ALTAR ADORMIT

Nu vreau să vin la înmormântarea ta,

Nici la parastasurile de patruzeci de zile,

De patruzeci de ani, de zeci şi sute de ani,

Vreau doar să ştii, de-acolo de unde eşti,

Că după tine mai suspină cineva.

 

Te-au lăsat aşa cum ai adormit  ştiind

Că nu se pricep să te lege de Cer prin rugă crâncenă,

Nici să-ţi sfinţească ridurile cu lacrimi de aghiazmă;

Că nu-şi pot pune inimile să-ţi ardă la căpătâi

Şi că tămâia dragostei pentru tine le lipseşte,

Ştiind că fiii trebuie să se ocupe

De cei adormiţi ,

Nu cei care nu pot spune nici “Veşnică pomenire”,

Ştiind că şi ei te-au ucis.

 

Pentru tine ne rugăm la Dumnezeul Dumnezeilor

Care te va trezi când te vom iubi destul.

Mi-e dor de sufletul tău, de trupul tău,

De doină şi de cruce, de glie,

Mi-e dor de freamătul tău- Românie…

(Debutul meu literar, în “Vestitorul Ortodoxiei” din 1 decembrie 1994, poezie care obţinuse premiul I la Concursul de poezie religioasă al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti,  care a avut loc cu sprijinul domnului Mihai Rădulescu.)

This entry was posted in Poezii. Bookmark the permalink.

2 Responses to ALTAR ADORMIT

  1. VEL says:

    Frumoasa poezie frate…poet!

    Ar fi bine sa mai scrii cateva la fel de frumoase…

    Referitor la ADORMIREA RAOMANIEI, ceva asemanator spunea si Parintele GH. CALCIU DUMITREASA, dar referindu-se strict la Biserica Ortodoxa, si nu la stat. Si anume a numit Biserica Ortodoxa UN URIAS ADORMIT…

    Si cred ca la Adormirea celor mai multe dintre madularele si celule Trupului Bisericii (care este Trupul lui Hristos), au avut un anume rol si PASTORII CEI ADORMITI, care au fost adormiti de cantecele cele pline de incantare ale “sirenelor” lumii acesteia.

    Si apoi daca ei au adormit oile si-au zis ca este bine sa doarma si ele “SOMNUL NECUNOSTINTEI DUHOVNICESTI”, iar altele au plecat pe alte pasuni si la alti pastori imbracati in piei de oaie lupi pe dinauntru…!

    Da! Romanie TARA NOASTRA SCUMPA!, cat de mult am vrea sa fii ca inainte, SA FII TREAZA, si LEGATA DE CER si MARTURISITOARE A ORTODOXIEI CU PUTERE, si DUSMANA A DUMANILOR MIRELUI TAU-HRISTOS!

    Nu ne ramane decat SA PLANGEM PENTRU TINE TARA NOASTRA SI SA IMPLORAM PE DUMNEZEU SA TE SCOALE DIN MORMANTUL NESIMTIRII SI AL NEPUTINETI in care te-a aruncat DULCELE VENIN AL SERPILOR DE GAND si INVENINATORI DE MINTE!

    NUMAI EL-DUMNEZEU, Factorul si Rascumparatorul Tau ROMANIE, te poate trezi si vindeca!

    Doamne, vino Doamne SA VEZI CE-A MAI RAMAS DIN NOI!

    Si ne MANTUIESTE AMIN!

  2. Poezii says:

    Poezii de calitate determina vindecarea sufletului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>