PERSONAJELE:
BALTAZAR, crai
MELHIOR, crai
GAŞPAR, crai
GAVRIIL, arhanghel
NATAN, păstor
ABIRON, păstor
ABIUD, păstor,
IROD, regele Iudeei
STRATIOT, soldat
JUSTUS, general la curtea lui Irod
OZIA, mare preot la templu
RAHILA, femeie din popor
MIRIAM, femeie din popor
IUDITA, femeie din popor
BARTIMEU, şchiop
ACTUL I
La răscruce de drumuri aşteaptă unul dintre magi. Alături de el, cortul este pregătit pentru a găzdui călători. În spate, dealuri. Deasupra stă o stea. În dreapta se văd nişte oi. Hainele magilor sunt specifice ţărilor de unde aceştia vin: Baltazar din Egipt, Melhior din India, Gaşpar din Grecia.
SCENA I
(Baltazar, Melhior, Gaşpar)
Baltazar (singur):
Vor veni aceia oare
Despre care mi s-a spus?
Oare Dumnezeu i-aduce
Cum pe mine m-a adus?
De un ceas mă uit în zare,
De un ceas aştept să-i văd,
De ce nu mai am răbdare?
S-o-ntâmpla vreun prăpăd?
Oameni buni trăiesc aicea,
Dar stăpânul lor e crunt.
Seamănă doar spaimă-n ţară,
Mai bine să nu-l înfrunt…
Melhior (intră încet, obosit de drum):
Pace ţie, frate, care
Pe Dumnezeu preamăreşti,
Şi din lumea asta-ntreagă
Spre El azi călătoreşti!
Baltazar:
Numai Dumnezeu e mare
Mare e şi mila Lui.
Noi o să-I dăm ascultare,
Ne-om supune Domnului.
Melhior:
Fericirea este plata
Pentru cei care-L cinstesc,
Şi voiesc în orice faptă
Să-I slujească, şi-L măresc.
(intră Gaşpar)
Dar iată că drumul aduce
De prin alte depărtări
Alt rege care-i condus
De aceeaşi stea din zări.
Gaşpar:
Pace vouă, crai puternici
Bine v-am găsit acum.
Nu credeam că steaua sfântă
Va uni al nostru drum.
Facă-se de-aci-nainte
Voia sfântă a Domnului,
Căuta-vom în cuvinte
Să slăvim numele Lui.
Baltazar:
Duhul m-a adus aicea
Mai întâi, deci, mă lăsaţi
Să vă găzduiesc în corturi.
Azi, aicea înnoptaţi!
Dar cum ştiu că cel ce vine
De pe drum e şi flămând,
Iată, veţi mânca cu mine!
V-aşezaţi, vă rog, pe rând.
(Se aşază. Baltazar scoate trei pâinişoare pe care le pune pe un prosop)
Să cunoaştem fiecare
Nume, rang, ce-am părăsit;
La o singură chemare,
Către Domnul am venit.
Gaşpar:
Mai întâi eu iau cuvântul,
Şi vă cer să mă iertaţi,
Dacă voi să fiu eu primul
Pe care să-l ascultaţi.
Nici măcar nu ştiu de unde
Ar trebui să vorbesc,
M-ascultaţi, vă rog! Acuma
Încep să vă povestesc.
Vă spun că nu-s încă sigur
Şi nu pot să înţeleg.
Am plecat de zile multe.
Taina nu pot s-o dezleg…
Ştiu doar că-s chemat de Domnul,
Voia Sa să o-mplinesc.
Şi nimic în lumea asta
Mai fierbinte nu-mi doresc!
Ţara mea este Elada,
Nici nu ştiu cum am plecat,
Aşteptând, şi zi şi noapte,
Un semn de la cer lăsat.
Muntele acela falnic
Stă mereu cu fruntea-n nori.
Mulţi zic că, acolo, zeii
Stau ascunşi de muritori.
Multă vreme prin coclauri
Rătăcit-am după ei,
Nemâncat şi fără apă,
N-am văzut urmă de zei!
Atunci am găsit o grotă
Unde zilnic m-am rugat
Să cunosc sau să descopăr
Zeul cel adevărat.
Şi-am cerut pentru credinţă
Din cer să coboare semn,
Să îmi fie scut în rugă,
Veşnic să-mi fie îndemn…
Melhior:
Şi cum ţi-a răspuns? Primit-ai
Vreun semn tainic de la zei.
Ia, spune-ne, frate Gaşpar,
L-ai găsit pe Dumnezeu?
Gaşpar:
Cum stăteam privind în zare
Am văzut un om beteag,
Ce vroia să treac-o stâncă
Ce-nchidea un biet drumeag.
M-am gândit să-l iau la mine,
Să-l ajut, să văd ce vrea.
Cum de s-a urcat în munte,
Pe acolo ce căta?
El, ce credeţi că îmi spuse:
Că se-nchină unui zeu
Care este viu, vorbeşte
Şi e mare: Dumnezeu!
L-am crezut şi mare milă
Căci, nu după multă vreme,
El mi S-a descoperit:
Am văzut o stea frumoasă
Cum deasupră-mi s-a oprit.
Frica m-a cuprins atuncea
Şi un glas am auzit:
„Cale bună astă dată
Ai ales şi ai găsit.
Domnul Cel Prea Sfânt, în taină,
Azi ţi S-a descoperit.
Vei pleca la drum departe;
Pe alţi doi vei întâlni.
Şi pe Fiul Domnului
Într-o iesle-L veţi găsi.
Mergi, întâmpină-i pe-aceia
Cu care ai să te-nchini,
Steaua-ţi va fi călăuză
Şi prin ploaie şi prin spini.”
(tac)
Melhior:
Eu sunt Melhior, brahmanul.
India e ţara mea.
Am plecat chemat de Domnul,
Vreau să fac doar voia Sa.
Eu crescut-am printre temple,
Multe cărţi sfinte-am citit,
Dar simţeam în suflet golul
Şi ştiam că n-am găsit
Acea dulce-nţelepciune
Ce mă va elibera.
Căutând prin cărţi, găsit-am
Chiar în biblioteca mea.
Printre sutele de suluri
Ce le-aveam strânse-ntr-un loc,
Una veche, prăfuită,
Ce purta vorbe de foc.
Un iudeu mi-o dăruise,
Şi curând uitai de ea,
Iar acum descoperisem
Slova care mă uimea.
Căci dacă ştiam din templu
Că-n văzduh sunt zeci de zei,
Am descoperit într-însa
Că sunt falşi şi sunt mişei…
Am descoperit profeţii
Şi pe Unul Dumnezeu
Care veşnic ne-ocroteşte,
Care e cu noi mereu.
Din acel moment, doar cartea
Asta am citit, şi chiar
Am plecat din templul unde
Pierdusem vremea-n zadar.
Lângă Gange-am stat o vreme.
Şi în carte-am găsit
Rânduri ce vesteau că omul
Va fi grabnic mântuit.
Apăsat şi zi şi noapte
De singurătatea grea,
Am strigat la cer cu lacrimi:
„Unde-i mântuirea mea?”
Atunci noaptea mă cuprinse
Şi văzui o stea lucind
Chiar deasupră-mi. Şi, deodată,
Auzii un glas rostind:
„Steaua-ţi va fi călăuză.
Să porneşti ca să te-nchini,
Într-o ţară-ndepărtată,
Dumnezeieştii lumini.”
Baltazar:
Dacă mai aveţi răbdare,
Vă voi spune cine-s eu:
Ca şi voi, sunt mag în ţara-mi
Şi-L caut pe Dumnezeu.
Baltazar este-al meu nume,
Şi din Egipt am pornit,
Steaua m-a condus prin lume
Şi aicea v-am găsit.
Eu am venerat pisica,
Boul Apis şi pe soare,
Şi mi-am dat la urmă seama
Că-s, ca toate, trecătoare.
Căutând în piramide,
Am văzut cioplit în piatră
Un om luminos la faţă
Ce din apă se deşteaptă.
Am citit viaţa lui Moise
Şi am vrut să mă închin
Dumnezeului de care
Totdeauna-am fost străin.
Când stăteam la rugăciune
Un cutremur s-a pornit
Şi-un glas puternic din ceruri
Către mine a grăit:
„Baltazare, Baltazare,
Tu îndată să porneşti.
Alţi doi magi din lumea largă
Pe cale o să-ntâlneşti.
Cu aceia tu te-nchină
Pruncului ce S-a născut
Într-o peşteră-n Iudeea,
În ţinut necunoscut. (ridicându-se)
Haideţi fraţilor să mergem,
Pe Mesia să-L găsim,
Şi aşa cum se cuvine
Daruri să Îi dăruim. (ies)
SCENA II
(aceiaşi, Natan, Abiron, Abiud, Gavriil, Justus)
(Corul cântă colinda Mărire-ntru cele nalte…
Intră păstorii)
Natan:
Abiroane, ia ascultă
Glas din ceruri cum coboară!
Tot văzduhu-i plin de cânturi,
Numai îngeri ne-nconjoară.
Abiron:
Îi văzui, Natane, iată-i,
Plin e cerul şi oriunde
Poţi privi, sunt oşti de îngeri,
Cerul nu se mai ascunde.
(către Abiud, care doarme în picioare, rezemat în bâtă):
Abiud, te scoală iute!
Haide, cum poţi să visezi?
Tu n-auzi? Mai lasă somnul!
Uită-te şi o să vezi!
Abiud:
Eu nu-s vrednic! Pe aceia
Nu-i aud, nici nu-i zăresc,
Poate-s năluciri. Zadarnic
Mă-ndemnaţi voi să privesc.
Natan:
Abiude, Abiude,
Nu fi surd, ascultă bine,
O s-auzi corul de îngeri
Uită-te şi-apoi ne spune
De avem sau nu dreptate
Când voim să ne-nchinăm.
Nu degeaba vrem spre ceruri
Ochii să ni-i îndreptăm.
Abiud (se uită spre cer mirat):
Măi, dar voi aveţi dreptate!
Uite, văd, sunt peste tot!
Ce-or cânta, ce-or spune-acolo?
Să-i aud, eu nu prea pot.
Gavriil:
Sunt trimis la voi din ceruri
Gavriil eu mă numesc.
Sunt Arhanghel printre îngeri
Şi pe Domnul preamăresc.
Acum S-a născut Mesia,
Mergeţi, dar, să Îl slăviţi.
Lăsaţi turma-n grija noastră,
Şi la peşteră v-opriţi.
Plata voastră este-n ceruri,
Căci aţi fost aleşi de sus
Ca-n umila voastră grotă
Să Se nască, azi, Iisus.
Hai, fugiţi, în calea voastră,
Veţi vedea, o să-ntâlniţi
Trei magi ce din Răsărituri
La-nchinare sunt veniţi.
Voi s-aveţi grijă de dânşii,
Să le spuneţi că Irod
Îi şi caută prin ţară
Pregătindu-le prăpăd.
Corul cântă colinda Trei păstori.
(Păstorii pleacă şi se întâlnesc cu magii).
Natan:
Pace vouă, crai puternici
Ce-aţi venit din Răsărit
În aceste locuri sfinte
Către Domnul preamărit.
Dacă vreţi s-ajungeţi iute
Colo unde S-a născut,
După noi veniţi în taină:
Drumul ne e cunoscut.
Baltazar:
Mulţumim de-atâta grijă,
Prea cinstiţilor păstori,
Mare ne este mirarea
Cum de ne-aţi aflat în zori?
Cum de ştiţi unde ne ducem,
Cum vi s-a descoperit?
Care este semnul vostru
După care aţi venit?
Abiron:
Înger sfânt, în astă noapte,
În câmp ni s-a arătat,
Vestindu-ne că Se naşte
Mesia cel aşteptat.
Abiud:
Vezi, ieşit-a o poruncă:
Orice om va să se scrie
În cetatea lui, căci Cezar
Vrea-n a lui împărăţie
Să ştie câţi oameni are,
Câţi stăpâni şi câţi supuşi,
Câţi stau acasă, la vatră,
Şi câţi sunt la oaste duşi.
Astfel, deunăzi, sosit-a
O familie la noi,
Să ne ceară găzduire,
Plină de griji, de nevoi.
Căci cetatea toată-i plină
De lumea care-a venit.
Forfotă e pretutindeni
Şi gazdă n-au mai găsit!
Noi, văzând-o pe femeie
Că este însărcinată,
Milă ne-am făcut cu dânsa
Şi-n peşteră a fost lăsată.
N-am ştiut însă că este
Cea care avea să nască
Pe Hristos-Domnul din ceruri,
Căci n-a vrut să ne vestească.
Natan:
Despre ea ne spun proorocii
Că Fecioară s-a aflat,
Chiar de a născut pe Domnul
Ce-n lume S-a arătat.
Melhior:
Noi cunoaştem proorocia
Ce ne-ai spus, dar tot nu ştim
Cum de aţi aflat acuma
Că la peşteră venim.
Abiron:
Iată, îngerul acela
Ce de toate ne-a vorbit,
Ne-a mai spus să aveţi grijă
Căci Irod v-a urmărit.
Oho, el deja vă ştie
Că sunteţi în ţara sa,
Şi-a pus gărzile prin sate
Să vă prindă de-ar putea.
Gaşpar:
Cine e Irod acesta
Despre care ne vorbeşti?
Ce putere are-n ţară?
Poţi tu să ne lămureşti?
Natan:
Of, Irod este crud rege,
Mai bine să vă feriţi.
Încercaţi în drumul vostru
Pe el să îl ocoliţi. (apar gărzile)
Justus:
V-am găsit! De când vă caut!
Regele meu v-a chemat
Să veniţi la curte-n grabă.
Hai! V-aşteaptă la palat.
Baltazar:
Noi voiam în altă parte
Să ne ducem. Nu putem
Să îndeplinim dorinţa
Regelui; deşi mă tem
Că mâhnirea l-o cuprinde
Când va şti că nu venim;
Voia Domnului acuma
Mai întâi o-nfăptuim.
Justus:
De nu respectaţi porunca
Trebuie să v-arestez.
Veţi veni acum cu mine
Lui să vă încredinţez.
Vă opuneţi? Eu cu forţa
Vă voi duce la palat.
Ca să îi daţi socoteală
De ceea ce s-a-ntâmplat. (ies)
Corul cântă colinda O pricină minunată…
ACTUL II
În palatul lui Irod; regele aşteaptă magii; lângă el un ostaş care ţine în mână o suliţă.
SCENA I
(Irod, magii, Stratiot, Justus)
Irod (viclean):
O, ce feţe minunate!
Ce statură, şi ce port!
Pe lângă-a voastre palate
Casa mea poate-i un cort!
Cum se face că-n cetate
Şi în ţară mi-aţi venit,
Făr-a vă gândi cu mine
Mai întâi să fi prânzit?
Eu sunt bucuros de oaspeţi
Şi regeşte îi primesc
Pe acei ce-mi sunt prieteni,
Totdeauna-i preţuiesc!
Baltazar:
O, rege scump al Iudeei,
Între despoţi preacinstit
Să ne înfăţişăm degrabă,
Iată noi n-am îndrăznit.
Irod:
Care este neamul vostru?
Din ce ţară aţi plecat?
Oare ce v-a pus pe drumuri?
Vreau să ştiu ce s-a-ntâmplat!
Gaşpar:
Ia, mărite, după astre
Ne-am tot luat şi am ajuns
Până aicea, în cetate
Unde steaua s-a ascuns.
India, Egipt, Elada,
Ne sunt patrii. Şi-am plecat
Către-această ţară sfântă
Unde Domnul S-a-ntrupat.
Căci ni s-a vestit din ceruri,
Că aici mare Împărat
Se va naşte printre oameni
Să îi scape din păcat.
Melhior:
Am venit şi noi cu daruri
Să luăm binecuvântare,
Lângă El un pic să stăm…
Astfel eu i-aduc tămâie,
Gaşpar smirnă, Baltazar
Din tot aurul din lume
I-a adus puţin în dar.
Irod (mânios):
Crai netrebnici, fără minte!
Spuneţi-mi, cum aţi crezut
Că puteţi intra în ţară
Fără să vă fi văzut?
Baltazar:
Nu te supăra, o, rege,
Nu am vrut să te jignim.
Iată-ne, supuşi, iertare
Să îţi cerem îndrăznim.
Irod:
Ce iertare? Vai, sărmanii
Nu ştiţi cu cine v-aţi pus!
N-aţi aflat cum eu în luptă
Orice duşman am răpus?
Credeţi că mă-ncurc acuma
De un prunc pe care voi
Îl vreţi rege. Ce speraţi?
Să ajung eu în nevoi?
Nu, un singur rege este-n
Astă ţară şi va fi!
Că nu vorba, ci puterea
Pe mine m-o sprijini!
Ce veniţi să spuneţi lumii?
Că nou stăpân S-a născut,
Când eu sunt spiţă de despot,
În neam, El regi a avut?
Baltazar:
Ce tot spui, Iroade, ce crezi,
Că acestea nu le ştim?
Să nu crezi că ne e teamă
Să îţi spunem ce gândim!
Ce tot spui, că ai putere?
Că te tragi din neam de rege?
Crezi că noi nu ştim că ţara
O conduci fără de lege?
De îţi place sau nu-ţi place
Că aicea S-a născut
Un nou rege, nu ne pasă.
De nu-ţi vesteam, n-ai fi ştiut.
Irod:
O, voi nu ştiţi ce v-aşteaptă,
De-mi vorbiţi mie aşa!
Sunt stăpânul vieţii voastre
Scăpare nu veţi avea.
Melhior:
Ţi-am mai spus că nu ne temem,
Orice putere-ai avea.
Nu ne poţi atinge-un deget
Dacă Dumnezeu nu vrea.
Gaşpar:
Deşi te consideri rege,
Cel Ce S-a născut acum
Îţi va lua iute coroana,
Palatu-ţi va face scrum.
Şi ştii cum te va învinge?
Cu-ajutor dumnezeiesc!
Iar acum, dă-te de-o parte
Nu vreau să mă necăjesc.
Rege, noi plecăm acum
Căci voim să ne-nchinăm!
Nu mai pierdem vremea, iute
Degrabă spre El plecăm.
Irod:
Destul, destul. Blasfemia
Nu voiesc s-o mai ascult,
Stratiot, închide-i iute,
Căci m-au supărat prea mult.
(magii ies mânaţi de la spate de ostaşi; Irod se frământă şi urlă)
Irod (urlând):
Justus, general destoinic,
Unde eşti? Să mă ajuţi!
Vino repede la mine
Am nevoie să m-asculţi!
Justus!…Justus…! (intră soldatul)
Stratiot:
Gata, i-am închis, Stăpâne
După cum mi-ai poruncit.
În temniţa cea mai rece
Drumul lor a luat sfârşit.
Irod:
Bine, vezi, te rog, acuma
Justus, unde e? Căci vreau
Să mă sfătuiesc cu dânsul
Nu am linişte să stau…
(soldatul vrea să iasă, intră Justus)
Justus:
Mă supun Măriei Tale.
Mi se pare, m-ai strigat?
Sau auzul meu netrebnic,
Şi-astă dată m-a-nşelat?
Irod:
Generale, generale,
Chiar dac-ai îmbătrânit,
Am încredere în tine;
Te-am chemat, căci eu cumplit
Ei, m-am supărat acuma
Pe-acei magi ce-s călători
Şi colindă a mea ţară
De cu seară până-n zori.
Crezi că-i vreun complot la curte?
Ştii, ei caută-ne-ncetat
Un rege născut aicea
De care eu n-am aflat.
Justus:
O, duci gândul prea departe!
Ai uitat că te veghez?
Tot ce mişcă în cetate
Pot să ştiu, te-ncredinţez!
Irod:
Justus, te rog mult să afli
Ce mi-au spus… e adevărat?
De curând în ţara asta
S-a născut alt împărat?
Ce mă sfătuieşti cu magii?
Să-i bat sau să-i ispitesc
Până când mi-or spune unde
S-a născut? Vreau să-L găsesc!
Justus:
Poţi să faci ce vrei cu dânşii,
Oricum n-au oştiri cu ei,
Poţi să-i dai la chinuri grele
Ca pe orişice mişei.
Eu cred, însă, că blândeţea
Este arma cea mai bună,
Doar vorbind cu viclenie
Poţi să-i faci uşor să-ţi spună.
Irod:
Ai dreptate generale!
Imediat îi voi chema;
Unde S-a născut vreun rege
O să vezi că voi afla…
SCENA II
(Irod, Stratiot şi magii)
Irod:
Stratioate, fugi degrabă,
Adu magii înapoi,
Îi voi ispiti într-altfel,
Nu prin chinuri şi nevoi.
(Stratiot iese şi vine cu magii)
Cinstiţi crai, îmi cer iertare
Eu aş vrea să m-ajutaţi
Să vă liberez acuma
Căci sunt bun, să nu uitaţi!
Baltazar:
Şi ce-ai vrea, rege Iroade?
Cum să facem să scăpăm
De-nchisoarea ta cea cruntă?
Spune-ne, te ascultăm!
Irod:
Cum, încă nu ştiţi? E simplu:
Să-mi spuneţi unde-i ascuns
Noul rege, zis Mesia,
Asta-mi este de ajuns.
Baltazar:
Cum să-ţi spunem luminate,
Când în temniţă am stat?
Căci acolo-n bezna groasă
Steaua nu s-a arătat!
Melhior:
Ea ne conducea spre locul
Unde pruncul S-a născut.
Dar cum? Să-L găseşti pe-Acela,
Singur, tu nu ai putut?
Gaşpar:
Chiar de-am şti, noi nu ţi-am spune.
Deci ia-ţi gândul… n-o să poţi…
Vreun cuvânt despre Acela
De la noi nu o să scoţi.
Irod:
Prost vorbiţi, luaţi bine seama
Ce cuvinte folosiţi,
Dacă vă e dragă viaţa.
De nu vreţi să putreziţi
În temniţa-ntunecoasă,
Bine-ar fi să vă gândiţi.
Dacă m-ascultaţi, fiţi siguri
Libertatea dobândiţi.
Gaşpar:
O, Iroade, amăgire
Este tot ce ne grăieşti.
Îţi e teamă! Doar se vede
C-abia poţi să mai vorbeşti!
Ţi se vede-n ochi o spaimă:
Presimţirea c-o să mori
Şi-o să pierzi şi rang şi nume
Şi palate şi comori…
Irod:
Vreţi să-mi încercaţi răbdarea?
Voi de moarte îmi grăiţi?
Luaţi aminte: cu o vorbă
Moartea sigur dobândiţi!
Acum viaţa voastr-atârnă
De cuvântul meu, să ştiţi!
De aceea vă supuneţi,
Nu vă mai împotriviţi!
(aparte):
Am atâta treabă! Ţara
Mă cheamă să-mplinesc
Datoria mea de rege:
Şi pe prunc să Îl găsesc.
Melhior:
Nu-ţi spunem! Şi ţine minte
Că e Fiu de Dumnezeu;
Toate-oştile din lume
Nu-I pot face nici un rău!
Irod (viclean, mieros):
Vai, dar cum aţi putut crede
Că aş vrea să-I fac vre-un rău?
Tot încerc să aflu unde-i,
Să pot să mă-nchin şi eu!
Fiţi atenţi: vă dau poruncă,
Acum că m-aţi înţeles,
Iute să-l găsiţi, oriunde-i.
Cum, la drum nu aţi purces?
Să veniţi să-mi daţi de ştire
Unde-aflaţi că S-a născut,
Să mă-nchin acestui rege
Ce în lume-a apărut.
Căci nu pot să stau deoparte
Dacă ştiu că Dumnezeu
Îl ajută, Îl păzeşte.
Trebuie să-L văd şi eu! (magii pleacă, aparte)
Ce se amăgesc, sărmanii!
Abia aştept să-L găsesc,
Să-L omor, să-L uit degrabă,
Şi în pace să domnesc.
ACTUL III
Aceeaşi încăpere la palat
SCENA I
(Irod, Stratiot, Justus, Ozia)
Irod (Se frământă, este foarte nervos):
Nu vin ticăloşii aceia,
Mai bine îi omoram!
Şi acum, în clipa asta,
Mai puţin mă frământam.
Mare frică mă cuprinde
Că poporul va afla.
Zvonul despre noul rege
Sigur îl va răscula.
Of, ce ştie plebea asta?
Doar să judece, să ceară:
Să nu mai plătească birul,
Pe duşman să-l dea afară…
Poţi să faci ceva când Roma
Îţi comandă? Când îţi cere
Aur, multe giuvaeruri,
Şi-ţi dă vorbe efemere?
Stratioate!… Stratioate!…
Fugi, cheamă-l pe general…
Şi pe-arhiereu degrabă,
Scoate-l iute din altar!
(Stratiot iese pentru puţin timp; Irod se plimbă neliniştit; intră cei chemaţi)
Irod (către Justus):
Ce să fac? Vai, generale!
Ce să fac, că nu mai vin
Magii aceia? Crai făţarnici!
Inima mi-e doar venin!
Nici nu ştiu ce fel de vorbe
Vreau să spun. Sunt tulburat
Căci nu pot găsi în ţară
Pe Cel Ce Se vrea-mpărat…
(către Ozia):
Ce să fac, cinstit părinte?
Tu, ce Legea o ştii toată.
Poate-mi dai un sfat. Cu-o vorbă
Mi-aduci liniştea îndată.
Justus:
Nu te văita, Iroade!
Doar muierea plânge-aşa.
Ce, nu eşti stăpân în ţară?
Ce, porunci tu nu poţi da?
Ia dă-mi voie ca la oaste
Eu porunca să-ţi vestesc.
Şi, din munte până-n vale,
Pruncii toţi să ţi-i jertfesc!
Ia gândeşte-te: să moară
Toţi de la doi ani în jos.
Crezi că ar putea să scape
Regele-Acela… Hristos?
Irod (se luminează):
Vorbă înţeleaptă, Justus,
Tu acuma mi-ai grăit;
Nici n-am dat încă porunca
Şi parcă m-am liniştit.
Ozia:
O, Stăpâne ce ispită
Generalul ţi-a adus!
Tu eşti rege-n astă ţară.
Nu te mai lăsa condus!
Ce crezi? Dacă Pruncul Cela
E-ocrotit de Dumnezeu,
Nu poate scăpa din asta?
Tu n-auzi? E ca un zeu!
Irod:
Taci, tu n-ai putea acuma
Sfat mai bun ca el să-mi dai.
Înţelege că degeaba
Pe lângă mine mai stai.
Ozia:
O, stăpâne, fie-ţi milă
De atâţia copii acum.
Tu ştii, doamne, că n-au vină!
Ştii că nu îţi stau în drum!
Nu-i păcat să moară pruncii
Ce oştirea-ţi pregătesc?
Ei vor fi tăria ţării!
Doar la asta mă gândesc!
Irod:
Tu crezi că vreau gândul putred
Să-l aud? Să cumpănesc?
Justus, du-te, dă poruncă:
Pe toţi pruncii prăpădesc!
Vezi, să nu rămână casă
În care să nu intraţi.
Şi cu moartea cea mai crudă
Pământul îl semănaţi…
Iar, voi, Justus, fără milă
Sângele lor să-l vărsaţi.
Asta e singura cale
Ţara noastră s-o salvaţi.
(ţipă):
Iar pe magii cei netrebnici
De-i găsiţi pe undeva,
Să-i închideţi, ca să ştie
Că-n împărăţia mea
Nu e loc de-nşelăciune.
Nu pot ei să-şi bată joc
De un rege care-n viaţă
N-a avut decât noroc!
SCENA II
(Irod, Stratiot, Rahila, Miriam, Iudita)
(Se aud glasuri ce se ceartă şi tropote.)
Irod:
Stratioate, ce să fie
Zarva pe care-o aud?
Porţile nu sunt închise?
Se-aud oameni care fug!
(Rahila, Miriam şi Iudita vor să intre; Stratiot încearcă să le oprească)
Rahila:
Lasă-ne, slugă vicleană
De nu, ochii-o să ţi-i scot!
Cu Irod cel ucigaş
Vreau pe loc să mă socot…
Irod:
Lasă, Stratiot, să vadă
Tot poporul cum că eu…
Iudita:
Cum că tu, prea mârşav rege,
Ai uitat de Dumnezeu!
Irod:
Cum vorbiţi? Dar nu se cade…
Sunt obişnuit ca voi…
Miriam:
Eşti obişnuit cu crima,
Nu simţi lipsuri, nici nevoi!
Rahila:
Doar nu crezi că vrem dreptate
Noi la tine să găsim.
Şi când mor pruncii-n Iudeea
Sufletul ţi-e tot hain.
Ne sunt vinovaţi copiii
De soldaţii îi ucid?
Spune-ne, tâlhar nemernic,
Spune-ne, rege perfid!
Irod:
Ia staţi! Voi v-aprindeţi iute.
Ştiţi ce greu este să fii
Rege în ţară străină?
Să omori pe ai tăi fii?
Parcă mie greu nu-mi este
Să văd că acum jertfesc
Toată floarea ţării mele?
Să văd mame cum jelesc?
Miriam:
Spui că-i greu? Ştii tu ce-i aia?
Iată, glas nu mai avem
Să jelim acum toţi pruncii.
De durere noi cădem…
Irod:
Mândre să fiţi de-astă faptă!
Pruncii voştri sunt eroi.
Neamul pururi mulţumeşte
Celor ce-s născuţi din voi.
Miriam, Rahila, Iudita:
Iroade, rău împărate,
Te-ai umplut azi de păcate
Ce nu-ţi vor mai fi iertate
De-i fugi în orice parte.
Să-mi asculte Dumnezeu
Blestemul ăsta al meu:
De viu tu să putrezeşti,
Scăpare să nu găseşti,
În pat să te perpeleşti,
Pielea să ţi-o jupuieşti.
Sufletul să-ţi fie iad,
Niciodată păcii vad.
Fiii să ţi-i vezi cum mor
Când vor fi mai mândri, dor
De ei crunt să te-apuce,
Să-i caţi în orice răscruce…
Orbirea să te cuprindă
Frica morţii să se-ntindă,
Nimica să nu te-mbune.
Rele-n tine să se-adune!
Irod:
Stratioate, fugi, le-nchide!
Le omoară! Sunt nebune,…
Stratiot:
Împărate, suferinţa
Şi durerea le doboară.
Nu-s nebune, -s tulburate,
Şi-au văzut pruncii cum mor…
Lasă-le în plata sorţii,
Nu lua-n seamă al lor dor.
Cred, de-asemeni, că e bine
Şi pe crai să-i slobozeşti.
Înţelept, în felul ăsta,
Ţara de război păzeşti.
Irod:
Fie cum vrei, Stratioate,
De-acum nimic nu-mi pasă,
Sunt puţin mâhnit, vezi bine
Glasul mamelor m-apasă…
(iese Irod; Stratiot merge şi-i aduce pe magi)
SCENA III
(Stratiot, magii, Bartimeu)
Stratiot:
Crailor, să-mi daţi iertare
C-adineauri v-am închis,
Dar porunca e poruncă
Şi înscrisul e înscris.
Iată, vă eliberează
Irod, regele tiran,
Pe care-l slujesc aicea
De mai bine de un an.
Să iertaţi că îndrăzneală
Am la voi şi că vă rog
Să vorbiţi cu-al vostru Rege
Să mă ierte, căci zălog
Mă pun că-I slujesc de-a pururi.
De tiran m-am săturat.
Multor prunci de astă dată
Irod viaţa le-a curmat.
Baltazar:
Stratioate, Stratioate,
Tu poţi să-I slujeşti oricând:
Fii smerit, ai bunătate,
Totdeauna să fii blând.
Regele născut acuma
E Fiul lui Dumnezeu,
Mântuirea o aduce
Pentru-ntreg poporul Său.
(intră Bartimeu sprijinindu-se într-o cârjă)
Bartimeu:
Fraţilor, vă văd cu mare
Bucurie, căci doar voi
Veţi putea din aste chinuri,
De dureri şi de nevoi,
Să scăpaţi pe păcătosul
Ce atât v-a căutat
Prin oraşe şi prin sate
Până, iată, v-a aflat…
Auzit-am că Mesia
S-a născut aici, la noi,
Şi vă caut să mă duceţi
Să mă-nchin, aşa cum voi,
Închinatu-v-aţi
Eu voiesc ca să Îi cer
Să mă vindece de boală,
Să nu mă mai simt stingher…
Baltazar:
O, sărmane, ai răbdare.
Sigur te va vindeca
Când aici se va întoarce
Din călătoria Sa.
Acum în Egipt se duce.
A scăpat din crud măcel.
Fii sigur că mântuirea
Nu-ţi va fi decât prin El.
(către Gaşpar şi Melhior):
Fraţilor, haideţi cu mine
Pe Hristos noi să-L urmăm.
Către ţara mea Se-ndreaptă,
Hai să I ne-alăturăm!
(ies toţi, se trage cortina)
1 user commented in " TREI CRAI DE LA RASARIT - Piesa in trei acte pentru copii de Valentin Gogescu "
Follow-up comment rss or Leave a TrackbackFoarte draguta piesa:)
Leave A Reply