BLOG – DANION VASILE

- la 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim -

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

După conferinţă, credincioşii s-au putut închina la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, aflate într-o răcliţă adusă de Danion Vasile (au putut săruta o parte din craniul unui mărturisitor, dăruită de părintele Justin Pârvu. Sub această părticică se află şi părticele din moaştele altor patru mărturisitori, trei dintre acestea fiind primite de la Aiud de părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel).

La 10-15 minute după ce mulţimea de credincioşi a început să se închine la sfintele moaşte, s-a întâmplat o minune: părintele Hrisostom, care ţinea răcliţa în mână, a observat următoarele: „Înclinând puţin răcliţa, am simţit un lichid uleios curgându-mi pe degete. Concomitent am simţit o puternică mireasmă, ca mai apoi, privind la osemintele din răcliţă, să constatat că deasupra moaştelor se afla o impresionantă cantitate de mir, circa două trei linguriţe. Surprins peste fire, le-am arătat credincioşilor racla cu mir. Unii dintre cei care sărutaseră deja moaştele s-au întors uimiţi, mărturisind că, cu puţin timp înainte, în raclă sfintele moaşte se aflau uscate. Pe dată creştinii s-au strâns în jurul răcliţei, din care se vedea cum izvorăşte mirul. Mulţi dintre cei de faţă au fotografiat sau filmat racla cu mirul.”

Ca semn de mulţumire pentru milostivirea arătată de Dumnezeu prin sfinţii Săi, poporul a cerut să se facă o rugăciune către sfinţii închisorilor. Părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori. În timp ce creştinii se rugau, din raclă, o dată cu înmulţirea mirului s-au răspândit valuri de mireasmă, fapt simţit de mulţi dintre cei de faţă, fără a se fi consultat între ei. Anunţăm pe cei sceptici că mirosul emanat de mirul osemintelor întrecea ca intensitate şi ca obişnuitul miros al mirului de la pangare. Danion Vasile a spus: „Mi se pare că e mai mir decât mirul obişnuit, mirosul era de mir dar şi de altceva, mai profund…” „E chiar greu de spus cum era mirosul, era nepământesc. Nimic n-ar fi de ajuns pentru a descrie mirosul, e greu de exprimat în cuvinte. Mireasma era îmbătătoare”, a spus o credincioasă.

Câteva zeci de credincioşi, rămaşi până după ora 23.00, când s-a terminat citirea acatistului, au ţinut să întărească prin semnătură – pe liste făcute ad-hoc – cele petrecute. La sfârşit au venit să se închine la această slăvită minune doi părinţi cunoscuţi ai vremii noastre – ieroschimonahul Ioan de la Rarău şi părintele Mihail Popescu de la Piatra Neamţ, împreună cu un grup de credincioşi veniţi de la altă conferinţă. Ei au fost impresionaţi de cele întâmplate, închinându-se cu multă evlavie.

Credem că această minune vine în sprijinul canonizării sfinţilor din închisori şi al rezistenţei împotriva apostaziei şi desfrâului promovat de Uniunea Europeană, dovedindu-se un argument care spulberă îndoielile privitoare la sfinţenia mărturisitorilor secolului XX.

Se cuvine ca poporul drept-slăvitor, în frunte cu întâi-stătătorii Bisericii, să ia aminte la acest semn dumnezeiesc, sporind evlavia faţă de mărturisitorii ultimei prigoane”.

„Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, mulţi o intuiau, dar el o şi prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei. Despre el a spus cineva, de mare competenţă, că e singurul care ar putea fi patriarhul ţării. Eu, care l-am cunoscut de tânăr, am încuviinţat.” Părintele Arsenie Papacioc (mărturie din volumul îngrijit de monahul Moise: Sfântul închisorilor – mărturii despre Valeriu Gafencu).

Câteva secvenţe, nu foarte clare, pot fi vizionate pe http://moldovamare.wordpress.com/ sau descărcate de pe http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-738e3c0595.zip . În zilele care vin vom posta materiale de claritate mai mare.

Alecsandra Corbu – Grupul Areopag (alecsandra_corbu@yahoo.com)

În ultima vreme, în România, problema actelor cu microcipuri a luat o amploare ieşită din comun. Emisiuni, articole, polemici. Şi multă, foarte multă manipulare.

Voi arăta aceasta foarte simplu, făcând referire la noile carnete de conducere. Carnete care nu au cip. Da, nu au cip. Şi voi argumenta în acest articol de ce nu au.

Dar, mai întâi, câteva referiri la sursele de informaţii care şi-au permis să ducă în eroare un mare număr de oameni.

Cea mai cunoscută luare de poziţie îi aparţine Comisarului şef Dănuţ Ciubotaru – şef serviciu permise şi înmatriculări, care, într-un interviu difuzat la o emisiune TV, a declarat: „Acest permis conţine un cip căruia oricând putem să-i modificăm termenul de valabilitate administrativ” (http://www.youtube.com/watch?v=3cW-UDZuoLY&eurl=http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Cine putea şti mai bine dacă permisul conţine sau nu cip decât unul dintre şefii serviciului permise şi înmatriculări?

O anumită afirmaţie din emisiunea respectivă ar fi putut pune însă semne de întrebare telespectatorilor, cea în care comisarul afirma despre noul carnet de conducere că „este imposibil de contrafăcut”. E absurd să afirmi că e imposibil de falsificat un act, doar pentru că are microcip, întrucât există multe materiale care arată cât de simplu se poate clona un astfel de microcip…

O poziţie oficială a M.A.I. a fost făcută publică în răspunsul către Forul Ortodox Român: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere, precizăm că acesta nu este un document electronic, neavând inclus un microcip” (http://rafaeludriste.blogspot.com/2009_02_01_archive.html – documentul scanat se găseşte pe http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/).

Trebuie spus că, înaintea acestui răspuns oficial, au existat multe materiale legate de cipurile din carnetele de conducere. Cea mai veche ştire pe această temă este mai veche de patru ani: „Astăzi (19 ianuarie 2005) Comitetul pentru Transporturi din cadrul Parlamentului European a aprobat noul format standard pentru carnetele de şoferi.
Permisul va avea aceeaşi forma ca si cartea de credit si va avea aceeaşi perioada de valabilitate in toate tarile membre UE. El va putea include un microcip cu informaţii despre posesor. Crearea unei noi legislaţii comunitare in domeniu are drept scop combaterea fraudelor ce au loc cu ajutorul documentelor auto. O alta ţintă a schimbării reglementarilor este data de creşterea siguranţei rutiere” (www.europeana.ro/stiri/Acelasi carnet de conducere pentru toti cetatenii UE19012005.htm – www.europeana.ro este continuatorul www.uniuneaeuropeana.go.ro, unul dintre cele mai importante site-uri de informaţii legate de Uniunea Europeană).

Din 2005 până în 2009 s-au făcut multe speculaţii privitoare la noile carnete de conducere. Iată câteva materiale: „Permisele auto vor avea un format unic în toate statele UE – Noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate, vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani. Începând din 2013, toate permisele de conducere din Uniunea Europeană vor avea un format unic, înlocuind cele peste 110 modele de astfel de documente utilizate în acest moment în statele membre, schimbarea acestora urmând să fie făcută până în anul 2039. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. Noile permise de conducere vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani” – (www.topbusiness.ro/romania/archive/article/Permisele+auto+vor+avea+un+format+unic+%EEn+toate+statele+UE.html)

În presă au apărut diferite articole care spuneau acelaşi lucru:„Documentul, un card de plastic colorat în albastru şi galben în care va fi încorporat un microcip, va conţine câteva rubrici noi. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, microcipurile vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum şi adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. (www.monitorulbt.ro/National/2008-09-25/Noii+soferi+vor+primi+permise+cu+microcip)

Posturile de radio au preluat ştirea: „Noul permis îşi va schimba şi înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare.
El va fi eliberat cel mai devreme in noiembrie 2008 si cel mai târziu in martie 2009” (www.radiofavoritfm.ro/2008/09/23/noile-carnete-de-conducere-apar-in-romania-in-cel-mult-6-luni/).

La fel au făcut şi unele posturi TV: „Noul permis îşi va schimba si înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare” (http://nonstoptv.ro/2008/09/24/atentie-soferi-vom-avea-permise-auto-noi-cu-coduri-de-restrictie/)

Datorită acestor informaţii, mulţi creştini din România au declarat că vor refuza noile carnete de conducere. Datorită acestor informaţii, la rândul meu am sfătuit – în emisiuni radio tv sau conferinţe – ca oamenii să refuze noile carnete de conducere.

Totuşi, poziţia afirmată M.A.I. pe 24 februarie 2009 era clară: noile carnete nu conţin microcipuri. De unde ştiu că afirmaţia nu este mincinoasă? Datorită faptului că am luat legătura – direct sau indirect - cu oameni care lucrează în sistem. Oameni care mi-au confirmat că noile carnete de conducere nu conţin microcipuri. Poate că şi ei minţeau… Dar am vorbit cu oameni care au făcut experimente, folosind pe post de cobai noi carnete de conducere. Rezultatul este acelaşi. Nu există niciun cip în carnete.

Atunci, ce să spunem despre experimentul filmat, care a fost difuzat pe mai multe posturi TV, în care se vede cum explodează cipul din carnetul de conducere într-un cuptor cu microunde? Nu explodează cipul, ci pur şi simplu banda magnetică se dilată până ce flama dă aparenţa unei explozii.

Au minţit părinţii care au făcut experimentul cu cuptorul cu microunde? Nu, nu au minţit. Ei au fost doar manipulaţi, pornind de la premisa că cipul se află în carnet, şi au pus flama pe seama cipului.

Iată o mărturie, primită de la o persoană de încredere, care a fost de faţă la un experiment cât se poate de grăitor:

„Vă prezint, pe scurt, ce demersuri am făcut împreună cu doi părinţi pentru a afla ceva concret şi incontestabil adevărat. În urma cu o săptămână am primit un permis auto nou de sacrificiu. Am fost împreună cu cei doi părinţi la un specialist IT, fizician totodată – şi care făcuse o scanare a permisului cu câteva zile mai înainte, numai în prezenţa părintelui X -, demonstrându-i ca permisul NU are cip. De aceasta data, ne-a arătat la toţi trei permisul în sursa puternică de lumină şi, cu excepţia hologramei, toată suprafaţa permisului este transparentă. Mai mult, la sugestia părintelui Y ca cipul ar fi sub hologramă, a răzuit cu un bisturiu pelicula metalică, foarte subţire de altfel, şi dedesubt nu se vede nicio suprafaţă opacă. Aşadar, printr-o cercetare vizuală în sursa de lumină puternică, e clar ca nu există nimic vizibil cu ochiul liber. Pentru că permisul era în posesia mea, după ce am ajuns acasă am pus permisul în cuptorul cu microunde. Nu s-a întâmplat nimic!  Pentru a mă convinge, am pus în cuptor şi un card RATB, care ştiţi că are un cip prin care se validează cardul la urcarea in mijlocul de transport. Nu a făcut numai poc, ci o flamă deosebit de puternică şi probabil ar fi luat foc dacă îl lăsam mai mult. Am descoperit şi zona cipului de pe cardul RATB. Având şi eu pregătire tehnică, îmi dau seama că aceste argumente sunt suficiente pentru concluzia că permisul auto nu este document electronic, dar am stabilit cu părintele X să filmez tot ce fac cu permisul şi să încerc sa merg cu el pentru o scanare pe care, de asemenea, să o filmez. Acestea sunt faptele. Ceea ce mă întristează pe mine foarte mult este faptul ca ne-am lăsat cu multa uşurinţă manipulaţi; mai mult, am turnat gaz pe foc cu acel filmuleţ, «dovada microcipului» în permisul auto. Poate nu ar fi fost lipsit de folos să fi vorbit cineva cu d-l comisar şef de la Botoşani – cum de nu a observat nimeni că nu e nici măcar din Bucureşti? – sau să fi cerut şi sfatul unui expert în tehnica microcipurilor. Dar sugestiile sunt lipsite de sens acum. Iertaţi-mă, vă rog, pentru îndrăzneală; eu nu sunt decât un creştin născut ortodox în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar cu trăire ortodoxă de doar un an. Nu am educaţie şi cultură teologică, sunt abia la grădiniţă în cateheza ortodoxă, dar sufăr foarte tare când constat că uneori oamenii cu bune intenţii, dar mai puţin atenţi la cuvântul rostit, pot sa genereze tocmai ceea ce se doreşte: confuzie printre credincioşi, neîncredere în duhovnici, dezbinare si mai ales, o cumplita spaima ca nu mai ştim daca drumul pe care mergem este cel spre mântuire sau cel spre iad. Dumnezeu să ne ajute luminându-ne, înţelepţindu-ne şi călăuzindu-ne paşii şi mai ales cuvintele către rostirea adevărului. Încă o data vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneală.  Doamne, ajută-ne!”

Am văzut şi eu carnetul de conducere respectiv… Mulţi vorbesc despre carnetele de conducere fără să fi ţinut un astfel de carnet în mână… Eu l-am ţinut şi m-am convins că nu are cip. Fiind pus în faţa unei surse de lumină, se poate vedea uşor că e doar o bucată de plastic, nimic mai mult. Nu are microcip. Dacă ar fi avut, s-ar fi văzut. Dacă ar fi avut, ar fi explodat atunci când era pus în cuptorul cu microunde. Dar, după ce s-a îndepărtat partea cu folia metalică, în cuptorul cu microunde carnetul nu a avut nicio reacţie fizică sau chimică.

Cred că ar fi bine ca luptătorii anti-cip să înţeleagă cât mai repede că, deocamdată, nu trebuie să ceară respingerea noilor carnete de conducere. Trebuie ca ierarhii, preoţii, teologii, monahii, mirenii, să ştie exact cum stau lucrurile.

Cea mai clară dovadă în privinţa faptului că nu există cipuri în carnetele de conducere ar fi trebuit să fie poziţia M.A.I.: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere precizăm că acesta nu este un document electronic neavând inclus un microcip” (http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Neavând însă încredere în stat, nici în reprezentanţii săi, unii creştini consideră că poziţia aceasta este mincinoasă. Într-o anumită măsură, le dau dreptate.

Oricum, faptul că noile carnete de conducere nu au cipuri nu este pentru mine un semn că vremea pecetluirii apocaliptice e mai departe decât credeam. Dimpotrivă. Manipularea legată de carnetele de conducere dovedeşte că se încearcă transformarea întregii problematici a actelor de identitate cu microcipuri într-o obsesie mistică a unor fanatici. Altfel, de ce ziarele care au scris despre cipurile din carnetele de conducere nu şi-au cerut scuze faţă de cititorii pe care i-au manipulat?

De ce comisarul Dănuţ Ciubotaru nu a fost sancţionat de superiorii săi pentru răspândirea de informaţii false? Întrebările sunt multe. Răspunsurile, greu de găsit…

Note: 1. A apărut ideea cum că, iniţial, noile carnete de conducere ar fi conţinut cipuri, dar că ulterior s-ar fi renunţat la ele. Într-adevăr, legislaţia europeană permite includerea microcipurilor în noile carnete de conducere, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat aceasta. În România, deşi noile paşapoarte au microcipuri (lucru impus de UE), noile carnete de conducere – nu.

2. A apărut pe un site speculaţia că microcipul ar fi „conţinut” în codul de bare. O idee absurdă, care dovedeşte o totală necunoaştere a problemei. În privinţa codului de bare de pe verso-ul carnetului de conducere, trebuie precizat că nu este controversatul cod EAN 13, (European Article Numbering = Numerotarea Europeană a Articolelor), care conţine cei trei guarzi cu cifra 6. Este un alt sistem de codare.

3. Imediat după ce am început să vorbesc cu diverşi creştini sau preoţi despre faptul că nu există cipuri în noile carnete de conducere, am fost acuzat că dau înapoi etc. Am considerat că nu am dreptul să tac, lăsând oamenii să fie manipulaţi. Şi cred că este mare vina celor care, deşi nu au argumente privitoare la existenţa cipului în noile carnete, preferă să îşi apere ideile preconcepute în loc să se raporteze corect la realitate. Şi să ducă lupta împotriva noilor paşapoarte, care au cip, şi a viitoarelor buletine, care vor avea…

Pentru creştini, cultul Bisericii Ortodoxe este o ade­vărată şcoală. Numai că, în timp ce de multe ori şco­lile obişnuite îi silesc pe elevi să înveţe, slujbele îi în­­vaţă pe creştini să Îl cunoască pe Dumnezeu, să în­ve­ţe să Îl iubească şi să se iubească unii pe alţii. Bo­gă­ţia slujbelor îi face să devină cu adevărat teo­logi – vor­bitori cu şi despre Dumnezeu. Mulţi oa­meni sim­pli, neştiutori de carte, au urcat pe culmile în­ţe­lep­ciu­nii hrănindu‑se doar cu cele auzite la Bi­se­ri­că. Cul­tul Bisericii face Tradiţia vie în vremu­rile noas­tre. El exprimă învăţăturile dogmatice ale Bi­se­ri­cii, fi­ind o cateheză continuă prin care credin­cio­sul este ur­cat pe treptele cunoaşterii lui Dumne­zeu…

Când vorbesc creştinii cu Iuda? Iată o întrebare ciu­da­tă. Răspunsul este simplu. Vorbesc în fiecare an, la slujba Pro­hodului Domnului Dumnezeului şi Mântuito­rului Nos­tru Iisus Hristos, atunci când cântă: (Starea în­tâi)

„Vino, necurate,

Ucigaş ucenic,

Şi pricina răutăţii arată‑mi‑o:

Pentru ce‑ai ajuns tu pe Hristos să‑L vinzi?

Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne‑mpăcat, vânzătorule,

Tu, ce Mirul ai voit să‑L vinzi pe bani.

Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc?

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?

Nebunie‑aflaşi, preablestemat satan !

De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir

Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,

Cum pe‑arginţi pe‑a tuturor Lumină vinzi?” [96; 15][1]

În aceeaşi slujbă, creştinii mărturisitori ai Învierii dau măr­turie şi despre uciderea lui Hristos de către iudei:

„Fariseilor[2]

Ruşinaţi‑vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L‑aţi ucis.” [96; 26][3]

Strofa a noua de la Starea a treia:

„O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce‑au ucis pe profeţi” lipseşte însă din Prohodurile tipărite în ultima vreme.[4]

Trebuie spus însă că, datorită unor astfel de strofe în Pro­hod, există un curent care susţine cenzurarea acestei sluj­be bisericeşti. O primă cenzurare a avut deja loc. Să nu se creadă că cenzurarea Prohodului a avut ca scop doar scurtarea slujbei – un aggiornamento pe placul creştinilor gră­biţi ai zilelor noastre, învăţaţi să trateze şi slujba în mare viteză. S‑au scos în mod special fragmentele în care era vorba de iudeii care L‑au răstignit pe Hristos.

Iată un alt exemplu strofa 58 din Cântarea întâi – în va­rianta completă:

„Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?”

Aşa cum poate constata oricine face comparaţia, în to­tal au fost cenzurate 12 strofe din Prohod[5]. Din prima cân­tare s‑au scos 3 strofe din 76, din a doua 3 din 63, din a treia 6 din 49.

Această cenzură, neunitară (care a micşorat şi mai mult raportul cantitativ dintre cântarea a treia şi primele două), nu poate da roade de folos. În momentul în care în­ce­pem să cenzurăm cultul, nu mai considerăm că are in­spi­raţie dumnezeiască şi negăm harul Sfinţilor Părinţi şi al Cuvioşilor care au alcătuit sfintele slujbe.

Dacă cenzura s‑ar fi rezumat la scurtarea Prohodului, ar fi fost o excepţie fără ecouri. Dar, din păcate, cenzura s‑a ex­tins şi asupra altor texte liturgice. (Tragem acest sem­nal de alarmă pentru ca fenomenul să nu ia am­ploa­re.)

Iată, de exemplu, un fragment din Ceaslov, din Tropa­re­le Învierii – e vorba de Troparul Glasulului întâi : „Pia­tra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat tru­pul Tău, înviat‑ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lu­mii viaţă….” [5; 233].

În noile cărţi de muzică bisericească, acest tropar în­ce­pe cu cuvintele „Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străju­ind…” Nu se mai precizează cine a pecetluit piatra de la Sfân­tul Mor­mânt, trecându‑se astfel cu vederea mărturia Sfin­tei Evan­ghelii: Iar a doua zi, care este după vineri, s‑au adu­nat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doam­ne, ne‑am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în via­ţă: «După trei zile Mă voi scula.» Deci, po­run­ceş­te ca mor­mântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cum­va uce­ni­cii Lui să vină şi să‑L fure şi să spună po­po­ru­lui: «S‑a scu­lat din morţi.» Şi va fi rătăcirea de pe ur­mă mai rea decât cea dintâi.” Pilat le‑a zis: „Aveţi stra­jă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.” Iar ei, ducându‑se, au în­tă­rit mormântul cu stra­jă, pecetluind piatra (Matei 27, 62‑66).

Mergând mai departe pe drumul cenzurării cultului or­to­dox, unii preoţi au îndrăznit chiar să nu mai citească în Săptămâna Mare pericopa evanghelică în care poporul iudeu cere răstignirea lui Pilat.

Dar una din cele mai grave cenzurări ale cultului este scoaterea din Molitfelnicul ortodox a slujbei de primire în biserică a evreilor (odată cu aceasta au fost scoase şi sluj­bele de primire a catolicilor, a armenilor şi a altor eretici).

Vorbind despre importanţa unor astfel de slujbe, Sfân­tul Ioan de Kronstadt scria: „Ce înseamnă rânduiala tre­ce­rii de la diferite credinţe şi confesiuni şi a unirii cu Bi­se­ri­ca Ortodoxă? Necesitatea indispensabilă a lepădării de cre­dinţele şi confesiunile false, a negării rătăcirilor, a măr­turisirii adevăratei credinţe şi pocăinţei de toate pă­ca­te­le dinainte, a făgăduinţei date lui Dumnezeu de a păzi şi măr­turisi cu tărie credinţa nealterată, a feririi de păcate şi a vieţuirii în virtute” [35; 83].

Nu putem tăia o parte dintr‑o slujbă fără ca aceasta să nu afecteze restul slujbei. E adevărat, citirea lepădărilor nu face parte din slujba propriu‑zisă a Botezului, ci doar o pre­cede. Rostul catehezelor respective era de a‑i pregăti pe cei care veneau de la întunericul rătăcirii la lumina ade­vărului pentru marele pas pe care se pregăteau să îl facă. Totuşi, din moment ce alte Biserici Ortodoxe au con­siderat că slujba respectivă trebuie făcută înaintea Bo­te­zului, aşa cum am primit de la înaintaşii noştri, opţi­unea de a renunţa la ea arată existenţa unei alte perspec­tive dogmatice.

E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai im­portantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bise­ri­cesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi ma­rii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare orto­do­xe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitro­po­litul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre impor­tan­ţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehe­tic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roa­de pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.

„În Triodul de la Neamţ (1833), deşi se încerca totuşi o res­pectare cât mai fidelă a traducerii greceşti, «nimic adău­gând sau scăzând, ci întocmai precum iaste [Triodul] cel Grecesc, afară de Canonul Litaniei Sfintelor Icoane din Duminica întâia a Sfântului Post ce să numeşte a Pra­vo­slaviei şi a Cărţii Sfântului a toată lumea al Şaptelea So­bor, întru carea blestemă pre toţi ereticii luptători de Icoa­ne şi pre toţi ceilalţi începători ai eresurilor ce au stă­tut în vremi împotriva Sfintei Pravoslavnicii Credinţe; şi binecuvântează pe toţi Păstorii, Apărătorii, Învăţătorii şi Lu­minătorii carii s‑au nevoit şi până la sânge au stătut pen­tru apărarea Pravoslaviei. Fericeşte şi pre toţi Pravo­slav­nicii împăraţi şi împărătese şi pre toţi Drept Slăvitorii carii au stătut în vremi, ajutători şi apărători dreptei cre­din­ţe. Care Canon, dimpreună cu soborniceasca Carte, fi­ind că până acum nici în Trioadele cele mai dinainte n‑au fost tipărit[6], nici noi n‑am găsit de cuviinţă ca chiar în lo­cul lui în Duminica Pravoslaviei, pre cum iaste în cel gre­cesc, să se tipărească. Ci pentru oareşicare supţiri so­coteli (altfel spus: „lăsându‑ne amăgiţi de înţelepciunea lumii acesteia” – n.n.), am poruncit ca pe urmă în deose­bită filadă[7] să se tipărească” [24; 42].

Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este de­si­gur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile mi­nunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Or­to­do­xiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea” [76; 177].

Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici[8]. El explică de ce în zilele noas­tre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asu­pra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s‑au pră­şit acum o mulţime de nihilişti şi de nihi­lis­te, de dar­wi­nişti, de spiritişti: dacă în învă­ţătura lor ar fi vreo rătă­ci­re nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n‑ar glă­sui, nu i‑ar osândi şi nu i‑ar da anate­mei? Dimpotrivă, s‑ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodo­xiei s‑ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Re­nan, Cardec şi tuturor următorilor lor – ana­tema!». Dar nu e nicide­cum nevoie de un sinod special pen­tru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor min­ci­noa­se au fost deja date anatemei…” [107; 123‑124].

Afirmaţia Sfântului Teofan Zăvorâtul este întărită de com­pletarea anatematismelor din Sinodicon cu cele pri­vi­toa­re la învăţătura despre „teoria ramurilor”. Completa­rea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ru­se din afara Rusiei[9], care s‑a întrunit la Vancouver, Ca­na­da, în 1983 şi care a avut o poziţie mult mai dură: „Ana­te­ma celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Bi­se­ri­ca Sa este împărţită în aşa‑zise «ramificaţii» ce se deo­se­besc în doctrină şi în felul de viaţă sau că Biserica nu exis­tă vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate «ra­mi­fi­caţiile» – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într‑un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tai­nele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euha­ristia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin ur­mare, celor ce cu bună‑ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti ere­tici înainte‑menţionaţi sau celor ce susţin, răs­pân­desc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dra­gostei fră­ţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor des­păr­ţiţi, să fie Anatema” [90; 16‑17].

Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mă­năs­tirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sino­di­conul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mă­năstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Or­todoxiei, fa­cem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecu­menice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dum­nea­voas­tră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al pă­rin­t­e­lui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bi­ne să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Li­tur­ghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi ros­tim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pen­tru dreapta credinţă începând din timpul Si­noadelor şi ajun­gând până la Sfântul Grigorie Palama” [24; 173].

Rostul articolului de faţă este de a atrage atenţia asupra faptului că aşa cum mucenicii au apărat învăţătura Biseri­cii aşa trebuie să o apărăm şi noi astăzi. Să înţelegem că secularizarea cultului înseamnă lepădarea de Tradiţie, le­pădarea de Sfinţii Părinţi, lepădarea de Biserică, lepăda­rea de Hristos. Să înţelegem că, aşa cum Hristos a fost vân­dut pe treizeci de arginţi, astăzi alţii vor să cumpere în­văţătura cea adevărată. Dând un preţ mai mare, e adevă­rat. Dar nici un preţ nu poate acoperi valoarea cultului ortodox, valoarea învăţăturilor Sfintei Biserici.

(articol tipărit sub titlul: “În apărarea Prohodului”. Slujba din Duminica Ortodoxiei se poate citi pe http://www.danionvasile.ro/blog/2009/03/05/sinodiconul-ortodoxiei/)

---

[1] Starea I, strofele 60‑63.

[2] În versiunea veche: „O, iudeilor!”

[3] Starea a II‑a, strofa 49.

[4] În locul ei se află strofa care înainte era a unsprezecea, şi asta deoa­rece a fost eliminată şi strofa a şaptea.

[5] În format electronic, ediţia necenzurată a Prohodului se poate găsi pe www.nistea.com/postul‑mare/.

[6] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o gre­şeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut tra­du­ce­rea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar su­te de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „vădu­vită” de sluj­ba Sinodiconului.

[7] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o ten­­tativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul li­turgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul or­to­dox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.

[8] Aşa cum se vede în Canoanele Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Pă­rinţi, nu este osândită doar erezia, ci şi ereticii. Afirmaţiile unor teo­logi contemporani cum că s‑ar condamna doar ereziile, nu şi ereticii sunt contrazise flagrant de canoane.

[9] Cea mai cunoscută personalitate a Sinodului Bisericii Ruse din dias­­poră a fost Sfântul Ioan Maximovici (ierarhul făcător de minuni, ale cărui sfinte moaşte se află întregi în Catedrala din San Francisco, tre­cut la Domnul în anul 1966). În prezent se fac mari eforturi ca acest Sinod, care „s‑a născut” printr‑o hotărâre a Sfântului Patriarh Ti­hon, să se unească cu Sinodul Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Notă: Rugăm ca slujba din Duminica Ortodoxiei să fie preluată pe cât mai multe site-uri şi blog-uri ortodoxe. De asemenea, e foarte important ca ea să ajungă la cât mai mulţi preoţi – de mir sau de la mănăstire, care ar putea să o folosească în prima duminică din Postul Sfintelor Paşti.

PENTRU TOATE MĂNĂSTIRILE ŞI PAROHIILE ORTODOXE:

Rânduiala slujbei din

DUMINICA BIRUINŢEI ORTODOXIEI

După citirea Ceasurilor, spre locul obişnuit unde se află arhiereul în veşminte, vin din altar arhimandriţii, egumenii, preoţii, diaconii; preoţii scot icoana Mântuitorului şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi le pun pe analogul din mijlocul bisericii.

[De se va întâmpla ca arhiereul să nu fie de faţă la această slujbă (în parohiile de mir sau mănăstiri), cuvintele acestuia se rostesc de preot; iar de va lipsi protodiaconul (diaconul), cuvintele acestuia se rostesc, la fel, de preot.]

Începe protodiaconul: Binecuvântează, Stăpâne!

Arhiereul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…

Strana: Amin. Împărate ceresc…

Citeţul: Sfinte Dumnezeule… (rugăciunile începătoare). Doamne miluieşte (12 ori). Veniţi să ne închinăm…

Şi psalmul 74:

Mărturisi-ne-vom Ţie, Dumnezeule, mărturisi-ne-vom Ţie şi vom chema numele Tău, povesti-voi toate minunile Tale.

Când voi lua vreme, eu dreptatea voi judeca.

Topitu-s-au pământul şi toţi cei ce locuiesc pe dânsul: eu am întărit stâlpii lui.

Zis-am celor fărădelege, nu faceţi fărădelege şi celor ce greşesc, nu vă înălţaţi cornul.

Nu vă ridicaţi asupra înălţimii cornul vostru şi nu grăiţi împotriva lui Dumnezeu nedreptate.

Că nici de la răsărituri, nici de la apusuri, nici de la munţi pustii.

Că Dumnezeu judecător este: pe acesta smereşte şi pe acesta înalţă.

Că paharul este în mâna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură şi au abătut din aceasta în aceasta, însă drojdiile lui nu s-au deşertat, bea-vor toţi păcătoşii pământului.

Iară eu mă voi bucura în veac, cânta-voi Dumnezeului lui Iacov.

Şi toate coarnele păcătoşilor voi zdrobi şi se va înălţa cornul dreptului.

Slavă…, Şi acum… Aliluia (de trei ori).

Protodiaconul citeşte ectenia obişnuită până la cei ce călătoresc pe ape… apoi rosteşte aceasta:

Pentru ca să caute cu ochi milostiv la Sfânta Sa Biserică şi să o păzească pe ea nevătămată şi nebiruită de eresuri şi de credinţe deşarte, şi cu pacea Sa să o îngrădească, Domnului să ne rugăm!

Pentru ca să potolească dezbinările ei şi cu puterea Sfântului Duh să îi întoarcă pe toţi care s-au abătut de la cunoştinţa Adevărului şi să îi numere cu turma Sa aleasă, Domnului să ne rugăm!

Pentru ca să lumineze cu lumina înţelepciunii Dumnezeieşti cugetele care s-au întunecat cu necredinţa, iar pe credincioşii săi să-i întărească şi neclintiţi în ortodoxie să-i păzească, Domnului să ne rugăm!

Apoi: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă… glasul 4

Mulţumiţi fiind noi, nevrednicii, robii Tăi, Doamne, pentru binefacerile Tale cele mari, ce ni s-au făcut nouă, slăvindu-Te Te lăudăm, bine Te cuvântăm, mulţumim, cântăm şi preaslăvim a Ta bună milostivire, şi ca nişte robi cu dragoste strigăm Ţie: Făcătorule de bine, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.

Slavă…, glasul 3

De binefacerile Tale şi de daruri, învrednicindu-ne în dar ca nişte robi netrebnici Stăpâne, alergând cu osârdie către Tine, mulţumire după putere îţi aducem şi slăvindu-Te pe Tine, ca pe Făcătorul de bine şi Ziditorul strigăm: Slavă Ţie, preaîndurate Dumnezeule.

Şi acum…, glasul 4

Precum a înălţimii de sus podoabă, şi pe cea de jos frumuseţe ai arătat-o sfintei sălăşluiri a măririi Tale, Doamne, întăreşte-o pe aceasta în vecii vecilor şi primeşte pentru Născătoarea de Dumnezeu, rugăciunile noastre pe care neîncetat Ţie Ţi le aducem, Viaţă şi înviere a tuturor!

Protodiaconul: Să luăm aminte!

Arhiereul: Pace tuturor.

Citeţul: Şi duhului tău.

Protodiaconul: Înţelepciune, să luăm aminte.

Citeţul: Prochimen, glas al 4-lea

Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Domnului Dumnezeului nostru vor înflori.

Stih: Veseli-se-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui întru El.

Din Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel citire (cap. 16)

Fraţilor, vă îndemn să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare înşeală inimile celor fără de răutate. Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi!

Preotul: Pace ţie, cititorule.

Citeţul: Şi duhului tău.

Strana: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Protodiaconul: Binecuvântează, părinte, pe binevestitorul Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei

Preotul: Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului, întru tot lăudatului Apostol şi Evanghelist Matei, să-ţi dea ţie, celui ce binevesteşti, cuvânt cu putere multă, spre plinirea Evangheliei iubitului Său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos.

Protodiaconul: Amin.

Protodiaconul: Înţelepciune, drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie.

Preotul: Pace tuturor!

Strana: Şi duhului tău.

Protodiaconul: Din Sfânta Evanghelie de la Matei citire.

Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

Preotul: Să luăm aminte.

Sfânta Evanghelie de la Matei (cap. 18):

Zis-a Domnul: vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: că îngerii lor, în ceruri, pururi văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Ce vi se pare? Dacă un om ar avea o sută de oi şi una din ele s-ar rătăci, nu va lăsa, oare, în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi ducându-se va căuta pe cea rătăcită? Şi dacă s-ar întâmpla s-o găsească, adevăr grăiesc vouă că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu s-au rătăcit. Astfel nu este vrere înaintea Tatălui vostru, Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici. De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în ceruri, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri.

Preotul: Pace ţie, celui ce ai binevestit.

Strana: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie.

Apoi:

Miluieşte-ne Dumnezeule după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie auzi-ne şi ne miluieşte!

Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.

Cela ce nu voieşti moartea păcătoşilor, ci aştepţi întoarcerea şi pocăinţa lor, întoarce-i pe toţi cei rătăciţi la Sfânta Ta Biserică, rugămu-ne Ţie, Milostive Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte!

Cel ce ai zidit această lume spre slava Ta, fă ca şi cei ce se împotrivesc cuvântului Tău să se întoarcă şi împreună cu toţi credincioşii, cu credinţă adevărată şi blagocestie, pe Tine, Dumnezeul nostru, să Te proslăvească, rugămu-ne Ţie, Atotputernice Făcătorule, auzi-ne şi ne miluieşte!

Cel ce ne-ai dat nouă porunca Ta ca să Te iubim pe Tine Dumnezeul nostru şi pe aproapele nostru, fă ca mâniile, duşmăniile, supărările, camăta, încălcările de jurământ şi alte fărădelegi să se stingă, iar dragostea adevărată să împărăţească în inimile noastre, rugămu-ne Ţie, Mântuitorul nostru, auzi-ne şi cu milostivire ne miluieşte!

Arhiereul, vozglas: Auzi-ne pe noi, Dumnezeul nostru, Mântuitorul nostru…

Strana: Amin.

Protodiaconul: Domnului să ne rugăm!

Strana: Doamne, miluieşte!

RUGĂCIUNE

Dumnezeule Preaînalte şi Ziditorule a toată făptura, Cel ce umpli toate cu mărirea Ta şi pe toate le ţii cu puterea Ta, Ţie, Izvorului a toate darurile Domnului nostru aducem mulţumire noi, nevrednicii, că nu Te întorci de la noi pentru fărădelegile noastre, ci ne arvuneşti pe noi cu îndurările Tale. Tu spre mântuirea noastră ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău şi ai binevestit nemăsurata Ta pogorâre către neamul omenesc: că cu vrere nu voieşti moartea păcătosului, şi aştepţi să ne întoarcem la Tine şi să fim mântuiţi: Tu, pogorând spre neputinţa firii noastre, ne întăreşti pe noi cu Atotputernicul Har al Sfântului Tău Duh, ne mângâi cu mântuitoarea credinţă şi cu nădejdea desăvârşită a veşnicelor bunătăţi şi povăţuindu-i pe aleşii Tăi în Sionul cel de sus, ca pe lumina ochiului îi păzeşti.

Mărturisim, Doamne, marea şi neajunsa Ta iubire de oameni şi milostivire. Dar văzând alunecările multora, cu osârdie Te rugăm, Atotbunule Doamne: caută la Biserica Ta şi vezi că deşi am primit cu bucurie Bunăvestirea Ta, dar spinii deşertăciunii şi ai patimilor o fac pe dânsa puţin-roditoare, iar în alţii şi fără de rod, şi, înmulţindu-se fărădelegile unii prin eresuri, alţii prin dezbinare se împotrivesc adevărului Tău evanghelicesc, se îndepărtează de moştenirea Ta, se leapădă de Harul Tău şi se răpun spre judecata preasfântului Tău Cuvânt. Preamilostive şi Atotputernice, nu Te mânia până în sfârşit, Doamne! Fii milostiv, Te roagă Biserica Ta, ştiindu-Te pe Tine Ocârmuitorul şi Săvârşitorul mântuirii noastre, Iisuse Hristose, fii nouă milostiv, întăreşte-ne pe noi cu puterea Ta în Dreapta Credinţă, luminează ochii celor ce rătăcesc cu Lumina Ta Dumnezeiască, ca să înţeleagă adevărul Tău: înmoaie înăsprirea lor şi deschide-le auzul, ca să audă glasul Tău şi să se întoarcă către Tine, Mântuitorul nostru. îndreptează, Doamne, fărădelegile lor şi viaţa lor străină de buna cuviinţă creştinească; fă ca toţi întru sfinţenie şi fără de prihană să vieţuim, şi aşa mântuitoarea credinţă să se înrădăcineze şi purtătoare de rod în inimile noastre să fie. Nu întoarce faţa Ta de la noi, Doamne, dă-ne nouă bucuria mântuirii Tale; dă, Doamne, şi păstorilor Bisericii Tale râvnă sfântă, şi cu duhul Evangheliei dospeşte grija lor pentru mântuirea şi întoarcerea celor rătăciţi. Ca aşa fiind toţi povăţuiţi, să ajungem unde este credinţa desăvârşită, împlinirea nădejdii şi dragostea adevărată şi acolo cu preacinstitele cete ale puterilor cereşti să Te preaslăvim pe Tine, Domnul nostru, pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Apoi protodiaconul, stând la locul pregătit, rosteşte: Cine este mare ca Dumnezeul nostru; Tu eşti Dumnezeu Carele faci minuni.

Apoi iarăşi cu glas ridicat: Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Şi apoi cu glas foarte ridicat: Cine este mare ca Dumnezeul nostru…

Ziua Ortodoxiei prăznuind, o!, neam drept-slăvitor, să-L slăvim cel mai mult pe Pricinuitorul tuturor bunătăţilor, pe Dumnezeu, Care este binecuvântat întru toţi vecii. Acesta este Dumnezeul nostru, Care rânduieşte şi întăreşte moştenirea Sa iubită – Sfânta Biserică, pe strămoşii care au căzut prin călcarea poruncii mângâindu-i cu cuvântul Său nemincinos, a cărei temelie a pus-o încă în rai; Acesta este Dumnezeul nostru, Care povăţuindu-ne către acea făgăduinţă mântuitoare, nu fără de mărturii despre Sineşi a lăsat-o, ci vrând să se săvârşească mântuirea vestit-a mai înainte întâi prin strămoşi şi prooroci, în multe chipuri arătând-o; Acesta este Dumnezeul nostru, Care de multe ori şi în multe feluri a grăit părinţilor prin prooroci, în zilele din urmă a grăit nouă prin Fiul, cu Care şi veacurile Le-a făcut, vestindu-ne bunăvoinţa Tatălui pentru noi, ne-a deschis tainele cereşti, ne-a încredinţat cu puterea Sfântului Duh despre adevărul bunei vestiri, a trimis pe apostoli în toată lumea ca să propovăduiască Evanghelia împărăţiei, a întărit-o pe Aceasta cu multe puteri şi minuni. Acestei descoperiri mântuitoare urmând, de această veste bună ţinându-ne,

(aici clerul împreună cu norodul binecredincios mărturiseşte cu glas biruitor)

credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor. Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Apoi protodiaconul:

Aceasta este credinţa apostolească,

Aceasta este credinţa strămoşească,

Aceasta este credinţa dreptslăvitoare,

Această credinţă lumea a întărit!

Încă şi Soboarele Sfinţilor Părinţi şi predaniile şi scrierile lor împreună-glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire, le primim şi le întărim.

Chiar dacă şi acestei Pronii a Domnului pentru noi şi mântuitoarei descoperiri duşmanii Ortodoxiei i se împotrivesc, pomeni-va atunci Domnul ocara robilor Săi: slava hulitorilor a ocărât-o şi pe cei îndrăzneţi şi vrăjmaşi Dreptei Credinţe fricoşi şi grabnici la fugă i-a arătat.

Precum pe cei care îşi cuceresc mintea întru ascultarea Dumnezeieştii descoperiri şi care nevoitu-s-au pentru aceasta îi fericim şi îi lăudăm;

aşa şi pe cei care se împotrivesc acestui adevăr şi care nu s-au pocăit Domnului care aşteaptă întoarcerea şi pocăinţa lor şi, urmând Sfintei Scripturi şi de datinile Bisericii dintru început ţinându-ne, îi lepădăm şi îi dăm anatemei.

Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeu şi din întâmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînţelept, atotştiutor şi alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este deofiinţă cu Tatăl şi nu este de aceeaşi cinstire cu El, aşijderea şi Duhul Sfânt, şi care mărturisesc pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh nu ca pe Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nebuneşte grăiesc că nu a trebuit ca pentru mântuirea noastră şi spre curăţirea păcatelor noastre să vină în lume Fiul lui Dumnezeu în trup şi să primească patimă de voie, moarte şi înviere, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naştere, la naştere şi după naştere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce nu cred că Duhul Sfânt i-a înţelepţit pe prooroci şi apostoli şi printr-înşii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăinţă şi a întărit aceasta cu minuni, şi că acum în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi vieţuieşte şi îi povăţuieşte pe ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfârşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplata veşnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate – osândire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc toate Sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ţinute, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care tăgăduiesc Soboarele Sfinţilor Părinţi şi predaniile lor care sunt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire şi de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care cugetă precum că împăraţii drept-credincioşi sunt ridicaţi în scaunul stăpânirii nu din deosebita pentru ei bunăvoinţă Dumnezeiască, şi la ungerea lor darurile Sfântului Duh spre primirea acestei mari chemări asupra lor nu se revarsă, şi astfel îndrăznind la răzvrătire şi viclenie împotriva lor, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor care ocărăsc şi hulesc sfintele icoane pe care Sfânta Biserică le primeşte spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu şi a bine-plăcuţilor Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pe ele şi a dorinţei de a-i urma, şi celor care le numesc pe acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învăţând că ea s-a împărţit în „ramuri” şi care spun că Biserica nu fiinţează în chip văzut, ci din „ramuri” şi schisme, din feluritele slăviri şi credinţe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor care nu deosebesc adevărata Preoţie şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învaţă precum că botezul şi euharistia ereticilor sunt îndestulătoare pentru mântuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

şi celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pe ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întâmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”).

+ + +

Iar celor care se nevoiesc pentru Ortodoxie în cuvânt, scrieri, învăţături, suferinţe şi viaţă bine plăcută lui Dumnezeu, ca unor apărători şi lucrători ai Acesteia, Biserica lui Hristos, săvârşind pomenirea de peste an, strigă:

Sfinte binecredinciosule şi întocmai cu apostolii împărat Constantin şi maica ta Elena, dreptslăvitorilor împăraţi ai Răsăritului Creştinesc: Teodosie cel Mare, Teodosie cel Mic, Iustinian, şi ceilalţi drept-credincioşi împăraţi şi împărătese ale împărăţiei Creştinătăţii Răsăritului, rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne lumineze calea în această lume plină de deşertăciuni cu viaţa voastră pilduitoare de slujitori ai lui Dumnezeu, cu osârdia voastră dregătorească de mare folos pentru întărirea Bisericii lui Hristos!

Sfinte Binecredinciosule Voievod Ştefan cel Mare, Sfinte Binecredinciosule Voievod-mucenic Constantin Brâncoveanu, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, ticăloşii urmaşi ai voştri, în aceste vremi cumplite de răcire peste măsură a credinţei celei mântuitoare a Răsăritului Ortodox, vremi de scădere a Ţării strămoşeşti şi de puţinătate a vredniciei duhovniceşti a dregătorilor ei, să ne întărească pe noi în dăinuirea noastră întru Dreapta Credinţă pe pământurile rânduite de Dumnezeu spre mântuire neamului nostru!

Sfinte Nicodim de la Tismana, Sfinte patriarh Nifon II al Ţarigradului, Sfinte Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sfinte Ierarh Varlaam al Moldovei, Sfinte Ierarh Dosoftei al Moldovei, Sfinte Ierarh Iorest Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Ierarh Sava Mărturisitorul al Ardealului, Sfinte Sfinţite Mucenice Antim Ivireanul, Sfinte Paisie de la Neamţ, rugaţi-vă lui Dumnezeu cel Unul în Treime să ne ferească de nenumăratele şi feluritele ispite ale vremurilor de astăzi care se abat peste noi, nevrednici de a ne numi creştini ai vremurilor de pe urmă, din pricina puţinătăţii noastre duhovniceşti, şi asupra bunelor rânduieli ale vieţii creştineşti în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos!

Binecredincioşilor voievozi care s-au osârduit pentru buna orânduire a Bisericii Ortodoxe pe pământurile strămoşeşti Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Petru Rareş, Petru Şchiopu, Vasile Lupu, Matei Basarab şi marilor dregători ortodocşi, veşnica pomenire!

Preasfinţiţilor Patriarhi ai Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, ai întregii Rusii şi ai României şi preasfinţiţilor mitropoliţi, arhiepiscopi şi episcopi ortodocşi, veşnica pomenire!

Presfinţiţilor mitropoliţi, evlavioşi ostenitori pentru curăţia şi întărirea Bisericii creştine drept-slăvitoare în neamul nostru Teoctist I de la Neamţ, Gheorghe (cel ars de viu), Teoctist II de la Neamţ, Teofan de la Voroneţ, Grigore de la Voroneţ, Gheorghe de la Bistriţa, Teofan de la Râşca, Macarie II al Ungrovlahiei, Teofil de la Râmnic, Gavriil al Basarabiei şi Voziei, Veniamin al Moldovei, veşnica pomenire!

Celor care au pătimit şi au fost ucişi în războaiele pentru Credinţa ortodoxă şi Ţară, domnilor, boierilor, oastei iubitoare de Hristos, celor care au pătimit pentru Hristos în vremea prigoanei asupra Bisericii şi tuturor dreptslăvitorilor creştini care în dreapta credinţă şi evlavie întru nădejdea învierii au răposat, veşnica pomenire!

Dreptslăvitoarea Biserică a lui Hristos, cu mărire aducându-şi aminte de cei ce s-au nevoit în evlavie şi aceasta spre urmare arătând tuturor fiilor ei, dreptslăvitorilor creştini, aşijderea are datoria să laude nevoinţele acestora care prin mântuitoarea credinţă şi faptele bune, pregătindu-se pentru fericirea veşnică, întăresc Ortodoxia.

Apoi rosteşte:

Tuturor sfinţiţilor patriarhi ortodocşi mulţi ani (de trei ori)!

Prea Fericitului Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române mulţi ani (de trei ori)!

Preasfinţiei Sale (episcopul locului) mulţi ani (de trei ori)!

Preasfinţiţilor mitropoliţi ortodocşi, arhiepiscopi şi episcopi şi la tot clerul bisericesc, mulţi ani (de trei ori)!

De Dumnezeu păzitei ţării noastre, stăpânirii şi oastei ei şi tuturor dreptslăvitorilor creştini, care drept mărturisesc credinţa mântuitoare şi sunt în supunerea Bisericii lui Hristos, dăruieşte-le Doamne, pace, linişte, bună sporire, îmbelşugarea roadelor pământului şi mulţi ani (de trei ori)!

Sfântă Treime, pe aceştia îi preaslăveşte şi îi întăreşte până la sfârşit în dreapta credinţă; iar pe răzvrătiţii şi hulitorii dreptslăvitoarei credinţe şi ai Bisericii lui Hristos şi pe cei care nu sunt în supunerea ei întoarce-i şi fă ca să vină la cunoştinţa adevărului Tău veşnic, pentru rugăciunile Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor sfinţilor, amin.

După această rugăciune arhiereul zice:

Slavă Ţie Dumnezeule, Binefăcătorului nostru în vecii vecilor!

Strana: Amin.

Şi cântă imnul sfântului Ambrozie al Mediolanului, iar în timpul acestei cântări arhiereul, arhimandriţii şi toată sfinţita adunare sărută sfintele icoane de pe analoguri:

Pre Tine Dumnezeule, Te lăudăm, pe Tine, Doamne, Te mărturisim, pe Tine, preaveşnicule Părinte, tot pământul Te măreşte. Ţie toţi îngerii, Ţie cerurile şi toate puterile, Ţie Heruvimii şi Serafimii cu neîncetate glasuri Îţi strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea slavei Tale. Pe Tine preaslăvita ceată a apostolilor, pe Tine lăudata mulţime a proorocilor, pe Tine Te laudă prealuminata oaste a mucenicilor, pe Tine în toată lumea Te mărturiseşte Sfânta Biserică, pe Părintele măririi celei neajunse, pe Cel închinat Unul-Născut Fiul Tău şi pe Sfântul Mângâietorul Duh. Tu eşti împăratul Slavei, Hristoase, Tu eşti al Părintelui pururea fiitor Fiu. Tu spre izbăvirea omului, luând fire de om, nu Te-ai îngreţoşat de pântecele Fecioarei, Tu, stricând #acul morţii, ai deschis credincioşilor cereasca împărăţie. Tu de-a dreapta lui Dumnezeu şezi întru slava Părintelui şi credem că vei veni Judecător. Pe Tine dar, Te rugăm, ajută robilor Tăi, pe care i-ai răscumpărat cu cinstitul Tău Sânge. Învredniceşte-i a împărăţi împreună cu sfinţii Tăi întru veşnica Ta slavă. Mântuieşte, Doamne, norodul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, îndreptează-i şi îi înalţă pe dânşii în veci. În toate zilele Te vom binecuvânta pe Tine şi vom lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi. Fie mila Ta, Doamne, spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu ne ruşinăm în veci. Amin.

Şi se face otpustul obişnuit.

+ + +

TROPARUL PRAZNICULUI:

Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare de greşalele noastre, Hristoase Dumnezeule; că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit să mântuieşti lumea.

Sinodul local din Constantinopol care a avut loc în anul 842, întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII-lea Ecumenic, a înfiinţat sărbătorirea anuală a biruinţei Ortodoxiei asupra eresurilor. Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, care se afla în fruntea Sinodului, a alcătuit în acest scop o slujbă deosebită a biruinţei Dreptei Credinţe.

În anul 1766 Sfântul Sinod al Bisericii din Rusia a stabilit pravila în al cărei temei rânduiala din Duminica Ortodoxiei a început să se săvârşească de către arhiereii eparhiilor în catedrale, deşi înainte ea se săvârşea şi de parohii bisericilor şi de stareţii mănăstirilor. La începutul veacului XX prin hotărâre sinodală Biserica Rusă s-a întors la datina veche, aducând din nou spre buna cuviinţă în toate bisericile „Rânduiala Duminicii Ortodoxiei”. La congresul al III-lea al misionarilor (or. Kazan, 1897) s-a propus introducerea în obiceiul bisericesc de obşte „a rugăciunilor deosebite pentru întoarcerea celor rătăciţi în eresuri şi dezbinări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de către Sfântul Sinod, potrivit hotărârii din 2-4 aprilie 1902, cu numărul 1495, s-a luat hotărârea de a săvârşi în întâia duminică a Postului Mare slujba „Rânduielii Duminicii Ortodoxiei” în toate mănăstirile şi bisericile din oraşe şi sate.

Fraţilor mireni şi clerici, răspândiţi la toată suflarea creştinească această Slujbă deosebit de importantă în aceste vremuri de apostazie, în care înaintemergătorii lui Antihrist îşi întrebuinţează toate silinţele pentru a îngropa Tradiţia de mărturisire vie şi deschisă, în Duhul Sfinţilor Părinţi, a adevăratei Credinţe Mântuitoare.

Traducerea a fost adaptată după varianta tradusă pe http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=4654. Acolo se face trimitere la varianta în limba engleză de pe http://aggreen.net/liturgics/triumph_orth.html, dar diferenţele de text sunt notabile. De aceea considerăm potrivit să anexăm traducerea făcută de părintele Dan Bădulescu (Sursa în limba română: www.credo.ro/Sinodiconul-Ortodoxiei.php), precedată de o mică introducere care îi aparţine:

SINODICONUL ORTODOXIEI

Textul Sinodiconului Ortodoxiei a fost mult alterat de-a lungul secolelor, mai ales din cauza adăugării de material şi nume după restaurarea icoanelor din 843. Aceasta este situaţia textului ce este tipărit în mod curent în Triodul actual. Unii dintre ortodocşii contemporani mai zeloşi au inclus chiar condamnări ale unor lucruri cum ar fi „pan-erezia ecumenismului”. Este probabil imposibil să reconstruim exact textul original. Totuşi British Library posedă un manuscris, (BL. Additional 28816) scris în 1110 sau 1111 de monahul Andrei de la Mănăstirea Oleni din Morea, care ne poate da o idee a scopului şi conţinutului originalului. În opinia lui Jean Gouillard, editorul ediţiei critice a Sinodiconului, „manuscrisul londonez este cu siguranţă unul din cei mai buni martori ai formei originale şi pur constantinopolitane ale Sinodiconului”. Manuscrisul îi era necunoscut atunci când a alcătuit ediţia sa şi a fost în consecinţă ignorat la modul general.

Acest text al Sinodiconului este scris la sfârşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul oarecum derutant „Definiţia [Horos] celui de-al 7-lea Sf. Sinod”. Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cântat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stâlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele „Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!” sunt după cât se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sunt numerotate astfel pe marginea manuscrisului.

Traducerea întregului text (în engleză) este făcută de profesorul Andrew Louth, şi este folosită aici cu amabila sa permisiune, editată ca să corespundă cu aceea a BL. Adiţionalul 28816 de Arhimandritul Efrem, şi cu adăugirea în subsol a referinţelor scripturistice. Manuscrisul însuşi nu marchează în vreun fel special pasajele scripturistice. Cuvintele dintre parantezele drepte sunt adăugate de traducător (-ul englez) pentru a clarifica mai mult. Traducerea de mai jos a fost aranjată astfel ca să reprezinte, pe cât posibil, înfăţişarea manuscrisului, cu paragrafele şi rubricile sale. În manuscris apar litere mari de marcare.

Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii.

Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele² vor fi înnoite către Dumnezeu, înţelegând [prin ostroave] bisericile neamurilor, prin biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele cu laude şi cântări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru, când ne porunceşte ca aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm,³ şi – spunând că oricare s-a făcut întru Hristos, făptură nouă este⁴ – să ne înnoim.

Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi se făceau atunci înnoirile în Ierusalim, şi era iarnă, a spus El.⁵ [Prin iarnă se înţelege] fie cea duhovnicească [iarna] potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger.

Căci era o iarnă cu noi – una îndelungată şi grea, şi nu numai un anotimp trecător – ci una de mare răutate, răspândind sălbăticie, dar acum a înmugurit nouă întâiul anotimp, primăvara darurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat împreună să aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, roada faptelor bune; sau, cum spune mai bine psalmul: vară şi primăvară Tu ai zidit pre ele. Adu-ţi aminte de aceasta.⁶

Pentru vrăjmaşii care Îl ocărăsc pe Domnul şi în cele din urmă defăimează Sfânta Lui slăvire în sfintele icoane, înălţându-se cu semeţie în hulele lor: Domnul minunilor îi va zdrobi, şi va prăvăli la pământ îndrăzneala lor.

El nu trece cu vederea glasul celor ce-I strigă: Adu-Ţi aminte, Doamne de ocara robilor Tăi, care am sprijinit în sânul meu, a multe limbi. Care ocărâră pizmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărât schimbarea unsului Tău.⁷

Căci „unsul” înseamnă cei ce au fost mântuiţi prin moartea Sa şi au crezut în El, prin propovăduirea cuvântului şi prin închipuirea în icoane. Pentru că în acest fel marea lucrare a iconomiei Sale, împlinită prin Cruce şi patimile îndurate şi minunile pe care le-a lucrat atât înainte cât şi după Cruce, este făcută cunoscută celor ce s-au mântuit. Iar pilda patimilor Sale trece la Apostoli şi apoi la mucenici, şi coboară prin ei, la mărturisitori şi asceţi.

Aceasta este ocara, cu care pizmaşii Domnului au ocărât, cu care au ocărât schimbarea unsului Său,⁸ pe care o are în vedere Dumnezeul nostru. Inima Sa este plină de mângâiere, şi El este înduplecat de rugăciunile Maicii Sale, şi ale Apostolilor şi tuturor sfinţilor. Căci şi ei împărtăşesc ocările ce I S-au adus, şi cu El împreună s-au batjocorit şi în icoane, aşa încât în felul în care au împărtăşit cu El pătimirile cărnii, în acelaşi fel au împărtăşit cu El şi necinstirea icoanelor.

Dumnezeu a lămurit în cele din urmă voia Sa de acum şi a făcut încă o dată ceea ce a îndeplinit mai înainte. Căci mai înainte, după ce au trecut mulţi ani când sfintele icoane au suferit defăimare şi ruşine, El Şi-a recăpătat închinarea. Acum, pentru a doua oară, după o scurtă vreme de treizeci de ani de răutate, El a redat sufletelor noastre nevrednice slobozirea din defăimare, mântuirea celor ce pătimesc, a reînnoit mărturisirea evlaviei, a întărit cinstirea icoanelor, şi praznicul ce aduce toate aceste daruri mântuitoare.

Căci în icoane noi contemplăm patimile învăţătorului pentru mântuirea noastră, Crucea, mormântul, porţile şi încuietorile iadului, luptele mucenicilor, cununile lor, mântuirea însăşi, pe care Judecătorul luptei şi Dătătorul de premii şi de cununi a dat-o în mijlocul pământului.

Astăzi prăznuim această sfântă zi, şi bucurându-ne împreună în psalmi şi cântări aducem rugăciuni şi ectenii.

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Cel Ce faci minuni!⁹

Căci Tu îi ruşinezi pe cei ce nu Te slăvesc, şi pe cei ce îndrăznesc cu semeţie să lupte împotriva icoanei Tale îi faci fricoşi şi îi pui pe goană.

Dar aici este mulţumirea către Dumnezeu şi izbânda strălucită asupra vrăjmaşilor credinţei; şi încă o hotărâre puternică şi amănunţită limpezeşte aceste neînţelegeri şi lupte [ce au avut loc] împotriva iconoclaştilor.

Acum când ne sălăşluim în Ierusalimul cel de sus, în locul de odihnă de după trecerea prin pustie, urmându-i lui Moise, şi mai mult, supunându-ne dumnezeieştii porunci, aşezăm un stâlp din pietre tari, gata să fie scris, este drept şi cuviincios ca să înscriem în inimile fraţilor binecuvântările ce se cuvin celor ce au păzit Legea şi blestemele pe care şi le-au atras asupra lor nelegiuiţii. De aceea într-un glas zicem:

1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inimă şi minte, în scris şi în icoane:

Veşnica lor pomenire!

2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi Îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane:

Veşnica lor pomenire!

3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane:

Veşnica lor pomenire!

4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori:

Veşnica lor pomenire!

5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioara trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri):

Veşnica lor pomenire!

6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de predania scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:

Veşnica lor pomenire!

7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă că ce n-aţi văzut toată asemănarea în ziua în care au grăit Domnul către voi în muntele Horeb, din mijlocul focului,¹⁰ şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era dintru început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, şi mâinile noastre au pipăit de Cuvântul vieţii,¹¹ şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut împreună cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi după ce a înviat din morţi¹²;celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare că ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit:

Veşnica lor pomenire!

Aşa cum au văzut proorocii, cum au propovăduit Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea să proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, Îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din pricina Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită.

Aceasta este credinţa Apostolilor; este credinţa Părinţilor; este credinţa ortodocşilor; această credinţă ţine lumea locuită. Pe aceşti propovăduitori ai adevăratei credinţe, îi lăudăm ca pe nişte fraţi şi ca pe cei ce dorim să îi avem ca pe părinţii noştri, spre slava şi cinstea adevăratei credinţe pentru care au luptat ei, şi grăim:

Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, adevăraţii arhierei ai lui Dumnezeu, care au propovăduit ortodoxia şi au luptat pentru ea:

Veşnica lor pomenire!

Ignatie, Fotie, Ştefan, Antonie şi Nicolae, prea sfinţiţii patriarhi ortodocşi:

Veşnica lor pomenire!

La orice s-a scris sau s-a vorbit împotriva sfinţilor patriarhi Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, Ignatie, Fotie, Nichifor, Antonie şi Nicolae:

Anatema!

Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice noutăţi aduse după aceasta:

Anatema!

Eftimie, Teofil şi Emilian, cinstiţii mărturisitori şi arhiepiscopi:

Veşnica lor pomenire!

Teofilact, Petru, Mihail şi Iosif, fericiţii mitropoliţi:

Veşnica lor pomenire!

Ioan, Nicolae şi Gheorghe, de trei ori binecuvântaţii mărturisitori şi arhiepiscopi, şi tuturor episcopilor care au propovăduit ca ei:

Veşnica lor pomenire!

Teodor, prea sfinţitul stareţ al studiţilor:

Veşnica lui pomenire!

Isaac făcătorul de minuni, şi proocescul Ioanichie:

Veşnica lor pomenire!

Ilarion prea sfinţitul arhimandrit, şi stareţul mânăstirii Dalmata:

Veşnica lui pomenire!

Simion, prea sfinţitul stâlpnic:

Veşnica lui pomenire!

Aceste binecuvântări au ajuns până la noi, ca de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.

Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupată a Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi astfel par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:

Anatema!

Acelora ce se joacă necuviincios cu cuvântul „nemărginit” şi prin urmare refuză să-L picteze pe în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru,¹³ şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte aiuriţi:

Anatema!

Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut – O minune! – chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neînţeleasă şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane:

Anatema!

Acelora care Îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice, Că de aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie,¹⁴ şi celelalte, şi pe Moise zicând, Prooroc dintru fraţii tăi ca mine va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău,¹⁵ şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care Acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a tămăduit suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele:

Anatema!

Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu ecumenice, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit.: grecilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul Arhetipului identic cu însuşi Arhetipul. Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii:

Anatema!

Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie:

Anatema!

Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi [se arată a fi] urmaşi mincinoşi ai necredinţei:

Anatema!

Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leul, şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:

Anatema!

Tuturor ereticilor: Anatema!

Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:

Anatema!

Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane:

Anatema!

Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei:

Anatema!

Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească:

Anatema!

Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Catolică (sobornicească) a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:

Anatema!

ÎNTRU MULŢI ANI ÎMPĂRAŢILOR!

Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor.

Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!

Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:

Veşnica lor pomenire!

Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Cristofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:

Veşnica lor pomenire!

Evdochia şi Teofano, Teodora şi Elena, Teofano şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:

Veşnica lor pomenire!

Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:

Veşnica lor pomenire!

Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie/ Nicolae şi Eftimie/ Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie/ Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustaţie/ patriarhii ortodocşi:

Veşnica lor pomenire!

Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate [de Dumnezeu] până la sfârşit, cu mila şi cu îndurările Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preamăritei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

1 Sursă internet: http://web.ukonline.co.uk.ephrem/index.htm

2 Isaia XLI, 1

3 Romani, VI, 4

4 2 Corinteni V, 17

5 Ioan X, 22

6 Psalm 73, 17-18.

7 Psalm 88, 49-50.

8 Psalm 88, 50.

9 Psalm 76, 13.

10 Deuteronom, IV, 15

11 1 Ioan I,1.

12 Fapte X, 4l.

13 Cf. Evrei II, 14.

14 Ioan V, 46.

15 Deuteronom XVIII, 15; cf. Fapte III, 22.