Mergând
„Peştera celor afurisiţi: În părţile de răsărit ale ţinutului pustnicesc Vigla şi în hotarele Marii Lavre există o oarecare peşteră pe o latură prăpăstioasă de deasupra mării, care astăzi este şi ea închisă şi zidită cu pietre. Acolo – mai demult – conform tradiţiei ce s-a păstrat, au existat trei cadavre înfiorătoare la arătare şi umflate ca toba ale călugărilor ce au slujit împreună cu latinocugetătorii.
Într-o oarecare carte se relatează că monahul Lazăr Dionisiatul, trecând cu barca pe dedesupt, i-a arătat peştera celor afurisiţi vestitul duhovnic şi fericitul părinte Malakis (probabil ieromonahul Malahia) în anul 1922.
Cadavrele celor afurisiţi se aflau mai înainte în cimitirul Mănăstirii Marea Lavră, dar din pricina întâmplărilor neplăcute au fost aduse în peştera Viglei. Acolo, deoarece leşinase un oarecare închinător bolnav cu inima când a văzut stârvurile celor afurisiţi, Marea Lavră a fost obligată să închidă peştera. (Din Limonariu Athonit, autor, pp. 137-138)” / fragmentul a apărut în revista Rost, nr. 17, iulie 2004 – http://www.romfest.org/rost/).
Să le fie spre luare-aminte preoţilor ortodocşi care vor mai sluji cu ereticii catolici, să ştie că îi aşteaptă osânda veşnică…
extraordinar articolul dar cui ii pasa oamenii nu mai isi pot schimba oportunitatile,poate sa vina toti sfintii din cer p pamant,sa vina si cei din iad toti si oamenii d azi nu au nici o zvacnire spre cugetare…
Am vazut mai demult un filmulet despre ecumenism, cum slujeau preotii ortodocsi nu numai cu catolicii dar cu toate cultele pagane. M-a mahnit mult de tot, am vazut cat de viclean, subtil si cu sarguinta lupta diavolul impotriva noastra si in ce stadiu am ajuns. Ce am vazut acolo nu voi putea uita niciodata, este infricosator. Domnul sa ne apere, El e mai presus de orice si oricine. Citez ceea ce spunea parintele Arsenie Papacioc, un cuvant mangaietor-Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul.