonianis, anul trecut, la sărbătoarea Sfântului Cosma Etolianul, a cerut credincioşilor să se roage pentru credinţa ortodoxă şi pentru Biserica Ortodoxă, deoarece sunt în pericol din cauza paşilor ecumenişti şi filocatolici ai Patriarhiei Ecumenice. A accentuat şi faptul că nu va mai vorbi, deoarece şi-a luat acest angajament în faţa Bisericii Greciei. În afara acestora, Sfântul Munte s-a dezis printr-un comunicat oficial de dispreţul Sfintelor Canoane de către patriarhul ecumenic în timpul vizitei papei în Fanar, chemându-l să înceteze scandalizarea poporului credincios. De asemenea, în timpul vizitei patriarhului ecumenic în Sfântul Munte, au existat reacţii la aceşti paşi ai apostaziei de la Sfintele Canoane ale Ortodoxiei. Amintim că egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu, Arhim. Iosif a denunţat „clar şi răspicat” patriarhului ecumenic această apostazie a sa.

Egumenul Mănăstirii Marea Meteoră alcătuieşte scutul Ortodoxiei şi analizează în publicaţiile sale paşii Ortodoxiei spre erezia ecumenismului şi spre erezia papismului. Frăţiile ortodoxe prin publicaţiile lor înalţă stindarde (banere) de împotrivire la acest demers ecumenist al Fanarului şi al Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Mitropolitul Pavel de Kirineia, teologi din Cipru expun împotrivirile lor şi se opun nivelării Bisericii Ortodoxe cu fraţii noştri aflaţi în rătăcire. Sfânta Mănăstire a Mângâietorului (Paraklitou) din Oropos a editat o broşură în multe pagini în care analizează panerezia ecumenismului şi erezia papismului. Avem şi alte exemple. Ne limităm la cele menţionate. Cum formulează ameninţări patriarhul ecumenic împotriva creştinilor ortodocşi care contestă direct linia sa, prin care falsifică cugetul ortodox şi credinţa ortodoxă? Patriarhul ecumenic este – ar trebui să fie – păstor al păstorilor şi părinte al părinţilor. Este posibil să-şi ameninţe copiii, deoarece îi arată deviaţiile sale teologice, dogmatice şi ecleziale şi îi cer să rămână Părinte adevărat al Bisericii? Unde vrea să ajungă cu aceste ameninţări ale sale? Unelteşte în felul acesta vreo schismă în Grecia? Unelteşte în acest fel şi pe jurnaliştii – mici papagali din Atena, pe care-i ştim de către care centre sunt dirijaţi şi de către care centre sunt plătiţi ca să se pună împotriva Mărturisirii de Credinţă, să terorizeze credinciosul popor, ca să înceteze a se mai opune la acţiunile sale filocatolice? Face aceasta pentru a preîntâmpina reacţiile la toate câte unelteşte împotriva Ortodoxiei în Cipru în luna octombrie ce vine. Noroiul, ameninţările şi afurisirile nu ţin. Această tactică a urmat-o şi fericitul arhiepiscop Hristodulos. Nu a strivit cugetul ortodox. Pe el l-a cercetat Dumnezeu cu puţine luni după „lovitura de stat” în pofida Ierarhiei şi vizita sa la Vatican. Şi după câteva luni s-a dus la Începătorul vieţii, Hristos. Iar mitropoliţii, care l-au urmat, unul a făcut chimioterapie, altul „a fost strivit”, altul a suferit atacuri de cord şi aşa mai departe. Ameninţările şi afurisirile sunt titlu de onoare pentru fiecare ortodox, care păstrează Sfintele Canoane ale Credinţei, sunt lucrători ai Evangheliei, lucrează în spaţiul Bisericii Ortodoxe, păstrează nefalsificată Credinţa Ortodoxă şi curate Flamurile Credinţei noastre.

Aşteptăm comunicatele polemice ale patriarhului ecumenic, care uită că Ortodoxia şi Grecia merg împreună. Războiul, pe care ameninţă a-l deschide, ca să justifice apostazia sa de la Sfintele Canoane ale Credinţei Ortodoxe, va avea impact din care va ieşi păgubit. Pentru că uită că este patriarhul Neamului şi de aceea e dator să păstreze nefalsificată Credinţa care a păstrat Neamul în picioare. Misiunea sa este să păstreze nefalsificate toate câte a primit.

RĂSPUNS:

Expunem textul completpe care l-a trimis pe 31 august Agenţiei Bisericeşti „Amen”, apropiatul ei colaborator, d-l Nikolaos Manghinas. Acesta are următorul conţinut:

REACŢIE PATRIARHALĂ LA „MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ” A HIPER-ORTODOCŞILOR

Ca „lucruri inadmisibile” a caracterizat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, semnalând că în curând „fraţii noştri care sunt însufleţiţi de o râvnă exagerată” , vor primi răspunsul cuvenit din partea Patriarhiei Ecumenice.

În predica sa de duminică, după Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Sf. Ioan Înaintemergătorul” din Xirokrini, Vosporos, unde a slujit, Patriarhul Ecumenic a semnalat:

„Suntem recunoscători Dumnezeului părinţilor noştri pentru că ne-a învrednicit să ne naştem în această Biserică, să ne botezăm în cristelniţa Bisericii Ortodoxe şi să păstrăm această credinţă mântuitoare a Bisericii Ortodoxe nefalsificată şi nedivizată. De multe ori, după cum cunoaşteţi, există aşa-numiţii „hiper-ortodocşi”(mai ortodocşi), care condamnă Patriarhia noastră şi alte Biserici Ortodoxe, pentru că întreţin dialoguri cu fraţii noştri neortodocşi, pentru că avem diferite contacte cu ei şi schimburi de vizite.

Şi cum ar putea fi altfel în secolul XXI, să rămânem izolaţi în carapacea noastră, fiecare cu autarhie şi înfumurare, fără a comunica, fără a dialoga, fără a da mărturia Credinţei noastre Ortodoxe?

Recent, aceşti fraţi ai noştri care sunt însufleţiţi de o râvnă exagerată au pus în circulaţie în Grecia o „Mărturisire de Credinţă”, în care, nici mai mult, nici mai puţin, spun că cei care nu semnează această mărturisire, cei care au dialoguri şi contact cu eterodocşii, automat se aşează pe ei înşişi în afara Bisericii. Le mulţumim mult că ne-au aşezat în afara Bisericii (ne-au „desbisericit”). În curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece aceste lucruri sunt inadmisibile.

Când întreaga Biserică Ortodoxă, şi nu doar Patriarhia Ecumenică, ci prin Sinod Panortodox hotărăşte să întreţină dialoguri teologice şi să aibă contact cu eterodocşii pentru ca să aflăm unde ne întâlnim şi cum am putea să revenim la unitatea credinţei primului mileniu, când – zic – toţi ortodocşii, Bisericile Oficiale, în Sinod hotărăsc în favoarea acestor dialoguri, cum poate o persoană sau mai multe persoane să se dezică de aceste hotărâri ale Sinoadelor Bisericilor lor şi să condamne Sinoadele şi pe Întâistătători că s-au îndepărtat (au alunecat) din credinţa ortodoxă?”.

În Sfânta Biserică a Înaintermergătorului Ioan s-au aflat ierarhi ai Tronului Ecumenic, egumenul Mănăstirii athonite Vatopedi – Arhimandritul Efrem, ambasadorul Alexis Alexandris, Consulul Greciei în Constatinopol – Nicolaos Sapountzis, o mulţime de credincioşi din Grecia, din Cipru şi din multe ţări, chiar şi din îndepărtata Noua Zeelandă.

(Preluat din săptămânalul “Uniunii Panelenice Ortodoxe”, “Ορθόδοξος Τὐπος” din 11.09. 2009, pp. 1 şi 5 şi tradus de ieromonahul Fotie)

(Textul Mărturisirii de credinţă a fost postat pe mai multe site-uri şi blog-uri ortodoxe. Pentru cei care nu l-au citit, îl ataşez aici…)

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ

ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI[1]

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

Aprilie 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.

De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].

După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar  în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].

Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile –, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra  întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1.     Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de  Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].

Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2.     Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte Taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-izbăvitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie.  A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un  cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.

În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

3.     Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a  adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură  (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4.     Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii…cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].

Pentru aceasta  este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5.     Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună;  altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” – spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţiozitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor [lor] le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire”[17].

6.     Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatemă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda  „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”[18].

S-a deschis deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă  dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvolată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi  revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi   adevărată. Fiecare ar fi un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună ar constitui Biserica.

Toate hotarele  (definiţiile)  pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu  mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

7.     Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos, în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8.     Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].

Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9.     Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

a)     pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;

b)    seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi

c)     atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil.

Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

Metropolitan of Piraeus,  Seraphim

Metropolitan of Gortyna and Megaloupolis,  Jeremiah

Metropolitan of  Kythera and Antikythera, Seraphim

Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain

Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology

Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology

Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the “Pan-Hellenic Orthodox Union”

Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus

Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos

Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas

Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion

Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais

Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora

Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike

Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa

Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa

Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria

Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia

Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia

Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria

Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais

Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Elder Gregory, Hieromonk, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain

Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain

Hieromonk Athanasius, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Nicodemus, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Nephon, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain

Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain

Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain

Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori

Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province

Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province

Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province

Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais

Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos

Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas

Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus

Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa

Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia

Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa

Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae

Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias

Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike

Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province

Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa

Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia

Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa:  http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm#_ednref1

[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Sholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios Sholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.

[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.

[4] Fapte 4: 12.

[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.

[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).

[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20  (în limba greacă).

[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.

[10] Mansi, 13, 409-412.

[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: << Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi >>. Ibid,15 , pag. 216 : << De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini>>. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.

[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.

[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.

[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt  uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numel Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un  singurDuh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună.  În trecut , aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)

[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.

[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.

[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.

[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.

[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.

[20] Efeseni 4:5.

[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.