- Scrisoare de la o fată care a fost la un pas de apostazie -
Domnule Danion, nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte de mine, dar am să fac o scurtă introducere în acest sens.
Nu cu mult timp în urmă aţi susţinut o conferinţă la Braşov, după care aţi mers la sediul ASCOR nostru. Numele meu este Andreea. De câte ori m-am pregătit să vă scriu m-am împotmolit, mi-era greu să scriu unei persoane pe care nu am cunoscut-o efectiv, deşi citeam cu mult interes cărţile dumneavoastră. Dar acum mi-am învins temerile, încep să vă scriu din cauza unor lucruri care mă frământă ca pe orice tânăr care îşi pune la un moment dat întrebări.
Problemele mele, dacă le pot numi aşa, încep undeva în jurul vârstei de 15 ani, pentru că atunci am început să Îl caut pe Dumnezeu. Ştiu că poate părea paradoxal ca la o vârstă fragedă, în plină adolescenţă, când fetele îşi pun alt gen de întrebări, să am aceste frământări. La mine conjunctura a fost aceasta: până la vârsta adolescenţei ascultam muzică rock, eram o persoană foarte retrasă, stăteam mai mereu singură, deoarece părinţii mei prin natura profesiei lor (cadre militare) plecau adesea în aplicaţii şi misiuni. Iar dacă nu se nimerea să plece, nu ne vedeam decât rar, doar seara la masă şi atât, în rest erau zile când nici cu mama nu prea vorbeam Şi câtă nevoie de comunicare aveam – să mă înţeleagă cineva… Tot ascultând muzică din aceasta am reuşit din păcate să mă închid în mine, nu aveam prieteni, nici nu prea ieşeam afară, stăteam şi desenam în timpul liber.
Cum s-a întâmplat întoarcerea mea la Dumnezeu? Nimic spectaculos, aşa cum se întâmplă la unii oameni, fiecăruia după credinţa lui îi dă Dumnezeu. Îmi aduc aminte că ai mei se hotărâseră să schimbe totul în casă. La un moment dat, mama vine la mine şi îmi aduce nişte cărţi pe care le primisem mai demult de la profesoara de religie. M-a întrebat dacă mai am nevoie de ele sau dacă le poate arunca. I-am zis să mi le dea, să nu le arunce. În week-endul următor părinţii au plecat la ţară, aşa că am rămas singură în casă şi am început să citesc cărţile respective. Prima carte, scrisă de părintele Nicodim Măndiţă se numea Drumul Crucii, a doua carte era Războiul Nevăzut. Le-am citit cu mare atenţie, iar după aceea am început să lăcrimez gândindu-mă că păcatul nu are vârstă, chiar dacă eram o adolescentă care s-a închis în sine prin natura muzicii pe care o asculta. Acum îmi dădeam seama de gravitatea păcatului şi începeam să cred că, în afară de părinţi, mă mai înţelege cineva şi încă foarte bine. Acel Cineva nu era nimeni altul decât Hristos, care îmi întindea braţul Său…
Din ziua aceea m-am întors spre Dumnezeu şi tot de aici au început practic şi problemele cu familia care îmi reproşa că intrasem în vreo sectă periculoasă Din păcate aşa înţelegeau ei Biserica, aşa o vedeau ei: ca pe o sectă. Dar nu era vina lor, aşa era natura meseriei lor, fiind militari de carieră. Sau poate felul meu de-a fi îi făcea să mă privească ca şi cum aş fi fost într-o sectă. Vă spun sincer că îmi era şi teamă, ştiam de-acum că era un drum foarte greu şi trebuie să am foarte mult discernământ în ceea ce urma să fac. Or mie, cum eram un om fără experienţă şi care de-abia acum învăţam, îmi era destul de greu să îi fac să mă înţeleagă că nu era ceea ce credeau ei… Cu toate astea mama, cum îmi vedea vreo icoană sau vreo carte cu specific religios, nu pregeta să mi le rupă ….
În fine – a trecut şi perioada liceului, mai pe la sfârşit rudele din partea tatălui meu, care sunt baptişti, adventişti respectiv charismatici, văzându-mi râvna de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a fi aproape de El, au început să mă înveţe cum să mă închin Lui Eu fiind atunci la început, după cum v-am spus, nu prea ştiam să fac deosebirea dintre adevăr şi minciună. Îmi aduc aminte că m-am dus la duhovnicul meu şi i-am spus toate astea. El m-a privit în ochi, spunându-mi că va trebui să mă feresc cât pot de mult de eretici şi mi-a explicat atunci pe înţelesul meu şi de ce. Am început un studiu amplu despre secte şi ereziile lor..
De câte ori venea în vizită la noi, vărul meu îmi spunea: „Andreea, ai grijă cui te închini, mântuirea nu este o chestiune de ani, ci este o chestiune de doar de un minut.” Astea erau vorbele cu care mă întâmpina. Sau: „Nu trebuie decât să îl accepţi pe Iisus în viaţa ta şi să citeşti Biblia şi te-ai mântuit”. Iar cel mai rău lucru, care mă durea cel mai mult şi care mi-l spuneau de fiecare dată, ştiind că prin asta mă răneau era: „Andreea, Maica Domnului la care voi şi tu vă închinaţi nu este decât o preînchipuire a zeiţei Athena din păgânism.” Când auzeam toate astea, sincer vă spun, preferam să plec din casă, spunând că am treabă… Mă plimbam prin parc dar, neputându-mi lua gândul de le ceea ce mi-au spus, îmi era ciudă că nu puteam face nimic, mă durea ceea ce spuneau despre Maica Domnului.
A trecut şi perioada liceului, venise perioada examenului de bacalaureat, eu mă pregăteam de acum pentru examenul de admitere la Facultatea de Teologie, iar părinţii îşi făceau planuri ca eu să dau la Institutul Militar. Ce contrast între ce voiam eu şi ce voiau ei! Voiau ca eu să respect tradiţia familiei şi să nu îi fac de ruşine, căci pentru ei era o ruşine să fac Teologia. Dar nu i-am ascultat!
Am plecat într-o zi la Galaţi. Acolo mă informasem cu privire la criteriile de admitere. Alor mei le spusesem că sunt plecată la bibliotecă şi că voi întârzia. Între timp eu puneam la punct ultimele subiecte pentru examenul de dogmatică, asta fără ca ai mei să ştie… De fapt eu învăţam noaptea, când era linişte şi toată lumea se odihnea.
A venit şi ziua mult aşteptată. Între timp mă împrietenisem cu o fată, care mi-a fost pe urmă şi colegă de facultate, şi am rugat-o ca în ziua examenului să îmi împrumute o fustă ca să mă prezint în faţa comisiei. Eu venisem de la Brăila îmbrăcată în blugi, ca să nu bănuiască ai mei ceva, şi acolo mi-am schimbat ţinuta. Aşa au trecut toate examenele.
Când a venit ziua aflării rezultatelor le-am spus din nou alor mei că voi pleca la bibliotecă, căci doar peste două zile aveam examen la Institut, şi m-am dus din nou la Galaţi ca să văd dacă am intrat. Cu ajutorul Domnului intrasem a şasea din cincizeci de candidaţi Eram foarte bucuroasă de rezultat, ştiam că Maica Domnului a fost cu mine.
Când am ajuns acasă şi le-am dat vestea alor mei, tata mi-a dat o palmă: cum de am îndrăznit să fac aşa ceva, să fac familia de ruşine! Şi nu în ultimul rând îmi reproşa că făcusem un lucru fără ca ei să ştie. Nu m-au crezut că intrasem, au mers cu mine la Galaţi ca să se convingă. Cu timpul, s-au obişnuit cu asta – dar au acceptat cu greu.
A venit şi perioada studenţiei mult aşteptată şi dorită de mine…. Mă refer la ceea ce urma să studiez aici, nădăjduiam că voi avea părinţi profesori exemplari, ceva de genul părinţilor patristici…
Dar anii studenţiei au însemnat cea mai dificilă perioadă pentru mine. De ce spun asta? Pentru că au început să fie mult mai multe probleme din partea rudelor. Uneori verişorii chiar mă certau, spunând că sunt oarbă şi nu văd care este adevărul. Îmi venea foarte greu uneori. În sinea mea mă gândeam că, dacă sunt singură sau dacă Dumnezeu m-a părăsit, sunt mai tare în credinţă .
Curând a venit şi căderea, care a fost atât de gravă, cel puţin pentru mine! Prin anul trei de facultate veniseră la noi la Galaţi, mai precis la Facultate, un grup de studenţi de la Universitatea Lutherană din Tubingen. Toate cu binecuvântarea Prea Sfinţitului nostru, care ne spunea să fim deschişi pentru Europa şi pentru binele Bisericii. Iniţial, eu ştiind deja ce am în familie şi cu ceea ce mă confruntam direct, nu am prea fost de acord să mă implic în acest proiect. Dar colegii din ASCOR mi-au zis că nu are nimic – „că ştii deja de unde vin fondurile pentru plecarea de la anul în Germania, la ei…” Au venit, şi o parte din studenţi au fost cazaţi la Orfelinatul Eparhial, unde eu stăteam ca studentă. Începusem prin natura mea prietenoasă să mă înţeleg bine cu o nemţoaică din grupul lor, chiar stăteam cu ei şi începusem să împărtăşesc aceleaşi lucruri cu ei…
Vă spun sincer, deja căderea mea era foarte gravă De atunci începusem să nu mai gândesc ca un creştin ortodox, care apără dreapta credinţă, aşa cum făceam înainte cu rudele mele. Am mers cu toţii şi la Mănăstirea Buciumeni, acolo unde era vieţuitoare şi o mătuşă de-a mea. Maicile au fost foarte reticente cu noi, nu mai vorbeau cu cei pe care îi cunoşteau. Cel puţin mie, care îmi doream atât de mult mănăstirea, mătuşa mea, când m-a văzut cum mă comport, mi-a zis: „Andreea, nu te mai cunosc, nu mai eşti nepoata mea!”: Se supărase pe mine pentru simplu fapt că venisem acolo împreuna cu ereticii şi ca să fac ecumenism – că asta făceam, la urma urmei..
Între timp au plecat şi lutheranii, şi începusem deja să îmi fac planuri că voi ţine legătura cu Anya, că aşa o chema pe nemţoaica cu care mă împrietenisem. Primeam într-adevăr scrisori de la ea.
Într-o bună zi (deja, cu mintea şi sufletul nu mai eram în dreapta credinţă) sună acasă la ai mei vărul meu, baptist. Tata, pe atunci, era plecat în misiune în Afganistan, iar vărul i-a propus mamei să mă lase să merg într-o tabără internaţională creştină, unde vor veni foarte mulţi tineri şi mă voi simţi bine. Eu mi-am spus că nu are ce să fie rău în asta, doar trebuie să ne unim în spiritul creştin şi să nu ne mai urâm. Gândeam deja ca un eretic, nu mai eram creştin ortodox cu sufletul. Am acceptat să merg cu ei în tabără, deja ajunsesem prea departe.
Dar mila lui Dumnezeu nu m-a lăsat să pier de tot… Am început să am mustrări de conştiinţă foarte mari, începusem să mă simt rău atât sufleteşte cât şi fizic. Cum am ajuns în tabără au început durerile de cap şi sufletul parcă-mi plângea, dar eu, cu raţiunea, îmi spuneam mereu că nu e adevărat, totul e în mintea mea. Vărul meu când m-a văzut în ce hal arătam în tabără – el spera că eu să mă simt bine – mi-a propus să fac legământul cu Iisus, că numai aşa voi scăpa de „ispite”. Am acceptat şi am făcut acel pogorământ – eu, studenta la teologie ortodoxă! Vă daţi seama în ce erezie eram, din cauza naivităţii de a crede că asta însemna a fi bun: a accepta pe toată lumea.
Dar, după cum vă spuneam, mila Domnului mă aştepta. După ce am făcut acel legământ, am simţit că ceva s-a rupt în mine şi m-a părăsit, dar nu ştiu de ce, iar gândul îmi zburase la Maica Domnului, parcă voiam să o strig şi nu mai puteam.
După câteva zile petrecute în tabără, nu cred că întâmplător, eu mă dusesem mai departe de restul grupului, să stau şi să mă liniştesc la umbra unui brad. Stând şi cugetând că Dumnezeu o să îmi arate care este Adevărul, bag mâinile în buzunar şi găsesc o iconiţă cu Maica Domnului. Nu ştiam când o pusesem acolo, dar, când am privit-o, am început să plâng. Nu mai puteam să-i cer ajutorul. Îmi spuneam în minte: „Gata te-ai lepădat, nu mai poţi!” - aşa îmi răsunau gândurile. Am băgat iconiţa în buzunar, ca nu cumva să mă vadă verii mei, şi m-am dus la seara de rugăciune. Eram obligată într-un fel să merg. Îmi trecuse din mâhnire că na, eram iar cu toţii şi am zis că nu poate fi adevărat ceea ce mi se întâmpla.
Într-o altă zi ne-am împărţit pe grupuri de rugăciune şi am nimerit în grupul de rugăciune cu tinerii americani. Ne-am dus într-un foişor, şi au început să se roage în limba engleză, iar la sfârşit şi pentru mine. Ei aveau un anumit ritual de a se ruga, şi anume, ţineau ochii închişi şi mâinile ridicate, iar eu stăteam şi mă gândeam în altă parte. Mă uitam în jos, dar în sinea mea mă gândeam: „oare ăsta e Adevărul?” Stând cu privirea în jos, am văzut la picioarele mele un şarpe – da, un şarpe, care s-a plimbat printre picioarele tuturor, după care a ieşit afară prin iarbă. Nu m-am speriat, dar am rămas foarte uimită pentru că eu mă rugam în sinea mea ca Dumnezeu să îmi arate Adevărul.
Dumnezeu îmi arăta pur şi simplu că eram în pericol din punct de vedere sufletesc, dar eu refuzam încă să accept aceste avertismente. Au mai trecut câteva zile, erau ultimele zile petrecute în tabără, şi Dumnezeu nu m-a lăsat, a insistat să îmi arate că eram în mare erezie.
În taberele care se fac la neoprotestanţi există o regulă: să faci un drum, un drum lung de câţiva km. Fiecare adept trebuia să parcurgă acest drum pe jos, astfel încât să aibă timpul necesar să mediteze la Biblie şi la Iisus. Noi am făcut acest drum dus – întors cam timp de o zi , adică am mers vreo 30 km pe jos, prin munţi – tabăra îşi avea locaţia undeva în Râul Sadului, în judeţul Sibiu. Când am ajuns la locaţia noastră ne-am aşezat să mâncăm. Le-am cerut voie vărului meu şi şefului taberei, care era pastor american, să stau mai departe un pic, iar ei bucuroşi m-au lăsat spunându-mi că orice adept, la început, are nevoie de timp liber ca să se gândească serios la botez. Eu am început să privesc aceeaşi iconiţă când am observat ceva foşnind prin iarbă şi venind spre mine. Apropiindu-se văd că era o viperă (locaţia noastră era cunoscută prin specia de vipere care exista acolo), am rămas fără grai nu am schiţat niciun gest, ceilalţi râdeau şi mâncau, iar eu stăteam faţă în fată cu moartea. Atunci, cum stăteam cu iconiţa în mână, am privit-o şi am început să strig în sinea mea la Maica Domnului: „Maica Domnului, dacă exişti, scapă-mă”, aşa ziceam! Şi vipera, care se apropiase destul de mine, a făcut dreapta, luându-şi alt drum. Aşa am scăpat de moarte sigură.
A trecut şi tabăra, am ajuns acasă. Între timp vărul meu aranjase la biserica din Brăila să fiu primită cu căldură, ceea ce s-a şi întâmplat. Chiar dacă Maica Domnului mă scăpase şi Dumnezeu îmi arătase care este Adevărul, eu m-am încăpăţânat şi am făcut după sfatul celui viclean. Venise aici şi un grup de pastori baptişti din USA, care erau bucuroşi să audă de „întoarcerea mea la Iisus”. Îmi propuseseră să merg în USA şi să studiez teologia baptistă, să fac într-un fel transferul. Cu asta nu am fost de acord, totuşi ceva nu mă lăsa! Când ajungeam acasă mă simţeam singură şi părăsită, mă întrebam dacă Dumnezeu mă mai iubeşte şi dacă alegerea pe care am făcut-o a fost corectă, amintindu-mi de semnele pe care pe care Dumnezeu mi le arătase în tabără. Au trecut aşa, în agonia aceasta şapte luni de zile. În noiembrie, chiar de prăznuirea Sfântului Nectarie din Eghina, m-am hotărât să merg la liceul unde învăţasem. Această vizită mi-a trezit toate amintirile legate de începutul meu spre Hristos. Acolo m-am împrietenit cu o fată. Se uita lung la mine, eram în bibliotecă şi ea mă privea cu bunăvoinţă. Eu am dat să plec, dar înainte de a pleca – ieşea şi ea – i-am deschis uşa şi pe urmă am ieşit. Mi-a mulţumit, apoi am făcut cunoştinţă. După ce am stat îndelung la vorbă, ea mi-a spus că am privirea foarte tristă, că ascund ceva. Da, până la urmă aşa era, ascundeam ceva, mă minţeam pe mine însămi fiind în erezia baptistă, era o durere care nu poate fi descrisă în cuvinte. M-a întrebat Irina – că acesta era numele ei – la ce duhovnic merg. Când am auzit de duhovnic, mi-am ascuns lacrimile, pentru că instantaneu am început să lăcrimez, şi i-am spus că duhovnicul meu e părintele Victor. Ea, bucuroasă, mi-a spus că are acelaşi părinte duhovnic şi îi părea rău că nu mă cunoscuse, nu mă văzuse în biserică… Da, aşa era, nu mai eram în Biserică, dar până la urmă, ce eram eu? O rătăcită care nu vedea Lumina, studentă la teologie fiind. V-am spus, căderea a fost foarte puternică, nu mă mai recunoşteam. M-a invitat cu mare bucurie să mergem împreuna la biserică, am ezitat – mai mult de ruşine, şi abia atunci conştientizam păcatul şi căderea mea… Până la urmă am mers, eu am stat în spate. Nu îmi păsa ce ar fi zis baptiştii dacă ar fi aflat, ceva începea să răsară în sufletul meu pierdut care tânjea să cunoască Adevărul şi nu în ultimul rând să se ridice din pierzare. Părintele, care înainte de cădere era duhovnicul meu, şi care nu mai ştia nimic de mine, s-a întors brusc cu faţa spre mine (era slujba Sfântului Maslu) m-a privit cu tristeţe şi parcă atunci m-au răscolit amintiri vii. Priveam la icoana Maicii Domnului care se uita cu dragoste la mine şi la Mântuitorul. Îi simţeam pe toţi că se uitau la mine ca la un fiu risipitor care s-a întors în sfârşit ACASĂ. Am început să mă rog zicând: „Dacă Voi mă mai iubiţi...” Erau întrebări care mă măcinau. După slujbă, părintele a venit la mine – era şi Irina de faţă, şi mi-a zis: „Andreea, nu te mai cunosc, ce s-a întâmplat cu sufletul tău?” I-am răspuns printre lacrimi că simt moartea şi-am izbucnit într-un plâns fără contenire. Nu mai era nimeni în biserică, părintele m-a ajutat să-mi revin, m-am spovedit. Părintele a rămas fără cuvinte că am fost atât de oarbă la semnele pe care Dumnezeu mi le arătase în tabără.
Am mai am uitat un lucru: cât timp am fost în biserica baptistă şi se făceau pregătiri pentru botezul meu într-un fel forţat, în Duminica Intrării Maicii Domnului, când eu încă eram la baptişti, mama mea a intrat în cameră şi mi-a spus să mă îmbrac repede că vom merge la ţară să culegem via. Ceva o grăbea, era ceva neobişnuit la ea şi am mers până la urmă. Aşa am scăpat de botezul baptist. De atunci au început telefoanele din partea baptiştilor şi continuă şi acum, după reîntoarcerea mea la Ortodoxie. Credeţi-mă că am aceeaşi luptă cu rudele mele. Aseară m-au sunat să mă solicite să am grijă de copiii lor – căci ei pleacă la Bucureşti. Am amânat să le comunic răspunsul meu până azi, gândindu-mă că aş putea fi de ajutor, dar conştiinţa, care este glasul lui Dumnezeu, nu m-a lăsat împăcată şi am refuzat. Acum mă simt mai bine sufleteşte că nu am acceptat.
V-am spus în mare toate aceste lucruri pentru că am simţit că sunteţi apropiat de tineri şi vorbiţi „aceeaşi limbă” cu ei. Un tânăr are nevoie de înţelegere şi de cineva care să îl îndrume pe drumul bun. În cazul meu am nevoie ca cineva să-mi asculte povestea care nu este altceva decât viaţa mea, o parte din viaţa mea aş putea spune. Poate o să mă ajutaţi cu un sfat creştinesc. Ascultându-vă atunci în acea seară cum vorbeaţi despre lupta cu compromisurile şi mai ales despre curajul de-a mărturisi fără teamă Adevărul de credinţă într-o lume în care se fac atâtea compromisuri pentru vreo satisfacţie materială, nu mă gândeam decât la păcatul şi greşeala făcută de mine… Dar, în acelaşi timp, simt şi ştiu că o dată cu acest lucru am cunoscut mai în profunzime Ortodoxia, nu ştiu cât, Dumnezeu ştie asta, dar un singur lucru ştiu, că trebuie să apăr pentru orice, Credinţa Adevărată.
Andreea
Este minunat articolul tau. Va fi de ajutor multor persoane. Chiar am sa-l trimit cunoscutilot pt ca mi-a placut mult de tot. Slava Domnului ca s-au intamplat atatea pt ca acum sti care este calea cea adevarata si sti sa indemni si pe ceilalti sa nu paraseasca minunata ortodoxie.
Andreea copil iubit, apara-ti sufletelul de muscatura sarpelui si multumeste Bunului Dumnezeu si Maicii Domnului ca s-au indurat de tine si te-au scapat de falsul botez. Nu ispiti mai mult pe Domnul nostru, iar pe rudele tale baptiste evita-le pe cat poti si roaga-te pentru ele sa scape din cursa in care au cazut. Sunt vremuri tare tulburi, cu multe framantari dinafara si dinauntru, cand multi se vor pierde. Din pacate sminteala poate sa vina peste tine chiar si intr-un institut teologig. Pentru ceea ce ni se intampla nu este nimani vinovat, ci noi suntem singurii vinovati dupa cum spune Sf. Ignatie Breanceaninov.Nimeni nu te poate obliga sa faci ceea ce nu vrei. Tu hotarasti de ce parte esti, cu Dumnezeu, cu Maica Lui, cu Sfintii Parinti, sau cu cei ce asculta de arhiconii care rastalmacesc Sfanta Scriptura si denigreaza Sfanta Traditie. Tot ceea ce este in jurul tau la ora actuala este facut sa te darame,miza este enorma, sufletul tau. Da-l Maicii Domnului sa-l acopere,iar tu ia-ti crucea si umbla. Ai grije sora mea ortodocsa, ai grije.
Draga Andreea,
Ma bucur atat de mult pentru tine incat nu pot decat sa dau slava Lui Dumnezeu si Maicii Domnului,care ne ocroteste atat de mult si care ne arata tot felul de semne si minuni pentru a merge pe calea dreptei credinte,numai ca de multe ori ne incapatinam si nu le dam importanta.
Cred din tot sufletul ca cele ce ti s-au intamplat iti vor fi de mare folos atat tie cat si celor ce le vor afla intrucat este o marturisire vie,adevarata si ziditoare.Iti recomand sa o impartasesti in continuare celor din jurul tau fiindca este de mare folos.
Fie ca Maica Domnului sa ne ocroteasca pe toti,sa ne pazeasca de orice erezie si abatere de la dreapta credinta,rugandu-ne astfel:Bucura-te ceea ce esti plina de har,care intru adormirea ta nu ne lasi pe noi!
Post binecuvantat si cu mult folos!
Cu regret trebuie sa recunosc ca unul din motivele pentru care nu am facut teologia in Galati ( banuiesc ca si in alte locuri e la fel ) este faptul ca o fosta profesoara de liceu mi-a recomandat sa ma indrept spre alte domenii si asta fiinca dumneaei stia ce se intampla in cadrul Facultatii de teologie. E interesant cum toti profesorii pozeaza in adevarati crestini , cand ei te atrag ca niste vipere in ispite . Cu toate ca nu am absolvit teologia , totusi avand si profesori de la aceasta facultate , au simtit putoarea ereziilor acestor profesori , care de altfel , predau materii importante la teologie .
) .
.Alti profesori cu care discutasem sustin ca a fost doar o provocare din partea profesorului respectiv . Eu prefer totusi sa cred ca ceva pute la mijloc . Mai exista oare profesori la teologie ( dar si in alte domenii ) care sa vada ca ” alianta” cu alte religii este pasul important spre prabusirea noastra ca neam ortodox . Sunt foarte putini probabil , si din nefericire ei au abandonat teologia nesuportand ” impuritatile ” ce se tot perinda printre acesti doctori in teologie .
. Cred ca ai invatat o lectioara 
, eu personal prefer sa refuz politicos , dar nu in acelasi timp categoric 
toti ereticii care ma invita la ” adevaratul ” drum spre mantuire .:)
asa ca treci la “treaba” ( rugaciune ) 
.
La un moment dat am asistat la un curs in care unul dintre profesorii (care predau si la teologie )si-a permis sa vorbeasca mai mult decat jegos despre Dumnezeu si alti sfinti .
As fi vrut atunci sa ma ridic si sa-i spun unele ” lucruri ” dar m-am abtinut ( stiind de consecintele ce aveau sa urmeze ) .Nu am mai frecventat cursul respectiv deloc ( dar , dandu-ne cursul pe mail am reusit sa trec cu nota destul de mare
Imi era sila de profesor cand il vedeam preferam sa merg la mare distanta de dumnealui
Dumnezeu sa ma ierte daca gresesc si-I multumesc ca m-a directionat spre alt domeniu.:)
Andreea ,
cred ca orice treapta pe care tu o urci duhovniceste este intampinata de astfel de ” picanterii ”
Fiecare sut in fund nu este altceva decat pasul inainte ( pe care il facem doar daca avem vointa,, iar tie vointa nu-ti lipseste
Numai bine !
Dumnezeu sa te binecuvinteze , Maicuta cea sfanta sa te ocroteasca si sa ti lumineze viata
Doamane ajuta Andreea!Ma bucur ca ai avut curajul de a marutrisi ceea ce ti s-a intamplat,prin aceasta ai evidentiat niste lucruri:iubirea infinita al lui Dumnezue si a Maicii Sfinte fata de neamul omenesc;gravitatea pacatului in care se afla totii ereticii;maretia si frumusetea ortodoxiei,si nu in ultimul rand ca “fara lupta nu-i cununa”.Ma bucur ca povestea ta are un final fercit…Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului sa te invredniceasca de cereasca fericire!
Slava Domnului! Slava Maicii Sale Prea Sfinte!
Draga Andreea,
Am trecut si eu prin incercari similare in care la inceput am fost ispitit de acest duh al apostaziei ,transmis de slujitorii inconstienti ai sectelor si dupa doua-trei participari pe la slujbele lor ,Dumnezeu m-a luminat si m-a facut sa raman pe calea Dreptei Credinte.Apoi dupa multi ani ,dupa ce m-am casatorit cu o catolica care m-a urmat la ortodocsi am fost ispitit de acest duh al fratietatii dintre catolici si ortodocsi.M-a vindecat Dumnezeu anul trecut dupa ce am vizitat cateva manastiri si schituri din Athos si citind mai mult despre istoria Ortodoxiei si despre cele Sapte Sinoadele Ecumenice ,atunci am inteles ca Ortodoxia este pastratoarea credintei adevarate.Sunt multi care nu inteleg acest lucru din lipsa de informare si din lipsa de traire.Eu vad catolicii din jurul meu,rude prin alianta ca de multe ori vin si ne roaga sa ne rugam pt ei ,pt copiii lor cand au examene,etc.Nu au Sf, Maslu,nu pomenesc mortii ,postul este aproape inexistent si multe altele care si ei le simt.
Nu mai vorbesc de celelalte secte care sunt mult mai indepartate de credinta.Ne doare,nu putem fi nepasatori fata de ei,pe unde putem ,trebuie sa dam marturie ;ma gandeam ca nu pot sa le spun sa isi schimbe credinta ca vor respinge si alte discutii . Am inteles ca mai bine sa fiu un exemplu de traire pt ei ,sa le arat prin faptele mele altceva.Mi-a venit un gand si sper sa fie de la Dumnezeu ,sa le spun sa adopte macar o parte din randuiala ortodoxa ,adica sa posteasca mai mult ,sa se roage mai mult si poate se va misca ceva in ei.Am intalnit un parinte care i-a facut eretici in fata ,ei s-au smintit dar eu m-am vindecat si mai mult de ecumenism.Din pacate acest ecumenism este un flagel care roade si Biserica noastra din interior si cum spun unii parinti este erezia ereziilor.De cand am inteles acest lucru ,ma simt alt om.Inercarile sunt de alta natura acum dar sunt fericit ca sunt in tabara care duce lupta cea buna,care e placuta Comandantului Suprem Hristos.Cu El in frunte nu ne mai este frica,parca si frica de moarte dispare caci si daca traim si daca murim ,ai Lui suntem.
Ramai in credinta cea buna si vei avea acea plinatate au trairilor si bucuriilor duhovnicesti.Iarta pe cei ce te prigonesc si roagate pt cat mai multi semeni.Domnul sa fie alaturi de tine mereu.
Scumpa mea, Dumnezeu sa te binecuvinteze!
Am vrut sa dau si ei la teologie dar nu m-au lasat parintii iar pe de alta parte ma temeam sa nu transform putina mea credinta in Dumnezeu in materie de studiu.
Ai avut mult curaj sa-i infrunti pe ai tai si pentru asta Dumnezeu s-a milostivit si nu te-a lasat.Bine iti spun prietenii de aici, indeparteaza-te de rudele tale si lipeste-te de cei care sunt prieteni cu Hristos. Nu iti dau eu sfaturi deoarece esti mai inteleapta decat mine dar nu mai risca sa te apropii de sectanti in nici un fel. Mi-e mila de tine ca faci parte dintr-o familie dificila din punct de vedere religios. Si bunicul meu cand pomeneam de manastiri sau biserici incepea sa spuna lucruri urate, deoarece avusese parinti si sora iehovisti dar la 80 de ani, cand s-a imbolnavit s-a gandit mult si apoi ne-a cerut sa aducem preot sa fie botezat ortodox.Dumnezeu ii intoarce pe oameni chiar daca sunt baptisti, lasa-i pe ei in grija Lui, iar tu urmeaza-ti calea ta ortodoxa si multumeste lui Dumnezeu pentru ispitele pe care ti le da ca sa te intareasca in dragostea Lui.
Dumnezeu sa fie cu tine!
@ana,
Ma tem ca ochiul ti s-a murdarit si trebuie sa il cureti. Stii, frumusetea sta in ochiul care priveste.
Si, te rog sa ma ierti ! Si Domnul sa ne ierte pe amandoua ! Amin.
mihai
imi place f mult cum ai spus , ca ei s-au smintit , dar eu m-am vindecat si mai mult de ecumenism . Asta ne lipseste noua astazi , MARTURISIREA PE FATA , nu chestii de genul ca , mai bine tac sa nu-l supar , ca daca ii zic il smintesc mai tare , etc . Asa ne invata Sfintii Apostoli , ” de omul ERETIC , dupa prima si a doua mustrare , DEPARTEAZA-TE ” . Eu am stat de vorba cu multi eretici , iar concluzia pe care am tras-o a fost ca nu sunt niste oameni sinceri , si ar fi in stare sa inconjoare tot pamantul ca sa-si faca un ucenic . Noi avem datoria de a marturisi Adevarul , iar daca cineva se sminteste din aceasta cauza este problema lui , nu a mea . Insa numai marturisind Adevarul , mai exista o cale de ai atrage si pe altii , nu fraternizand cu minciunile lor . Chiar daca parintii , fratii , sotiile si toate rubedeniile , se vor da de ceasul mortii din cauza ca eu am innebunit mergand la Sf Biserica si tin post , ma spovedesc , ca nu-mi mai plac distractiile si fac alte lucruri smintitoare ptr ei , nu este alta cale decat multa si f multa rabdare din partea noastra si sa nu cedam .Numai asa mai este o posibilitate sa-i intoarcem si pe ei la Adevar , atunci cand va binevoi Domnul sa-i aduca in Biserica Sa .
Daca tot lasam de la noi , ajungem sa ne intoarcem de unde am plecat.
Andreea
Ma bucur ptr tine … sa fii tare in credinta in continuare , ca sarpele nu doarme niciodata . Toti Sfintii ne invata ca sa fugim de eretici , sa nu ne facem tovarasi dintre ei , ptr ca duhul care i-a pacalit pe ei este f viclean si puternic , incat trebuie sa ai o viata de sfintenie ca sa i te poti opune , si chiar atunci este f greu . Daca te intalnesti cu ei ce castigi ? Ei vor crede ca tu de fapt le dai dreptate cu prezenta ta in mijlocul lor . Mai degraba stai langa o vipera ca tot mai ai o sansa sa scapi ( dupa cum ai spus ), pe cand ereticul este mai perfid ca un sarpe . Nu se lasa pana nu spui ca el , ca scopul lor asta este : sa-si faca prozeliti .
Asa au cazut si bietii parinti profesori in erezia ecumenista , tot au lasat cate un pic , cate un pic , pana nu a mai ramas nimic. Sunt multi profesori teologi de valoare care usor , usor sa-u lepadat de dreapta credinta si au construit in mintea lor un dumnezeu dupa chipul si asemanarea lor . Dumnezeu sa-ti ajute in toate faptele dale bune.
crip81,
nu cred ca se poate sminti cineva afland Adevarul; si nu este numai problema lor, a celor care se smintesc, ci este si problema noastra, chiar daca ne indepartam de ei, dupa prima si a doua mustrare, ne rugam si plangem pentru ei, pentru ca problema semenilor mei este si problema mea; eu sunt o pacatoasa, poate ca nu pot sa fac asa, chiar daca teoretic stiu, dar cel putin incerc.
Andreea,
tine-te cu toate puterile tale de credinta cea adevarata, ca nu degeaba Domnul te-a trimis sa te nasti in spatiu ortodox, mare dar de la Dumnezeu pt noi romanii, pentru care trebuie sa-i raspundem Domnului pe masura darului primit.
Liana , te iert , dar nu inteleg de ce trebuia sa-mi contesti curatenia ochilor mei:) , Dumnezeu sa te ierte eu te iert
. Cele spuse mai sus nu sunt minciuni , ci realitati , nu stiu cat de murdari sunt ochii mei , dar sper ca ai tai sa fie mai curati , sa poti vedea ce vad si eu 
Amin !
Draga Andrea
Si eu am trecut intr-o masura pric ce ai trecut si tu, si nu vreau sa malaud, diferenta intre Ortodoxie si erezie indiferent cum se numeste -papism, adventisti, luterani, ecumenism, consta intr-un lucru simplu, smerenia-A nu am ajuns la ea,as vrea eu, insa Bunul Dumnezeu arata, si mi-a aratat si mie pacatosului o raza din lumina smereniei prin Fiul Sau care s-A jertfit si pentru mine.
Astfel cei care traiesc in dreapta credinta-a nu se confunda cuvantul ortodoxie cu trairea ortodoxa, e o mare diferenta, prima e doar o simpla componenta gramaticala, iar a doua e modul de viata in Hristos, cum spunea si Parintele Sofronie Saharov lui Klaus Kenneth, cand acesta i-a zis ca vrea sa adere la sistemul ortodox religios, la care parintele l-a refuzat spunandu-i ca trebuie sa se gandeasca bine, pentru ca a fi crestin trebuie in primul rand sa te urasti pe tine, eul tau cel mai tare, si daca nu e pregatit sa ramana cu Hristos in suflet ca-i ajunge.
Sora draga, a fi crestin inseamna o lupta in fiecare secunda cu eul tau cel mai mare dusman, si numai cu smerenia-darul lui Dumnezeu poti sa lupti, si astfel cei care tind sa traiasca in ortodoxia traita si nu cea inchipuita ajung sa simta ca sunt pe drumul cel bun-pentru suflet-pentru eul meu ca exemplu e un adevarat iad zilnic. Ca un mic exemplu cum m-a pazit pe mine Dumnezeu de adventisti, mai aveam un pic si deveneam prorocul lor-asa imi dadea filme necuratul- adventisti mi-au zis ca trebuie sa ma botez din nou, la care eu le-am raspuns:( pe atunci citeam scriptura altor eretici-evanghelisti) in scriptura scrie: UN DOMN O CREDINTA UN BOTEZ, la care eretici au facut drum intors si au inceput sa ma evite.
Smerenia e cea care iti arata ca te afli pe drumul cel bun, dar nu falsa smerenie care te face sa crezi ca nu esti bun de nimic-ca om da e adevarat-dar aici simtim erezia care desfinteaza omul, ci smerenia ortodoxa, traita prin care omul ajunge sa spuna ca si Apostolul: nu mai traiesc eu ci Hristos in mine, astfel luptand cu eul principalul dusman al omului si nu semenul sau.
Sa ma ierti pentru ce ti-am scris, dar sa sti: orice incercare este pentru intarire, atata timp cat il cauti pe Hristos sincer, si la nevoie sa te certi cu El pentru a te ajuta cand simti ca nu mai il simti, sa ii arati ca vrei sa fi al Lui , pentru ca imparatia lui Dumnezeu se ia prin lupta. Trebuie sa ai cat poti o relatie personala cu El pentru ca si El este o Persoana, dar care TE IUBESTE CUM NICI TU NU-TI INCHIPUI. Inchei cu un mic exemplu, care arata ce mandru sunt, da cand discut cu el, dar din pacate foarte putine momente datorita mandraiei eului meu orgolios care intrerupe aceasta minunata comunicare.
Intr-o zi discutam cu niste frati despre cipuire, la care eu , netrebnicul m-a uita la cer si am zis in gand: De ce permiti astea Doamne? La care El mi-a raspuns: Nu Eu le vreau ci voi oamenii le doritii!
Curaj si nu uita: lupta sa nu faci compromisuri, nici mari nici mici, cel mic e undita celui mare, care iti adoarme constiinta si le faci pe cele mari
Maica Domnului sa te , sa ne binecuvanteze pe toti oamenii de pe acest pamant care vrem sa traim in Adevar!
Si Andrea , sa ma ierti, tu ca om nu poti sa aperi credinta,credinta, trairea ortodoxa nu este ceva lumesc, nu este un sistem religios, este VIATA,iar restul inseamna Moarte, tu poti doar sa marturisesti credinta cea adevarata chiar cu pretul vieti daca este necesar.
Insa acest lucru nu-l poti sa-l faci singura, omul trebuie sa accepte Harul Divin altfel e ca un soldat bine instruit dar care ii lipseste suportul logistic, care este Sfantul Duh.
Un lucru important trebuie sa sti: sa ai o legatura cat mai apropriata cu un preot duhovnic-ortodox( sa ai mare grija, sa nu dai peste ecumenistii, smerenia si roadele lor in marturisirea trairi ortodoxe) ii dovedesc, nu infatisarea si asceza), el este liantul tau cu Dumnezeu, trebuie sa faci ascultare de el, taindu-ti eul, si sa incerci sa nu mergi dupa litera ci dupa cum iti spune parintele duhovnic. Curaj!
Ana,
Si eu am vazut ce ai vazut tu, doar ca eu ma fac ca nu vad, deci acopar si in fata celui care o face, dandu-i respectul cuvenit atunci cand este imbracat in vesminte, si cand era in “civil” mi s-a intamplat chiar sa-l cert pe unul(regretabil, ca mi-am facut un dusman pe viata, s-ar parea) si cu atat mai mult acopar sa nu vada altii, care au occhiul mai curat decat al meu, si nu vad; dandu-le respectul de care am vorbit ii oblig sa se poarte pe masura misiunii lor; si de ce nu, poate ca fiecare dintre noi suntem oglinda, si il facem oglinda, pe cel care ne sta in fata.
Inca o data, te rog sa ma ierti, eu fiind o mare pacatoasa, si Domnul sa ne ierte pe amandoua! Amin.
Te iert Liana , numai ca nu vorbeam de un preot , profesorul respectiv nu e preot chiar daca preda pe la teologie
si oricum trebuie sa recunosc ca am gresit , asa ca -iertare! ( nu trebuia sa judec , am si eu colectia mea de pacate).
Poate ca ar fi trebuit sa spun altceva – anume : nu va luati mereu dupa mai marii vostri , e posibil ca si ei sa greseasca , suntem oameni .
Doamne ajuta Liana ! si nu cred ca am de ce sa te iert ,e vina mea.
Numai bine !
Ispitele sunt foarte mari atunci cand credinta este mare. Pe mine m-a ajutat extrem de mult manastirea Radu Voda si nu am cuvinte sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat ocazia sa ma intorc la el atunci cand aveam mai mare nevoie sa imi umplu golul sufletesc.
Intram in manastire de multe ori, dar, fiind poate prea tanara si fara experienta duhovniceasca, am crezut ca era suficient sa ma rog, sa imi plang pacatele, sa admir frumusetea locului si apoi sa plec.
Mai tarziu, parca mi s-a dat ceata de pe ochii mintii si am realizat necesitatea spovedaniei, alegerii unui duhovnic. Si astfel am ajuns sa ma spovedesc, si am simtit, intr-adevar, ca nu eu l-am gasit pe preot, ci el pe mine.
De multe ori am avut ispite – de a schimba preotul duhovnic, de a nu mai starui in rugaciune, dar am simtit ca de fiecare data, ceva ma intorcea inapoi.
Este foarte adevarat ca, in momente de cumpana, Dumnezeu iti trimite semne pentru a-ti arata care este voia Lui, si citind aceasta marturisire mi s-a confirmat inca o data, ca nimic din ce ni se intampla nu este intamplator, iar incercarile si ispitele ne sunt date pentru a se alege binele de rau, pentru a ne intari credinta. O data ce ai declarat razboi raului si diavolului, incercarile si greutatile nu vor intarzia sa apara si drumul nu va fi usor.
Ii doresc Andreei constiinta treaza, putere, staruinta si rabdare in rugaciune.
Dumnezeu si Maicuta Domnului sa te ajute Andreea, sa nu mai pleci niciodata din sanul ortodoxiei.
E foarte greu a distinge binele de rau pentru cei care nu au primit o educatie religioasa in familie.
In acelasi timp e o mare bucurie sa vezi cum tinerii nu sunt multumiti doar cu ce le ofera lumea, vad ca valul ei ii duce spre moarte, si il cauta pe Hristos.Sunt atatia care pornesc pe drumul ce duce de la moarte spre viata.Se mai impiedica dar Dumnezeu nu-i lasa.
Marturiile lor trebuie sa ajunga mai departe pentru slava Lui Dumnezeu si pentru ca altii care se regasesc in situatie, la rascruce de drumuri si nu stiu ce sa aleaga.
Parintii care nu-i lasa sa mearga pe aceasta cale le fac mult rau, le taie din avant, in unele cazuri ii induc in deznadejde.Am prieteni carora li se intampla asta.
E complicat sa iti schimbi viata datorita unui bun profesor de religie si parintii sa iti dea cu ciocanul in cap pentru fiecare lucru.Tu sa vrei sa duci o viata curata, mama sa iti zica de ce nu te duci sa te distrezi, sa te machezi, sa te imbraci la moda, etc.Daca merge mai departe ca in cazul parintilor prietenei mele si devine obsesie,( s-a ajuns ca mama ei sa faca infarct pentru ca fata ei se purta crestineste), calea devine destul de grea de urmat.
Ajutati parintii sa se schimbe, oameni buni, spuneti-le ca daca ei vor fi exemplu crestinesc pentru copii lor acestia ii vor urma. Daca ii vor creste de mici cu dragoste, aproape de Hristos si de Biserica Lui atunci cand vor creste o sa stie ce drum sa aleaga. In cel mai rau caz, daca il va fura vraja placerilor lumii se va gasi cineva sa ii vorbeasca, sa ii scrie, sa ii spuna cu blandete: Frate sau sora, Hristos spune: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.Atunci tanarul isi va reaminti de povetele mamei de a umbla pe caile Domnului.
Dar daca tanarul nostru isi aduce aminte, ca prin vis ca bunica sau strabunica parca se duceau pe la Biserica si nu-i da prea mare importanta,copii lui ce au sa mai stie? Ei mai stiu, la modul teoretic cel putin, ca au mai auzit, dar daca nu transmit mai departe puterea credintei viitoarele generatii nu au sa mai stie? mai ales ca se incearca din ce in ce mai mult inlaturarea omului de Dumnezeu prin scoaterea icoanelor si religiei din scoli.
Si sa nu va mai fie atat de teama ca veti fi discriminati, caci intodeauna cei care L-au marturisit pe Hristos au avut de suferit.Discriminarea e un mijloc de a nu te lasa sa faci diferenta intre religii, sa spui ca toate sunt bune.Sa nu ai cum sa-i spui colegului ca religia pe care o are nu e cea adevarata.Nu o luati ca pe o teorie a conspiratiei, sunt in domeniu.Nu ii lasati sa va fure adevaratele valori atat de usor.Sunt oameni care vor asta. Nu elevii doresc scoaterea religiei.
Doamne ajuta!
Pentru toti care vor sa se roage Domnului:
http://acatistier.webs.com/
Maica Domnului sa va daruiasca tot sprijinul si ajutorul de care aveti nevoie pentru slujirea neincetata a lui Dumnezeu, numai bucurie si LA MULTI SI BINECUVANTATI ANI!…nu stiam unde exact sa va transmit mesajul, dar sper sa fie bine si aici…
Slavit sa fie Domnul pentru aceasta biruinta Andreea!
Nu e om fara greseala! Dar lupta sa gasesti dragostea lui Dumnezeu. Si daca Maica Domnului nu te-a lasat cand erai cazuta de la credinta, cu atat mai mult cand lupti pentru adevar.
eu le-as spune la sectarii astia :
bă , ia luaţi-vă o doică de pe la budişti s-o convertiţi la adevărul vostru pervers.
că eu sunt creştină.
da n-aş mai vorbi serios cu ei, numai aşa, în zeflemea. sau mai bine n-aş mai vorbi deloc.
sunt nişte panarame de … oameni. imi vine greu sa le zic asa, dar sunt oameni.
un parinte de la o manastire unde mai merg io i-a numit draci – pe astia răi care merg cu prozelitismul lor nesimţit până acolo unde devin enervanţi şi pisălogi.
ştiu că ei citesc şi ei prăpădiţii aici. numai că în capu lor sec toate cuvintele astea au nişte conotaţii numai pe lângă adevăr.
am stat şi io de vorbă cu ei şi am văzut că sunt în stare să gândească oricât de câş numai să nu vadă adevărul, iar dacă-l văd se dau de ceasu’ morţii numai să nu-l recunoască.
mi-e milă de ei, dar mi-e milă degeaba, că-s încrâncenaţi până la nebunie.
despre articol, îţi mulţumesc foarte mult pentru o mărturie atât de clară şi sinceră.
am multe semne zi de zi şi io despre necurăţia vieţii mele prin care mă lepăd de ortodoxie şi nu le dau nici un pic de atenţie *- imi zic ca nu exista, ma prefac ca mi se pare.
dar asa e , Dumnezeu ne arata clar ca ne lepadam, nu numai prin trecerea la secte ci si prin patimile de zi cu zi, chiar si alea marunte.
am prins oleaca de curaj in lupta cu ele, acu ca am citit marturia ta.
Doamne Ajuta !
Andreea ai facut bine ca ai avut curajul sa-ti deschizi sufletul si sa marturisesti despre ispita prin care ai trecut…!
Prin intermediul Blogului lui Danion vei incepe sa II GASESTI PE FRATII MAMEI TALE DUHOVNICESTI- BISERICA ORTODOXA, si sa realizezi ca in lupta pentru dobandirea mantuirii si apararea vietii si integritatii si fericirii sufletului tau NU ESTI SINGURA pe lumea asta, ci esti inconjurata de multi frati si surori intru Hristos nascuti din acelasi pantece duhovnicesc al Cristelnitei Botezului Crestin Ortodox!
Iar mai apoi dupa ce vei intelege cat de minunat este sa ai frati de credinta Ortodoxa pe lume, vei ajunge sa pricepi si ceea ce inseamna CONSTIINTA COLECTIVA A POPORULUI LUI DUMNEZEU, constiinta ca faci parte ca si crestina ortodoxa nu din ceva insegnifiant in lume ci din SINGURA SEMINTIE DUHOVNICEASCA care exista pe pamntul acesta si care este Biserica ortodoxa – Poporul lui Dumnezeu pe pamant…
Domnul sa-ti ajute in toate!
Amin!
Frumos articol !
Fecioara Maria este cea mai indragita DIVINITATE feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapadeasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele pe care le aduc acestea oamenilor.
A.C.
sursa : http://www.crestinortodox.ro/crestinortodox/74448-nasterea-maicii-domnului-sfanta-maria-mica
Stau si ma intreb daca cel care a scris acest articol e Ortodox sau politeist ?
Cum, Maica Domnului e “divinitate feminina” din panteon ?
Scumpa si draga surioara, Andreea!
Cat de bine iti inteleg trairile si experientele prin care ai trecut si chiar entimentele de durere si rusine care ti-au ramas in suflet.
Experienta mea a fost una total inversa.Eu am venit dinspre sectarism inspre Ortodoxie.
Inca de la 17 ani Duhul Sfant mi-a cercetat inima si sufletul sa caut pe Dumnezeu si credinta adevarata, desi nu eram nici macar botezata. Mama mea provenea dintr-o familie baptista, iar tatal meu era ateu convins si ofiter.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie
la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta. Pe la varsta de 17ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata
sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am
constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am
decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte mult.Acolo am primit toate notiunile de crestinism( sectar),am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit
niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.
A urmat o perioada foarte dificila de mari persecutii din partea tatalui ceea ce m-a facut sa cred ca sunt pe “calea cea buna”.Dar dupa trei ani am avut o trauma cumplita! !In acele conditii toata vina am aruncat-o pe
Dumnezeu,pentru ca ar fi fost singurul care ma putea scapa.Atunci am zis:” Doamne, daca Tie nu ti-a pasat de mine sa ma scapi de omul
acesta(coleg de facultate si viitorul meu sot, care nu era sectar),nici mie n-o sa-mi mai pese de viata mea”.
Un singur lucru imi doream de la viata-sa am o familie CRESTINA si exact aceasta am
ratat!Dupa o perioada de ‘sinucinere’ spirituala,cand toata razvratirea mea s-a transformat in neputinta am privit din nou spre cer.
Sufletul meu avea nevoie de Preiubitul sufletului meu,pentru ca nicaieri si la nimeni n-am intalnit o iubire asemenea cu a Lui.
Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in adunarea baptista. Aici am gasit un dezastru.O adunare
sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari ‘oficiale’.Eu m-am alaturat asazisilor ‘treziti’,adica celor ce cautau rugaciunea si
pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si ‘lumesti’.Doar nu lasam ‘lumea ‘ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si
seriozitate.
Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o
viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii
Sale.
Minunea s-a facut,pacat ca atat de tarziu.
Am inteles, totusi,ca este foarte important sa capat o anume pricepere,o anumita maturitate in a percepe ortodoxia.Abia acum,citind
postarile sectarilor, imi dau seama ca mie mi s-a creat o anumita mentalitate straina de spiritul Adevarului.O mentalitate,o atitudine
agresiva, ostila fata de altii,pe care Sf.Parinti nu o au.Un anume fariseism in a judeca si condamna pe altii.O anumita asa zis
‘scrupulozitate’,in a vedea raul-paiul din ochiul altora-ceea ce ma face dura si nemiloasa cu cei din preajma mea.
Sectarii imprima in toti adeptii un sentiment de superioritate fata de alte culte, o desconsiderare cumplita a ortodocsilor,o autosufincienta, credinta naiva ca doar prin citirea si aplicarea principiilor biblice se poate ajunge la mantuire. Exista 2 planuri pe care lucreaza ei.
1- Citirea Bibliei si aplicarea principiilor ei, si
2- negarea si desconsiderea a tot ceea ce este in afara sectei(chiar si intre ei, secte diferite, se desconsidera) ,dar mai ales pe ortodocsi. Aici apar cele mai cumplite minciuni si interpretari denaturate a cuvantului scris al Bibliei care induce o psihoza in masa si asta foarte clar, pentru a indeparta pe fraieri si pe cei nestiutori in ale credintei de ortodoxie si ai atrage spre secta. Vina nu este a bietilor oameni cautatori de Dumnezeu si de obicei atinsi de Duhul cel Sfant si miscati in a-si lepada viata pacatoasa, ci a celor ce, ca niste lupi hrapareti, cauta si afla astfel de persoane si negand tot ceea ce acestia stiau doar partial, le innoculeaza o noua ideologie.Sunt puteri demonice cu care liderii lor atrag si conving pe bietii amarati, complet nestitutori de scrierile sfintilor parinti, de toata intelepciunea si iconomia invataturii crestin ortodoxe,care in timp de 2000 de ani a avut timp sa testeze toate scrierile apostolilor si a gasit metode de aplicare a invataturii acesteia, care este deosebit de coplexa si complicata. Ceea ce sectarii fac este doar o joaca de-a credinta , la fel ca si joaca copiilor de-a tata si de-a mama fata de o casnicie intre 2 adulti.Este doar O FORMA de evlavie, dar fara nici o putere.
Si acum , dupa 9 ani am probleme de adaptare desi Dumnezeu si Maicuta Sa Sfanta au facut mari minuni cu mine, pacatoasa.
Poate Duhul Sfant ingaduie toate acestea
pentru a primi o lectie,sau poate am suparat prea tare pe Tatal
.Simt ca tot ceea ce am stiut despre
Dumnezeu ,mai bine zis mentalitatea sectara, trebuie sa o uit.
Am descoperit o lume minunata,LUMINA CEA ADEVARATA
Nu am cuvinte sa exprim cat de bogata, de completa si complexa este Ortodoxia.M-am straduit o viata intreaga ,cu metode sectare, de a crede si a implinii crestinismul. A fost ca si cand, ratacita intr-un deshert arid, am incercat sa supravietuiesc.
Ortodoxia a fost ca o intrare in tara fagaduintei, in care toate promisiunile Bibliei, TOATE, s-au implinit. Ca un copil al strazii, care doar prin geamuri inchise si usi ferecate vede ce inseamna o familie si care, dintr-o data, este infiat si primit intr-o familie adevarata. Si nu in orice familie ci in cea Divina in care Dumnezeu este Tatal, Fiul cel Sfant este Fratele nostru cel Mare, si Maicuta Sfanta, mama noastra draga, Sfintii, cei ce au biruit patimile sunt fratii nostrii ce se roaga neincetat pentru noi cei micuti si neajutorati. Ce sa mai spun despre toate Puterilor Ceresti, ingerii, arhanghelii, care ne poarta pe brate si ne deschid mintea si ochii sufletului sa vedem adevarul curat.Imi canta inima si sufletul si recunostinta mea sunt fara margini pentru tot ce am primit , fara nici un merit.In fiecare zi este cate ceva ce descopar si nu ma mai satur sa citesc si sa ma minunez de toate comorile otodoxiei.
Ba bucur enorm de orice suflet care scapa din capcanele celui rau.
Eu aseman ateismul cu ” magia neagra”, iar sectarismul cu “magia alba” , care, cu foarte mare diplomatie si metode extraordinar de elaborate,reuseste sa atraga si sa cucereasca suflete.
Mi-a ramas in suflet un gust amar si multa rusine ca am putut sa cred asemenea minciuni si sa fiu atat de usor de manipulat.
Ce legatura are “confesiunea” asta cu Sfintii marturisitori din temnitele comuniste?
O fata ratacita, regasita, iar ratacita, iar regasita, confuzata s.a.m.d. Si-atat. Zici ca ai redescoperit Ortodoxia, dar vrei un sfat. Pai ce sfat mai vrei. Mai ales ca studiezi teologia. Daca pentru una ca tine nu e clar, pai cei fara studii teologice ce sa mai spuna? Mai poti sa-i acuzi ca vor masini bengoase si femei tari?
Ai duhovnic, ai sfaturile sale. Fa ascultare si nu mai cauta pe dracu!
Credinta adevarata nu se apara cu “parul”,
sau cu minciuni, ci trebuie sa ne aparam credinta prin Cuvantul lui Dumnezeu.
Studiind Scripturile vom sti sa combatem religiile false. Se spune ca scopul scuza mijloacele…dar la Dumnezeu nu e asa..,Dumnezeu nu lucreaza cu oameni care spun minciuni, indiferent de scop.
“1 Corinteni 3:13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.”
Baptistii sunt o minoritate in Romania si sunt facuti “secte”, dar in america, ortodocsii sunt o minoritate…cu toate astea, americanii nu le spun “secte” la ortodocsii de acolo.
@andrei: foarte bine ca americanii nu le spun ortodocsilor secte deoarece Ortodoxia este CALEA ADEVARUL SI VIATA ….noi le spunem baptistilor sectari (ca asa si sunt) si ca au aparut ca ciupercile dupa ploaie si s-au rupt de Biserica Mantuitoare care e Biserica Ortodoxa.
@pop florina:” Matei 5:11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!” Hristos nu a mintit cand a spus asta, e foarte foarte adevarat.Eu numai lucruri rele si neadevarate am auzit despre baptisti. Oare scrisoarea de mai sus este adevarata ? De asta am spus ca unii cred ca pot apara credinta cu minciuni.Botezul care se face la baptisti nu e fortat, nu te obliga nimeni sa-l faci.
Faptele apostolilor 8:37 Filip a zis: “Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: “Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Daca citesti la faptele apostolilor vei vedea ca te poti boteza “daca crezi din toata inima”, altfel nu are nicio valoare botezul, e o simpla baie. Iar la primul sinod ecumenic in secolul 3 s-a introdus ideea ca botezul spala pacatul stramosesc. H2O nu poate spala pacatul, ci numai jertfa Domnului Iisus spala pacatele.De atunci de la primul sinod ecumenic crestinii s-au rupt in doua.Cei care nu au fost de acord cu noile invataturi au primit dea lungul secolelor diferite nume, ca „novaţieni”, „donatişti”, „paulicieni”, „bogomili”, „valdenzi”, „albigenzi”, etc. Ei nu au aparut de vreun secol…sau ca ciupercile dupa ploaie, ci acesti crestini care au ramas doar cu invatatura bibliei sunt de atunci din secolul 3. Unii cred ca baptistii au aparut acum 400 de ani, dar nu stiu ca baptistii au avut mai multe denumiri de-a lungul secolelor.Ca sa ne dam seama daca o religie este falsa sau nu …trebuie sa citim biblia si sa vedem daca respecta ce este scris.(“să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.”)De exemplu, avem un verset in biblie care spune asa:”Galateni 1:8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”. De aici ne dam seama imediat care religii sunt false…de ex. mormonii cred ca a venit ingerul Moron cu alte invataturi care le-a dat lui Joseph Smith,si el a intemeiat o noua religie. La soboarele ecumenice, s-au adaugat invataturi noi, rugaciuni pentru morti, cultul moastelor, ideea ca un om care nu e mantuit cat timp a trait..mai poate fi mantuit si dupa moarte prin rugaciunile rudelor.
Andrei, e cam abrupt finalul tau. Asa l-ai lasat tu sau ti-a fost intrerupt? Nu de alta, dar mi se pare ca mai urmau cateva argumente si ma interesa ce ziceai. Eu nu apartin de nici o biserica desi am studiat mult timp teologia (Nu doar la facultate!). Am inceput sa citesc ce scrieti din curiozitate – justificata dealtfel de titlul dat articolului Andreei – si-am incercat sa fac o analiza obiectiva. Una dintre constatari a fost ca… ortodoxismul dac-ar avea putere, ar deveni Inchizitie in foarte scurt timp… si-ar arde 80% din populatia crestina a globului. Daca ne uitam inapoi in istorie, vom constata ca din sangele martirilor a crescut si s-a inmultit adevaratul crestinism. E doar o avetizare: aveti grija ca atitudinea aceasta e exact contrara invataturii lui Iisus si-a Maicii Lui. Mandria e dintotdeauna cel mai mare pacat al omenirii… chiar mai mare decat erezia! Daca nu credeti, puteti pur si simplu sa studiati Biblia si veti afla ca spun adevarul. Iisus insusi spune: “Voi judecati dupa aparente, Eu nu judec pe nimeni!”. Iisus a spus ca adevaratii Lui ucenici / urmasi sunt cei care iubesc! … Andreea, mi-a placut mult ce-ai scris si mi-ai fost draga! M-a cucerit sinceritatea ta si parca-L vedeam pe Dumnezeu zambindu-ti din cer… Ei bine: sunt convinsa ca Cel care ti-a raspuns tie atat de clar, Cel care ti-a vazut inima curata (si stiu ca esti sincera!) Acela iti va arata Calea in continuare, acea Cale pe care nu trebuie s-o aperi tu… ci asa cum ti-a aratat-o tie o va arata tuturor celor cu inima curata. Tu trebuie sa aperi Adevarul DOAR in viata ta, aratand dragoste parintilor, semenilor, dandu-le sa guste din bucuria de-a trai cu Dumnezeu. Biblia spune ca “Imparatia lui Dumnezeu este neprianire, pace si bucurie in Spiritul Sfant”. Tie-ti cam lipseste bucuria si pacea: linisteste-te si bucura-te de impacarea si calmul rugaciunii, bucura-te de momentele de intalnire cu Cerul, de dialog cu Maica Domnului, momentele in care-ti aduce din intelepciunea pe care trebuie s-o dai/spui si altora cand vei preda teologie. Lasa-i pe ceilalti sa-L caute si sa-L gaseasca asa cum L-ai gasit tu. De obicei Adevarul are puterea de-a se apara singur… si cine are urechi sa auda, ochi sa-L vada si inima sincera, va intelege! Inchei cu un gand pastrat de la parintele Cleopa. Un tip pus pe fapte mari il intrebase la un moment dat: “Parinte, care e cel mai mare pacat?” la care parintele Cleopa, privindu-l piezis, ii raspunde simplu: “Cel mai mare pacat e al tau!” Ramane de vazut cati intelegem…