Deoarece după adormirea respectabilului profesor al Facultăţii de Teologie din Atena, Savva Agouridis, în februarie 2009, s-a accentuat unilateral contribuţia sa în literatura noastră teologică, dăm publicităţii aici – fără frică şi fără patimă şi cu unicul scop de a respecta adevărul istoric – documentele de mai jos.

PRIMUL DOCUMENT

UNIVERSITATEA ARISTOTELICĂ TESALONIC

FACULTATEA DE TEOLOGIE

CATEDRA DE TEOLOGIE PASTORALĂ ŞI SOCIALĂ

COMUNICAT

Catedra de Teologie Pastorală şi Socială a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic la Adunarea Generală nr. 186 din 19-1-1996, în urma informaţiilor cum că profesori ai Facultăţilor de Teologie Ortodoxă întreţin contacte de strânsă colaborare cu mişcarea coreanului San Miung Moon, întemeietorul auto-intitulatei „Biserici Unioniste”, care a fost caracterizat de către Biserică drept ereziarh, exprimă profunda ei întristare pentru aceste acţiuni ale anumitor confraţi şi condamnă orice iniţiativă de participare activă în mişcările parareligioase.

Numitul ereziarh, care susţine că a primit poruncă de la Hristos pentru înfiinţarea mişcării lui, urmăreşte falsificarea adevărului creştin şi înşeală pleroma Bisericii, susţinând că este domnul celei de a doua veniri.

Se semnalează că instituţiile bisericeşti au interzis orice contact cu ereticii nepocăiţi şi din acest motiv nu se permite profesorilor din cadrul Facultăţilor de Teologie să nesocotească în mod conştient Tradiţia Bisericii, fie prin participare activă, fie prin colaborare cu mişcările para-religioase, nu doar cu cele de provenienţă îndoielnică, ci şi cu cele de provenienţă suspectă.

Tesalonic 1 februarie 1996

Preşedinte

VASILIOS FANOURGAKIS

Notă „Parakatathiki”: Acest comunicat s-a dat după documentul Sfântului Sinod al Bisericii Eladei sub fericitul Arhiepiscop Serafim, care ceruse ca Facultăţile de Teologie din Atena şi Tesalonic să condamne participarea profesorului Savva Agouridis în organizaţiile falsului mesia coreean San Miung Moon. Celelalte catedre au asurzit şi doar Catedra Pastorală din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic a emis Comunicatul de mai sus, fără însă a-l numi pe Savva Agouridis.

AL DOILEA DOCUMENT

Spre consolidarea religiei mondiale?

Pionier este un teolog ortodox.

La porunca falsului mesia coreean Moon s-a creat o comisie mixtă specială pentru scrierea unei Sfinte Scripturi Mondiale (Biblia Ecumenică ? – n.tr.) (World Scripture) având ca bază spiritul lui Moon. După cum se ştie, Moon şi Biserica lui Unionistă se prezintă ca realizarea aşteptărilor eshatologice ale tuturor religiilor din lume, iar pe el însuşi ca Domn al celei de a Doua Veniri, cărui Domn i s-a supus deja lumea spirituală. Ceea ce se aşteaptă este recunoaşterea şi din partea lumii fizice, şi astfel va încremeni Împărăţia lui Dumnezeu pe care a întemeiat-o în 1960 prin „nunta Mielului cu Mireasa” (a patra femeie a lui Moon).

Astfel, Sfânta Scriptură Mondială cuprinde toate „elementele comune” religiilor lumii, după cum se stabilise în spiritul ideologiei lui Moon şi se întregeşte în persoana falsului Mesia, care constituie centrul epocii legământului împlinit împreună cu cea de a patra femeie a lui (noua Evă), chitara împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Nenorocirea în acest caz este că din partea Comisiei Mixte, într-o ceremonie specială, au fost predate primele două exemplare ale acestei „Sfinte Scripturi” răsturnate falsului mesia de către un profesor de teologie ortodox grec. În legenda fotografiei respective, în care este reprezentat profesorul deasupra tribunei, oferind exemplarele „adevăraţilor părinţi”, se menţionează: „Dr. Agouridis prezintă Părintelui darul celor două copii special editate ale Sfintei Scripturi Mondiale”.

(Din periodicul Dialogos al „Asociaţiei Interortodoxe de Iniţiative ale Părinţilor”, vol. 3, p.25).

AL TREILEA DOCUMENT

CUVÂNTAREA DE SALUT A LUI AGOURIDIS CĂTRE MOON

„Prea Cucernice Moon, sunteţi un mare deschizător de drumuri şi lider religios. Planurile au dovedit nu numai o superioritate de neîntrecut, ci s-au constituit în pionieratul recăutării pentru a aduce pacea între religii. Lideri religioşi şi învăţaţi din întreaga lume au fost mişcaţi şi transfiguraţi de experienţele lor în această activitate care exprimă visul Dvs. pentru pacea mondială. Noi toţi, care ne-am întrunit aici, suntem peste măsură de recunoscători, pentru că oferiţi astfel de prilejuri.

Cu puţini ani în urmă aţi dispus „Instituţiei Religioase Internaţionale” să prezinte o Sfântă Scriptură Mondială (World Scripture). Sunt foarte norocos că pot astăzi să vă aduc la cunoştinţă că acest plan a ajuns la îndeplinire, şi avem un volum care evident va aduce lumină şi speranţă în lumea contrariată şi sărmană.

Din partea Editorului, a Comisiei Mixte şi a Comisiei de Consiliere, personalul, iar din partea tuturor celor care au contribuit la planificarea Sfintei Scripturi Mondiale, vreau să exprim preţuirea mea cordială pentru sprijinul Dvs. la editarea şi realizarea Sfintei Scripturi Mondiale. Acest volum, consecvent cu principiile „Instituţiei Religioase Internaţionale”, este însoţit de un spirit de respect pentru toate drumurile spirituale şi de promisiunea unei înţelegeri şi colaborări intercreştine. Sfânta Scriptură Mondială este o carte unică şi va avea o importanţă istorică deosebit de mare pentru viitorul religiei şi al lumii. Suntem la începutul unei noi civilizaţii mondiale şi acest Volum va juca un mare rol la întemeierea unui tip de vedere spirituală de care este nevoie, dacă vrem să făurim o lume paşnică. Lumea avea nevoie de un astfel de Volum cum e acesta. Prea Cucernice Moon, vrem să vă mulţumim pentru conceperea, introducerea şi prezentarea Sfintei Scripturi Mondiale. Este o cinste şi un privilegiu pentru mine să vă prezint două reproduceri speciale ale ediţiei Sfintei Scripturi Mondiale. Vă mulţumesc”. (Din Periodicul Dialogos, vol. 3, p.26. Textul original englez al cuvântării lui Savva Agouridis şi fotografia în care este reprezentat înmânând lui Moon Sfânta Scriptură Mondială, sunt publicate în periodicul lui Moon Today’s World, november 1991, p.25).

(tradus din limba greacă de monahul Leontie; sursa: „Parakatathiki”, ediţie bilunară a Asociaţiei cu acelaşi nume, ianuarie-februarie 2009, nr. 64, pp. 12-13) par-64