(in format Word piesa poate fi descărcată de pe http://www.danionvasile.ro/bucuria-craciunului.php)

 

PERSONAJELE:

BALTAZAR, crai

MELHIOR, crai

GAŞPAR, crai

GAVRIIL, arhanghel

NATAN, păstor

ABIRON, păstor

ABIUD, păstor,

IROD, regele Iudeei

STRATIOT, soldat

JUSTUS, general la curtea lui Irod

OZIA, mare preot la templu

RAHILA, femeie din popor

MIRIAM, femeie din popor

IUDITA, femeie din popor

BARTIMEU, şchiop

 

ACTUL I

La răscruce de drumuri aşteaptă unul dintre magi. Alături de el, cortul este pregătit pentru a găzdui călători. În spate, dealuri. Deasupra stă o stea. În dreapta se văd nişte oi. Hainele magilor sunt specifice ţărilor de unde aceştia vin: Baltazar din Egipt, Melhior din India, Gaşpar din Grecia.

SCENA I

(Baltazar, Melhior, Gaşpar)

Baltazar (singur):

Vor veni aceia oare

Despre care mi s-a spus?

Oare Dumnezeu i-aduce

Cum pe mine m-a adus?

De un ceas mă uit în zare,

De un ceas aştept să-i văd,

De ce nu mai am răbdare?

S-o-ntâmpla vreun prăpăd?

Oameni buni trăiesc aicea,

Dar stăpânul lor e crunt.

Seamănă doar spaimă-n ţară,

Mai bine să nu-l înfrunt…

Melhior (intră încet, obosit de drum):

Pace ţie, frate, care

Pe Dumnezeu preamăreşti,

Şi din lumea asta-ntreagă

Spre El azi călătoreşti!

Baltazar:

Numai Dumnezeu e mare

Mare e şi mila Lui.

Noi o să-I dăm ascultare,

Ne-om supune Domnului.

Melhior:

Fericirea este plata

Pentru cei care-L cinstesc,

Şi voiesc în orice faptă

Să-I slujească, şi-L măresc.

(intră Gaşpar)

Dar iată că drumul aduce

De prin alte depărtări

Alt rege care-i condus

De aceeaşi stea din zări.

Gaşpar:

Pace vouă, crai puternici

Bine v-am găsit acum.

Nu credeam că steaua sfântă

Va uni al nostru drum.

Facă-se de-aci-nainte

Voia sfântă a Domnului,

Căuta-vom în cuvinte

Să slăvim numele Lui.

Baltazar:

Duhul m-a adus aicea

Mai întâi, deci, mă lăsaţi

Să vă găzduiesc în corturi.

Azi, aicea înnoptaţi!

Dar cum ştiu că cel ce vine

De pe drum e şi flămând,

Iată, veţi mânca cu mine!

V-aşezaţi, vă rog, pe rând.

(Se aşază. Baltazar scoate trei pâinişoare pe care le pune pe un prosop)

Să cunoaştem fiecare

Nume, rang, ce-am părăsit;

La o singură chemare,

Către Domnul am venit.

Gaşpar:

Mai întâi eu iau cuvântul,

Şi vă cer să mă iertaţi,

Dacă voi să fiu eu primul

Pe care să-l ascultaţi.

Nici măcar nu ştiu de unde

Ar trebui să vorbesc,

M-ascultaţi, vă rog! Acuma

Încep să vă povestesc.

Vă spun că nu-s încă sigur

Şi nu pot să înţeleg.

Am plecat de zile multe.

Taina nu pot s-o dezleg…

Ştiu doar că-s chemat de Domnul,

Voia Sa să o-mplinesc.

Şi nimic în lumea asta

Mai fierbinte nu-mi doresc!

Ţara mea este Elada,

Nici nu ştiu cum am plecat,

Aşteptând, şi zi şi noapte,

Un semn de la cer lăsat.

Muntele acela falnic

Stă mereu cu fruntea-n nori.

Mulţi zic că, acolo, zeii

Stau ascunşi de muritori.

Multă vreme prin coclauri

Rătăcit-am după ei,

Nemâncat şi fără apă,

N-am văzut urmă de zei!

Atunci am găsit o grotă

Unde zilnic m-am rugat

Să cunosc sau să descopăr

Zeul cel adevărat.

Şi-am cerut pentru credinţă

Din cer să coboare semn,

Să îmi fie scut în rugă,

Veşnic să-mi fie îndemn…

Melhior:

Şi cum ţi-a răspuns? Primit-ai

Vreun semn tainic de la zei.

Ia, spune-ne, frate Gaşpar,

L-ai găsit pe Dumnezeu?

Gaşpar:

Cum stăteam privind în zare

Am văzut un om beteag,

Ce vroia să treac-o stâncă

Ce-nchidea un biet drumeag.

M-am gândit să-l iau la mine,

Să-l ajut, să văd ce vrea.

Cum de s-a urcat în munte,

Pe acolo ce căta?

El, ce credeţi că îmi spuse:

Că se-nchină unui zeu

Care este viu, vorbeşte

Şi e mare: Dumnezeu!

L-am crezut şi mare milă

La Dumnezeu am găsit,

Căci, nu după multă vreme,

El mi S-a descoperit:

Am văzut o stea frumoasă

Cum deasupră-mi s-a oprit.

Frica m-a cuprins atuncea

Şi un glas am auzit:

„Cale bună astă dată

Ai ales şi ai găsit.

Domnul Cel Prea Sfânt, în taină,

Azi ţi S-a descoperit.

Vei pleca la drum departe;

Pe alţi doi vei întâlni.

Şi pe Fiul Domnului

Într-o iesle-L veţi găsi.

Mergi, întâmpină-i pe-aceia

Cu care ai să te-nchini,

Steaua-ţi va fi călăuză

Şi prin ploaie şi prin spini.”

(tac)

Melhior:

Eu sunt Melhior, brahmanul.

India e ţara mea.

Am plecat chemat de Domnul,

Vreau să fac doar voia Sa.

Eu crescut-am printre temple,

Multe cărţi sfinte-am citit,

Dar simţeam în suflet golul

Şi ştiam că n-am găsit

Acea dulce-nţelepciune

Ce mă va elibera.

Căutând prin cărţi, găsit-am

Chiar în biblioteca mea.

Printre sutele de suluri

Ce le-aveam strânse-ntr-un loc,

Una veche, prăfuită,

Ce purta vorbe de foc.

Un iudeu mi-o dăruise,

Şi curând uitai de ea,

Iar acum descoperisem

Slova care mă uimea.

Căci dacă ştiam din templu

Că-n văzduh sunt zeci de zei,

Am descoperit într-însa

Că sunt falşi şi sunt mişei…

Am descoperit profeţii

Şi pe Unul Dumnezeu

Care veşnic ne-ocroteşte,

Care e cu noi mereu.

Din acel moment, doar cartea

Asta am citit, şi chiar

Am plecat din templul unde

Pierdusem vremea-n zadar.

Lângă Gange-am stat o vreme.

Şi în carte-am găsit

Rânduri ce vesteau că omul

Va fi grabnic mântuit.

Apăsat şi zi şi noapte

De singurătatea grea,

Am strigat la cer cu lacrimi:

„Unde-i mântuirea mea?”

Atunci noaptea mă cuprinse

Şi văzui o stea lucind

Chiar deasupră-mi. Şi, deodată,

Auzii un glas rostind:

„Steaua-ţi va fi călăuză.

Să porneşti ca să te-nchini,

Într-o ţară-ndepărtată,

Dumnezeieştii lumini.”

Baltazar:

Dacă mai aveţi răbdare,

Vă voi spune cine-s eu:

Ca şi voi, sunt mag în ţara-mi

Şi-L caut pe Dumnezeu.

Baltazar este-al meu nume,

Şi din Egipt am pornit,

Steaua m-a condus prin lume

Şi aicea v-am găsit.

Eu am venerat pisica,

Boul Apis şi pe soare,

Şi mi-am dat la urmă seama

Că-s, ca toate, trecătoare.

Căutând în piramide,

Am văzut cioplit în piatră

Un om luminos la faţă

Ce din apă se deşteaptă.

Am citit viaţa lui Moise

Şi am vrut să mă închin

Dumnezeului de care

Totdeauna-am fost străin.

Când stăteam la rugăciune

Un cutremur s-a pornit

Şi-un glas puternic din ceruri

Către mine a grăit:

„Baltazare, Baltazare,

Tu îndată să porneşti.

Alţi doi magi din lumea largă

Pe cale o să-ntâlneşti.

Cu aceia tu te-nchină

Pruncului ce S-a născut

Într-o peşteră-n Iudeea,

În ţinut necunoscut. (ridicându-se)

Haideţi fraţilor să mergem,

Pe Mesia să-L găsim,

Şi aşa cum se cuvine

Daruri să Îi dăruim. (ies)

 

SCENA II

(aceiaşi, Natan, Abiron, Abiud, Gavriil, Justus)

(Corul cântă colinda Mărire-ntru cele nalte…

Intră păstorii)

Natan:

Abiroane, ia ascultă

Glas din ceruri cum coboară!

Tot văzduhu-i plin de cânturi,

Numai îngeri ne-nconjoară.

Abiron:

Îi văzui, Natane, iată-i,

Plin e cerul şi oriunde

Poţi privi, sunt oşti de îngeri,

Cerul nu se mai ascunde.

(către Abiud, care doarme în picioare, rezemat în bâtă):

Abiud, te scoală iute!

Haide, cum poţi să visezi?

Tu n-auzi? Mai lasă somnul!

Uită-te şi o să vezi!

Abiud:

Eu nu-s vrednic! Pe aceia

Nu-i aud, nici nu-i zăresc,

Poate-s năluciri. Zadarnic

Mă-ndemnaţi voi să privesc.

Natan:

Abiude, Abiude,

Nu fi surd, ascultă bine,

O s-auzi corul de îngeri

Uită-te şi-apoi ne spune

De avem sau nu dreptate

Când voim să ne-nchinăm.

Nu degeaba vrem spre ceruri

Ochii să ni-i îndreptăm.

Abiud (se uită spre cer mirat):

Măi, dar voi aveţi dreptate!

Uite, văd, sunt peste tot!

Ce-or cânta, ce-or spune-acolo?

Să-i aud, eu nu prea pot.

Gavriil:

Sunt trimis la voi din ceruri

Gavriil eu mă numesc.

Sunt Arhanghel printre îngeri

Şi pe Domnul preamăresc.

Acum S-a născut Mesia,

Mergeţi, dar, să Îl slăviţi.

Lăsaţi turma-n grija noastră,

Şi la peşteră v-opriţi.

Plata voastră este-n ceruri,

Căci aţi fost aleşi de sus

Ca-n umila voastră grotă

Să Se nască, azi, Iisus.

Hai, fugiţi, în calea voastră,

Veţi vedea, o să-ntâlniţi

Trei magi ce din Răsărituri

La-nchinare sunt veniţi.

Voi s-aveţi grijă de dânşii,

Să le spuneţi că Irod

Îi şi caută prin ţară

Pregătindu-le prăpăd.

Corul cântă colinda Trei păstori.

(Păstorii pleacă şi se întâlnesc cu magii).

Natan:

Pace vouă, crai puternici

Ce-aţi venit din Răsărit

În aceste locuri sfinte

Către Domnul preamărit.

Dacă vreţi s-ajungeţi iute

Colo unde S-a născut,

După noi veniţi în taină:

Drumul ne e cunoscut.

Baltazar:

Mulţumim de-atâta grijă,

Prea cinstiţilor păstori,

Mare ne este mirarea

Cum de ne-aţi aflat în zori?

Cum de ştiţi unde ne ducem,

Cum vi s-a descoperit?

Care este semnul vostru

După care aţi venit?

Abiron:

Înger sfânt, în astă noapte,

În câmp ni s-a arătat,

Vestindu-ne că Se naşte

Mesia cel aşteptat.

Abiud:

Vezi, ieşit-a o poruncă:

Orice om va să se scrie

În cetatea lui, căci Cezar

Vrea-n a lui împărăţie

Să ştie câţi oameni are,

Câţi stăpâni şi câţi supuşi,

Câţi stau acasă, la vatră,

Şi câţi sunt la oaste duşi.

Astfel, deunăzi, sosit-a

O familie la noi,

Să ne ceară găzduire,

Plină de griji, de nevoi.

Căci cetatea toată-i plină

De lumea care-a venit.

Forfotă e pretutindeni

Şi gazdă n-au mai găsit!

Noi, văzând-o pe femeie

Că este însărcinată,

Milă ne-am făcut cu dânsa

Şi-n peşteră a fost lăsată.

N-am ştiut însă că este

Cea care avea să nască

Pe Hristos-Domnul din ceruri,

Căci n-a vrut să ne vestească.

Natan:

Despre ea ne spun proorocii

Că Fecioară s-a aflat,

Chiar de a născut pe Domnul

Ce-n lume S-a arătat.

Melhior:

Noi cunoaştem proorocia

Ce ne-ai spus, dar tot nu ştim

Cum de aţi aflat acuma

Că la peşteră venim.

Abiron:

Iată, îngerul acela

Ce de toate ne-a vorbit,

Ne-a mai spus să aveţi grijă

Căci Irod v-a urmărit.

Oho, el deja vă ştie

Că sunteţi în ţara sa,

Şi-a pus gărzile prin sate

Să vă prindă de-ar putea.

Gaşpar:

Cine e Irod acesta

Despre care ne vorbeşti?

Ce putere are-n ţară?

Poţi tu să ne lămureşti?

Natan:

Of, Irod este crud rege,

Mai bine să vă feriţi.

Încercaţi în drumul vostru

Pe el să îl ocoliţi. (apar gărzile)

Justus:

V-am găsit! De când vă caut!

Regele meu v-a chemat

Să veniţi la curte-n grabă.

Hai! V-aşteaptă la palat.

Baltazar:

Noi voiam în altă parte

Să ne ducem. Nu putem

Să îndeplinim dorinţa

Regelui; deşi mă tem

Că mâhnirea l-o cuprinde

Când va şti că nu venim;

Voia Domnului acuma

Mai întâi o-nfăptuim.

Justus:

De nu respectaţi porunca

Trebuie să v-arestez.

Veţi veni acum cu mine

Lui să vă încredinţez.

Vă opuneţi? Eu cu forţa

Vă voi duce la palat.

Ca să îi daţi socoteală

De ceea ce s-a-ntâmplat. (ies)

Corul cântă colinda O pricină minunată…

 

ACTUL II

În palatul lui Irod; regele aşteaptă magii; lângă el un ostaş care ţine în mână o suliţă.

SCENA I

(Irod, magii, Stratiot, Justus)

Irod (viclean):

O, ce feţe minunate!

Ce statură, şi ce port!

Pe lângă-a voastre palate

Casa mea poate-i un cort!

Cum se face că-n cetate

Şi în ţară mi-aţi venit,

Făr-a vă gândi cu mine

Mai întâi să fi prânzit?

Eu sunt bucuros de oaspeţi

Şi regeşte îi primesc

Pe acei ce-mi sunt prieteni,

Totdeauna-i preţuiesc!

Baltazar:

O, rege scump al Iudeei,

Între despoţi preacinstit

Să ne înfăţişăm degrabă,

Iată noi n-am îndrăznit.

Irod:

Care este neamul vostru?

Din ce ţară aţi plecat?

Oare ce v-a pus pe drumuri?

Vreau să ştiu ce s-a-ntâmplat!

Gaşpar:

Ia, mărite, după astre

Ne-am tot luat şi am ajuns

Până aicea, în cetate

Unde steaua s-a ascuns.

India, Egipt, Elada,

Ne sunt patrii. Şi-am plecat

Către-această ţară sfântă

Unde Domnul S-a-ntrupat.

Căci ni s-a vestit din ceruri,

Că aici mare Împărat

Se va naşte printre oameni

Să îi scape din păcat.

Melhior:

Am venit şi noi cu daruri

La Dânsul să ne-nchinăm;

Să luăm binecuvântare,

Lângă El un pic să stăm…

Astfel eu i-aduc tămâie,

Gaşpar smirnă, Baltazar

Din tot aurul din lume

I-a adus puţin în dar.

Irod (mânios):

Crai netrebnici, fără minte!

Spuneţi-mi, cum aţi crezut

Că puteţi intra în ţară

Fără să vă fi văzut?

Baltazar:

Nu te supăra, o, rege,

Nu am vrut să te jignim.

Iată-ne, supuşi, iertare

Să îţi cerem îndrăznim.

Irod:

Ce iertare? Vai, sărmanii

Nu ştiţi cu cine v-aţi pus!

N-aţi aflat cum eu în luptă

Orice duşman am răpus?

Credeţi că mă-ncurc acuma

De un prunc pe care voi

Îl vreţi rege. Ce speraţi?

Să ajung eu în nevoi?

Nu, un singur rege este-n

Astă ţară şi va fi!

Că nu vorba, ci puterea

Pe mine m-o sprijini!

Ce veniţi să spuneţi lumii?

Că nou stăpân S-a născut,

Când eu sunt spiţă de despot,

În neam, El regi a avut?

Baltazar:

Ce tot spui, Iroade, ce crezi,

Că acestea nu le ştim?

Să nu crezi că ne e teamă

Să îţi spunem ce gândim!

Ce tot spui, că ai putere?

Că te tragi din neam de rege?

Crezi că noi nu ştim că ţara

O conduci fără de lege?

De îţi place sau nu-ţi place

Că aicea S-a născut

Un nou rege, nu ne pasă.

De nu-ţi vesteam, n-ai fi ştiut.

Irod:

O, voi nu ştiţi ce v-aşteaptă,

De-mi vorbiţi mie aşa!

Sunt stăpânul vieţii voastre

Scăpare nu veţi avea.

Melhior:

Ţi-am mai spus că nu ne temem,

Orice putere-ai avea.

Nu ne poţi atinge-un deget

Dacă Dumnezeu nu vrea.

Gaşpar:

Deşi te consideri rege,

Cel Ce S-a născut acum

Îţi va lua iute coroana,

Palatu-ţi va face scrum.

Şi ştii cum te va învinge?

Cu-ajutor dumnezeiesc!

Iar acum, dă-te de-o parte

Nu vreau să mă necăjesc.

Rege, noi plecăm acum

Căci voim să ne-nchinăm!

Nu mai pierdem vremea, iute

Degrabă spre El plecăm.

Irod:

Destul, destul. Blasfemia

Nu voiesc s-o mai ascult,

Stratiot, închide-i iute,

Căci m-au supărat prea mult.

(magii ies mânaţi de la spate de ostaşi; Irod se frământă şi urlă)

Irod (urlând):

Justus, general destoinic,

Unde eşti? Să mă ajuţi!

Vino repede la mine

Am nevoie să m-asculţi!

Justus!…Justus…! (intră soldatul)

Stratiot:

Gata, i-am închis, Stăpâne

După cum mi-ai poruncit.

În temniţa cea mai rece

Drumul lor a luat sfârşit.

Irod:

Bine, vezi, te rog, acuma

Justus, unde e? Căci vreau

Să mă sfătuiesc cu dânsul

Nu am linişte să stau…

(soldatul vrea să iasă, intră Justus)

Justus:

Mă supun Măriei Tale.

Mi se pare, m-ai strigat?

Sau auzul meu netrebnic,

Şi-astă dată m-a-nşelat?

Irod:

Generale, generale,

Chiar dac-ai îmbătrânit,

Am încredere în tine;

Te-am chemat, căci eu cumplit

Ei, m-am supărat acuma

Pe-acei magi ce-s călători

Şi colindă a mea ţară

De cu seară până-n zori.

Crezi că-i vreun complot la curte?

Ştii, ei caută-ne-ncetat

Un rege născut aicea

De care eu n-am aflat.

Justus:

O, duci gândul prea departe!

Ai uitat că te veghez?

Tot ce mişcă în cetate

Pot să ştiu, te-ncredinţez!

Irod:

Justus, te rog mult să afli

Ce mi-au spus… e adevărat?

De curând în ţara asta

S-a născut alt împărat?

Ce mă sfătuieşti cu magii?

Să-i bat sau să-i ispitesc

Până când mi-or spune unde

S-a născut? Vreau să-L găsesc!

Justus:

Poţi să faci ce vrei cu dânşii,

Oricum n-au oştiri cu ei,

Poţi să-i dai la chinuri grele

Ca pe orişice mişei.

Eu cred, însă, că blândeţea

Este arma cea mai bună,

Doar vorbind cu viclenie

Poţi să-i faci uşor să-ţi spună.

Irod:

Ai dreptate generale!

Imediat îi voi chema;

Unde S-a născut vreun rege

O să vezi că voi afla…

SCENA II

(Irod, Stratiot şi magii)

Irod:

Stratioate, fugi degrabă,

Adu magii înapoi,

Îi voi ispiti într-altfel,

Nu prin chinuri şi nevoi.

(Stratiot iese şi vine cu magii)

Cinstiţi crai, îmi cer iertare

Eu aş vrea să m-ajutaţi

Să vă liberez acuma

Căci sunt bun, să nu uitaţi!

Baltazar:

Şi ce-ai vrea, rege Iroade?

Cum să facem să scăpăm

De-nchisoarea ta cea cruntă?

Spune-ne, te ascultăm!

Irod:

Cum, încă nu ştiţi? E simplu:

Să-mi spuneţi unde-i ascuns

Noul rege, zis Mesia,

Asta-mi este de ajuns.

Baltazar:

Cum să-ţi spunem luminate,

Când în temniţă am stat?

Căci acolo-n bezna groasă

Steaua nu s-a arătat!

Melhior:

Ea ne conducea spre locul

Unde pruncul S-a născut.

Dar cum? Să-L găseşti pe-Acela,

Singur, tu nu ai putut?

Gaşpar:

Chiar de-am şti, noi nu ţi-am spune.

Deci ia-ţi gândul… n-o să poţi…

Vreun cuvânt despre Acela

De la noi nu o să scoţi.

Irod:

Prost vorbiţi, luaţi bine seama

Ce cuvinte folosiţi,

Dacă vă e dragă viaţa.

De nu vreţi să putreziţi

În temniţa-ntunecoasă,

Bine-ar fi să vă gândiţi.

Dacă m-ascultaţi, fiţi siguri

Libertatea dobândiţi.

Gaşpar:

O, Iroade, amăgire

Este tot ce ne grăieşti.

Îţi e teamă! Doar se vede

C-abia poţi să mai vorbeşti!

Ţi se vede-n ochi o spaimă:

Presimţirea c-o să mori

Şi-o să pierzi şi rang şi nume

Şi palate şi comori…

Irod:

Vreţi să-mi încercaţi răbdarea?

Voi de moarte îmi grăiţi?

Luaţi aminte: cu o vorbă

Moartea sigur dobândiţi!

Acum viaţa voastr-atârnă

De cuvântul meu, să ştiţi!

De aceea vă supuneţi,

Nu vă mai împotriviţi!

(aparte):

Am atâta treabă! Ţara

Mă cheamă să-mplinesc

Datoria mea de rege:

Şi pe prunc să Îl găsesc.

Melhior:

Nu-ţi spunem! Şi ţine minte

Că e Fiu de Dumnezeu;

Toate-oştile din lume

Nu-I pot face nici un rău!

Irod (viclean, mieros):

Vai, dar cum aţi putut crede

Că aş vrea să-I fac vre-un rău?

Tot încerc să aflu unde-i,

Să pot să mă-nchin şi eu!

Fiţi atenţi: vă dau poruncă,

Acum că m-aţi înţeles,

Iute să-l găsiţi, oriunde-i.

Cum, la drum nu aţi purces?

Să veniţi să-mi daţi de ştire

Unde-aflaţi că S-a născut,

Să mă-nchin acestui rege

Ce în lume-a apărut.

Căci nu pot să stau deoparte

Dacă ştiu că Dumnezeu

Îl ajută, Îl păzeşte.

Trebuie să-L văd şi eu! (magii pleacă, aparte)

Ce se amăgesc, sărmanii!

Abia aştept să-L găsesc,

Să-L omor, să-L uit degrabă,

Şi în pace să domnesc.

 

ACTUL III

Aceeaşi încăpere la palat

SCENA I

(Irod, Stratiot, Justus, Ozia)

Irod (Se frământă, este foarte nervos):

Nu vin ticăloşii aceia,

Mai bine îi omoram!

Şi acum, în clipa asta,

Mai puţin mă frământam.

Mare frică mă cuprinde

Că poporul va afla.

Zvonul despre noul rege

Sigur îl va răscula.

Of, ce ştie plebea asta?

Doar să judece, să ceară:

Să nu mai plătească birul,

Pe duşman să-l dea afară…

Poţi să faci ceva când Roma

Îţi comandă? Când îţi cere

Aur, multe giuvaeruri,

Şi-ţi dă vorbe efemere?

Stratioate!… Stratioate!…

Fugi, cheamă-l pe general…

Şi pe-arhiereu degrabă,

Scoate-l iute din altar!

(Stratiot iese pentru puţin timp; Irod se plimbă neliniştit; intră cei chemaţi)

Irod (către Justus):

Ce să fac? Vai, generale!

Ce să fac, că nu mai vin

Magii aceia? Crai făţarnici!

Inima mi-e doar venin!

Nici nu ştiu ce fel de vorbe

Vreau să spun. Sunt tulburat

Căci nu pot găsi în ţară

Pe Cel Ce Se vrea-mpărat…

(către Ozia):

Ce să fac, cinstit părinte?

Tu, ce Legea o ştii toată.

Poate-mi dai un sfat. Cu-o vorbă

Mi-aduci liniştea îndată.

Justus:

Nu te văita, Iroade!

Doar muierea plânge-aşa.

Ce, nu eşti stăpân în ţară?

Ce, porunci tu nu poţi da?

Ia dă-mi voie ca la oaste

Eu porunca să-ţi vestesc.

Şi, din munte până-n vale,

Pruncii toţi să ţi-i jertfesc!

Ia gândeşte-te: să moară

Toţi de la doi ani în jos.

Crezi că ar putea să scape

Regele-Acela… Hristos?

Irod (se luminează):

Vorbă înţeleaptă, Justus,

Tu acuma mi-ai grăit;

Nici n-am dat încă porunca

Şi parcă m-am liniştit.

Ozia:

O, Stăpâne ce ispită

Generalul ţi-a adus!

Tu eşti rege-n astă ţară.

Nu te mai lăsa condus!

Ce crezi? Dacă Pruncul Cela

E-ocrotit de Dumnezeu,

Nu poate scăpa din asta?

Tu n-auzi? E ca un zeu!

Irod:

Taci, tu n-ai putea acuma

Sfat mai bun ca el să-mi dai.

Înţelege că degeaba

Pe lângă mine mai stai.

Ozia:

O, stăpâne, fie-ţi milă

De atâţia copii acum.

Tu ştii, doamne, că n-au vină!

Ştii că nu îţi stau în drum!

Nu-i păcat să moară pruncii

Ce oştirea-ţi pregătesc?

Ei vor fi tăria ţării!

Doar la asta mă gândesc!

Irod:

Tu crezi că vreau gândul putred

Să-l aud? Să cumpănesc?

Justus, du-te, dă poruncă:

Pe toţi pruncii prăpădesc!

Vezi, să nu rămână casă

În care să nu intraţi.

Şi cu moartea cea mai crudă

Pământul îl semănaţi…

Iar, voi, Justus, fără milă

Sângele lor să-l vărsaţi.

Asta e singura cale

Ţara noastră s-o salvaţi.

(ţipă):

Iar pe magii cei netrebnici

De-i găsiţi pe undeva,

Să-i închideţi, ca să ştie

Că-n împărăţia mea

Nu e loc de-nşelăciune.

Nu pot ei să-şi bată joc

De un rege care-n viaţă

N-a avut decât noroc!

 

SCENA II

(Irod, Stratiot, Rahila, Miriam, Iudita)

(Se aud glasuri ce se ceartă şi tropote.)

Irod:

Stratioate, ce să fie

Zarva pe care-o aud?

Porţile nu sunt închise?

Se-aud oameni care fug!

(Rahila, Miriam şi Iudita vor să intre; Stratiot încearcă să le oprească)

Rahila:

Lasă-ne, slugă vicleană

De nu, ochii-o să ţi-i scot!

Cu Irod cel ucigaş

Vreau pe loc să mă socot…

Irod:

Lasă, Stratiot, să vadă

Tot poporul cum că eu…

Iudita:

Cum că tu, prea mârşav rege,

Ai uitat de Dumnezeu!

Irod:

Cum vorbiţi? Dar nu se cade…

Sunt obişnuit ca voi…

Miriam:

Eşti obişnuit cu crima,

Nu simţi lipsuri, nici nevoi!

Rahila:

Doar nu crezi că vrem dreptate

Noi la tine să găsim.

Şi când mor pruncii-n Iudeea

Sufletul ţi-e tot hain.

Ne sunt vinovaţi copiii

De soldaţii îi ucid?

Spune-ne, tâlhar nemernic,

Spune-ne, rege perfid!

Irod:

Ia staţi! Voi v-aprindeţi iute.

Ştiţi ce greu este să fii

Rege în ţară străină?

Să omori pe ai tăi fii?

Parcă mie greu nu-mi este

Să văd că acum jertfesc

Toată floarea ţării mele?

Să văd mame cum jelesc?

Miriam:

Spui că-i greu? Ştii tu ce-i aia?

Iată, glas nu mai avem

Să jelim acum toţi pruncii.

De durere noi cădem…

Irod:

Mândre să fiţi de-astă faptă!

Pruncii voştri sunt eroi.

Neamul pururi mulţumeşte

Celor ce-s născuţi din voi.

Miriam, Rahila, Iudita:

Iroade, rău împărate,

Te-ai umplut azi de păcate

Ce nu-ţi vor mai fi iertate

De-i fugi în orice parte.

Să-mi asculte Dumnezeu

Blestemul ăsta al meu:

De viu tu să putrezeşti,

Scăpare să nu găseşti,

În pat să te perpeleşti,

Pielea să ţi-o jupuieşti.

Sufletul să-ţi fie iad,

Niciodată păcii vad.

Fiii să ţi-i vezi cum mor

Când vor fi mai mândri, dor

De ei crunt să te-apuce,

Să-i caţi în orice răscruce…

Orbirea să te cuprindă

Frica morţii să se-ntindă,

Nimica să nu te-mbune.

Rele-n tine să se-adune!

Irod:

Stratioate, fugi, le-nchide!

Le omoară! Sunt nebune,…

Stratiot:

Împărate, suferinţa

Şi durerea le doboară.

Nu-s nebune, -s tulburate,

Şi-au văzut pruncii cum mor…

Lasă-le în plata sorţii,

Nu lua-n seamă al lor dor.

Cred, de-asemeni, că e bine

Şi pe crai să-i slobozeşti.

Înţelept, în felul ăsta,

Ţara de război păzeşti.

Irod:

Fie cum vrei, Stratioate,

De-acum nimic nu-mi pasă,

Sunt puţin mâhnit, vezi bine

Glasul mamelor m-apasă…

(iese Irod; Stratiot merge şi-i aduce pe magi)

SCENA III

(Stratiot, magii, Bartimeu)

Stratiot:

Crailor, să-mi daţi iertare

C-adineauri v-am închis,

Dar porunca e poruncă

Şi înscrisul e înscris.

Iată, vă eliberează

Irod, regele tiran,

Pe care-l slujesc aicea

De mai bine de un an.

Să iertaţi că îndrăzneală

Am la voi şi că vă rog

Să vorbiţi cu-al vostru Rege

Să mă ierte, căci zălog

Mă pun că-I slujesc de-a pururi.

De tiran m-am săturat.

Multor prunci de astă dată

Irod viaţa le-a curmat.

Baltazar:

Stratioate, Stratioate,

Tu poţi să-I slujeşti oricând:

Fii smerit, ai bunătate,

Totdeauna să fii blând.

Regele născut acuma

E Fiul lui Dumnezeu,

Mântuirea o aduce

Pentru-ntreg poporul Său.

(intră Bartimeu sprijinindu-se într-o cârjă)

Bartimeu:

Fraţilor, vă văd cu mare

Bucurie, căci doar voi

Veţi putea din aste chinuri,

De dureri şi de nevoi,

Să scăpaţi pe păcătosul

Ce atât v-a căutat

Prin oraşe şi prin sate

Până, iată, v-a aflat…

Auzit-am că Mesia

S-a născut aici, la noi,

Şi vă caut să mă duceţi

Să mă-nchin, aşa cum voi,

Închinatu-v-aţi la Dânsul.

Eu voiesc ca să Îi cer

Să mă vindece de boală,

Să nu mă mai simt stingher…

Baltazar:

O, sărmane, ai răbdare.

Sigur te va vindeca

Când aici se va întoarce

Din călătoria Sa.

Acum în Egipt se duce.

A scăpat din crud măcel.

Fii sigur că mântuirea

Nu-ţi va fi decât prin El.

(către Gaşpar şi Melhior):

Fraţilor, haideţi cu mine

Pe Hristos noi să-L urmăm.

Către ţara mea Se-ndreaptă,

Hai să I ne-alăturăm!

(ies toţi, se trage cortina)