Despre praznuirea Sfintelor Pasti: Actele Sinodului din 1948

Rezoluţia cu privire la problema „calendarului bisericesc”

1. În dorinţa de a menţine unitatea bisericească, Consfătuirea întâistătătorilor şi a reprezentanţilor Bisericilor autocefale adunaţi la Moscova, a procedat la cercetarea problemei calendarului ajungând la concluzia că valoarea calendarului pentru Biserica Ortodoxă se determină mai întâi de toate prin poziţia acestuia faţă de data serbării Sfintelor Paşti; întrucât această sărbătoare trebuie să se facă pe bază de temeiuri biblice şi în conformitate cu hotărârile soborniceşti (Sinoade Ecumenice) pretutindenea în acelaşi timp, într-o zi de duminică, şi nu la aceiaşi dată cu paştele iudaic.

Pascalia alexandrină satisface complet această exigenţă biseri­cească.

2. Pentru ca să fie evitate diferenţele în ceea ce priveşte sărbătorirea Sfintelor Paşti, din cauza multiplelor sisteme calendaristice ce există în uzul Bisericilor autocefale, Consfătuirea consideră că este obligatoriu pentru întreaga lume ortodoxă de a sărbători Sfintele Paşti, numai după stilul vechi (iulian), în conformitate cu pascalia alexandrină.

3. Până la elaborarea şi ratificarea celui mai perfecţionat calendar, Consfătuirea socoteşte că, în ceea ce priveşte sărbătorile fixe, fiecare Biserică autocefală poate să se folosească de calendarul ce a intrat în uzul Bisericii respective.

4. Consfătuirea socoteşte că, clericii şi mirenii au obligaţii de a urma stilul acelei biserici locale, în graniţele căreia ei locuiesc, primindu-l ca unul din obiceiurile acelei biserici, respectarea căruia ne poruncesc Sfintele Canoane în numele unirii şi al dragostei.

† Smeritul Alexei, din mila lui Dumnezeu Patriarh al Moscovei şi întregii Rusii.

† Smeritul Calistrat, Catolicos-Patriarh al Georgiei.

† Smeritul Patriarh al Serbiei Gavriil.

† Smeritul Justinian, din mila lui Dumnezeu Patriarh al României.

† Smeritul Ştefan Exarhul Bulgariei.

† Mitropolitul Ilie al Libanului.

Din partea Bisericii Antiohiei † Mitropolitul Ilie al Libanului, † Mi­tropolitul Alexandru al Emesiei.

Din partea Bisericii Alexandriei, idem.

Din partea Bisericii autocefale Ortodoxe din Polonia, † Smeritul Timotei, Arhiep. Bielostocului.

† Din partea Bisericii albaneze, episcopul Paisie al Coriţei.

† Exarhul Patriarhiei Moscovei din Cehoslovacia, Elefterie arhie­piscop al Pragăi

(text preluat din revista „Ortodoxia”, Anul I, Nr. 1, ianuarie-martie, Bucureşti, 1949, pp. 124-134)

Dezbateri şi decizii ale Sinodului Bisericilor Ortodoxe autocefale

în problema calendarului bisericesc - Moscova, 8-18 iulie, 1948

(cu prilejul sărbătoririi aniversării a 500 ani a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse)

Raport stenografic

Docentul A. I. Gheorghievski: Sanctităţile Voastre, Preafericirile Voastre, Înaltpreasfinţiile Voastre şi toată Înalta Adunare!

Problema reformei calendarului bisericesc, în esenţa sa, este mare şi dificilă. Complexitatea ei se aprofundează încă şi prin faptul că orice schimbări ale calendarului bisericesc, după cum cunoaştem din experienţă, pot provoca tulburări în conştiinţa poporului credincios.

Sunt vii amintirile despre absenţa credincioşilor în bisericile unde slujba se săvârşea pe stil nou. Aşadar, în ce constă valoarea şi prin ce ne este scump calendarul vechi bisericesc? Vom încerca să răspundem după puteri la întrebarea despre calendarul bisericesc în referatul pe care vi-l prezentăm.

Sfântul Întocmai cu Apostolii Constantin în anul 325 le scria din Niceea episcopilor care nu au participat la primul Sinod Ecumenic:

„Aici s-a discutat şi despre ziua Sfântului Paşte şi, conform opiniei generale, este cel mai bine să-l sărbătorim toţi şi peste tot în aceeaşi zi… pentru că ce poate fi mai frumos şi mai cuviincios pentru noi dacă nu să sărbătorim negreşit după tipic şi în modul cunoscut ziua aceea măreaţă în care noi am primit nădejdea învierii… Aici adăugăm şi aceea că în acest lucru atât de important şi când se săvârşesc atât de solemn Slujbele Bisericeşti este necuviincios de a arăta neînţelegere… Mântuitorul ne-a lăsat o zi a mântuirii noastre… Fie ca înţelepciunea sfinţiei voastre să cugete cât este lipsit de laudă şi bună cuviinţă ca în unele şi aceleaşi zile unii să postească, iar alţii să facă ospăţuri şi să se bucure de odihnă, iar aceştia să ţină posturile rânduite”… „De aceea s-a hotărât cu acordul tuturor ca sfinţita sărbătoare a Paştelui să se prăznuiască în aceeaşi zi”[1].

Această poruncă – de a sărbători Sf. Paşte în aceeaşi zi – Biserica Ortodoxă Universală o îndeplineşte cu sfinţenie pe parcursul a multe veacuri, preaslăvindu-L pe Mântuitorul Înviat cu bucurie, cu o gură şi cu o inimă.

Însă în ultimele decenii, ca urmare a realizării de către unele biserici autocefale a unor reforme ale calendarului, această poruncă sobornicească a fost încălcată. Astfel, vedem că unele autocefalii ortodoxe se conduc în viaţa bisericească de sistemul vechi, sfinţit de veacuri, al calendarului iulian[2], altele calculează sărbătorile fixe după calendarul iulian îndreptat[3], iar o parte – sărbătoresc Sf. Paşte şi sărbătorile fixe după noul calendar gregorian[4].

Situaţia creată în viaţa Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă cu stăruinţă, în scopurile unităţii creştineşti, să revedem problema calendarului bisericesc în lumina indicaţiilor biblice, soborniceşti şi a altor hotărâri soborniceşti de care dispune Sf. Biserică pentru precizarea timpului sărbătoririi Sf. Paşte. Fiindcă întrebarea despre stilul calendaristic are nu numai semnificaţie tehnică (ca mod de calculare a timpului), ci capătă în viaţa Bisericii şi sens religios, mai ales în legătură cu determinarea timpului sărbătoririi zilei Sf. Paşte ca expresie a unităţii creştineşti în gândire, credinţă şi dragoste.

În puţinele hotărâri cu privire la timpul sărbătoririi Sf. Paşti, Biserica Creştină a arătat unele indicii de bază pentru înţelegerea acestei întrebări în temeiul legii Testamentului Vechi, deoarece sărbătoarea Paştilor a fost instituită încă în Biserica Veche de Însuşi Domnul Dumnezeu.

Legea lui Moise defineşte exact timpul sărbătoririi Paştelui din Testamentul Vechi, care în creştinism a fost înlocuit de Paştele Testamentului Nou.

„Să păzeşti luna Aviv şi să prăznuieşti Paştile Domnului Dumnezeului tău, pentru că în luna Aviv te-a scos Domnul Dumnezeul tău din Egipt noaptea… Luna aceasta să vă fie vouă începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului. În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, către seară sunt Paştile Domnului…şi în a cincisprezecea zi a aceleiaşi luni sărbătoarea azimelor Domnului. În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare… Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israel să-l junghie către seară…, să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare… Acesta e Paştele Domnului… Ziua aceea să fie spre pomenire şi să prăznuiţi într-însa Sărbătoarea Domnului, din neam în neam; ca aşezare veşnică s-o prăznuiţi”. (Deut. 16, 1-6; Ieş. 12, 2; 5-6, 8-11, 14; 13, 2-4; Levit. 23, 5-6, 10-11; Num. 3, 1-3, 10-11, 28, 16-17).

Din mărturiile aduse reiese că Paştele, conform Vechiului Testament, trebuie să se săvârşească în noaptea de 14 spre 15 Aviv, în orice zi a săptămânii s-ar întâmpla după cronologia veche evreiască.

La baza calendarului vechi evreiesc de până la anul 46 î. Hr. este pus anul alcătuit din 12 luni calendaristice, durata fiecărei dintre luni fiind de 29,5 zile şi nopţi, ceea ce reprezintă în an 354 de zile (29,5×12). Dacă într-un an solar (durata lui medie este de 365,25) 1 Nisan ar fi căzut pe 14 martie, atunci în anul următor el s-ar fi întâmplat cu 11 zile mai devreme (365,25–354), iar în al treilea an cu 22 de zile mai devreme de 14 martie (al nostru) ş.a.m.d. Aşadar, Avivul Calendarului vechi-evreiesc, necorespunzând uneia şi aceleiaşi date fixe a uneia dintre lunile noastre, indică doar că ziua Paştelui Testamentului Vechi trebuie sărbătorită nu mai devreme şi nu mai târziu de împlinirea lunii pline sau de pe data de 14 spre 15 a primei luni lunare. Luna Aviv sau Nisan la evreii vechi se considera perioada primei rotaţii a lunii din an. În afară de aceasta luna Aviv nu este o mărime concretă care are o durată fixă în an, cum ar fi de exemplu, martie al nostru. Luna Aviv între lunile lunare ale anului, conform Bibliei, este „luna spicelor” (Ieş. 13, 4) şi, la Paşti, fiecare evreu era dator să-i aducă Domnului „cel dintâi snop al secerişului vostru” (Levit. 23, 10). Adică lunii Aviv îi corespundea perioada în timpul căreia în Palestina avea loc coacerea celui mai timpuriu grâu, ceea ce, conform observaţiilor, avea loc în timpul echinocţiului de primăvară. Aceste motive au şi dat naştere afirmaţiei cum că vechii iudei şi mai târziu rabinii învăţaţi (Aristovul din cei 70, Filon, Muzii ş.a.) învăţau că „jertfa trecerii (Paştele) toţi trebuie s-o săvârşească după echinocţiul de primăvară în jumătatea primei luni”. Totuşi această afirmaţie nu are temeiuri solide, fiindcă aşa cuvinte ca „echinocţiu” şi „primăvară” în Vechiul Testament nu existau. Palestina este situată geografic în zona în care anul are doar două anotimpuri – iarna şi vara şi de aceea în limba ebraică veche nu există cuvinte care ar semnifica „primăvara”, dar Biblia, neschimbat, indică timpul sărbătoririi Paştelui cu cuvintele „în luna Aviv”.

Din cele spuse reiese că, în primul rând, Paştele Testamentului Vechi nu se prăznuieşte până la echinocţiu, fiindcă în Palestina orzul nou nu se coace până la echinocţiu, de aceea poate fi sărbătorit doar după echinocţiu; dar există date care ar confirma că Paştele trebuie sărbătorit imediat după echinocţiu². În al doilea rând, echinocţiul de primăvară, respectiv, se ia pentru Pascalie ca un termin – hotarul de stabilire a lunii Aviv (Nisan), ca o mărime derivată, secundară.

Practica creştină a sărbătoririi Sf. Paşti, luând naştere în temeiul rânduielilor Vechiului Testament, s-a dezvoltat în legătură cu evenimentele sfinte ale Noului Testament şi cu hotărârile soborniceşti.

Primii creştini, cinstind cu sfinţenie ziua Paştelui, care se sărbătorea de iudei anual de pe data de 14 până pe 21 Nisan, în orice zile ale săptămânii ar fi căzut aceste date, legau de Paşti noile amintiri sfinte din viaţa lui Hristos Mântuitorul – suferinţele Lui, moartea, şi Învierea, cu atât mai mult cu cât de la sine dispăreau momentele specifice obiceiului evreiesc.

Cu trecerea timpului, sărbătorirea Paştelui pe 14 Nisan a fost considerată de mulţi creştini nepotrivită cu esenţa (temeiul) Paşteleui Creştinesc care trebuie prăznuit într-o duminică ce corespunde uneia dintre cele şapte zile ale primei luni de primăvară – Aviv (Nisan) – când evreii mâncau doar azime. Deoarece printre creştini erau nu puţini adepţi al datinii Vechiului Testament, s-au format două moduri de sărbătorire a Paştelui şi s-au iscat discuţii cu privire la timpul prăznuirii Paştelui.

Creştinii Bisericilor din Asia Mică (cu centrul în or. Efes), urmând legea lui Moise (Ieş. 13, 1-8) prăznuiau Paştele împreună cu iudeii pe 14 Nisan (care se întâmpla în fiecare an în diferite zile ale săptămânii) ca zi de post, amintindu-şi suferinţele şi moartea Mântuitorului Hristos.

Iar alte Biserici locale (a Alexandriei, a Ierusalimului, a Antiohiei, a Cezareii şi a Romei), sărbătoreau Paştele în prima duminică ce urmează după 14 Nisan, având în vedere: răstignirea Domnului – vineri, 14 Nisan, sâmbătă, aflarea în mormânt – 15 Nisan şi evenimentul Învierii lui Hristos care s-a înfăptuit dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii pe 16 Nisan. Zilele închinate amintirii suferinţelor şi morţii Mântuitorului Hristos erau trăite cu durere şi mâhnire, iar ziua Învierii Lui se sărbătorea cu lumină şi bucurie.

Pe atunci, pentru sărbătorirea concomitentă a Sf. Paşti în temeiul tradiţiei Apostoleşti, aveau loc nenumărate discuţii, care au devenit deosebit de acute la sfârşitul sec. II, în perioada episcopului Romei, Victor. Considerând obligatorie sărbătorirea Paştelui duminică după luna plină a lunii Nisan, episcopul Victor insista asupra întreruperii relaţiilor cu Bisericile din Asia Mică din cauza ataşamentul lor faţă de obiceiul local (datina Testamentului Vechi), apărat cu ardoare de episcopul Efesului Policarp. Îndemnul păstoresc al preasfinţitului Irineu al Lionului a zădărnicit dezbinarea dintre Biserici şi doar un grup mic al adepţilor acestei datini asiatice, încălcând unitatea credinţei, s-a rupt de la Biserică şi a format o mică sectă a aşa-zişilor patruzecimişti. Iar toţi creştinii ce aparţineau Bisericii Cafolice au sărbătorit Paştele în anul 325 deja duminică, cu toate că nu întotdeauna în aceeaşi duminică. La început, probabil, alegeau duminica care corespundea cu paştele evreiesc sau următoarea duminică şi sărbătoreau Paştele pe 15-21 sau aşa cum se făcea la Roma – pe 16-22 a lunii Nisan. Însă cu trecerea timpului din ce în ce mai hotărât se rupea relaţia cu iudaismul şi la începutul secolului II erau deja formulate primele variante ale Pascaliei creştine[5].

„Disputele pascale”, care au continuat în sec. III şi la începutul sec. IV, s-au reflectat în hotărârile Primului Sinod Ecumenic, care potrivit istoricului Sozomen, a fost convocat în anul 325 atât pentru rezolvarea disputei liturgice (pascale), cât şi din cauza ereziei ariene[6].

Sinodul din Niceea a înaintat următoarea adresare a Sf. Părinţi ai Sinodului către Bisericile lui Dumnezeu din Alexandria, Egipt ş.a. cu privire la timpul sărbătoririi Sf. Paşte[7]: „Vă anunţăm vestea bună despre acordul privitor la sărbătorirea Sfinţitului Paşte. Cu rugăciunile voastre acest lucru a fost hotărât astfel încât fraţii noştri de la răsărit, care înainte sărbătoreau Paştele împreună cu iudeii, de acum înainte îl vor sărbători împreună cu romanii, cu noi şi împreună cu toţi care din vechime îl săvârşesc după datina noastră”. Mai detaliat despre Paşte vorbeşte Sf. întocmai cu apostolii Constantin în adresarea sa către Bisericile răsăritene prezentată mai sus. Din ea reiese că Sinodul Ecumenic s-a pronunţat hotărât împotriva obiceiului „răsăritenilor” de a sărbători Paştele împreună cu iudeii, câte o dată, chiar şi de „două ori în an, adică înainte de echinocţiul de primăvară, şi a obligat sărbătorirea Preasfintei sărbători a Paştelui în aceeaşi zi”[8].

Decizia Sinodului de la Niceea este confirmată clar de către primul canon al Sinodului Local din Antiohia, care cere excomunicarea din Biserică a creştinilor care încalcă această hotărâre sobornicească[9]: „Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărârea marelui şi Sfântului Sinod întrunit la Niceea… , în privinţa sfintei sărbători a mântuitoarelor Paşti să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă împotriva celor bine hotărâte.

Şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori prezbiter ori diacon va îndrăzni după această hotărâre să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Paştile cu evreii; Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaş Sf. canon şi preoţia lui Dumnezeu.[10]

Despre nepotrivirea sărbătoririi Sf. Paşti împreună cu iudeii se vorbeşte şi în canonul al VII-lea Apostolesc: „Dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a Paştilor cu iudeii înaintea echinocţiul de primăvară, să se caterisească (să fie exclus din cinul preoţesc)”[11].

Aşadar, din canonul al VII-lea Apostolesc, din hotărârea I-lui Sinod Ecumenic şi din I canon al Sinodului Local din Antiohia cu privire la timpul sărbătoririi Sf. Paşte aflăm că această prăznuire trebuie săvârşită peste tot odată, în zi de duminică, însă nu mai devreme de paştele iudaic şi nu împreună cu el; totodată aceste hotărâri nu indică nici sistemul calendaristic, nici lunile, nici datele, cu alte cuvinte, aceste decrete nu conţin metoda tehnică exactă pentru determinarea timpului prăznuirii Paştelui.

Pe baza acestui motiv se poate susţine că Părinţii Bisericii, alcătuitorii acestor decrete, aveau în vedere să explice prin hotărârile sale legalizările detaliate ce existau mai înainte şi se întemeiau pe autoritatea de netăgăduit a sfintei Biblii[12], de care se ghidau contemporanii-pascalişti.

Pascalia Alexandrină, alcătuită în sec. IV (între anii 284 şi 322) pe baza stilului iulian a fost adoptată de Biserica Universală, ca una care deplin întrunea în sine pravilele biblice şi bisericeşti cu privirea la sărbătorirea Sf. Paşte. Luna lunară, a cărei lună plină are loc după 21 martie, Pascalia Alexandrină o consideră Nisan; 21 martie e considerat drept hotarul neschimbat al pascaliei – „tecufan-nisan” – perioada nisan, momentul în care începe anul nou pascal, sfertul primăvăratic, însă nicidecum momentul echinocţiului astronomic[13]. Deoarece în Egipt, unde pentru prima dată a fost dată de Domnul legea despre Paşte, coacerea grânelor avea loc nu mai devreme de 21 martie. Această circumstanţă i-a şi făcut pe pascalişti ca pentru determinarea lunii pline a primei luni Aviv să considere 21 martie hotar fix.

Pe lângă acestea, astronomii alexandrini au început să considere data de 21 martie hotarul pentru Paşte ce trece prin Marele Indiction, ştiind foarte bine, că momentul echinocţiului este mobil, şi că în perioada indictionului pascal (pe parcursul a 532 de ani) echinocţiul nu poate rămâne în acelaşi loc.

Relaţia Paştelui cu mişcarea lunii pune exactitatea Pascaliei într-o oarecare legătură cu datele astronomice, însă practica Bisericii, cu scopul simplificării determinării zilei Paştelui, a găsit de cuviinţă să se adreseze vechiului crug lunar de 19 ani, pe parcurgerea căruia se instituie o concordanţă deplină a datelor lunilor anului iulian cu datele lunilor anului lunar şi ziua prăznuirii Sf. Paşte din an în an se săvârşeşte într-o ordine anumită de la 22 martie până la 25 aprilie inclusiv (hotarul pascal), conform hotărârilor adoptate de Biserică. Însă Pascalia nu are o deosebită necesitate de datele astronomice încă şi pentru faptul că Paştele Creştin se sărbătoreşte în mod obligatoriu duminică şi de aceea Paştele deseori poate fi deplasat de la momentul lunii pline cu câteva zile şi nopţi.

Potrivit afirmaţiei temeinice a profesorului V. V. Bolotov, din astronomia propriu-zisă, pascaliştii nu pot lua indicaţii preţioase şi nu trebuie să-i neliniştească faptul că în prezent adevăratul moment al echinocţiului se află departe de primul hotar al Paştelui pe crugul alexandrin şi că reproşurile din partea ştiinţei cu privire la înapoierea Pascaliei Ortodoxe (din această parte) sunt rodul ignoranţei, deoarece indicaţiile adevărate cu privire la timpul biblic al sărbătoririi Paştelui le poate oferi doar meteorologia, însă doar în cazul în care ea va atinge un astfel nivel de dezvoltare într-un timp destul de îndepărtat, pe care doar poţi să ţi-l imaginezi, adică, când meteorologii vor putea rezolva aşa probleme ca: în anul N orzul de lângă Ierusalim se va coace atunci; în anul N+1 el se va coace atunci sau atunci, şi prin urmare, conform Bibliei, Paştele trebuie sărbătorit în cutare zi[14].

Sfânta Biserică nu interzice perfecţionarea calendarelor şi calculelor pascale şi corelaţia lor cât mai exactă cu datele astronomiei şi meteorologiei şi, respectiv, în concordanţă cu Biblia şi hotărârile bisericeşti.

Alcătuirea calendarului nou în schimbul inexactităţilor astronomice ale calendarului iulian şi gregorian pentru utilizare universală şi care ar satisface toate cerinţele ştiinţifice şi practice – este o lucrare a viitorului deosebit de dificilă[15], care în esenţă se complică încă şi pentru faptul că la instituirea anului şi lunii calendaristice este inevitabilă abaterea de la datele astronomice exacte, fiindcă nici anul tropical (perioada rotirii pământului în jurul soarelui), nici luna sinodică (perioada alternării fazelor lunare) nu conţin în sine numărul deplin al zilelor şi nopţilor.

Aşadar, şi noul sistem cronologic peste un timp oarecare, mai scurt sau mai lung, va devia considerabil de la cel astronomic, aşa cum de exemplu, anul gregorian se abate de la cel astronomic aproximativ cu 1,5 minute. Iată de ce, conform afirmării părint.-profesor Lebedev, „noul” stil gregorian a îmbătrânit: perioada de 400 de ani nu este corectă, cea de 500 de ani ar fi mai bună, iar cea mai exactă ar fi cea de 128 de ani[16].

Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe ce a avut loc în anul 1923, în Constantinopol a aprobat proiectul calendarului vechi iulian îndreptat, adoptând sistemul cronologic al perioadei de 900 de ani şi al anului mediu cu 2 secunde (aproximativ) mai lung decât cel actual. În ceea ce priveşte Pascalia, a fost anulată calcularea ei după oarecare ciclu, şi Sf. Paşte se cade a prăznui în prima duminică după prima lună plină, care urmează echinocţiului de primăvară, care se determină astronomic pentru meridianul Ierusalimului. Conform acestui principiu al Sf. Paşte, de exemplu, în anul 1924 se stabilea pe 1-23 martie, cu patru săptămâni mai devreme de cel Alexandrin (14-17 aprilie). Aplicarea Pascaliei după acest calendar îndreptat s-a dovedit a fi până în prezent irealizabilă. Bisericile Autocefale, care au adoptat acest calendar pentru sărbătorile fixe, Sf. Paşte îl sărbătoresc pe stilul vechi (Pascalia Alexandrină). Calendarul îndreptat nu a avut o răspândire largă; până în anul 2800 el corespunde cu „noul” calendar gregorian.

Sistemul calendaristic gregorian, şi cu atât mai mult Pascalia, nu sunt utile pentru calendarul bisericesc ortodox.

Potrivit calendarului gregorian ziua Sf. Paşte ar fi trebuit sărbătorită împotriva canoanelor Apostoleşti şi Soborniceşti şi a vechii practici bisericeşti, adică înainte de Paştele iudaic sau în aceiaşi zi cu el. Astfel, doar pe parcursul unui singur veac, 1851-1950, paştele iudaic este precedat de Paştele creştinilor occidentali.

Cele mai apropiate exemple de coincidenţă cu paştele iudaic (15 Nisan) le-am avut pe 1 aprilie 1823 şi 17 aprilie 1927, şi le vom avea pe 18 aprilie 1964 şi 19 aprilie 1981. Aşadar, conform deciziei Sinodului Local din Constantinopol din anul 1583, calendarul gregorian rămâne a fi necanonic. Cu atât mai mult că Patriarhul Universal Ieremia al II-lea considera calendarul gregorian drept un mijloc de cucerire papistă a Bisericilor autocefale greceşti şi categoric condamna acest calendar ca fiind o lucrare a papismului – forţei, ostile Ortodoxiei Răsăritene.

Un mare neajuns tehnic al stilului gregorian îl constituie complexitatea lui inutilă, care impune realizarea calculelor după calendarul iulian şi apoi transformarea datelor iuliene în cele gregoriene. Datorită calendarului iulian lesne este reconstituirea diverselor evenimente istorice, fenomenelor astronomice din trecut, înregistrate în cronici sau monumente antice, ceea ce este imposibil de realizat pe baza calendarului gregorian. Absenţa celor zece zile din anul 1582 (anul introducerii stilului nou), care conţine doar 355 de zile, încurcă toate calculele matematice şi creează în acest sens mari inconvenienţe, iar anularea a trei ani bisecţi în patru veacuri, deşi apropie anul cetăţenesc de cel astronomic, în acelaşi timp exclude posibilitatea diverselor calcule. Pe lângă aceasta, la numărul neajunsurilor pur tehnice se mai adaugă şi complexitatea alternărilor, în Pascalia Gregoriană, a egalărilor lunare şi solare[17].

Calcularea timpului pe stilul nou nimiceşte ordinea veche a sărbătorilor noastre şi necesită schimbări ale tipicului bisericesc.

Din lipsă de timp aducem doar un singur exemplu, drept mărturie elocventă servind anul 1983.

Perioada de dulce a Crăciunului conţine 9 săptămâni şi trei zile; începutul Triodului (conform tabelelor pascale Alexandrine) – 14 februarie; lăsatul de brânză – 7 martie; Bunavestire – în joia săptămânii a treia; Paştele – 25 aprilie; Cincizecimea – 13 iunie, lăsatul de carne al postului Sf. Apostoli – 20 iunie, iar postul propriu-zis durează o săptămână şi o zi.

Deplasând toate acestea cu 13 zile. Perioada de dulce a Crăciunului durează 11 săptămâni şi 2 zile; începutului Triodului – 27 februarie; lăsatul secului de brânză – 20 martie; Bunavestire – vineri, prima săptămână;

Paştele – 8 mai; Cincizecimea – 26 iunie, iar pentru postul Sfinţilor Apostoli nu mai rămâne timp, pentru că el vine doar după duminica Tuturor Sfinţilor.

Spre deosebire de stilul gregorian şi calendarul iulian îndreptat calendarul vechi iulian este foarte simplu; pentru astronomie, istorie şi Pascalie, el prezintă o uriaşă valoare ştiinţifică.

Simplitatea, vitalitatea şi practicismul calendarului iulian se explică prin faptul că aici zilele se întorc la aceleaşi date peste 28 de ani, lunile noi şi lunile pline – peste 19 ani, Pascalia se repetă peste fiecare 532 de ani.

Perioada din 532 de ani constituie Marele Indiction, în care eclipsele de soare şi de lună, fazele lunii, zilele – revin la aceleaşi date; unica greşeală – anul iulian este mai mare decât anul astronomic cu 11,25 minute.

Din anul 1941 urmează al 15 indiction, respectiv, Paştele în anul 1941 a fost pe aceiaşi dată ca şi în anul 1409 (în urmă cu 532 de ani), iar în anul 1949 va fi atunci când a fost în 1417 ş.a.m.d.

Profesorul V. V: Bolotov aprecia foarte înalt simplitatea şi valoarea ştiinţifică a sistemului cronologic iulian şi considera nedorită anularea lui: „Ca şi mai înainte, – scria el, – sunt un adept învederat al calendarului iulian. Extraordinara lui simplitate constituie prioritatea lui ştiinţifică faţă de orice corectări calendaristice. Consider că misiunea culturală a Rusiei în această problemă constă în aceea ca încă câteva veacuri să menţină calendarul iulian şi prin aceasta să înlesnească revenirea popoarelor occidentale de la reforma gregoriană absolut inutilă la stilul vechi nealterat”¹.

Biserica noastră Ortodoxă Rusă pentru viaţa sa internă este satisfăcută deplin de sistemul iulian, şi adoptând calendarul gregorian pentru viaţa cetăţenească cotidiană, în prezent, nu vede necesitatea reformei lui.

În încheiere să amintim cuvintele pururea pomenitului Mitropolit Antonie (Vadkovski): „Utilizarea calendarului iulian în toate cazurile practicii bisericeşti constituie o ancoră de nădejde, care nu le permite ortodocşilor să fie înghiţiţi definitiv de lumea neortodoxă, el este ca un steag care îi uneşte împreună pe toţi fiii ortodoxiei. Permisiunea dată unor fii duhovniceşti de a se despărţi în practica bisericească de noi şi de a merge în acord cu eterodocşii, cu tot folosul aparent şi fără deosebirea dogmelor, poate avea în viitor urmări nedorite şi chiar vătămătoare pentru buna întocmire a întregii Biserici Universale şi poate servi drept armă în mâinile duşmanilor ei, care, chipurile sub pretextul intereselor popoarelor ortodoxe din vremuri străvechi luptă împotriva unităţii universale”. Din cele spuse reiese următoarele concluzii:

1. Sărbătoarea luminată a Sfântului Paşte toată lumea ortodoxă trebuie să o săvârşească în una şi aceiaşi duminică numai pe stilul vechi, conform Pascaliei Alexandrine.

2. În cazul când se va elabora o nouă metodă a sistemului cronologic, care ar satisface toate cerinţele ştiinţifice, bisericeşti şi practice, el poate fi introdus în practica bisericească numai în urma hotărârii soborniceşti a întregii Biserici Ortodoxe.

3. În prezent a se considera admisibilă, respectarea unuia dintre obiceiurile Bisericii date, pentru fiecare Biserică autocefală de a urma calculul calendaristic al sărbătorilor fixe pe baza sistemului cronologic care există în această biserică pentru unire şi dragoste, cum ne este poruncit nouă de canoanele Sfintei Biserici.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: Problema calendarului capătă valoare în viaţa bisericească în primul rând în legătură cu determinarea timpului sărbătoririi Sfântului Paşte, ca expresie a unirii şi dragostei creştineşti.

Sistemul nostru cronologic în ceea ce priveşte calendarul are o importanţă practică condiţionată. Stilurile vechi şi nou din punct de vedere astronomic nu sunt exacte. Fără îndoială că acum de la Naşterea lui Hristos trebuie să meargă nu anul 1948, ci 1952-1953. Începutul erei noastre se consideră anul 754 de la fondarea Romei. Această dată, stabilită arbitrar de către Dionisie cel Mic, care a murit în secolul VI, a fost recunoscută de toţi. Dacă ar fi să o considerăm adevărată, ar ieşi că Irod a murit cu patru ani înainte de Naşterea lui Hristos, cu toate că nu există nici o îndoială că el a murit după Naşterea lui Hristos.

La fel Pascaliile noastre reiese din cifre, care sunt comode practic, nu pot pretinde la exactitatea absolută, însă noi trebuie să ne conducem de ele şi să luăm în consideraţie indicaţiile lor.

Acestea sunt motivele care stau la baza referatului meu. Pentru determinarea timpului Paştelui este deosebit de importantă hotărârea I-ui Sinod Ecumenic din anul 325, care spune, că în temeiul acordului general s-a hotărât săvârşirea sărbătoririi Paştelui în una şi aceiaşi zi de duminică. Însă în vremurile noastre, în ultimele decenii , acest canon a fost încălcat de unele Biserici Ortodoxe Autocefale care au trecut la calendarul nou. Noi ştim că Bisericile din Ierusalim, Bulgaria, Serbia precum şi Biserica noastră Ortodoxă Rusă în viaţa bisericească se conduc de vechiul calendar iulian şi de Pascalia Alexandrină, iar Biserica din Finlanda, parţial cea din Polonia – de stilul nou şi de Pascalia Gregoriană. Bisericile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Grecia, România trăiesc după calendarul îndreptat. Zilele sărbătorilor fixe corespund la ei cu cele ale Bisericii Romano-catolice, fiindcă acest calendar iulian îndreptat corespunde cu cel gregorian până în anul 2800, iar sărbătorirea Sfântului Paşte se cuvine a se săvârşi în prima duminică după prima lună plină de primăvară, urmând echinocţiului de primăvară, care este determinat astronomic pentru meridianul oraşului Ierusalim.

Trecerea unor Biserici la calendarul nou a dus doar la încălcarea hotărârii Sinodului Ecumenic din Niceea despre sărbătorirea concomitentă a Sfântului Paşte şi nu a dat nimic pozitiv. Consfătuirea noastră trebuie să elaboreze o decizie care ar garanta respectarea hotărârii soborniceşti despre prăznuirea Sfântului Paşte.

Concluziile referatului meu sunt următoarele:

Sărbătoarea luminată a Sfântului Paşte toată lumea ortodoxă trebuie să o săvârşească în una şi aceeaşi zi de duminică, conform Pascaliei Alexandrine. În cazul când va fi elaborată o nouă metodă a sistemului cronologic care ar satisface toate cerinţele ştiinţifice, bisericeşti şi practice, ea ar putea fi introdusă pe baza hotărârii soborniceşti a întregii Biserici Ortodoxe. Presupun că actualmente în fiecare Biserică autocefală trebuie de lăsat sistemul cronologic existent. De exemplu, în Biserica Română – calendarul iulian îndreptat.

Mitropolitul Serafim: Pentru completarea celor expuse trebuie să spun că Patriarhia noastră, a Moscovei încă în anul 1930 le-a permis francezilor ortodocşi, care locuiesc în Europa Occidentală, să sărbătorească Paştele pe stilul nou. Actualmente în Paris toate sărbătorile se sărbătoresc pe stil nou. În Paris există două parohii de acestea; ce-i drept, ele nu încalcă regula generală.

Reiese că stilul nou a fost introdus în toate Bisericile Ortodoxe: a Constantinopolului, a Greciei, a Alexandriei, a Antiohiei, a României, în afară de cele ale Ierusalimului, Bulgariei, Serbiei şi Rusiei.

Protoiereul Naumov: În eparhia Belostok Paştele se sărbătoreşte pe stil vechi, cu excepţia oraşelor Belostok şi Belisk, unde ortodocşii au cerut să se slujească pe stilul nou. Fiind paroh al bisericii din Danţig, eu mă străduiam să reţin prăznuirea sărbătorilor pe stilul vechi până în momentul în care enoriaşii au semnat un protocol pe care l-au înaintat comitetului cu cerinţa de a sluji pe stilul nou. Ei reieşeau din faptul că în oraşe există multe căsătorii mixte: soţul – catolic, soţia – ortodoxă şi viceversa. Copiii – băiatul botezat în biserica catolică, iar fata – în biserica ortodoxă. În familii e haos. Afară de aceasta, oamenii muncesc la fabrici, uzine şi întreprinderi. Dacă ar fi să sărbătorească pe stilul vechi mulţi s-ar lipsi de posibilitatea venirii la biserică, deoarece în această zi sunt datori să fie la lucru.

În sate avem un tablou invers. Biserica din Danţig în care eu slujesc a fost cândva biserică protestantă al raionului Kdatsk din Novii Dvor. Se preconiza ca în Novii Dvor să poposească opt unităţi de transport cu oameni ortodocşi – uniaţi din Carpaţi. Eu am trimis doi preoţi să slujească pe stilul nou în ziua Sfântului Nicolai de iarnă. Au sosit doar patru unităţi de transport. Ei erau nemulţumiţi de faptul că părintele introduce stilul nou. Li s-a creat impresia că părintele îi va trece la catolicism. Am fost nevoiţi să discutăm cu ei şi să-i convingem că dacă ei îşi vor înainta cerinţele noi vom sluji pe stilul vechi. Atunci am primit încuviinţare de a sluji pe stilul vechi. Iată care este situaţia din Polonia.

Mitropolitul Serafim: Mă voi referi la un caz curios din Paris. Catolicii au deschis biserici şi le-au amenajat după sistemul nostru, cu iconostas, pentru a atrage credincioşii. Ei ţineau de noul calendar. Însă deoarece s-au găsit doar 5-7 doritori de a frecventa biserica lor, de anul trecut ei au trecut la stilul vechi, desigur, în scopuri propagandistice. Aşa că această problemă poate fi rezolvată la nivel cotidian.

Protoiereul Naumov: În ţările catolice eşti nevoit să te conformezi cu realităţile de acolo. În primul rând, copiii ortodocşi sunt printre populaţia catolică, ei au sărbători comune. De Crăciun, pe 25 decembrie, se instalează bradul împodobit foarte frumos. Copiilor li se oferă daruri. Dacă le spui că aceasta nu este sărbătoarea lor, atunci copiii ortodocşi se vor lipsi de ceea ce au ceilalţi copii.

Arhimandritul Dionisie: În Olanda există o mică misiune, însă în viitor ea poate fi mare deoarece mulţi olandezi sunt ortodocşi. În faţa noastră a apărut problema stilului. În Amsterdam au introdus peste tot stilul nou. Pentru olandezul de rând sărbătorirea pe stilul vechi este imposibilă. De ziua Naşterii lui Hristos întreaga ţară se află într-o dispoziţie de sărbătoare şi toţi ruşii vrând-nevrând o sărbătoresc pe stil nou. De aceea pentru misiune este absolut imposibilă respectarea stilului vechi pentru sărbătorile fixe. Paştele îl sărbătorim pe stilul vechi ca toate sărbătorile schimbătoare. Am primit permisiune de la Preafericitul Patriarh să alegem cum ne este mai convenabil, şi unele sărbători le sărbătorim pe stilul vechi, iar altele – pe stilul nou.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: Există date cum că în Paris colonia rusă sărbătoreşte pe stil vechi, iar coloniile române şi greceşti – şi pe stilul vechi, şi pe cel nou.

Arhimndritul Gavriil: La noi, în China, atât Paştele cât şi celelalte sărbători se sărbătoresc pe stilul vechi. Cu toate că se resimte influenţa străină şi se vorbeşte că nu este comod de a veni la biserică când toţi sunt ocupaţi, totuşi sărbătorirea Naşterii Domnului şi a altor sărbători se face pe stilul vechi. În Harbin e mai multă populaţie rusă şi acolo nu pot exista nici un fel de schimbări. În Japonia în prezent există curentul Bisericii Americane; iar înainte se sărbătorea pe stilul vechi.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: În Japonia, cum era încă pe vremea răposatului vlădică Nicolai, Naşterea lui Hristos se sărbătoreşte pe 25 decembrie, adică pe 7 ianuarie dacă să transpunem pe stilul local.

Arhiepiscopul Filip: După cum ştiţi la noi s-au făcut două tentative de a schimba stilul. Când a apărut aşa-numita biserică „vie”, poporul rus a urât-o pentru că ea a introdus stilul nou. Peste o perioadă scurtă „jivoţercovnicii” („biserica vie”) au fost nevoiţi să se întoarcă la stilul vechi. A doua tentativă de reformă a avut loc pe vremea patriarhului Tihon, în anul 1924 şi pe loc a suferit înfrângere, deoarece a trezit protestul general.

Prof. preot Petru Vintilescu: Au fost audiate trei referate pe problema calendarului. Trebuie să ştim concluziile, ca dezbaterile noastre să înceapă cu examinarea rezoluţiei pe baza acestor referate.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski:Vă rog să nu uitaţi considerentele expuse în referatul meu. Am avut în vedere faptul că creştinii din vechime se îngrijeau de unitatea practicii sărbătoririi Sfântului Paşte, ce se confirmă în hotărârea Sinodului de la Niceea. În evaluarea sistemelor calendaristice – gregoriene şi iuliene – din punct de vedere astronomic noi nu avem contradicţii cu Biserica Română, Bulgară ş.a.

Prof. preot Petru Vintilescu: Dacă ar fi să începem cu cuvântul de încheiere al prof. Gheorghievski ar reieşi că nu avem ce pune în discuţie. Ultimul argument al rezoluţiei prof. Gheorghievski sună aşa: „În prezent a se considera admisibilă pentru fiecare Biserică Autocefală respectarea sărbătorilor fixe pe baza sistemului cronologic existent în aceste biserici”.

Această formulă apare ca una împăciuitoare. În încheiere am fi ajuns cu toţii la această concluzie. Însă această formulă acceptată de noi, demonstrează că între noi nu există unitate, fiindcă din ea reiese că unele Biserici sărbătoresc pe stilul vechi iulian, alţii au adoptat hotărârea de la Constantinopol de a trece la calendarul iulian îndreptat. Prof. Gheorghievski, susţinând calendarul vechi, demonstrează că nici un calendar nu este perfect. Însă aceasta nu înseamnă că noi nu trebuie să ne străduim să ajungem cândva la adevăr. În referatul prof. Gheorghievski se spune despre aceea că sărbătorirea Sf. Paşte de către poporul ortodox trebuie să aibă loc pretutindeni în aceeaşi duminică pe stilul vechi.

Ceea ce ne interesează în primul rând nu este problema stilului vechi, ci canonul pascal, sau calculul pe baza căruia s-a fixat data pascală. În această privinţă am ajuns la aceeaşi concluzie, ca şi cea Alexandrină. Însă aceasta nu înseamnă că noi trebuie cu orice preţ să păstrăm stilul vechi sau calendarul iulian. Potrivit Pascaliei Alexandrine, întemeiate pe echinocţiul de primăvară de pe 25 martie, iar nu pe luna plină, sărbătorirea Sfântului Paşte se face de la 22 martie până la 25 aprilie. Iar calendarul iulian rămâne în urmă faţă de cel astronomic cu 13 zile, de aceea perioada pascală de 5 săptămâni în calendarul iulian vine cu întârziere de exact 13 zile. Prin urmare stilul vechi demult nu mai corespunde cerinţelor ştiinţifice, religioase şi practice. De aceea statul a schimbat calendarul vechi. Iar Biserica nu are dreptul să nu mediteze profund asupra acestei întrebări, nu are dreptul să nege adevărul ştiinţific şi toate calculele astronomice în ceea ce priveşte data pascală. În caz contrar ar fi neclar de ce I Sinod Ecumenic a însărcinat Biserica Alexandrină din Egipt, care era centrul ştiinţific bisericesc, anual, să anunţe toate Bisericile despre data sărbătoririi Paştelui. Date fiind aceste împrejurări împăratul Teodosie I îl întreba pe episcopul Alexandriei despre divergenţele dintre Răsărit şi Apus în privinţa sărbătoririi Paştelui în anul 387.

Al doilea punct al rezoluţiei pe baza referatului docentului Gheorghevski amână speranţele noastre până la al VIII-lea Sinod Ecumenic. De aceea întrebăm: oare indicaţiile consfătuirii de la Constantinopol din 1923 nu au pentru noi nici o importanţă? Problema calendaristică care a fost pusă la Consfătuire este destul de rezolvabilă, trebuie să recunoaştem că hotărârile acestei Consfătuiri au temei ştiinţific şi înţelepciune canonică. Majoritatea Bisericilor Ortodoxe, printre care şi trei patriarhi – al Constantinopolului, al Antiohiei şi al Alexandriei – au recunoscut această decizie şi au introdus în practică noul calendar astral, chiar şi al 3-lea punct al rezoluţiei prof. Gheorghievski oferă acestor Biserici dreptul de a trăi în continuare conform calendarului îndreptat.

Punerea acestei probleme la ordinea de zi a Consfătuirii noastre are acel unic scop de a găsi toate mijloacele pentru perfecţionarea problemei calendaristice pe baza hotărârii Consfătuirii de la Constantinopol. Dacă nu vom lua în consideraţie hotărârile acestei Consfătuiri, apare pericolul pentru decizia noastră pe care ne pregătim s-o luăm. Ignorând hotărârea Consfătuirii de la Constantinopol, cum putem garanta că peste o vreme altă consfătuire nu va elabora hotărâri care vor anula actuala decizie a Consfătuirii de la Moscova. Marea Biserică Ortodoxă Rusă, precum şi celelalte două-trei Biserici Ortodoxe ale noastre, au posibilitatea să perfecţioneze măcar în principiu noul calendar îndreptat care este aprobat de toate Bisericile Ortodoxe. Noi admitem că fiecare Biserică poate găsi momentul potrivit în care ar aplica această reformă. Însă noi întrezărim pericolul în ultimele cuvinte ale rezoluţiei prof. Gheorghievski: „În prezent a se considera admisibilă pentru fiecare Biserică Autocefală respectarea sărbătorilor fixe pe baza sistemului cronologic existent în aceste biserici”.

Eu consider ca la această rezoluţie este necesar următorul adaos: această reformă este obligatorie pentru toţi credincioşii şi clericii tuturor Bisericilor Ortodoxe care locuiesc în hotarele Bisericii autocefale date, în caz contrar în această rezoluţie rămâne închisă perspectiva pentru Bisericile cu stilul vechi. Cu alte cuvinte noi propunem, ca de exemplu dacă trăim în România pe stilul nou, atunci şi Biserica Rusă de acolo să trăiască pe stilul nou.

Dacă însă vor sluji pe stiluri diferite, aceasta va trezi tulburări, de aceea clericii care nu se supun conducerii Bisericii statului său, pot deveni un instrument de propagandă al stilului vechi în Biserica Elenă Autocefală, unde se introduce stilul nou îndreptat. Exact la fel aceasta se poate întâmpla ca, de exemplu, în Biserica Rusă, care ţine de stilul vechi, să fie Biserici ce sărbătoresc pe stilul nou. Utilizarea stilului nou şi vechi în una şi aceeaşi ţară îi dezbină pe ortodocşii acestei Biserici, în loc să-i unească. Temerile iscării contradicţiilor între Bisericile Ortodoxe ne impun să înaintăm astfel de propuneri. Aceasta este unica formulă care va asigura unitatea Bisericilor, înainte de se introduce în toate Bisericile calendarul unic.

În încheiere, din numele delegaţiei ortodoxe din România propun următoarea rezoluţie cu privire la reforma calendaristică. Pentru păstrarea duhului canonului Pascaliei Alexandrine pe problema Pascaliei adoptate de sfinţii părinţi al I-ui Sinod Ecumenic şi pe de altă parte, pentru asigurarea înţelegerii depline a Bisericilor Ortodoxe în legătură cu sărbătorile schimbătoare, însă în acelaşi timp pentru a fi în concordanţă cu datele astronomice, cu adevărul ştiinţific şi de a satisface cerinţele de stat, economice şi sociale ale credincioşilor, toţi Conducătorii Bisericilor Ortodoxe adunaţi la Consfătuirea din Moscova, trebuie să adopte următoarea hotărâre:

– este necesar şi util în principiu, ca toate Bisericile Ortodoxe Autocefale să aplice în viaţă calendarul şi Pascalia potrivit corectărilor aprobate la Consfătuirea generală a conferinţei din Constantinopol din mai, 1923; participanţii la această consfătuire consideră că Bisericile Autocefale care au adoptat deja calendarul îndreptat se vor folosi de el în viitor în legătură cu sărbătorile neschimbate. Această regulă va fi obligatorie pentru cler şi credincioşii tuturor Bisericilor Ortodoxe în hotarele Bisericii Autocefale date; noi toţi suntem conştienţi de dificultatea grandioasă a introducerii în viaţă a calendarului îndreptat. Sentimentul religios este cel mai conservativ dintre toate. Primul care i se opune aplicării noului calendar în viaţă este poporul. Sarcina Bisericii este iluminarea poporului prin explicarea esenţei stilului nou. Aceasta este misiunea care stă în faţa clerului Bisericii lui Hristos.

Am făcut această propunere ca ea să servească drept temelie pentru dezbaterile ce vor urma. Sunt gata să ader la hotărârile pe care veţi găsi de cuviinţă să le propuneţi şi care vor corespunde tuturor cerinţelor rezonabile ale Bisericii Ortodoxe.

Noi avem chemarea să întărim prietenia şi dragostea dinte noi. Nu trebuie să uităm că Biserica lui Hristos este Biserica adevărată şi are datoria să susţină adevărul în orice condiţii s-ar afla.

Consider necesar să-mi închei discursul cu următoarea declaraţie: „Biserica Română, trecând la calendarul îndreptat, nu va putea nicicând să se întoarcă la stilul vechi, pentru că poporul se va opune. Fie ca Biserica să meargă înainte, iar nu înapoi”.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: Aş dori să răspund la ultima remarcă a prof. Vintilescu. Nimeni nu spune că Biserica Română trebuie să revină la stilul iulian vechi. Biserica Ortodoxă Rusă în relaţiile externe utilizează calendarul cetăţenesc gregorian şi nu consideră de cuviinţă trecerea la noul calendar iulian îndreptat nici pentru uzul bisericesc, nici pentru cel cetăţenesc. Noi sărbătorim Paştele după Pascalia Alexandrină şi nu vedem sensul înlocuirii ei fiindcă ea pe deplin răspunde cerinţelor canonice bisericeşti în ceea ce priveşte timpul sărbătoririi zilei Sfântului Paşte.

Prof. preot Petru Vintilescu: Dacă ar fi de sărbătorit Paştele pe calendarul nou, s-ar putea întâmpla ca sărbătoarea Paştelui să fie înaintea celui evreiesc sau concomitent cu ea. Are importanţă această întrebare sau nu? Canonul nostru cere să nu sărbătorim Sf. Paşte împreună cu cel evreiesc. Calendarul evreiesc nu poate servi drept bază, deoarece el a suferit mari schimbări şi nu este cel care era pe timpurile lui Hristos.

Preşedintele: Permiteţi-mi să rostesc câteva cuvinte cu privire la referatul meu despre calendarul bisericesc. Referatul meu despre calendarul bisericesc are la bază studiul răposatului prof. N. N. Glubokovski. În problema calendaristică fundamentarea punctului de vedere al prof. Glubokovski o constituie hotărârea canonică a Bisericii Ortodoxe cu privire la sărbătorirea Paştelui. La bază stă al VII-lea canon al Sfinţilor Apostoli, hotărârea I-lui Sinod Ecumenic de la Niceea, precum şi I canon al Sinodului din Antiohia. Aceste trei hotărâri soborniceşti interzic prăznuirea Paştelui împreună cu cel iudaic sau mai devreme şi obligă toate Bisericile Ortodoxe să sărbătorească sfânta sărbătoare a Paştelui în aceeaşi zi.

Având în vedere aceste pravile canonice, prof. Glubokovski consideră că Biserica Ortodoxă nu poate nici într-un caz să anuleze aceste canoane; doar Sinodul Ecumenic adevărat le poate anula.

A doua întrebare – despre calendarul ştiinţific şi astronomic – prof. Glubokovski decide astfel. Referitor la această întrebare există concluziile competente ale profesorilor D. F. Golubinski, I. I. Sokolov, protoiereului D. Lebedev şi prof. V. V. Bolotov. La ele aderă şi prof. Glubokovski. Sunt întru totul de acord cu opinia prof. Glubokovski. Prof. Glubokovski consideră că noul calendar gregorian sau stilul gregorian din punct de vedere astronomic cu nimic nu este mai perfect decât cel iulian şi nu are nici o prioritate în comparaţie cu el. Prof. Glubokovski consideră, că Consfătuirea de la Constantinopol s-a grăbit şi în lipsa marii Biserici Ruse, precum şi a bisericilor Bulgare, Sârbe şi a celei din Ierusalim a adoptat rezoluţia cu privire la introducerea calendarului îndreptat, despre care mărturisesc evenimentele ce s-au întâmplat în Bisericile Ortodoxe în care s-a introdus stilul nou, răzmeriţele şi tulburările în unele locuri continuă şi până în prezent.

Cu regret, suntem nevoiţi să constatăm faptul dezbinării Bisericilor Ortodoxe din cauza problemei calendaristice. Îndreptarea acestei dezbinări este în principiu foarte anevoioasă, deoarece revenirea unor Biserici la stilul vechi şi trecerea celor de pe stilul vechi la cel nou practic este irealizabil şi fără de folos pentru întreaga Biserică. Suntem nevoiţi să acţionăm cu precauţie.

Eu, ca reprezentant al Bisericii Bulgare, unde până acum s-a păstrat stilul vechi, consider inacceptabilă în acest moment trecerea la stilul nou a Bisericii Ruse, Bulgare şi Sârbe. Propun s[ includem în rezoluţia Bisericii Ruse teza că la viitorul Sinod Ecumenic, dacă acesta va avea loc, s-aar putea ajunge la un consens în problema calendaristică.

Prof. preot Petru Vintilescu: După cum se vede între noi e un dezacord total. Prof. Gheorghievski a declarat că nimeni nu-şi propune a ne impune nouă stilul vechi sau nou. Părintele Metodie spune clar că adoptarea stilului nou este imposibilă. Cum putem ieşi din acest impas?

Preşedintele: Am spus că din punct de vedere calendaristic noul calendar nu are nici o prioritate practică faţă de cel vechi.

Prof. preot Petru Vintilescu: Nu discutăm despre calendarul gregorian. La ordinea zilei stă în general întrebarea despre calendar şi noi rugăm să nu se confunde calendarul gregorian cu cel iulian îndreptat.

Oare din punct de vedere dogmatic nu există în multe cazuri asemănări între noi şi catolici? Şi oare din această cauză noi trebuie să respingem dogmele noastre doar pentru faptul că ele coincid cu cele catolice? Părintele arhimandrit spune că problema calendaristică ţine de competenţa Sinodului Ecumenic. Eu consider că aceasta este o eroare fiindcă problema calendaristică ţine de disciplină, iar nu de dogme. L-aş ruga pe părintele arhimandrit să-şi amintească dacă există vreun oarecare canon al I-lui Sinod Ecumenic care categoric ar interzice discutarea acestei probleme. Un astfel de canon nu există. Există doar scrisoarea constantinopolenilor şi scrisoarea Sinodului Ecumenic. Chiar dacă ar fi existat un asemenea canon, el, în sens disciplinar, ar putea fi revăzut de fiecare Biserică. Primul canon al Antiohiei nu vorbeşte despre aceea că Paştele nu trebuie să se prăznuiască înainte de cel evreiesc, ci doar că nu trebuie să se sărbătorească concomitent cu cel evreiesc.

Preşedintele: Sinodul din Antiohia a hotărât excomunicarea din Biserică a celor care nu îndeplinesc hotărârile despre Paşte al I-lui Sinod Ecumenic. Pot să dau citirii aceasta (citeşte).

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: Pot să citesc al VII-lea canon Apostolic (citeşte). De aici reiese concluzia că creştinii nu pot sărbători Paştele înainte de echinocţiul de primăvară, înaintea Paştelui iudaic.

Prof. protoiereu Petru Vintilescu: Evreii şi-au stricat calendarul lor. Când a fost instituit acest canon, până la Sinodul Ecumenic sau după? Teologii încă nu şi-au expus opinia.

Conferenţiarul universitar A. I. Gheorghievski: Pravilele Sfinţilor Apostoli au fost canonizate la al VI-lea Sinod Ecumenic, însă fără îndoială, au apărut mai înainte.

Preşedintele: Aş vrea să explic Adunării de ce eu ader la opinia Bisericii Ruse. Am enumerat autorităţile pe baza cărora eu fac aceasta.

Prof. protoiereu Petru Vintilescu: Arhimandritul Metodie pentru confirmarea celor spuse aduce drept dovezi faptul că în unele ţări în care s-a introdus stilul nou au avut loc oarecare tulburări. Dar există oare vreo Biserică în care nu ar exista nedumeriri în disciplina internă. Au fost în istoria Bisericei Ruse, Bulgare, Sârbe şi a Bisericii noastre Româneşti... Mişcarea rascolnică doar nu-i o dovadă a faptului că nu trebuie să recunoaştem adevărul. De aceea trebuie să aducem argumente serioase atunci când vorbim despre calendar. În ceea ce priveşte opinia prof. Glubokovski, am citit operele lui şi le preţuiesc, însă de aici nu reiese că concluziile lui sunt perfecte.

Mitropolitul Serafim: Aş putea să adaug şi opinia academicianului V. V. Bolotov.

Prof. protoiereu Petru Vintilescu: Eu, la rândul meu, aş putea să mă bizui pe prof. Milanhovici din Iugoslavia. Prof. Bolotov scria că pe parcursul multor veacuri creştinii se conduceau de calendarul iulian, că acest lucru ar înlesni revenirea popoarelor occidentale de la reforma gregoriană la stilul vechi intact. Oare ne putem imagina că calendarul iulian poate aduce catolicii la Ortodoxie? Eu trăiesc în Occident şi n-am avut ocazia să observ aşa ceva.

Eu am următoarea propunere: să delegăm doi-trei membri dintre noi care, împreună cu profesorul Gheorghievski, ar elabora rezoluţia indicată, fără a schimba esenţa principală a proiectului prezentat şi ar găsi formula ce ne-ar satisface pe toţi.

Propun să anulăm cuvântul „gregorian” pentru ca să nu ne intimideze. Doar Bisericile care au trecut la stilul nou, au trecut la calendarul iulian îndreptat.

Conferenţiar universitar A. I. Gheorghievski: Când vorbim în rezoluţie despre calendarul iulian, aceasta înseamnă că avem în vedere în general calendarul iulian: atât pe cel îndreptat, cât şi pe cel neîndreptat. De aceea nu este nevoie de completări. Avem două Biserici care trăiesc pe calendarul gregorian: Biserica din Finlanda şi parţial cea din Polonia. Am o întrebare către delegaţia din România: după ce Pascalie trăieşte în prezent Biserica Română?

Prof. protoiereu Petru Vintilescu: După cea Alexandrină.

Conferenţiar universitar A. I. Gheorghievski: Însă după cum aţi observat mai înainte; Consfătuirea Bisericilor Ortodoxe din mai 1923 a hotărât ca Paştele să fie sărbătorit conform noului sistem cronologic care se determină astronomic pentru meridianul Ierusalimului. Biserica Română şi alte Biserici au aderat la hotărârea din Constantinopol. Ce le-a făcut pe aceste Biserici să refuze aplicarea în viaţă a hotărârii Consfătuirii din 1923, care aici, la actuala Consfătuire e atât de înalt apreciată, şi să sărbătorească Paştele după (vechea) Pascalie Alexandrină?

Prof. protoiereu Petru Vintilescu: Consider că ar fi inutil să răspund la această întrebare, deoarece chiar şi hotărârea care va fi adoptată la Moscova va avea un caracter vremelnic, pentru a păstra unitatea Bisericii până la momentul când Sinodul Ecumenic va elabora hotărârea definitivă, căreia vor trebui să i se supună poate Bisericile Ortodoxe. Eu înţeleg aceasta în felul următor: Biserica Rusă are motivele sale din cauza cărora nu poate trece la calendarul îndreptat. Celelalte Biserici ale altor ţări la fel au motivele lor care nu le permit revenirea la stilul vechi. Din această cauză întrebarea dată trebuie să-o reflectăm în rezoluţie.

Conferenţiar universitar A. I. Gheorghievski: Noua Pascalie Gregoriană deloc nu îmbunătăţeşte Pascalia Alexandrină şi este în contradicţie atât cu hotărârea I-lui Sinod Ecumenic, cât şi cu Pravilele Apostoleşti. Astronomii alexandrini din sex. IV, cunoscând perfect eroarea calendarului iulian, s-au folosit genial de ea pentru coordonarea anului solar cu anul lunar, ceea ce şi stă la baza Pascaliei. Această coordonare a anului solar cu cel lunar este încălcată de noul calendar gregorian. Iar în ceea ce priveşte calendarul „iulian îndreptat” el, practic, nu a oferit nimic bun; până în prezent nu există tabele Pascale în baza proiectului Consfătuirii din anul 1923.

Preşedintele: S-a propus transmiterea rezoluţiei pentru examinare comisiei formate din următorii membri: prof. Gheorghievski, prof. protoiereu Vintilescu şi arhimandritul Metodie. Sunt şi alte propuneri?

(Se acceptă)

Cu aceasta permiteţi-mi să declar închisă şedinţa noastră.

(Şedinţa ia sfârşit).

Şedinţa din 14 iulie 1948

Preşedintele, arhimandritul Metodie: Am primit propunerea de a da citirii din partea Bisericii Bulgare referatul arhiepiscopului Serafim (Sobolev) despre problema calendarului iulian şi gregorian.

I se oferă cuvântul pentru referatul „Despre noul şi vechiul (gregorian şi iulian) stil” arhiepiscopului Serafim.

Arhiepiscopul Serafim: Unul dintre cercetătorii ştiinţifici ai problemei stilului nou şi vechi, membrul titular al societăţii astronomice din Rusia E. Predtecenski spune că doar din perioada Renaşterii, în Occident, au început să se ocupe, de rând cu alte întrebări ştiinţifice, şi de problema calculelor pascale. „Din nefericire, declară el, abia înţelegând mecanismul canonului Alexandrin, şi, probabil, neînţelegându-l, nici pe departe, cum ar trebui, pascaliştii occidentali imediat s-au erijat în reformatori şi s-au apucat cu prea mare încredere în sine să corecteze lucrarea atât de bine realizată”. Iată ce spune Predtecenski: „dacă epoca Renaşterii s-ar fi început odată atât în Occident, cât şi în Răsăritul vechi al Europei, dacă circumstanţele nefaste nu ar fi nimicit cultura vechilor Biserici creştine din Bizanţ... dacă tradiţiile alexandrine şi instruirea primelor veacuri nu se întrerupeau la Răsărit, atunci abia de ar mai fi fost posibile transformările efectuate de papa Grigore al XIII-lea”¹.

La cuvintele lui Predtecenski mai putem adăuga că apariţia reformei calendaristice a papei Grigorie XIII a fost condiţionată nu numai de lipsa cunoaşterii adevărate şi însuşirii de pascaliştii occidentali a canonului Alexandrin cu calculele lui pascale şi cu declinul ştiinţei din Răsărit, ci în primul rând de necredinţa lor în Sfânta Biserică, mai exact, în aceea, că în ea vieţuieşte şi lucrează Duhul Sfânt. Dacă Biserica Romano-catolică ar fi avut această credinţă atunci ea în persoana papei şi a savanţilor pascalişti nu ar fi supus schimbărilor pravilele canonice care stau la temelia Pascaliei noastre pe stil vechi, prin care Duhul Sfânt a exprimat adevărul ce nu poate fi contestat. Avem în vedere mai întâi de toate canonul al VII-lea Apostolic: „Dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon va sărbători sfânta zi a Paştelui cu iudeii, înaintea echinocţiului de primăvară: să se caterisească (să fie lepădat din cinul preoţesc). Aici se referă şi I canon al Sinodului din Antiohia care spune: „Toţi cei ce îndrăznesc să desfiinţeze hotărârea marelui şi Sfântului Sinod întrunit la Niceea... , în privinţa sfintei sărbători a mântuitoarelor Paşti să fie excomunicaţi şi lepădaţi din Biserică, dacă vor stărui a se împotrivi din poftă de ceartă împotriva celor bine hotărâte. Şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori presbiter ori diacon va îndrăzni după această hotărâre să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea bisericilor şi să serbeze Sf. Paşte cu evreii; Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte ca unul ce şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte din slujbă, ci şi pe cei ce vor îndrăzni să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaş Sf. canon şi preoţia lui Dumnezeu”.

Acest canon al Sinodului din Antiohia este deosebit de semnificativ pentru noi prin faptul că nu numai interzice sărbătorirea Paştelui cu iudeii, ci indică că această interdicţie a fost exprimată şi de hotărârea I-lui Sinod Ecumenic. Este adevărat că această hotărâre sobornicească nu a ajuns până la noi, însă despre conţinutul ei se vorbeşte în vestita adresare a împăratului Constantin către toţi episcopii care n-au fost prezenţi la I Sinod Ecumenic de la Niceea. Să aducem aici esenţa acestei hotărâri din Niceea aşa precum ea a fost expusă în tâlcuirea I-lui canon al Sinodului din Antiohia de episcopul Nicodim, tâlcuitorul sfintelor canoane, recunoscut de întreaga Biserică Ortodoxă. „Sinodul de la Niceea, spune el, s-a ocupat de examinarea acestei probleme (despre timpul sărbătoririi Paştelui) cu intenţia de a preîntâmpina orice discuţie care ar putea apărea pe această problemă şi de a restabili uniformitatea pentru întreaga Biserică. Mai întâi de toate, pe temeiul canonului al VII-lea al Pravilelor Apostoleşti şi a învăţăturii Noului Testament despre ziua a şaptea s-a rostit următoarea hotărâre:

Paştele Creştin trebuie să se sărbătorească întotdeauna duminică;

2) Această duminică trebuie să fie după prima lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară;

3) Dacă se întâmplă să coincidă cu această duminică paştele iudaic, atunci Paştele Creştin trebuie sărbătorit în duminica următoare acesteia”.

La aceste reguli canonice ale Bisericii Ortodoxe trebuie să mai adăugăm canonul al VII-lea al Sinodului al II-lea Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Trulan, care îi este identic şi indică cum trebuie primiţi ereticii în Biserică.

„Pe aceia dintre eretici care se adaugă (ataşează) Ortodoxiei şi părţii celor ce se mântuiesc, îi primim după următoarea rânduială şi obicei: pe arieni şi pe macedoneni şi pe novaţieni care-şi zic loruşi catari şi stângaci şi pe quartodecimali (patruzecimişti), adică pe tetradiţi şi pe apolinarişti, îi primim dând zapise (scrisori) şi dând anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă sfânta sobornicească şi apostolească a lui Dumnezeu Biserică, pecetluindu-i, adică ungându-le mai întâi cu sfântul Mir, fruntea şi ochii, şi nările, şi gura, şi urechile, şi pecetluindu-i pe ei zicem: „Pecetea Darului Duhului Sfânt…”.

După cum vedem, aici patruzecimiştii, adică acei dintre creştini care sărbătoreau Paştele împreună cu iudeii pe 14 Nisan, sunt numiţi direct eretici şi sunt puşi într-un rând cu arienii şi alţi mari eretici, de aceea se şi primesc, în cazul când se pocăiesc, în sânul Bisericii prin ungerea cu mir.

Iată care sunt urmările abaterii de la pravilele canonice despre prăznuirea Sfântului Paşte. Din hotărârile canonice ale Bisericii Ortodoxe prezentate reiese că noi suntem datori să le păstrăm cu sfinţenie neschimbate. De aceea canonul al 21-lea al Sinodului din Gangra glăsuieşte: „Să se facă în Biserică toate cele predanisite de Dumnzeieştile Scripturi şi de Predania Apostolică”.

Iar în canonul al II-lea al Sinodului al VI-lea Ecumenic se spune: „Nimănui să nu-i fie îngăduit a strica cele mai înainte arătate canoane ale Apostolilor, ale Soboarelor Ecumenice şi Locale şi ale Sfinţilor Părinţi sau a le lepăda (abroga) sau a primi în afară de cele de faţă stabilite (arătate) alte canoane, mincinos întitulate de către unii care le-au alcătuit şi care au încercat să precupeţească adevărul…”

O astfel de respectare neclintită şi neschimbată a hotărârilor canonice ne porunceşte nouă şi al VII-lea Sinod Ecumenic în I său canon care prescrie:

„Canoanele Dumnezeieşti cu bucurie le primim în inimile noastre şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului şi ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rânduieli şi ale Sfinţilor noştri Părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de către Unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe cei pe care ei îi supun anatemei şi noi îi dăm anatemei, şi pe cei pe care îi supun caterisirii, şi noi îi caterisim; şi pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi excomunică şi noi îi excomunicăm”.

Din toate pravilele pe care le-am adus este clar şi faptul în ce păcat mare au căzut catolicii, încălcând sfintele canoane care nu ne permit nouă să sărbătorim Paştele odată cu Paştele iudaic. Acesta este păcatul hulei împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă de Dumnezeu nici în viaţa aceasta, nici în cea viitoare. Doar prin sfintele canoane vorbeşte Însuşi Dumnezeu Duhul Sfânt, fiindcă hotărârile canonice şi dogmatice ale Soboarelor Ecumenice s-au stabilit în corespundere cu cuvintele Sfintei Scripturi: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28). Şi nu de aceea Dumnezeiescul Duh împreună cu Apostolii, Soboarele Ecumenice şi Sfinţii Părinţi a stabilit adevărurile canonice, ca noi mai apoi să le corectăm şi să le anulăm de parcă ele ar fi imperfecte şi greşite. O astfel de atitudine faţă de sfintele canoane este absolut inadmisibilă şi nelegiuită.

De aceasta şi este vinovată Biserica Romano-catolică care, încălcând şi anulând pravilele canonice, a sărbătorit Paştele în 1805, 1825, 1853, 1854, 1903, 1923, 1927, 1989 şi în alţi mulţi ani cu o săptămână mai devreme sau odată cu Paştele evreiesc[18].

Şi încă aceasta nu e totul. Stilul nou impune Biserica Romano-catolică să meargă împotriva sfintei Evanghelii prin încălcarea desfăşurării istoriei evanghelice. Din Evanghelie se vede că Paştele creştin se sărbătorea după cel iudaic. La catolici, însă, în virtutea noii Pascalii, nu numai că sunt ani când Paştele corespunde cu cel iudaic, ci şi când se sărbătoreşte înaintea Paştelui iudaic, cum a şi fost în anul 1839, 1840, 1842, 1843, 1845, 1849, 1850, 1856, 1891, 1894 şi în mulţi alţi ani[19]. Iar în 1921 Paştele evreiesc a fost pe 10 aprilie, iar cel catolic s-a sărbătorit pe 11 martie, adică aproape cu o lună înainte de cel evreiesc.

Şi dacă în virtutea temeiurilor canonice adoptarea stilului nou în toată plinătatea lui este pentru noi inadmisibilă, la fel de inadmisibilă este pentru creştinii ortodocşi şi adoptarea stilului nou într-o formă de compromis. Acest compromis în ultimul timp se observă în viaţa unor Biserici Ortodoxe şi se manifestă prin aceea că Paştele se sărbătoreşte conform Pascaliei Ortodoxe vechi, iar sărbătorile neschimbate, fixe se sărbătoresc pe stilul nou. Însă un astfel de calendar mixt nu poate fi acceptat de ortodocşi, deoarece el duce la încălcarea altor reguli bisericeşti despre care ne vorbeşte nouă Tipiconul şi pe care trebuie să le respectăm cu sfinţenie şi fără abateri, având datoria să nu ieşim de sub ascultarea Maicii noastre Biserica. Cei cu stilul nou păcătuiesc cu această neascultare. Noi spunem acestea având în vedere comiterea încălcărilor cerinţelor Tipiconului privitor la sărbătorile neschimbate (fixe).

Biserica a stabilit în Tipicon hotare exacte ale timpului în ale căror limite se sărbătoresc sărbătorile fixe care se întâmplă în perioada Sfintei Patruzecimi. De exemplu, sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul poate fi din miercurea Săptămânii lăsatului de carne (hotarul de sus) şi ajunge până marţi a săptămânii a patra a Postului Mare (cel mai târziu hotar)[20]. Însă stilul nou anulează aceste hotare, pentru că toate sărbătorile fixe se sărbătoresc de ei cu 13 zile mai înainte. Acelaşi lucru poate fi spus şi de sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie). Conform Tipiconului Buna Vestire se sărbătoreşte în perioada de timp care începe din joia săptămânii a treia a Postului Mare şi se termină în ziua de miercuri a Săptămânii Luminate[21]. Iar la introducerea stilului nou timpul prăznuirii Bunei Vestiri ajunge până vineri a primei săptămâni şi se întinde doar până în joia săptămânii a şasea a Postului Mare.

Dar aici nu se epuizează acest păcat al celor cu stilul nou în privinţa cerinţelor Bisericii şi a Tipiconului ei.

Atitudinea negativă faţă de hotarele indicate pentru determinarea timpului prăznuirii marilor sărbători îi îndeamnă pe cei cu stilul nou la alte încălcări ale Tipiconului. Biserica a prevăzut coincidenţa unuia sau altuia din marile sărbători fixe cu sărbătorile schimbătoare, precum şi cu unele sau altele zile ale Postului Mare. În toate aceste cazuri de coincidenţă ea a stabilit rânduiala exactă a Dumnezeieştii slujiri. Însă, anulând hotarele date, cei cu stilul nou, evident, anulează şi această regulă a Bisericii Ortodoxe. Astfel la cei cu stilul nou niciodată nu poate fi unirea aceleiaşi Bunei Vestiri cu zilele Săptămânii Patimilor, precum nu poate exista şi Chirio-Paştele, adică coincidenţa Bunei Vestiri cu sărbătoarea de Paşti, prin ce vădit se încălcă Tipicul bisericesc.

O încălcare deosebit de revoltătoare a Tipiconului are loc în atitudinea celor cu stilul nou faţă de sărbătoarea Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Sfânta Biserică atât de mult îi cinsteşte pe marii Apostoli încât sărbătoarea lor (29 iunie) este precedată de un post cu durata de la 8 până la 42 de zile. Însă prin introducerea stilului nou acest post, încălcând Tipiconul, întotdeauna se scurtează. Iar atunci când Sf. Paşte se sărbătoreşte în perioada dintre 20 şi inclusiv 25 aprilie, postul Sfinţilor Apostoli se anulează definitiv – deoarece pentru el nu mai ajunge timp.

Cineva poate spune că încălcarea Tipiconului nu este un mare păcat fiindcă nu este o abatere de la dogme. Dar şi cuvintele Mântuitorului Hristos: „De nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Mat. 18,17) nu ne vorbesc nouă de încălcarea unor sau altor dogme ale adevărului credinţei noastre. Oricum, după mărturia acestor cuvinte Dumnezeieşti, cine dintre noi nu va arăta ascultare Bisericii, acela se desparte de ea şi intră în rândul marilor păcătoşi, fiindcă în acesta caz se aplică pedeapsa capitală – excomunicarea din Biserică. Pe deasupra, acest păcat al neascultării Bisericii, cu neglijarea Tipiconului, cei cu stilul nou îl comit deschis, cu obrăznicie.

Din punctul de vedere al credinţei ortodoxe această atitudine defăimătoare a fiilor Bisericii faţă de Tipicon este inadmisibilă, cum este inadmisibilă abaterea noastră de la dogmele şi pravilele canonice. Şi aceasta este clar. Aşa precum neglijenţa noastră faţă de hotărârile dogmatice şi canonice duce la abaterea noastră de la Ortodoxie, la aceeaşi abatere ne duce neglijarea, despre care s-a vorbit, a Tipiconului. Fiindcă Tipiconul este pentru noi lege sfântă, care ne conduce pe noi în dreptmăritoarea noastră săvârşire a slujbelor Dumnezeieşti, a sărbătorilor şi posturilor. Tipiconul este carte sfântă, legată de numele minunatului vas al harului, cuv. Sava cel Sfinţit şi este adoptată de Biserica Ortodoxă ca una dintre cărţile de bază. Tipiconul nu este altceva decât glasul Maicii noastre Biserica. Să nu avem o atitudine defăimătoare faţă de acest glas, ci să-i fim în ascultare necondiţionată şi neclintită, dacă dorim a fi credincioşi şi devotaţi Sfintei Biserici şi tuturor normelor ei ortodoxe.

Şi oare ce reiese în concluzie din încălcările principiilor acestei cărţi sfinte prin introducerea stilului nou? Dacă am folosi stilul nou pentru determinarea timpului nou referitor la sărbătorile, posturile şi slujbele noastre Dumnezeieşti, prin aceasta noi am mărturisi că stilul nou indică adevăratul sistem cronologic bisericesc, iar Tipiconul – pe cel neadevărat. Şi aceasta când noi ştim că Tipiconul provine din Sfânta Biserică, a acelei Biserici, în care ca într-o comoară bogată Apostolii au pus tot ce aparţine adevărului. Şi aceasta în timp ce noi ştim foarte bine că încălcările indicate al Tipiconului vin de la catolicii împotmoliţi în întunericul diverselor erezii şi rătăciri. Fiind un produs al catolicismului şi un fenomen anti-bisericesc, stilul nou, în afară de tulburări, nu poate da nimic Bisericii Ortodoxe. Aşa a fost el interpretat chiar din momentul apariţiei sale de către primii săi adversari. De către Patriarhul Constantinopolului Ieremia al II-lea şi de către Sinodul Local din Constantinopol convocat de el în anul 1593. Stilul nou rămâne a fi până în prezent un punct de plecare putregăios şi o propagandă catolică foarte dăunătoare în viaţa Bisericilor Ortodoxe. Aşadar, adoptarea de către noi, împotriva voinţei Sfintei Biserici, a stilului nou, măcar şi în formă de compromis, poate să ne aducă doar la aceea că noi singuri vom contribui la apariţia tulburărilor şi neorânduielilor în viaţa noastră bisericească, astfel noi, cu propriile noastre mâini, vom distruge autoritatea Sfintei Biserici Ortodoxe.

Aşadar, precum noi mergem pe calea păcatului greu de neascultare Bisericii prin adoptarea stilului nou deplin încălcând sfintele pravile canonice, la fel şi prin acceptarea stilului nou al calendarului îndreptat, ne aflăm pe aceeaşi cale a neascultării prin respingerea principiilor Tipiconului.

De aici este clar de ce Biserica Ortodoxă de la începutul introducerii reformei calendaristice s-a opus şi se opune atât de vehement şi râvnitor acestei inovaţii anti-bisericeşti. Îndată de cum papa Grigore al XIII-lea a introdus stilul nou, imediat, în acelaşi an, 1582, Patriarhul Universal Ieremia al II-lea împreună cu sinodul său, a osândit noul calcul roman ca unul care nu corespunde cu predania Bisericii Ortodoxe. În anul următor, 1583, Patriarhul Ieremia, cu participarea Patriarhilor al Alexandriei Silvestru şi al Ierusalimului Sofronie al VI-lea, a convocat Sinodul Bisericesc, care a osândit introducerea stilului gregorian în Biserica Romană, ca unul ce este împotriva canoanelor întregii Biserici Universale şi care încalcă hotărârea I Sinod Ecumenic despre ordinea calculării zilei Sfântului Paşte. Acest Sinod în hotărârea sa Sighilion din 20 noiembrie, 1583 cheamă ortodocşii să se ţină tare şi neclintit, chiar şi până la vărsarea propriului sânge, de calendarul ortodox şi Pascalia Iuliană, aplicând asupra tuturor celor ce încalcă această hotărârea anatema, excluderea din Biserica Ortodoxă. Despre această hotărâre Sinodul de la Constantinopol a anunţat toate Bisericile din Răsărit, pe Mitropolitul Moscovei Dionisie, Bisericile insulelor Ioanite, vestitului apărător al Ortodoxiei din Rusia de Vest – principelui Constantin al Ostrogului, dogelui veneţian N. Daponte şi papei Grigore al XIII-lea, vinovatului răzmeriţei bisericeşti.

O atitudine absolut negativă faţă de introducerea stilului nou au avut-o Patriarhii Universali, iar împreună cu ei şi întreaga Biserică Universală în veacurile ce au urmat. De exemplu, Patriarhul Constantinopolului Calinic al XI-lea împreună cu Patriarhul Antiohiei Atanasie (1686-1728) confirma că sărbătorirea Paştelui odată cu catolicii, renegarea regulilor Bisericii Ortodoxe despre post şi aplicarea regulilor Bisericii Romane constituie trădarea Ortodoxiei şi lepădarea testamentelor Sfinţilor Părinţi ce duce spre pieirea fiilor Bisericii Ortodoxe, de aceea fiecare creştin ortodox este dator să sărbătorească Paştele şi sărbătorile unite cu el şi vremurile bisericeşti aplicate de practica Răsăritului Ortodox, iar nu a Apusului eterodox, străin credinţei noastre.

Patriarhul Universal Chiril al V-lea în Adresarea sa Regională din 1756 aplică tuturor creştinilor care au primit stilul nou blesteme grozave ce vizează atât viaţa vremelnică cât şi cea veşnică.

În scopul apărării ortodocşilor de primirea stilului nou, ce prezintă un păcat grozav, Patriarhul Universal Antim al VI-lea împreună cu alţi Patriarhi Răsăriteni: Ieroteu al Alexandriei, Metodie al Antiohiei şi Chiril al Ierusalimului – cu sinoadele lor, în 1848, în Epistola Enciclica a Bisericii Una, Sfinte, Cafolice şi Apostolice au pronunţat astfel de mărturisire a credinţei: „… La noi nici patriarhii, nici Soboarele niciodată nu au putut introduce ceva nou, deoarece custodele (străjerul) evlaviei este chiar trupul Bisericii, adică poporul, care întotdeauna doreşte să-şi păstreze credinţa sa neschimbată şi corespunzătoare credinţei părinţilor lui… Deci să ţinem mărturisirea care am primit-o curată de la înaintaşii noştri, Sfinţii Părinţi, refuzând orice schimbare ca pe o ispită diavolească: cel ce primeşte cele noi parcă ar recunoaşte că credinţa ortodoxă care i s-a dat nu este desăvârşită. Ea însă fiind deja întru totul descoperită şi pecetluită, nu permite nici reduceri, nici adaosuri, nici un alt fel de schimbare şi cine îndrăzneşte a face, a sfătui sau a unelti acestea de acum s-a lepădat de credinţa lui Hristos, de acum s-a supus pe sine benevol veşnicei anateme pentru hulă împotriva Duhului Sfânt, de parcă El (Duhul Sfânt) a vorbit nedesăvârşit în Scripturi şi la Sfintele Soboare Universale (Ecumenice)… Aşadar, toţi cei ce uneltesc schimbările – ereziile şi dezbinarea – benevol s-au îmbrăcat, după cum zice psalmistul (Ps. 108, 17) în blestem ca într-o haină, fie ei papi, patriarhi sau clerici, sau mireni; chiar de ar fi şi un Înger din cer, şi el anatema să fie (Galat. 1, 8), dacă va bine-vesti altceva de cum aţi primit”.

În 1902-1904 din iniţiativa vestitului Patriarh al Constantinopolului Ioachim al III-lea, Bisericile Autocefale a Constantinopolului, a Ierusalimului, a Greciei, a Rusiei, a Serbiei, a României şi a Muntenegrului în persoana reprezentanţilor săi şi-au expus negarea reformei calendaristice a papei Grigore al XIII-lea.

În acelaşi sens s-a pronunţat Sinodul Bisericesc al Întregii Rusii din 1917-1918, prin emiterea hotărârii de a se ţine cu stricteţe de stilul vechi pentru sistemul cronologic bisericesc. La elaborarea acestei hotărâri, Sinodul din Moscova, pe lângă alte temeiuri, a luat în consideraţie şi opinia profesorului Academiei Teologice din Moscova, părintelui Dimitrie Alexandrovici Lebedev, care, în virtutea argumentelor ştiinţifico-astronomice şi a canoanelor bisericeşti, a atestat pericolul oricărei familiarizări cu stilul gregorian, dându-i stilului vechi iulian o absolută prioritate.

Din păcate, Congresul Atotortodox, convocat de Patriarhul Constantinopolului Meletie în 1923, s-a abătut de la sfinţitele tradiţii de care se ţineau cu atâta râvnă şi sfinţenie pe parcursul multor veacuri Patriarhii Universali. La acest congres s-a hotărât trecerea la stilul nou. Poporul ortodox din or. Constantinopol a reacţionat la această inovaţie anticanonică printr-o nemaipomenită indignare. Şi Patriarhul Meletie a fost nevoit să se retragă la odihnă.

Totuşi Patriarhul Constantinopolului Grigore care i-a urmat lui, în 1924 a făcut o tentativă de a introduce stilul nou pentru sărbătorile neschimbătoare, lăsând temporar, până la convocarea Sinodului Ecumenic, sărbătorirea Paştelui şi a sărbătorilor ce depind de el după vechia Pascalie. În organul oficial de presă al Bisericii Elene, revista „Ekklesia”, şi în unele ziare ruseşti el a publicat din numele său şi din numele Sinodului său o scrisoare despre trecerea la stilul nou a Bisericii Ortodoxe din Patriarhatul Constantinopolului.

Şi Biserica Română, fiind influenţată de către Patriarhul Constantinopolului Atanasie, la fel a introdus pentru sărbătorile neschimbătoare stilul nou. Însă Patriarhii din Răsărit – al Alexandriei, al Antiohiei şi al Ierusalimului, cu acordul sfinţitelor Soboare ale patriarhiilor lor au respins hotărât problema schimbării sistemului cronologic bisericesc existent. Aceeaşi atitudine negativă faţă de scrisoarea Patriarhului Grigore au avut-o şi toate celelalte Biserici Ortodoxe.

În răspunsul său la scrisoare, Sanctitatea sa Tihon, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, aduce la cunoştinţa Patriarhului Universal, că, deşi a primit scrisoarea despre introducerea stilului nou de pe 10 martie, în Biserica Rusă introducerea stilului nou s-a dovedit a fi imposibilă din cauza împotrivirii categorice a poporului.

O atitudine absolut negativă faţă de introducerea stilului în sistemul cronologic bisericesc au avut-o şi soboarele arhiereilor ruşi de după graniţă din 1923, 1924, şi 1925.

Trebuie să fim împreună cu acele Biserici Ortodoxe care riguros, fără nici un compromis, se ţin de stilul vechi în viaţa sa bisericească, ca urmare a regulilor canonice, care trebuie să fie neclintite, deoarece aceste reguli sunt o parte ale temeiurilor existenţei Bisericii noastre Ortodoxe.

Pe lângă toate acestea, stilul nou, după cum mărturisesc datele ştiinţifice, conţine în sine mari defecte şi, în orice caz, este mai departe de adevăr decât stilul vechi. Iată de ce Comisia Ştiinţifică, formată pe 18 februarie 1899 de către Societatea Astronomică Rusă[22] pentru examinarea problemei reformei calendarului, a declarat că „nu există motive de a introduce în Rusia (şi mai ales în Biserică) calendarul gregorian care se ştie că nu este corect”[23].

Trebuie să remarcăm că până în ultimul timp în astronomie se folosea nu stilul gregorian, ci stilul iulian[24]. astronomul american Newcom s-a pronunţat chiar pentru revenirea la calendarul iulian, ca fiind unul simplu şi convenabil pentru calculele astronomice.

Pentru noi ar fi deosebit de interesant şi folositor să cunoaştem opinia profesorului Academiei Teologice din Petersburg Vasilii Vasilievici Bolotov despre stilul nou şi stilul vechi. În ultimul an al vieţii sale el a fost numit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ruse în calitate de delegat din partea departamentului duhovnicesc în Comisia proaspăt formată pe lângă Societatea Astronomică Rusă în problema coordonării stilului vechi al calendarului ortodox cu cel nou. Prof. V. V. Bolotov a studiat problema în toate detaliile nu numai din punctul de vedere al canoanelor bisericeşti şi istorico-ştiinţifice, ci şi sub alte aspecte.

Posedând aceste cunoştinţe ştiinţifice, el asista la şedinţa astronomică a Comisiei Ştiinţifice când se discuta problema introducerii stilului nou în Rusia. În momentul în care şedinţa nu putea lua o decizie clară şi mulţi dintre membrii ei se înclinau în favoarea stilului nou, preşedintele şedinţei i-a propus lui V. V. Bolotov să-şi expună opinia sa. Prof. Bolotov a rostit două ore discursul său istoric, ţinând în mâini tabelele astronomice alcătuite de dânsul[25]. El se pronunţa categoric pentru stilul vechi. Argumentele lui în favoarea acestui stil erau atât de convingătoare şi incontestabile, încât întreaga adunare a decis rămânerea pe stilul vechi.

Să ţinem minte aceasta întotdeauna, şi niciodată să nu uităm testamentul în privinţa stilului nou şi vechi pe care ni l-a lăsat savantul nostru genial V. V. Bolotov.

„Eu personal, spunea el, consider absolut nedorită anularea stilului vechi în Rusia. Eu rămân a fi un adept hotărât (categoric) al calendarului iulian. Simplitatea lui deosebită reprezintă prioritatea lui ştiinţifică faţă de orice alte calendare îndreptate. Cred că misiunea culturală a Rusie în această problemă constă în aceea ca încă câteva veacuri să menţină în viaţă calendarul iulian şi prin aceasta să înlesnească pentru popoarele occidentale revenirea de la reforma gregoriană absolut inutilă la stilul vechi nealterat”[26].

CONTINUARE PE http://www.danionvasile.ro/blog/2009/04/15/sfantul-serafim-sobolev-raportul-bisericii-bulgare-privitor-la-praznuirea-pastilor/

(materialele sunt extrase din volumul – Păstraţi stilul vechi, tipărit în limba română la Editura Lavrei Poceaev)