Pentru creştini, cultul Bisericii Ortodoxe este o adevărată şcoală. Numai că, în timp ce de multe ori şcolile obişnuite îi silesc pe elevi să înveţe, slujbele îi învaţă pe creştini să Îl cunoască pe Dumnezeu, să înveţe să Îl iubească şi să se iubească unii pe alţii. Bogăţia slujbelor îi face să devină cu adevărat teologi – vorbitori cu şi despre Dumnezeu. Mulţi oameni simpli, neştiutori de carte, au urcat pe culmile înţelepciunii hrănindu‑se doar cu cele auzite
Când vorbesc creştinii cu Iuda? Iată o întrebare ciudată. Răspunsul este simplu. Vorbesc în fiecare an, la slujba Prohodului Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, atunci când cântă: (Starea întâi)
„Vino, necurate,
Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată‑mi‑o:
Pentru ce‑ai ajuns tu pe Hristos să‑L vinzi?
Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne‑mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să‑L vinzi pe bani.
Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie‑aflaşi, preablestemat satan !
De iubeşti pe săraci,
Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe‑arginţi pe‑a tuturor Lumină vinzi?” [96; 15][1]
În aceeaşi slujbă, creştinii mărturisitori ai Învierii dau mărturie şi despre uciderea lui Hristos de către iudei:
„Fariseilor[2]
Ruşinaţi‑vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L‑aţi ucis.” [96; 26][3]
Strofa a noua de
„O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce‑au ucis pe profeţi” lipseşte însă din Prohodurile tipărite în ultima vreme.[4]
Trebuie spus însă că, datorită unor astfel de strofe în Prohod, există un curent care susţine cenzurarea acestei slujbe bisericeşti. O primă cenzurare a avut deja loc. Să nu se creadă că cenzurarea Prohodului a avut ca scop doar scurtarea slujbei – un aggiornamento pe placul creştinilor grăbiţi ai zilelor noastre, învăţaţi să trateze şi slujba în mare viteză. S‑au scos în mod special fragmentele în care era vorba de iudeii care L‑au răstignit pe Hristos.
Iată un alt exemplu strofa 58 din Cântarea întâi – în varianta completă:
„Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?”
Aşa cum poate constata oricine face comparaţia, în total au fost cenzurate 12 strofe din Prohod[5]. Din prima cântare s‑au scos 3 strofe din 76, din a doua 3 din 63, din a treia 6 din 49.
Această cenzură, neunitară (care a micşorat şi mai mult raportul cantitativ dintre cântarea a treia şi primele două), nu poate da roade de folos. În momentul în care începem să cenzurăm cultul, nu mai considerăm că are inspiraţie dumnezeiască şi negăm harul Sfinţilor Părinţi şi al Cuvioşilor care au alcătuit sfintele slujbe.
Dacă cenzura s‑ar fi rezumat la scurtarea Prohodului, ar fi fost o excepţie fără ecouri. Dar, din păcate, cenzura s‑a extins şi asupra altor texte liturgice. (Tragem acest semnal de alarmă pentru ca fenomenul să nu ia amploare.)
Iată, de exemplu, un fragment din Ceaslov, din Troparele Învierii – e vorba de Troparul Glasulului întâi : „Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat trupul Tău, înviat‑ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă….” [5; 233].
În noile cărţi de muzică bisericească, acest tropar începe cu cuvintele „Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străjuind…” Nu se mai precizează cine a pecetluit piatra de
Mergând mai departe pe drumul cenzurării cultului ortodox, unii preoţi au îndrăznit chiar să nu mai citească în Săptămâna Mare pericopa evanghelică în care poporul iudeu cere răstignirea lui Pilat.
Dar una din cele mai grave cenzurări ale cultului este scoaterea din Molitfelnicul ortodox a slujbei de primire în biserică a evreilor (odată cu aceasta au fost scoase şi slujbele de primire a catolicilor, a armenilor şi a altor eretici).
Vorbind despre importanţa unor astfel de slujbe, Sfântul Ioan de Kronstadt scria: „Ce înseamnă rânduiala trecerii de la diferite credinţe şi confesiuni şi a unirii cu Biserica Ortodoxă? Necesitatea indispensabilă a lepădării de credinţele şi confesiunile false, a negării rătăcirilor, a mărturisirii adevăratei credinţe şi pocăinţei de toate păcatele dinainte, a făgăduinţei date lui Dumnezeu de a păzi şi mărturisi cu tărie credinţa nealterată, a feririi de păcate şi a vieţuirii în virtute” [35; 83].
Nu putem tăia o parte dintr‑o slujbă fără ca aceasta să nu afecteze restul slujbei. E adevărat, citirea lepădărilor nu face parte din slujba propriu‑zisă a Botezului, ci doar o precede. Rostul catehezelor respective era de a‑i pregăti pe cei care veneau de la întunericul rătăcirii la lumina adevărului pentru marele pas pe care se pregăteau să îl facă. Totuşi, din moment ce alte Biserici Ortodoxe au considerat că slujba respectivă trebuie făcută înaintea Botezului, aşa cum am primit de la înaintaşii noştri, opţiunea de a renunţa la ea arată existenţa unei alte perspective dogmatice.
E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai importantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi marii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare ortodoxe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitropolitul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre importanţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehetic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roade pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.
„În Triodul de
Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este desigur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile minunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Ortodoxiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea” [76; 177].
Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici[8]. El explică de ce în zilele noastre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asupra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s‑au prăşit acum o mulţime de nihilişti şi de nihiliste, de darwinişti, de spiritişti: dacă în învăţătura lor ar fi vreo rătăcire nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n‑ar glăsui, nu i‑ar osândi şi nu i‑ar da anatemei? Dimpotrivă, s‑ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei;
Afirmaţia Sfântului Teofan Zăvorâtul este întărită de completarea anatematismelor din Sinodicon cu cele privitoare la învăţătura despre „teoria ramurilor”. Completarea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei[9], care s‑a întrunit
Într‑una din conferinţele sale ţinute
Rostul articolului de faţă este de a atrage atenţia asupra faptului că aşa cum mucenicii au apărat învăţătura Bisericii aşa trebuie să o apărăm şi noi astăzi. Să înţelegem că secularizarea cultului înseamnă lepădarea de Tradiţie, lepădarea de Sfinţii Părinţi, lepădarea de Biserică, lepădarea de Hristos. Să înţelegem că, aşa cum Hristos a fost vândut pe treizeci de arginţi, astăzi alţii vor să cumpere învăţătura cea adevărată. Dând un preţ mai mare, e adevărat. Dar nici un preţ nu poate acoperi valoarea cultului ortodox, valoarea învăţăturilor Sfintei Biserici.
[1] Starea I, strofele 60‑63.
[2] În versiunea veche: „O, iudeilor!”
[3] Starea a II‑a, strofa 49.
[4] În locul ei se află strofa care înainte era a unsprezecea, şi asta deoarece a fost eliminată şi strofa a şaptea.
[5] În format electronic, ediţia necenzurată a Prohodului se poate găsi pe www.nistea.com/postul‑mare/.
[6] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o greşeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut traducerea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar sute de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „văduvită” de slujba Sinodiconului.
[7] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o tentativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul liturgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul ortodox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.
[8] Aşa cum se vede în Canoanele Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi, nu este osândită doar erezia, ci şi ereticii. Afirmaţiile unor teologi contemporani cum că s‑ar condamna doar ereziile, nu şi ereticii sunt contrazise flagrant de canoane.
[9] Cea mai cunoscută personalitate a Sinodului Bisericii Ruse din diasporă a fost Sfântul Ioan Maximovici (ierarhul făcător de minuni, ale cărui sfinte moaşte se află întregi în Catedrala din San Francisco, trecut
1 user commented in " In apararea Prohodului "
Follow-up comment rss or Leave a TrackbackMultumim mult de acest articol!Chiar nu stiam despre aceste lucruri…doar le intuiam,cu toate ca fac parte din sistemul bisericesc.Preotii nostrii sunt cu totul in necunostinta de cauza sau in deplina cunostiinta dar sunt de acord cu aceste modificari si chiar lupta pt impunerea lor!
Leave A Reply