“Gata! Am reuşit. m-am dus de dimineaţă şi m-am spovedit şi a fost extraordinar. simţeam aşa că respir, îmi venea să alerg, să plâng de bucurie. am avut mii de “tone” de energie în mine. deşi ştiam că altă cale nu am, îmi era teribil de frică. nu pot să îţi exprim acum cum a fost aseară şi toată noaptea când nu am închis un ochi. nu credeam că diavolul te chinuie în halul ăsta… FIZIC…fizic, Danion, nu îmi vine să cred. am căzut într-o depresie profundă aseară, am plâns, mă durea capul de simţeam că plesneşte. Mă simţeam dintr-o dată atât de mic atât de fragil. chiar dacă m-am pregătit temeinic înainte, aseară totul părea dărâmat, tot ceea ce construisem până atunci. simţeam că nu sunt capabil să mă spovedesc ca o să moor de ruşine… Nici nu pot să îţi spun prin ce am trecut aseară. toată noaptea nu am închis un ochi. eu stau la casă şi îţi spun că e prima dată când am auzit aşa ceva. un zgomot venea din pod. nu ştiu ce era, şoareci pisici, dinozauri…dar făceau un zgomot groaznic. nu atât de tare dar foarte stresant. ai auzit de picătura chinezească? cam aşa era. de dimineaţă am vomat, eram alb la faţă şi tremuram. Danion!!!! nu am păţit aşa ceva în viaţa mea??? tot timpul îmi ziceam că nu pot că nu pot că nu pot. am plecat de acasă f devreme.. era încă întuneric şi cum am intrat în biserică au trecut toate Danion….toate…chiar simţeam că nu mai am răbdare să stau la rând şi că vreau eu primul să mă duc să îmi spun nenorocirile…şi alt lucru de care m-am uimit… Nu m-am bâlbâit!! nici măcar puţin. parcă nu mai vorbeam eu…parcă nu eram eu…vorbele veneau de la sine fără mari eforturi. acum când mă gândesc îmi vine iar să plâng…mulţumesc Danion… pentru tot ce ai făcut pentru mine şi prietena mea… Şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ai venit în calea mea să îmi dai câţiva pumni şi palme să ne trezim… Mă simt atât de uşurat şi parcă miroase altfel Crăciunul acum…e cel mai frumos cadou dat de Moş Crăciun…
Doamne ajută!”
Dau mărturie că, de-a lungul ultimilor ani, am primit multe mărturii similare. Nu am găsit pe nimeni care să regrete că s-a spovedit (am găsit doar pe câţiva nemulţumiţi de duhovnicul la care s-au spovedit, dar atât…) Deci, dacă încă mai şovăiţi să vă spovediţi, gândiţi-vă şi de ce mare bucurie staţi departe… Puteţi primi iertare de păcate… Merită să şovăiţi?
Spovedania mi se pare un lucru perfect normal,o eliberare a păcatului omenesc atât din creier,cât şi îndreptarea lui…Cine nu vrea să se spovedească este o persoana slabă, fară frică de Dumnezeu…
Cu totii suntem oameni slabi, numai Dumnezeu e adevarata noastra putere, iar vrajmasul care ani de zile te indeamna la pacate fara rusine, nu iti da asa de usor liber la spovedanie. Ca doar prin spovedanie i se naruieste toata “munca”. Tocmai cand te hotarasti sa te spovedesti iti da inmiit rusinea pe care ti-a luat-o atunci cand ai facut pacatele, iti da disperari, depresii, ganduri ca nu te va mai ierta niciodata Dumnezeu pentru ce ai facut. Cand m-am spovedit eu, dupa ani de pacate cumplite, m-am simtit de parca am inchis ochii si am sarit in prapastie. Efectiv, a fost ca si cum mi-am tinut respiratia si am sarit. Mi-am zis ca-n cel mai rau caz, cad si mor acolo in fata preotului de rusine, sau sunt data afara din biserica, anatemizata, dar mai rau decat imi era pana atunci, nu avea cum sa-mi fie. Numai asa am avut “curajul” sa ajung la spovedanie. Cate piedici si ispite am avut pana am ajuns la spovedanie… Chiar si in ziua in care am plecat de acasa, pana am ajuns in fata preotului, am avut atatea piedici, absurde, cred ca e o probabilitate de 1 la un catralion sa ti se intample toate lucrurile care mi s-au intamplat. Pana am zis “Doamne, ajuta-ma, ca eu nespovedita nu ma intorc acasa”. Atunci eu ma rugam Sfantului Antonie cel Mare. M-am rugat “Sfinte Antonie, du-ma tu, de mana, in fata preotului” (asta pentru ca umblam capie prin centrul propriului meu oras si nu mai stiam incotro sa o iau). Eu ma recunosc in articolul de mai sus. Cand am inceput sa-mi zic pacatele m-a podidit un plans de apoape mai puteam vorbi, dar a fost un plans asa, eliberator. Pe masura ce-mi spuneam nelegiuirile ma simteam din ce in ce mai linistita, mai inseninata. Iar bucuria si pacea de dupa spovedanie sunt intr-adevar de nedescris. Parca ai ajuns la liman dupa ce te-ai luptat cu valurile si aproape te-ai inecat. Parca ti s-a dat viata inapoi. Daca stau sa ma gandesc mai bine, chiar ti se da viata inapoi. Inca ceva: dupa ce m-am spovedit, cand m-am ridicat in picioare, am vazut ca langa umarul meu stang fusese tot timpul o icoana a Sfantului Antonie cel Mare (nici nu o vazusem inainte) Sa ne ajute tuturor Dumnezeu sa ne spovedim cat mai des, mai curat, si mai cu folos. Caci daca nu ar fi ajutorul Mantuitorului, al Maicii Domnului, al Sfintilor, nu stiu ce s-ar alege de noi. Doamne ajuta!
Doamne Ajuta
Sfantul si Dumnezeiescul post, sa va daruiasca biruinta in razboiul nevazut, spre urcusul spinos, unde va asteapta bucuria INVIERII !
Amin.
am citit articolul, este de prisos sa mai spun ca inca mai plang.
Spui ca ai primit multe asemenea scrisori, de ce nu le publici ?
Cred ca, celor care mai ezita inca, le-ar fi de mult folos.
BUNUL DUMNEZEU SA NE DEA ‘ TOTE CELE BUNE SI DE FOLOS, MANTUIRII SUFLETELOR’
Danion, subscriu si eu la ce a scris Val. Atunci cand ma hotarasem sa merg la spovedanie, in clipele acelea de agonie de dinainte de a ajunge acolo, am intrat de multe ori pe blogul tau, ti-am recitit “De la zeita mortii la Imparatul Vietii”, numai ca sa capat curaj. Intram aproape zilnic si citeam, citeam, citeam si imi mai umpleam sufletul de curaj. Asa ca, daca ai ingaduinta autorilor, publica cat mai multe dintre scrisorile celor care marturisesc despre Taina Spovedaniei in viata lor.
Parinte, as dori sa va adresez o intrebare legata de duhovnic.Eu mereu mi/a dorit un duhovnic cu care sa pot sa vorbesc mai multe, sa ii spun ce pacate am sa i/mi dea canon, sa/mi dea sfaturi.Parintele meu duhovnic e forte bun cu mine nu i/mi da nici un canon ma spovedesc des la el in fiecare duminica si ne impartasim jumatate din biserica la el.Fiind multe persoane mai spun si eu dar de regula ma intreba daca iert pe toti atatsi daca ma rog. E normal asta? Eu simteam nevoia de a comunica mai mult si de a face un program duhovnicesc impreuna.Ce sa fac? Cum pot afla un duhovnic bun? Doamne ajuta
Da, spovedania este un miracol pe care noi muribunzii incă nu l-am inteles.la prima spovedanie exact cu aceleasi probleme m-am confruntat în special rusinea, intensitatea ei, astfel încat tremuranda am intrat la duhovnic. cand am iesit de acolo simteam ca plutesc, nu ajungeam cu picioarele de pamint, intr-o clipa am ajuns acasa desi aveam de mers in jur de 1km. Câteva zile am trait ceva de nedescris care simteam ca se pierde.
Culmea este ca acum dupa cativa ani oricum imi este greu sa ma adun sa merg la spovedanie, de fiecare data se dau lupte in mine care amana aceasta baie a sufletului. Deocamdata cu greu dar ma ridic si merg, sper sa ma tina Mila Domnului ca fara El suntem mai mici decat un fir de praf.
Domnul sa va Binecuvanteze,Doamne ajuta!
Doamne ajuta!
Toti avem ispite in drum spre spovedanie sau in drum spre biserica. Imi amintesc ca in februarie, bolnava fiind, imi planificasem sa ma duc la maslu, dar cu cateva ore inainte m-au biruit oboseala, febra si… ispitele. am regrett ca nu am mers, mai ales ca as fi putut, paote, sa ma spovedesc ulterior.
Iar saptamana trecuta drumul spre biserica unde ma intalneam cu sotul meu sa ne spovedim a fost iar presarat de frici si ispite, de o intensitate cutremuratoare. Veneam amandoi pe cai diferite, el cu trenul, eu cu masina spre aceeasi destinatie si pe tot drumul imi era cumplit de greu sa sofez. Drumul era nou pentru mine, soseaua imi aprea prea sus, imi aprea ca pot cadea cu masina oricand, ca sunt rpea multe poduri, imi venea s aopresc mereu. Doar rugaciunea m-a mai intarit si doar Dumnezeu mi-a dat putere sa ajung la biserica. Ne-am spovedit amandoi si ne-am si impartasit dupa slujba si am fost foarte foarte fericita.
Va doresc fericire asemanatoare si voua!
Andra
cine nu se spovedeste este mort sufleteste.Sfantul Grigorie Palama spune ca, pocainta schimba trecutul sicine nu are ceva de schimbat in trecutul sau!
Eu nu mai sunt tanara ,cum sunteti voi;si vreau sa va spun ca nu trebuie sa ne facem niciun fel de probleme inainte de-a ne duce la Sfanta Taina a spovedaniei;candva un preot tanar mi-a spus sa fac inainte de a merge la Taina Sfanta,Rugaciunile pentru Sfanta Spovedanie,si Canonul pentru Sfanta Impartasanie;pe mine aceste rugaciuni ma pregatesc,iar eu nu ma gandesc ce voi spune;desigur ca poverile mi le las sub patrafir:ce ma apasa,ce nu inteleg,ce am gresit,pt ce ma mustra constiinta.Si toate acestea le spun Lui Dumnezeu,sub un patrafir de preot,oricare ar fi acela.Nu mi s-a intamplat niciodata pana la varsta la care sunt deja de peste 10 ani bunica,sa nu plec usoara de la Sfanta Taina,si cu cel mai bun sfat dat, chiar si de un preot foarte tanar;uneori am impresia ca Dumnezeu pune fiecarui preot in gura,cuvantul cel mai potrivit de rezolvare si de incurajare pentru fiecare.Pentru mine,Sfintele Taine,sunt medicamente mai bune decat toate medicamentele;cele care imi mangaie si imi vindeca sufletul,si apoi toate.Parca nu mai exista probleme,s-au rezolvat ca prin minune;greutatile nu mai sunt atat de grele;poverile atat de impovaratoare;oboseala a trecut,si pot sa merg inainte,in acest mars fortat spre,de ce nu ,Imparatia Lui Dumnezeu.
DOMNUL FIE LAUDAT !
de ce nu spune nimeni nimic si despre duhovnici? sigur, spovedania este o taina mare care te curata si te inalta si mantuieste, dar oare toti duhovnicii isi fac datoria cum se cuvine? eu sunt in situatia de a nu ma mai simti pe aceeasi lungime de unda cu duhovnicul meu. Toata lumea ma sfatuieste: alege-ti alt duhovnic, cere binecuvantarea primului etc. dar nu este atat de simplu. Multi duhovnici zic ca au ”clientii” lor, ca nu te accepta oricum etc. Iar duhovnicul care m-a dezamagit pe mine isi da el oare seama de stavila pe care a pus-o intre Dumnezeu si mine?
Doamne ajuta!
Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, de ziua in care m-am spovedit pt.prima oara (in urma cu 17 ani!). Nu se poate uita, mai ales atunci cand povara este mare si plangerea pe masura pacatelor. Voiam din toata fiinta mea sa infatisez Mantuitorului slabiciunile mele, pacatele mele pe care nu le mai puteam pastra inlauntrul meu. Voiam sa traiesc Ortodoxia. Ratacisem prea mult, cazusem prea adanc, ma instrainasem total de Dumnezeu. Si a venit ziua judecatii mele la scaunul spovedaniei! Nu mai puteam suporta mizeria din sufletul meu; totul in jurul meu striga ca trebuie sa ma marturisesc, ca trebuie sa rup zapisul pacatelor. M-am pregatit mult timp, n-am vrut sa las nimic in sufletul meu; stiam ca trebuie sa smulg tot putregaiul din suflet. Dar, esec total (asa am considerat in acel moment!), Parintele profesor…trebuia sa ajunga la Facultate la cursuri. L-am implorat cu lacrimi in ochi sa-i fie mila de mine, nefericitul si sa-si faca putin timp pt. a ma spovedi. Nu s-a putut, mi-a spus sa revin peste doua zile!? M-am supus, dar, totul s-a prabusit in suletul meu, cazusem in cea mai intunecata stare de deznadejde; nimic nu mai avea sens, totul era lipsit de viata, de frumusete…traiam in iad. Nu mai vedeam nimic in jurul meu, timpul se dilatase, nu stiam incotro sa apuc. Am fost la un pas de sinucidere. Dar Dumnezeu m-a ridicat si m-a ajutat sa merg mai departe. Curios e faptul ca nu mi-a trecut prin cap sa caut un alt duhovnic! Cele doua zile au trecut ca douazeci de ani. Am ajuns la scaunul spovedaniei cu hartiuta pacatelor (nu voiam sa uit ceva). Parintele mi-a luat’documentul’ si a inceput sa citesca pacatele. L-am oprit spunandu-i ca vreau sa le citesc eu, ca trebuie sa le rostesc eu (as fi marturisit si in gura mare, nu-mi pasa!). M-a lasat, m-a povatuit fugitiv si mi-a dat drumul spre Viata. Din acel moment viata mea s-a schimbat, m-am eliberat, am simtit bucuria intalnirii cu Hristos. .Acum sunt si eu un nevrednic duhovnic, la care vin tineri impovarati, tineri asa cum am fost si eu!
Pentru Elena:
Cred ca cel mai bine este sa ceri Lui Dumnezeu un duhovnic pentru tine. Si eu am cautat foarte mult pana am gasit unul.
Atunci cand l-am gasit am stiut ca acesta era cel pe care il cautam. Este ceva asemanator cu intuitia; il vezi si sti ca l-ai gasit, fara sa sti nimic despre el, fara sa il cunosti, fara sa ai un “motiv” pontru care sa-ti placa.
Doamne ajuta !
Hristos A Inviat!ei fratii mei,sa va spun ce am patit eu.eu pot sa va spun ca m-am marturisit de trei ori pana acum.si asta in ultimele doua luni.sunt botezat ortodox,dar mama mea e catolica,tata ortodox si a biruit evlavia nu adevarul(dupa vorba parintelui duhovnic).a fost”o intamplare”ca am fost botezat ortodox,mama nici nu a fost la botez pt ca nu a stiut decat cu o seara inainte.in fine…m-am lamurit si cu yoga,pe atunci credeam ca e cu adevarat”o stiinta revelatoare”.si am inceput sa cunosc ortodoxia.cand am intrat in curtea unei biserici ortodoxe de romani din torino,mi-au dat lacrimile.imi curgeau lacrimile suvoi si nici nu am intrat in biserica.am strans cele trei degete in palma am inceput sa fac cruce,dar faceam de la stanga la dreapta pt ca nu stiam cum se face(dar diferentele intre dogme si canoane le cunosteam.ciudat nu?)in fine.am plecat din italia special pt a face o spovada buna si pt ca ma atrage viata de calugarie.a mvenit in tara si dupa mai multe”peripetii” in timp de vreo trei zile,am ajuns la Sf. Manastire Petru-Voda.am intrat la Parintele Iustin,si abia daca vorbeam din cauza lacrimilor.i-am spus ca am trait fara Hristos,ca am participat la catolici toata viata mea,m-am spovedit,m-am impartasit.in fine.parintele m-a linistit in cateva minute cu putine cuvinte.m-a trimis la un preot duhovnic din manastire.si acolo l-am cunoscut pe parintele X.asteptam la usa chiliei lui dar nu stiam cum arata.era si in timpul postului.si a venit parintele am vazut ca era in dreptul usii si l-am intrebat daca el este cel pe care il cautam.a spus ca da.in momentul in care a spus da,parca mi-ar fi spus ca era ruda cu mine sau ceva de genul asta.i-am spus m-a trimis parintele Iustin pt marturisire.am intrat si cand i-am spus despre cum sta treaba mia spus pe un ton care vroia parca sa ma absolve de orice vine:-apai saracul de tine nici tu nu stii ce mai esti!dar eu i-am spus ca ma simt ortodox.f hotarat chiar.si mi-a facut molifta(eu nici macar nu stiam pt ce este).imi trecusem pacatele pe o hartie dar nu o aveam la mine,era in camera unde eram cazat.am vb vreo 15 minute despre viata mea,poate si mai mult.apoi au inceput pacatele.chiar cand imi citea molifta,si ma insemna cu semnul Sfintei Cruci,simteam deasupra capului ca si cum ar fi facut crucea cu fionul.in fine.i-am spus pacatele fara nici o rusine,parca vorbeam cu mine.FRATILOR,am iesit atat de fericit ca am uitat sa imi fac canonul in ziua aia.parca zburam nici nu am cuvinte.eram ca nou nascut parca.si cate lupte am dus pana la spovada.m-am trezit odata in genunchi pe jos intr-o biserica catolica in italia plangand si rugandu-l pe Dumnezeu sa nu ma lase,caci diavolul ma ataca vroia sa ma duca la deznadejde(nu aveam in alta pate nde sa merg,apoi m-a invatat Dumnezeu sa nu mai calc in biserici catolice niciodata).la ultima spovada,am simtit omoforul pe cap ca de 5 kg.abia daca imi tineam capul drept.tot asa de fericit am plecat dupa marturisire.si ce e si mai si este ca abia astept sa il vad pe paritele meu,sa ma marturisesc,sa cad pli de umilinta pana in maduva oaselor,sa ma mustre si sa ma povatuiasca asa cum face el(imi atinge capul cu aratatorul si spune:sa iti intre bine in cap asta,sa ti minte ce iti spun acum).va doresc la toti o marturisire sincera si bineinteles asa cum sunt toate:cu folos!Doamne ajuta!
doamne ajuta ma-m spovedit dupa un tipm forte lung credeam in d-zeu de copiil dar viata si ocuparile de a avea mai mult nu aveam timp pt aceata mergem uneor la biserica sa pun o lumanare sa dau slujbe de 40 de liturgii si faceam donatii pt construirea biserici participam si eu cu putin din putinul pe care il castigam aveam 3 copii lucram si eu si sotul pt a putea sa ii crestem sontul a inceput sa bea nu ma mai intelegeam cu el lucram de dimineata pana seara incercam sa fac totul dar nu gaseam intelegere la el ma rugam la bunul d-zeu sa imi ajute am inceput sa merg la sfantul maslu si la manastire vinerea seara pt slujbele de dezegarii in anul 2003 am plecat din tara si miam gasit de lucru miam adus toata familia sotul nu mai bea miam gasit linistea si fericrirea pe care o cautam neam cumparat un apartament mutumeam la d-zeu pt ajutorul pe care mi-l da dar pe nesasteptate unul dinte copii mia murit a fost ceva fulgerator era o grea incercare pt copii meii mai marii pt sotul meu trbea sa le fiu sprijin ma rugam la bunul d-zeu sa imi dea putere si rabdare atunci am inteles ca viata aceasta e o calatorie cand ajunci la sfarsit nu conteaza cine esti de unde vii sau unde pleci ci cum traiesti viata si ce rol are d-zeu in viata unui om dupa 22 ani am ajuns sa ma spovedesc sami plang viata si pacatele suferinta si bucurile si sa ma impac cu cea ce d-zeu mia dat sa acept voia lui de atunci ma spovedesc canm la 2 luni si am acea liniste si pace in sufletul meu acea dragoste pe care d-zeu ne iubeste si simt ca trebuie si eu la randul meu sa impartasesc acea dragoste cu aproapele meu acolo unde este d-zeu este suferinta mangaiere liniste sufleteasca si rabdare .PACEA DOMNULUI SA FIE CU NOI CU TOTI ,DOAMNE AJUTA,AMIN
buna ziua,eu m-am spovedit prima oara la 11 ani,dar a fost un esec total,cand am iesit am plans 3 zile,am fost foarte dezamagita,preotul respectiv se citea pe fata lui ca e foarte plictisit si eu nu va spun cat am suferit…din pacate ptr mine,eu observ aceste lucruri.Apoi,m-am mai spovedit de cateva ori,de fiecare data veneam acasa,cadeam in genunchi si altfel il simteam pe Dumnezeu,stiam ca e lenga mine traiam spovedania cu-adevarat,toata viata pana acum[am 29 de ani,casatorita,cu o fetita de 10 luni] legatura mea cu Dumnezeu a fost atunci cand eram singura ,cu rugaciunile mele,la biserica reusesc cat de cat sa fac abstractie de lume,cu mari stradanii,dar la spovedanie,dupa sunt bolnava o saptamana,am discutat cu un preot,mi-a spus sa merg mai des ca va fii bine,nu stiu ce sa fac acum e post ,il tin cum pot,dar nu e problema sa-mi spun pacatele,ca le spun oricui,vad preotul ca e acolo fizic,oare de ce,am ramas cu sechele de mica?De ce linistea si pacea nu o gasesc decat acasa cand imi plang pacatele si ma rog in singuratate?
e fain sa te spovedesti mai ales ca vrei sa te impartasesti si de aceea se face mai intai spovedania si apoi impartasania ca daca te impartasesti cu nevrednicie ai venit la biserica sa te osandasti.La spovedit trebuie sa spui orice pacat chiar si neascultarea de paarinti si spovedania se face toata adica sa nu spui unele pacate la un preot si altele la altul de frica sa nu te opreasca de la Impartasanie ca mare greseala faci fiindca pacatele pe care leai facut ti se dubleaza si mai bine nu teai fi spovedit decat sa faci o asemenea greseala.
e si fain sa te impartasesti desi nu m-am impartasit niciodata
Poate abia acolo iti plangi pacatele cu adevarat si regreti cu adevarat(acasa), iar daca te duci la preot si il judeci(chiar daca nu te duci cu intentia asta), normal ca nu te simti usurata. Tu trebuie sa stii ca pacatele ti le asculta Hristos care sta la spovedanie de fata si chiar daca preotul ar dormi, Hrisos nu doarme, El asculta si dezleaga prin gura preotului, care trebuie sa aiba enorm de multa rabdare ca sa asculte atatia oameni.
Daca ai fi in locul lui, nu ti s-ar face somn daca ai sedea cateva ore ascultand pe altii cum se plang(unii mai sincer,altii cu adevarat)de toate cate le simt, le-au facut, de toate durerile si obsesiile lor, de tot ce au visat noaptea, de altii si asa mai departe. Sunt o biata crestina care la usa sfintei spovedanii observ cum oamenii nu au rabdare,unii barfesc, altii se smintesc ca sta cineva prea mult inauntru, altii intra in fata si apoi ma intreb cata rabdare poate avea un preot ca sa ii inteleaga pe toti. Eu nu as avea. Si la urma urmei cata dragoste trebuie sa aiba ca sa ii pese de fiecare si sa-i dea medicamentul potrivit.Daca va spovediti la un preot de parohie, ar trebui sa va cautati un duhovnic imbunatatit la o manastire, ca sa nu va smintiti, sau sa va spovediti intr-o perioada cand nu sunt multi oameni la spovedanie.Oricum, Bunul Dumnezeu sa va fie sfatuitor in ceea ce veti face.Doamne ajuta!
Nu e in ton cu subiectul dar e pentru toti care vor sa se roage Domnului :
http://acatistier.webs.com/
Mie imi place sa ma spovedesc foarte mult cand m-am spovedit a doua oara aveam emotii ca ma intreba foarte frumos preotul si mi-a dat o carte de rugaciune ca sa ma rog