Am auzit un lucru extraordinar, atât de extraordinar încât m-aş fi aşteptat să îl văd în primele pagini ale ziarelor şi revistelor ortodoxe. Din păcate, nu ştiu dacă din motive binecuvântate sau nu, cel puţin deocamdată cei care cunosc cazul în mod direct nu au vrut să îl facă public. Aşa că mă aflu într-o situaţie delicată. Aş putea fi acuzat că inventez întâmplări duhovniceşti. Ei bine, îmi asum acest risc. Cine vrea poate considera că totul e literatură. Dar ştiu că vor fi şi unii care vor da crezare celor pe care le voi descrie…
Să precizez de unde ştiu întâmplarea. Vorbind cu un prieten despre căderile preoţilor dezvăluite de mass-media, acesta mi-a spus: „O cunoştinţă de-a mea a vorbit cu un mitropolit despre subiectul acesta, şi mitropolitul i-a spus un lucru ieşit din comun: «Nu cu mulţi ani în urmă un preot homosexual a păcătuit într-o seară cu cineva, şi a doua zi a slujit Sfânta Liturghie. După slujbă, preotul nu mai ieşea din altar. Au aşteptat oamenii vreme îndelungată, până s-au plictisit, dar preotul tot nu ieşea. Până la urmă, cineva a intrat în altar şi l-a găsit pe preot pe jos – cum stau unii să se roage în biserică punând capul pe podea şi fundul pe călcâie -, mort. În jurul preotului, era o baltă, efectiv o baltă. Când au dus puţin din apa aceea la analize, au constatat că balta era din lacrimi»”.
(Fac o paranteză, cunosc o femeie care a trăit multă vreme în desfrâu şi care, după ce s-a apropiat de biserică, se ruga foarte mult. La un moment dat, a găsit o mică baltă în faţa icoanei. Nu ştia de unde să fie apă în casa ei, pe jos. A pus puţin pe limbă, şi şi-a dat seama că erau lacrimile ei. Plânsese mult la rugăciune, atât de mult încât pe jos se făcuse o baltă. Întâmplarea am auzit-o chiar de la femeia în cauza, care acum e maică…)
Când am auzit cum a murit preotul homosexual, am vrut să aflu amănunte. Dar, când mitropolitul care relatase întâmplarea a auzit că cineva vrea să scrie un articol despre asta, s-a arătat foarte reţinut: „Nu vreau să dau amănunte, nu e de folos să ştie lumea. Citind despre întâmplare, homosexualii vor crede că pot păcătui până în ceasul morţii, că dacă se vor pocăi chiar şi atunci îi va ierta Dumnezeu…”
Eu însă, după ce m-am sfătuit cu mai mulţi preoţi, am ajuns la concluzia că trebuie să scriu despre acest caz. Să mă ierte mitropolitul cu pricina, dar cred că avem nevoie de astfel de întâmplări…
Eu nădăjduiesc că Hristos a primit lacrimile de pocăinţă ale preotului, şi că l-a mântuit. Ca să plângi atât de mult, inima ta trebuie să fie plină de umilinţă, de durere, de dorinţă de îndreptare. Cine ştie cât de mult regreta părintele respectiv păcatul în care cădea? Cine ştie cât se luptase poate ca să scape din ghearele lanţurilor patimii?
Nouă ne place să aflăm că alţii păcătuiesc, dar oare suntem în stare să vedem lupta lor pentru a scăpa de păcate? Această luptă numai Dumnezeu o cunoaşte. Cine ştie câţi oameni au judecat-o pe Maria Egipteanca pe vremea când ea trăia în păcat, şi câţi dintre ei nu au ajuns mai apoi în iad, datorită unor păcate mult mai mici, în timp ce ea a urcat prin pocăinţă pe culmile sfinţeniei, şi a cucerit raiul?
Bine, despre acest preot nu ştim dacă s-a mântuit sau nu… Judecata este în mâinile lui Dumnezeu. Dar un alt preot îmi spunea tot despre acest caz: „Chiar dacă nu ştim dacă s-a mântuit sau nu, Dumnezeu l-a luat exact în momentul cel mai potrivit, când sufletul său era plin de pocăinţă pentru păcate. Poate că, dacă nu murea, s-ar fi întors la păcatele sale… (Da, Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni, şi, dacă pocăinţa preotului a fost sinceră, poate că l-a mântuit tot aşa cum l-a mântuit pe tâlharul de pe crucea de pe Golgota. Şiroaiele de lacrimi sunt un semn al pocăinţei adevărate…) Cred că greşim dacă zicem că oamenii s-ar gândi că pot păcătui până în ceasul morţii, că se vor pocăi atunci. Preotul nu ştia că va muri…”
Da, amănuntul acesta este esenţial. Preotul nu s-a pocăit pentru că ştia că va muri imediat, s-a pocăit pentru că era conştient de povara păcatelor sale… De fapt, aceasta este taina pocăinţei: omul înţelege că moartea este aproape (chiar dacă de fapt acest „aproape” va fi peste zeci de ani…). Omul înţelege că poate muri în orice clipă, şi se poate întâlni cu Dumnezeu…
V-am relatat întâmplarea cu preotul homosexual nu doar ca să vă daţi seama că nu trebuie să judecăm pe nimeni, ci şi ca să înţelegeţi că trebuie să vă schimbaţi vieţile. Acum, nu altă dată… Azi, nu poimâine… Cât mai devreme, nu mai târziu…
„De ce să ne schimbăm vieţile, ca să murim ca preotul acela?”
Nu, nu de asta. (Ar însemna că toţi oamenii care se pocăiesc ar muri imediat, şi bisericile ar fi pustii, sau ar fi pline doar cu oameni sfinţi şi cu păcătoşi care nu vor să se pocăiască…) Puţini oameni au murit imediat după ce s-au pocăit… Dumnezeu nu vrea moartea noastră, vrea să ducem o viaţă curată, o viaţă frumoasă, o viaţă binecuvântată. Dumnezeu ne dă timp de pocăinţă, ne dă timp pentru a ne schimba. Depinde de noi cum vom folosi acest timp…
(articol apărut sub titlul „Lacrimile preotului căzut…” volumul „Tinerii şi sexualitatea – Repere pentru mileniul III”, care poate fi downloadat gratuit de pe http://www.misiune-ortodoxa.ro/download.php?view.417 ).
de ce sa fie rod al imaginatiei?, avem atitea intimplari minunate in ortodoxie,
numi inchipui cit trebuie sa plingi, cit trebuie sa te pocaiesti ca sa faci balta de lacrimi,mare minune.
Cred ca balta a facut-o Dumnezeu, spre a vedea oamenii cat de mare a fost pocainta lui, dar desigur ca ingenunchiat in Sfantul Altar a plans mult pentru pacatul sau; si sunt sigura ca Domnul l-a luat la EL, din Sfantul Altar, din genunchi, si din lacrimi, ca sa-l mantuiasca, si l-a mantuit.
DOMNUL FIE LAUDAT!
Cred ca nu avem voie sub nici o forma sa judecam preotii, cum de altfel nu avem voie sa judecam pe nimeni, caci judecata este a lui Dumnezeu.Numai a LUI.DOMNUL SA NE AJUTE, sa facem asa, ca e foarte greu; dar cu multa rugaciune, cred ca e posibil.
DOAMNE AJUTA!
Pingback: Razboi întru Cuvânt » Noutati 23-24 sept. 2008
Mare minune ca a murit exact in momentul acela.
Ce bucurie!E atât de frumos! Atât de mult ne iubeşte Dumnezeu încât nu pierde niciun moment să ne mântuiască.Acela o fi fost momentul pe care îl aştepta El.O fi zis: “No, acu!”
Nu-i mare diferenţă între comic şi tragic (mă gândesc)
Să luptăm şi să avem nădejde!
Eu personal cred că Dumnezeu doreşte mai mult mântuirea noastră decât ne-o dorim noi toţi la un loc înmulţit cu infinit!
Să ne dorim şi mântuirea celorlalţi! Dacă ne-am dori-o şi ne-ar durea, n-am mai judeca atât!
Cred ca balta aceea a fost facuta de el.
Cine știe de câte ori s-a întors. Cine știe de câte ori a mai plâns. Dar, probabil că acum a ajuns la capătul puterilor lui omenești. Mai mult decât atât nu s-ar mai fi putut. Aceasta a fost jertfa lui supremă, pe care Dumnezeu a primit-o. Cred că Dumnezeu, în ceea ce l-a găsit în aceea l-a judecat.
N-am cuvinte… Este o intamplare minunata de care am mai auzit.
Daca ne-am uita fiecare dintre noi la noi insine, daca am fi constienti de mizeria din noi, nu i-am mai judeca pe ceilalti, cu atat mai mult pe preoti!
Dar cum sa facem asta, cand e atat de usor sa pierzi timpul! Timpul asta, pe care, in loc sa-l folosim, il pierdem. Spun asta din proprie experienta si nu sunt mandru de asta. Timpul pierdut aiurea ne slabeste atentia la noi insine si permite gandurilor potrivnice sa apara si sa se dezvolte in mintea noastra, punand stapanire pe noi, devenind obicei.
Cand seara, timpul in care trebuie sa te rogi e prea scurt, pentru ca pana atunci ai facut surf pe net sau te-ai uitat la televizor la cine stie ce emisiune, sau poate ai citit vreo carte etc., cand timpul pentru rugaciunea de seara e prea scurt, cand cea de dimineata nu exista pentru ca te grabesti sa pleci la serviciu, cand in timpul zilei nu prea ai timp sa te gandesti la Dumnezeu, DE UNDE LACRIMI?
Lacrimile, pentru unii dintre noi, sunt ceva de domeniul fantasticului. Mi se pare (mie) atat de greu sa plangi, incat cred ca i-ar trebui aceluia ori foarte mult timp ca sa se gandeasca la pacatele sale, ori sa aiba dintr-o data o infatisare minunata a grozaviei pacatului sau, ori sa sufere atat de mult pentru pacatul pe care-l savarseste si de care nu se poate lasa, incat nu mai rezista…
Dar cum sa ajungi aici, cand mintea ti-e imprastiata in tot felul de nimicuri, iar deznadejdea ti se serveste in fiecare emisiune informativa sau de stiri, ca pe o pastila, cu lingurita?
Multi si-ar dori sa planga pentru pacatele lor, macar plans interior, dar numai sa-si acorde timp, timp pentru pocainta. Acest timp trebuie luat din celalalt, din timpul pierdut, in care ne amortim suferinta cu bancuri, barfe, planuri, griji inutile, distractii sterile…
s-a daruit total… se poate zice si asa? a fost cu siguranta lucrare dumnezeiasca. Dumnezeu ii ia pe cei drepti…asa o fi oare? ceilalti merita sa mai indure. cred ca Dumnezeu l-a luat pe acel preot, devenit drept. nu vreau sa ma gandesc la alatceva. Doamne ajuta !
Pingback: Despre homosexualitate « Fiu de tina
*EU NU DORESC MOARTEA PACATOSULUI* Biserica lui Hristos este vie dar uni murim IN PACAT sau adormim pe cale crezand ca este timp, dar cat timp? “nebunule azi îti voi lua sufletul” Stapane cata dragoste ai cu noi si astepti pe fiecare sa venim sa iti cerem “nu sa-ti dam” noi nu avem de cat pacate Tu ai platit pretul noi nu avem nici recunostinta de a ierta pe alti cat ai iertat la fiecare (cat mi ai iertat mie) O nenorocitul de mine…Dumnezeu sa te ierte fiule risipitor si sa ti primeasca jertfa, Fratilor trezirea din liniste zilelor traite azi vine trece si maine, langa noi cati sunt asa cazuti…pazeste-ne Doamne la plecare si la intoarcere in lume prin lume
Dap…am ramas iar fara cuvinte…atatea semne in jur, atatea lucruri care sa-ti dea de gandit ba mai mult care te trag de manca si-ti arata clar ca trebuie sa faci o schimbare…si totusi…daca o faci e pentru putin timp sau deloc.
Doamne ajuta!
ma, danioane, prost rau esti…
… am citit cateva carti scrise de tine,.. majoritatea,…pe unele le-am gasit interesante ..pe altele Nu,un fel de antologii culese din popor si comercializate de cine? ghici?… un sfat, ia-ti un job… k uneori poate din buna ta intentie faci un mare defavor Bisercii si produci sminteala..
Pingback: N-am cuvinte… » Moartea unui preot homosexual. Sau despre pocainţă şi timp pierdut
intr-adevar, Dumnezeu face minuni cu fiecare dintre noi! acel preot cu siguranta s-a mantuit! nu se poate ca Dumnezeu sa-l fi luat intr-o asa stare de pocainta si sa-l fi aruncat in gheena!!! iar pentru a da o replica si celui care nu a avut alt comentariu decat sa-l numeasca pe Danion prost, nu pot spune decat ca a dat dovada de cea mai mare prostie!!! “Daca taceai, filosof ramaneai!” spune un proverb foarte intelept. tu poate nu ai fi fost filosof, dar macar iti ascundeai prostia… nu crezi? Dumnezeu sa-l odihneasca pe preotul cu pricina, iar pe noi sa ne mantuiasca, dupa mare mila Sa. Amin!
Da … asa este. Ne grabim sa ii condamnam pe unii pentru pacatele lor, dar nu ne dam seama cat se chinuie ei pentru aceasta. Cel mai bine ar fi sa avem grija de noi insine si de sufletul nostru si sa nu cadem in mandrie comparandu-ne cu altii mai rai ca noi
impresionanta intimplare…am ramas cu o urma de regret in suflet…Lacrimi, multe lacrimi trebuie sa vars pt pacatele mele.
dar cum s-a aflat ca a fost homosexual?
buna intrebare Adrian. Insa intamplarea mi se pare adevarata. Nu e primul homosexual care s-a luptat cu pacatul.Mai sunt multi ca el si multi au biruit cu ajutorul lui Dumnezeu asupra patimii.Si in Pateric este o astfel de intamplare , cu un calugar curvar care se pocaia ori de cate ori cadea
mie imi e frica de exemplu asta sa nu fie un indemn spre homo,adica vezi te poti salva poti sa incerci si tu!e o incercare pt puterea ta!haide fi putin homo si pe urma te duci in rai!acum cand lumea este mintita de sinod ,de preoti..aste asa de rau caci ierarhii ne vor in iad si tu ne arati un pacat trupesc la care nu treb prea mult creier sa vezi ce e rau si ce e bine!oamenii de azi frate NU stiu ce e bine si ce e rau!! scuze stiu ca o sa stergi ca daca bateam din palme ca pinguinu lasa i comentariu
Pingback: blogul lui laurentiu dumitru » Blog Archive » Linkurile zilei, 24.09.08
Doamne ajuta!
Suntem atat de pacatosi incat parca ceilalti sunt mai pacatosi decat noi…TREBUIE sa doresc din toata inima sa IL CAUT DIN TOATA INIMA PE BUNUL DUMNEZEU ca sa inteleg, cat de cat, ca nu am dreptul sa il judec pe aproapele meu (oricine ar fie el). Sa citim Acatistul catre Sfantul Duh…fiindca suntem inghetati in pacate si ar trebui sa clocotim pentru EL…sunt em la cealalta extrema!!!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Iarta-ne, TE RUGAM, si ajuta-ne sa invatam a ne ierta unii pe altii…si a ne iubi mai apoi!
Bunul sa binecuvanteze fiece suflet al acestei planete stapanite de intuneric de la Inaltarea Fiului Sau si sa ii cerem sa ne ajute pe toti sa fim asa cum doreste EL sa fim, ADEVARATI OSTASI AI SAI, AI IUBIRII ADEVARATE!
EL doreste ca toti sa vina la pocainta…sa dorim si noi ( ca si EL)!
Doamne ajuta!
cine e fara de pacat .dumnezeu e fara de pacat si el este dreptul judecator.scopul vietii noastre este mantuirea .si tre sa facem tot ce ne este in putinta pentru asta
homosexualitatea si biserica….stiti la ce a dus incriminarea homosexualitatii pana la urma? a dus la o multime de mariaje “de fatzada” in care sotul e homosexual si sotia nu stie. ce e mai trist? sa vezi ca un barbat nu poate iubi decat alt barbat sau sa stii ca , undeva in jurul vostru , sunt femei care nu sunt cu adevarat iubite si dorite de sotii lor?!…..ca indiferent cat ar incerca barbatul acela sa fie una cu sotia lui , nu va reusi niciodata , ca se mint pe ei si pe cei din jur. homosexualitatea mascata si negata cu vehementa ascunde singuratate si suferinta.