Ce părere ai despre internet, e păcat sau binecuvântare?
Curentul electric e păcat sau binecuvântare? Aş putea răspunde şi eu printr-o întrebare. Nu pot spune însă că internetul e neutru. Curentul electric e neutru, că poţi să-l foloseşte spre bine sau spre rău. Internetul cum e? Nu-i neutru. E rău internetul. Un preot i-a zis chiar – infernet.
Şi mai ai internet?
Da, precizez că vorbesc despre acest subiect ca omul care are internet. Folosesc deseori internetul. Şi voi explica şi de ce cred că e rău. De la ce a pornit internetul? Internetul a pornit de la nevoia de-a face o bibliotecă enormă, la care să aibă acces cât mai mulţi oameni… A oferit un fel de nivelare pe plan informaţional. E adevărat că îţi dă internetul şi materiale creştine. Problema e că oamenii, prin internet, nu au devenit mai iubitori nici de spiritualitate, nici de cultură, ci au devenit consumatori de informaţie neutră sau chiar consumatori de informaţie negativă. Cred că în procesul de spălare a creierelor, în procesul de modelare după înţelepciunea lumii, acesteia internetul va lua locul televizorului. Eu nu zic acum că înţelepciunea lumii acesteia era mai bună sau mai rea fără internet. Nu! Ci doar spun că internetul a fost un mijloc neutru, dar prin care s-a promovat ceva rău. Nu e doar portavocea multiculturalismului, e şi portavocea sincretismului, a mentalităţii iubirii de păcate… Şi cred că ne vom pierde identitatea în măsura în care ne vom îneca în această mare a internetului, pentru că nu ştim să tăiem pâinea informaţiei cu cuţitul internetului. Cred că ne tăiem şi unghiuţele şi degeţelele cu acest cuţit.
În această relaţionare a omului cu internetul, pe ce poziţie se află omul: stăpân – supus – prieten cu acest instrument?
Stăpân al internetului nu-mi dau seama în ce măsură poţi fi; stăpân al internetului cred că eşti doar atunci când iei tot ceea ce-ţi trebuie, când îţi trebuie şi cât îţi trebuie. Aşa cum eşti şi stăpân al televizorului. Stăpân al internetului…. Vreun stăpân al internetului, care să fie sincer cu el însuşi şi să poată zice: „N-am luat nimic de pe net mai mult decât mi-a trebuit, şi n-am luat nimic din ce nu mi-a trebuit”, nu cunosc. Nu neg că există. Or exista vreo cincizeci care de oameni care, în pustia secolului XXI, navighează pe internet numai ca să scoată predicile părintelui Cleopa şi cine ştie ce material despre vreo nouă minune a Maicii Domnului de prin Grecia sau cine ştie de pe unde. Prieteni ai internetului cunosc foarte puţini. Prieteni, în sensul că vor să fie stăpâni ai internetului, adică să ia numai ce le trebuie, dar uneori s-au mai uitat, de oboseală, de tristeţe, din cauza unor decepţii sentimentale, din melancolie şi la chestii nefolositoare pe internet…
Îşi ocupă timpul cu internetul…
Îşi ocupă timpul puţin mai mult decât trebuie. Adică depăşesc puţin relaţia de stăpân al lui…
… sau încearcă să-şi înece necazul, ocupându-şi timpul…
…şi atunci au anumite căderi, dar se pun pe picioare, se ridică şi luptă în continuare. Însă majoritatea oamenilor sunt sclavii internetului. Internetul e mâncător de timp mai ceva decât televizorul. Stai, frate, că la televizor butonezi ce butonezi, dar, după ce îţi dai seama că sunt din ce în ce mai puţine programe care să te intereseze, preferi să te duci pe net, că acolo vezi tot ce vrei – mai ales acum, au apărut hub-urile, la care se adună toţi tinerii, unul după altul – ţi-ai ales filmele, ţi-ai ales muzica, ţi-ai ales clip-urile, şi timpul tău e clar mâncat de internet. Cred că sclavia e în primul rând la nivel psihic. Marshall McLuhan arăta în studiile sale că omul modern, care e învăţat să trăiască prin ochi, care priveşte tot timpul televizorul, va deveni inapt la nivelul comunicării. Devine un fel de zombbie, o masă inertă căreia doar i se povesteşte, care nu mai gândeşte nimic, nu dă soluţii decât la probleme gen: „Cum face Zorro să scape de cei patru duşmani?” sau „cum reuşeşte Emilly să ajungă la postul de secretară?” sau „cum reuşeşte Ana să-şi recucerească prima iubire?”. La nivelul ăsta de gândire poate ajunge până şi calculatorul.
Eu cred că o să se facă calculatoare care gândesc. Calculatorul, fiind produs al tehnicii, nu va putea însă niciodată să gândească original. Calculatorul gândeşte deja, calculatorul va gândi din ce în ce mai bine, până la nivelul la care va crea ceva cu adevărat. Calculatorul gândeşte, când joci şah cu el, pe calculator, calculatorul gândeşte şi îţi arată, atunci când te bate, că e mai deştept ca tine.
Eh, de fapt, nu e mai deştept ca tine calculatorul, doar că el a învăţat nişte scheme fixe. El are o libertate foarte măsurată. Nu poate crea ceva cu adevărat. Filmele pe care le-ar putea „crea” calculatorul ar fi telenovele, în care, într-o structură logică, ori ea e înşelată de amant, ori ea e bătută de amant, ori ea e bătută de mă-sa, ori ea vrea să se culce cu tac’su, nişte chestii foarte precise; nu apare ceva care să schimbe cu adevărat telenovela. Doar că, în filmul al cărui scenariu e produs automat de calculator, în loc să primească cineva la loto două miliarde, primeşte o sumă de două sute de miliarde, ceva ce nu s-a mai întâmplat, în istoria omenirii, să câştige cineva aşa la loto.
Dar astea sunt nu dovezi ale gândirii calculatorului, ci dovezi ale faptului că el e sclavul schemelor programatorului. Niciodată n-o să fie mai deştept decât tine calculatorul. Calculatorul va fi mai deştept, aparent, decât marea majoritate a tâmpiţilor care îşi petrec timpul prin cârciumi, în internet cafe-uri, jucându-se cu jocuri cu împuşcături, şi care s-au dezvăţat să gândească. Ei devin un fel de roboţei. Şi, când văd ce film a făcut calculatorul de unul singur, rămân miraţi: „Bă, e mai deştept ca mine!” Sau, dacă încearcă să joace şah cu un program bun, cu un program care abia a fost bătut de marii maeştri de şah, e clar că şi el e bătut, şi zice: „Ia uite ce calculator deştept am!” Poate că niciodată n-o să fii tu mai deştept decât geniile momentului care programează calculatoarele respective. Dar niciodată geniile alea n-or să creeze un calculator care să gândească altfel decât în schemele în care a fost făcut.
Cât de duşman ne e internetul?…
Internetul ne e duşman şi pentru că statul în faţa monitorului, chiar dacă vedem filme duhovniceşti, ne afectează creierul. Acum cred că e cazul să fac puţină reclamă monitoarelor cu LCD-uri şi televizoarelor cu LCD-uri. Când fetiţa mea mică privea ceva la televizorul vechi, îi lăcrimau ochii. Când trecea prin faţa televizorului, oprindu-se puţin să se uite, se freca la ochi. Acum, am luat televizor cu LCD, nu mai avem această problemă. Avantajul care e? Că n-o să mai apară dureri de cap şi de ochi de la monitoarele la care ne uităm pe internet, cu LCD. Dezavantajul care e? Că, nemaidurându-ne ochii, stăm şi mai mult în faţa monitorului şi ne pierdem şi mai mult timp… Am fost şocat să văd cât de performante sunt monitoarele cu LCD. Când aveam monitorul vechi lucram la cărţile mele până mi se făcea rău, până mă durea capul… Mi-a făcut cineva cadou monitorul pe care-l am acum, şi în seara în care l-am primit am lucrat, am tot lucrat, am tot lucrat, pentru că nu mă mai durea capul, nu mă mai dureau ochii, şi când am văzut că e unu noaptea, am înţeles că monitoarele cu LCD sunt mult mai bune decât cele din vechea generaţie. Repet, însă, acest avantaj, că nu te mai dor ochii şi capul, va fi dezavantaj, pentru că oamenii se vor lăsa şi mai mult modelaţi de ceea ce văd pe internet sau prin internet.
Cât Îl regăsim pe Hristos pe internet?
Acum nu spun că trebuie să ne punem neapărat o icoană pe desktop şi să facem rugăciuni tot timpul, când dăm drumul la calculator. M-au întrebat mai mulţi de ce am o poză cu soţia mea în avatarul de la messenger. Şi am spus: „Corespondez cu toţi ciudaţii, de multe ori pe teme sexuale, şi când mă uit la soţia mea, mi se spală sufletul.” „Ei, cum poţi să spui asta? Ce, dragostea ta e aşa curată? Voi nu faceţi perversiuni?”, m-a întrebat o femeie. Am rămas şocat de întrebare: „Cum să facem perversiuni? Încerc să trăiesc o viaţă creştină, în care perversiunile lipsesc… “ Persoana respectivă şi-a cerut scuze. Dar nu putea înţelege ce înseamnă pentru mine poza soţiei mele. Pentru mine poza soţiei mele înseamnă foarte mult. Puteam să-L pun la avatar pe Hristos – era teologic, duhovnicesc. Dar nu cred că trebuie să ne cramponăm şi să considerăm că Hristos e Hristos numai când e icoana lui Hristos, iar restul e totul rău. Eu încerc să-L văd pe Hristos şi-n iubirea pe care o port soţiei mele.
Un tânăr care vrea să-L găsească pe Hristos şi e obsedat de internet, are la îndemână instrumentul acesta, cel mai eficace… E un tânăr preocupat de segmentul religios, care vrea să găsească informaţii despre viaţa creştină pe internet. Acolo cât de real Îl regăseşte pe Hristos?
Depinde de căutarea lui. În Lumea credinţei, într-unul din ultimele numere, Răzvan Bucuroiu zicea că e nevoie de o catehizare prin net, de o formă de misionarism pe internet – de altfel, şi catolicii au fost îndemnaţi de papa Ioan Paul al II-lea să facă asta – şi cred că trebuie susţinută o propagandă ortodoxă pe internet, dar un fel de propagandă sinucigaşă, de genul: „Măi, băieţi, măi! Înţelegeţi că adevărul e în Hristos! Şi dacă adevărul e în Hristos, fiţi şi voi băieţi deştepţi şi nu mai pierdeţi timpul pe internet!” Pentru că, decât să cauţi predicile părintelui X pe net…, mai bine te duci duminica la biserică şi asculţi acolo o predică live. La biserică. Eu nu zic că după ce ai ascultat predica la biserică, nu ţi-e de folos să mai asculţi o predică sau două scoase de pe net. Dacă vrei, poţi să faci asta. Însă materialul ortodox de pe net e sinucigaş pentru net în sensul că te învaţă să renunţi la timpul pierdut în faţa netului, şi că te ajută să devii din rob al netului – prieten al netului; apoi din prieten să devii stăpân al netului, adică să iei numai ceea ce-ţi trebuie.
Nevinovata revistă a presei nu e chiar aşa nevinovată. Îmi spunea un preot în Grecia cum se abonase la vreo cinci ziare şi primea de la fiecare tot felul de ştiri, şi ajunsese să ştie toate şuşanelele din România, ce face cutare, care s-a măritat cu cutare, care a divorţat de cutare, ştia toate măscările din show-biz-ul românesc. Şi şi-a dat seama că asta îl vătăma duhovniceşte. Mie mi s-a părut puţin ridicol să simţi nevoia să treci printr-o etapă de intoxicare cu informaţii din zona ziarelor româneşti, însă bine că şi-a dat seama în cele din urmă că pierde timpul şi a renunţat.
Cât poţi să Îl regăseşti pe Hristos pe internet?
Poţi să-L regăseşti foarte mult, dar nu cred că trebuie să cauţi să-L regăseşti acolo. Sunt unii pe care vocea părintelui Serafim Rose sau un material cu părintele Porfirie sau cu părintele Iacov Tsalikis i-a marcat foarte tare. Pe alţii i‑a marcat o înregistrare cu părintele Paisie Olaru sau cu părintele Cleopa. Există convertiri prin internet foarte spectaculoase. Trebuie să ajungem ca nu cumva, de grija convertirilor acestora spectaculoase, să pierdem marea masă a credincioşilor, care dau drumul la internet să asculte o predică şi apoi sfârşesc pe cine ştie ce site-uri porno. E ruşinos ce spun, dar se întâmplă şi aşa… Eu nu cred că avem maturitatea să ne jucăm cu internetul. E o modă acum ca internetul să invadeze liceele. Dar nu cred că au copiii respectivi maturitatea să se lupte cu netul.
Vorbeai de statul acesta informaţional, de statul global, în care fiecare e liber să posteze ce vrea, să scoată ce vrea – există vreo instanţă oarecum valorică, ce ar putea garanta ortodoxia materialelor de pe site-urile ortodoxe, adică: „Informaţia aceasta într-adevăr merită preluată? Merită macerată?” „Aceasta e o erezie postată de nu ştiu cine!” În hăţişul acesta, cum ne descurcăm? Cum ştim care sunt materiale care merită valorizate şi care …
Site-urile ortodoxe mai importante au renume, au faimă. Îmi spunea cineva: „Am ajuns să cumpăr cărţi de la editura Egumeniţa, pentru că ştiu că sunteţi director
Asta implică şi un exerciţiu mai de durată.
Nu, eu nu cred că implică un exerciţiu de durată. Îţi dai seama repede care sunt site-urile cele mai accesate, cu materialele cele mai bune, îţi dai seama ce e reprezentativ pentru fiecare site. De fapt, site-ul e oglinda celui care face site-ul. Şi, în măsura în care vezi că într-un site se regăseşte foarte mult material ortodox, chiar dacă e transpus în interviuri şi nu neapărat în texte ale Sfinţilor Părinţi, ai deschidere faţă de site-ul respectiv.
Cred că, anticipez, aşa cum în vremurile din urmă forţele răului se vor folosi de mass-media, tot aşa vor încerca să se folosească şi de internetul ortodox. Părinţii duhovniceşti şi sfinţii secolului XX ne-au profeţit că antihristul nu se va teme de biserici; că vor exista biserici mari, frumoase, construcţii cât se poate de impozante dar ceea ce de fapt se va propovădui în ele vor fi învăţături mincinoase şi foarte puţini creştini vor rămâne în adevăr în vremurile din urmă. Tot aşa, vor exista site-uri ortodoxe foarte pompoase, cu lucruri cât se poate de interesante, dar în care substanţa va fi virusată de vreo erezie sau alta. Nădăjduiesc că părinţii ortodocşi vor înţelege că netul e un amfiteatru, e un stadion pe care au loc coride duhovniceşti, şi cred că e nevoie ca părinţii duhovniceşti să fie mai activi în misionarismul făcut pe internet şi să atragă atenţia: „Băieţi, luaţi aminte: acolo se află o erezie!” Sau: „Acolo se află materiale de nota
Marea majoritate sapă forumurile pentru discuţii. Ce părere ai despre acest segment al netului?
Încearcă oamenii să comunice… Sunt prea singuri. Dar, nu scapă de singurătate… Nici pe forumurile ortodoxe nu stăm bine… Eu sunt puţin decepţionat de forum-urile ortodoxe, pentru că am observat atâta noroi, atâta mizerie, atâta răutate pe forumuri… Pentru că pe un forum dai tu materiale bune, vin zece tâmpiţi şi spun zece blasfemii şi-ţi ia mai mult timp să lămureşti blasfemiile respective decât să foloseşti pe cineva… Nu e vorba de blasfemii explicite, ci de nuanţe foarte fine: „Da, Biserica e Una, cea ortodoxă, dar şi celelalte fac parte din ea, în mod nevăzut” – până stai să lămureşti astfel de lucruri, îţi ia săptămâni întregi, poate. Eu mi-aş dori să existe forum-uri ortodoxe 100%. Nu ştiu de ce, dar cele mai multe sunt aşa, amestecate.
Avem site-uri ortodoxe?
Da: www.sfaturiortodoxe.ro, www.ortodoxtv.ro, www.ortodoxmedia.com, www.ortodoxie-ecumenism.com, www.misiune-ortodoxa.ro, site-urile personale, cum au Laurenţiu Dumitru sau părintele Savatie. În timp oamenii îşi dau seama care e site-ul care are materialele cele mai potrivite pentru fiecare. Sunt, de exemplu, oameni total neinteresaţi de polemicile Ortodoxie – Catolicism. Ei, există un site www.ortodoxie-catolicism.ro, pe care poate creştinul nu-l va accesa decât atunci când va fi pus într-o situaţie în care trebuie să se autopoziţioneze şi atunci va căuta reperele patristice şi reperele pe care le-au oferit părinţii duhovniceşti contemporani… Atunci va accesa site-ul respectiv, altfel poate nu-l va accesa.
Răspunsul tău trădează o anumită îngrijorare. Faptul că le poţi enumera deja este un semn de îngrijorare, adică ar fi trebuit să fie mult mai multe materiale ortodoxe pe internet şi să fi răspuns la această întrebare: „Da, sunt foarte multe, dar le amintesc numai pe cele care mi se par mai importante”.
Site-uri ortodoxe sunt cu grămada, cu tona, şi o să tipăresc poate o listă într-un volum. Sunt multe…
Dar, pe de altă parte, n-ai pomenit decât de iniţiative oarecum private. Aş vrea să te referi puţin şi la site-urile instituţionalizate, să le spunem aşa, ale Bisericii. Ale eparhiilor, în general, cum ţi se par acestea?
Am să spun o întâmplare pe care cred am mai pomenit‑o undeva… În perioada comunistă, un ţăran i-a cerut părintelui de la biserică ceva să citească, şi părintele i-a dat câteva reviste bisericeşti. După câteva zile, ţăranul s-a întors : „Părinte, luaţi-le înapoi, că dacă le citesc pe astea, devin ateu!” Adică, erau în ele atâtea osanale, atâtea laude faţă de partid, atât de puţin material viu, cuvânt viu, care să mişte persoana respectivă, încât lectura lor îl făcea să-şi piardă credinţa. Există riscul ca site-urile instituţionalizate să fie atinse de acest spirit. Nu neg că se poate face foarte multă misiune prin ele. Există şi site-uri instituţionalizate în România care fac lucrare foarte bună, însă având foarte puţini oameni care lucrează la ele, nivelul de informaţie nouă pe care o aduc este foarte mic şi…
În acelaşi timp, majoritatea site-urilor pe care le-ai numit funcţionează cu binecuvântarea ierarhului locului sau cu aprobarea tacită a acestuia. Eu nu am cunoştinţă să fi fost vreo problemă de genul acesta, în care să fie o imixtiune a Bisericii, să spună cineva: „Gata, frate, până aici, v-aţi făcut de cap! Nu mai postaţi materiale pe net…”
Biserica nu ia atitudine nici faţă de marile erezii, nici faţă de satanişti, ar fi fost culmea să se ia de nişte mici blog-eri…
Acolo e altă problemă! Aici deranjează – sau ar deranja – însăşi structura instituţionalizată, în cazul în care s-ar suprapune…
Da, da, în cazul în care s-ar suprapune clientela…
Adică, fiecare îşi face treaba lui, şi atunci…
Am văzut de curând o statistică a site-urilor ortodoxe. Cred că e vorba de concurenţă, dar site‑urile instituţionalizate nu ştiu ce şansă au să ajungă site-urile neinstituţionalizate, pentru că oamenii sunt interesaţi nu de cine dă informaţia, ci de ce informaţie dă. Şi dacă e vorba de învăţătura Sfinţilor Părinţi, mai degrabă accesează tânărul un site neinstituţionalizat, dar în care vede adevărul Sfinţilor Părinţi şi al părinţilor duhovniceşti contemporani, decât site-uri instituţionalizate care vin cu sfaturi de la părinţi din zilele noastre, dar nu sunt nici repere duhovniceşti, nici repere morale, se fac cine ştie ce purtători de cuvânt…
Soluţia e foarte simplă: le privatizează şi au rezolvat problema.
Oare? Fac o paralelă. Îmi relata un părinte o situaţie. A primit o plângere de la episcopie că n-a vândut destule lumânări în parohie. Şi părintele s-a dus la episcop şi l-a întrebat: „De când am venit în parohie am dublat numărul oamenilor care vin în biserică, facem atâtea slujbe în plus, care e problema? Că se cumpără doar atâtea lumânări?” Că părintele nu vinde lumânări în altă parte. Doar atâtea lumânări se cumpără, fiind un sat mic. „Ce, suntem S.R.L.? Dacă nu suntem productivi, Prea Sfinţia Voastră, desfiinţaţi-ne! Dacă suntem biserica lui Hristos, atunci misiunea noastră este să-i ducem cu ea pe oameni
Importantă e nu cantitatea lumânărilor – mă refer la informaţie aici – importantă e eficacitatea la nivelul folosului: câţi oameni s-au folosit deschizând pagina episcopiei cutare? Câţi oameni care au necazuri, probleme, frământări, nelămuriri, s-au folosit de sfaturile părintelui din site-ul respectiv? E foarte îndoielnic faptul că oamenii au ajuns să considere repere duhovniceşti datele pe care le oferă unele site-uri făcute de oameni fără o trăire duhovnicească autentică. În situaţia asta nu e de mirare că ne agăţăm cu disperare de textele patristice sau ale părinţilor duhovniceşti contemporani, uneori fără discernământ. Dar criza asta e atât de mare, încât nu putem transfera o parte din responsabilitate asupra internetului în care, ca într-un ocean de pornografie şi de violenţă cineva se străduieşte să mai adauge trei picături de sfat curat în Hristos.
Foloseşti foarte mult internetul?
Variabil. Aşa bine se adună mintea care stă departe de internet şi de calculator şi de televizor… E altfel şi modul în care te rogi. După ce stai o oră în faţa calculatorului, (mult mai greu îţi aduni mintea la rugăciune.
Simţi calculatorul ca pe un instrument real de misiune, sau doar ca pe un mod de a încerca să faci ceva pentru Hristos, prin el? Mă refer la roade…
Ştiu că roadele sunt reale pentru că mi-au scris foarte mulţi tineri care şi-au schimbat viaţa datorită materialelor care au ajuns la ei prin internet. Nu consider internetul o încercare banală, ci un mod de a face ceva. Atât de mult, încât … Am văzut zilele trecute o poză cu o înmormântare năzdrăvană la ţigani… Au săpat o groapă mare în pământ, în care au făcut o cameră, şi i-au pus veioză, tablouri, tot ce-i trebuie ţiganului în camera respectivă – chiar mă gândeam dacă are curent la veioza respectivă… Aşa şi eu, o să iau firul de la internet cu mine, în mormânt, ca să mă uit şi pe lumea cealaltă. Glumesc…
Eu mă bucur că există această oportunitate pe care ţi-o oferă internetul, de a comunica cu foarte mulţi oameni. Decât să stau să scriu 300 de scrisori, scriu o singură scrisoare şi o trimit la 300 de oameni deodată. Am câteva sute de e-mail-uri, peste şapte sute de oameni în lista de messenger, când găsesc un material interesant despre un părinte duhovnicesc, despre o conferinţă, despre un concert, despre un film interesant, îi anunţ pe cei şapte sute care, la rândul lor, anunţă fiecare cât poate, şi uite aşa facem să circule informaţia ortodoxă. Pentru că e foarte greu să tot stai aşa, să supraveghezi pe net, când apare ceva interesant… Aşa, când găseşte cineva ceva interesant, dă prietenilor lui să citească, prietenii dau imediat mai departe şi tot aşa.
E adevărat că există şi reversul monedei: că acelaşi anunţ, că la ora cutare e conferinţa cutare, îl primeşti de zece ori până începe conferinţa, şi de douăzeci de ori după ce conferinţa s-a terminat. Exagerez acum, dar primeşti uneori atâtea anunţuri, că te plictiseşti ştergându-le. Primeşti un banc – hai să nu zic banc, o glumă, că termenul de banc îi zgândăre pe unii – o glumă, să înduhovnicim termenul. Îl primeşti o dată, te detensionează. Îl primeşti de douăzeci de ori, gata, te-a plictisit.
Cum ne ferim de agresivitatea informaţională de pe net?
Noi nu vrem să ne ferim de ea. Nici n-o băgăm în seamă, cei mai mulţi dintre noi. Ne considerăm maturi, noi ştim ce e bine şi ce e rău, avem discernământ, şi credem că, fiind atât de echilibraţi duhovniceşte, ştim să-i facem faţă. Nu prea ştim să-i facem faţă. Cred că ar trebui tratată problema aceasta cu foarte multă luare aminte. Mai ales că în această agresivitate există şi nivelul acela la care tu te-ai gândit să deschizi un forum ortodox şi-ţi apare o reclamă la prezervative. Că de multe ori am văzut, fără să vreau, reclame la prezervative pe internet. Sunt o mie de site-uri, şi site-uri cu vieţi de sfinţi, dai acolo, vezi reclame la prezervative. Bine că reclamele sunt majoritatea în engleză şi unii nu le prea citesc cu atenţie… E dificil. Mi-a scris cineva, a dat să acceseze un site ortodox şi i-a apărut un mesaj de genul: „Mori, ţi se va întâmpla ceva rău…” M-a întrebat: „Dom’le, dar cum se poate aşa ceva?” Mi-a dat şi mie link-ul, dar mie mi-a intrat viaţa sfântului respectiv.
Hacker-ii se joacă la grămadă şi faptul că există acest segment ortodox al internetului îi râcâie la maxim. Eu am citit nişte comentarii legate de site-ul www.sfaturiortodoxe.ro, făcute de tineri care n-au nicio treabă cu Biserica şi efectiv li se părea comedie 100% ce scria acolo despre viaţa în Hristos. Adică, ei sunt atât de departe de orice realizare duhovnicească, încât pot citi site-ul sfaturiortodoxe ca pe o glumă bună. E ciudat că se întâmplă aşa ceva. Eh, şi când ţi se năzare că site-ul ăla e un duşman al tău, pentru că orice mărturie ortodoxă e un duşman al mărturiei neortodoxe, atunci simţi nevoia să zgârii, şi atunci apar hacker-ii, care încearcă să se bage şi ei în spaţiul ortodox.
Pentru a-ţi satisface oarecum nevoia de informaţie, cât foloseşti internetul pe zi, pentru informaţia în sine?
Depinde. Informaţia ca ştire sau ca ce?
Ca ştire. Informaţia efectiv socială, culturală, religioasă, mă refer, dincolo de comunicarea cu cititorii…
Depinde. De la nici un minut pe zi la maxim… nu-mi dau seama cât poate fi dar, în medie, zece minute, poate un sfert de oră, pentru că nu citesc rând cu rând, ci citesc aşa, pe diagonală, ca să acopăr o cantitate de informaţie cât mai mare. Acele zece minute, sfertul ăla de oră, însă, mă oboseşte foarte tare. Şi am observat că zilele pe care le încep citind revista presei, chiar dacă stau puţin la revista presei, sunt zile de randament intelectual mai scăzut. Pentru că nu pot scrie cu aceeaşi stare sufletească după ce am citit revista presei, pentru că, vrei-nu vrei, revista presei nu are numai ştiri culturale, are şi tot felul de bombonici: ce chiloţei şi-a luat cântăreaţa nu ştiu care, cu diamante, şi amănunte de genul acesta.
Chiar observase, tristă, soţia mea, că pe un canal de televiziune, la ştiri, se prezentau informaţii de genul: „Verişorul boxerului cutare a făcut un accident de maşină. Fiica cântăreţului nu ştiu care…” Mi-a zis: „Acum aflăm şi ce se întâmplă cu rudele personajelor sau personalităţilor…” Nu sunt în stare să ne dea decât ştiri de genul acesta, de doi bani, care ne învaţă să trăim la nivel manelist.
Pentru aceste ştiri – care oricum se propagă în atmosferă – pierdem în faţa televizorului sau a calculatorului câte două ore, pentru a reţine, la sfârşit, când tragem linia, două-trei ştiri, pe care oricum le aflam oricum, cel mai târziu a doua zi de dimineaţă, dacă sunt ştiri care ne interesează într-adevăr. Vorbeşte-ne puţin despre internet versus carte, versus lectură clasică.
E clar că în lupta asta va câştiga până la urmă internetul – va fi însă o biruinţă de scurtă durată şi relativă. În vremurile din urmă va câştiga internetul, de ce? Ca să cumperi o carte, te costă mult. Internetul îţi dă la material – nu neapărat ortodox, dar cultural, cât vrei. Sunt atâtea biblioteci, literatură română, literatură străină şi, decât să dai banul, mai bine stai şi citeşti gratis. Decât să scoţi pe imprimantă, să mai dai bani pe toner, stai şi citeşti în faţa monitorului, însă nu e deloc acelaşi lucru. Relaţia cu cartea e o relaţie mult mai puternică decât relaţia cu televizorul. Monitorul îţi fură mult mai mult din atenţie, din energie… E trist.
Deşi mi-am postat cărţile pe net, eu sunt fanul cărţilor tipărite. Însă îmi dau seama că se vor împuţina cărţile şi va fi din ce în ce mai comod pentru un tânăr să bage un stick în telefonul celuilalt, în telefoane care vor fi toate mini-calculatoare în care încap peste 2000 de cărţi. O problemă e că în ziua de azi se citeşte din ce în ce mai puţin. Televizorul şi netul biruie şi e mult mai uşor să vezi un film decât să citeşti o carte. Şi chiar dacă filmul are inadvertenţe din punct de vedere istoric, pe tine nu te interesează, că n-ai citit istorie şi nu ştii cum au stat lucrurile. Şi rămâi cu elemente din film de genul: ia uite cum s-a culcat William Wallace cu nora regelui Angliei, uite ce interesant. Şi ia uite ce erou pasional, Wallace! Ei, era pasional William Wallace, dar în momentul în care vrei să înveţi istorie din astfel de filme, ai tras un loz necâştigător. Cartea pierde, pe de o parte, pentru că ea costă bani şi pentru că-ţi ia timp să citeşti o carte, când poţi vedea o emisiune de un sfert de oră din care ai aflat chestii esenţiale. Cartea pierde şi pentru că niciodată n-o să găseşti într-o librărie varietatea de informaţie pe care o găseşti accesând internetul, mai ales dacă ştii şi engleză, găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei…. Însă, pierzând cartea, pierdem ceva din firescul vieţii. Eu nu zic că dacă citeşti viaţa sfântului cutare pe internet nu te poate mişca; te poate mişca. Părintele Sofronie de
Resimţi această expansiune a internetului şi această pierdere în activitatea editorială sau chiar scriitoricească? Mă refeream ca tiraje, efectiv. Simţi scăderea tirajelor?Datorită expansiunii internetului…
Da, clar! Asta se întâmplă! E un fenomen clar şi de amploare. Omul citeşte din ce în ce mai puţin, se tipăreşte din ce în ce mai puţin în România, în tiraje din ce în ce mai mici… Ce era acum câţiva ani un tiraj de zece mii de exemplare!? Era un tiraj bun. Acum e un tiraj record – greu scoţi o carte în zece mii de exemplare încă de la început.
Dar şi cartea e mult mai complexă, e mult mai variată oferta de carte religioasă acum, faţă de acum câţiva ani. Poate şi acesta e un motiv. Adică lumea avea de ales dintr-o sută de cărţi atunci, acum oferta s-a îmbogăţit… Ideea era dacă nu se într-ajutorează oarecum internetul cu promovarea de carte, adică e şi o metodă, un instrument foarte bun de publicitate, de a promova cartea. Sau ai cazuri în care, să zicem, cei din lista cititorilor de pe net…
Nu au mai cumpărat cartea pentru că au citit-o pe net? Da, sunt cazuri, dar pe mine nu m-a deranjat lucrul ăsta.
E un fenomen frecvent acesta?
Îmi scriu mulţi că citesc cărţile pe net, că nu au bani să le cumpere. Dar scopul pentru care a fost scrisă o carte ortodoxă nu e ca autorul să ia bani din cartea aia. A fost scrisă pentru Hristos. Eu cred că orice carte duhovnicească e într-o anumită măsură o lucrare a Duhului Sfânt, nu o carte care aduce bani autorului. Că vin şi bani, e partea a doua.
Şi autorul, dacă o scrie şi o pune pe internet, nu pierde. Pentru că cine o lua din librărie, o ia şi de pe net şi din librărie. Că unii au citit-o pe internet şi n-au bani s-o ia din librărie, foarte bine – folosul lor! Că unii au citit-o pe internet şi vor să şi-o şi cumpere din librărie – pentru că mulţi aşa îmi scriu: au început să citească dintr-o carte pe internet, le-a plăcut cartea şi, dacă au găsit-o la librărie, au cumpărat-o. Eu cred că e o formă egală de reclamă a cărţii ortodoxe prin internet. Există şi dezavantaje, că oamenii se uită pe internet şi nu mai intră în librării, dar există şi avantaje: este o promovare ideală. Şi am observat că, deşi cărţile mele sunt postate pe diferite site-uri, asta n-a scăzut vânzarea cărţilor mele, ci dimpotrivă.
Şi chiar aş vrea să înţeleagă autorii de cărţi, sau cei care editează reviste ortodoxe, că nu pierd cu nimic dacă postează materiale pe internet. Un suflet în plus dacă vor câştiga, chiar dacă vor pierde preţul unei reviste vândute, merită, merită! Eu mă tot gândesc că viaţa unui om, sufletul unui om, e prea valoros ca să fie cumpărat cu bani. Să zicem că poate am pierdut 30 de milioane de lei punându-mi cărţile pe net. Ei, şi? Poate am câştigat un om. Merită sufletul ăsta 30 de milioane? Merită şi mai mult!
Acum, eu sunt puţin descumpănit, că având multe cărţi şi fiind avantajat şi de reclama pe care mi-a pus-o la dispoziţie internetul, îmi vin bani din cărţi. Dar încerc ca inima mea să fie aceeaşi ca atunci când scriam şi făceam foamea, dar scriam pentru aproapele, să fie aceeaşi şi acum. Că vin banii, e un lucru de moment. Poate mâine, Doamne fereşte, se întâmplă ceva şi nu mai pot scrie nici ocarte, sau poate că o să vină o prigoană religioasă şi cărţile or să fie interzise – şi nu prigoană exclusiv îndreptată împotriva Bisericii, ci îndreptată împotriva acelui segment al mărturiei creştine care combate înţelepciunea acestei lumi. Pentru că n-au cum să şteargă duşmanii Bisericii toată mărturia ortodoxă, nu au cum! Au distrus strict sau în mod special ceea ce-i râcâia pe ei. Părintele Iustin Popovici a fost un părinte care a încercat să atace toate problemele bisericeşti din vremea sa. Cum făceau comuniştii un pas greşit, imediat îi sancţiona, scria în reviste, imediat lua poziţie. Cred că înţelepciunea acestei lumi vrea să faulteze toţi mărturisitorii. Şi dacă mâine va începe o prigoană împotriva cărţii ortodoxe şi să zicem că n-o să mai pot tipări nimic, nu e nici o problemă, autorul creştin nu trebuie să scrie ca să trăiască din asta, ci trebuie să scrie pentru Hristos. Poate mâine Hristos o să vrea să fiu portar la vreun bloc sau la vreun magazin.
Şi aici poate fi o formă de mărturisire.
Mai dificil, mai dificil, dar nu imposibil…
Danion, eşti şi tată. Cum reuşeşti – sau poate nu e neapărat acum cazul, dar cum reuşeşti să-ţi fereşti copiii de ispita internetului?
Ne întâlnim peste zece ani şi-ţi spun. Acuma, băiatul meu are opt ani, fetele sunt prea mici, au aproape patru şi cinci ani.
…ne întâlnim peste un an, doi, în cazul ăsta!
Ne întâlnim, da. La vârsta la care unii colegi ai băiatului meu – care e la o şcoală mai răsărită – au acasă calculatoare, internet, stau pe net mult la vârsta asta, am încercat să-i explic că nu-i este de nici un folos să se joace pe calculator. N-are nici un joc pe calculator în casă. Le-am şters şi pe cele pe care le are calculatorul, pentru că orice calculator se vinde cu câteva Windows Games. Le-am şters. Şi nu se joacă nici un joc pe calculator. Din când în când, foarte rar, se uită pe internet la programul tv, vrea să vadă dacă e ceva interesant şi îl las, programul lor de televizor fiind doar sâmbătă şi duminică, atât au voie copiii să se uite la desene, în rest n-au voie nici un desen animat, nimic, de luni până vineri. Poate seara, când mai dăm noi drumul puţin la ştiri sau la vreun film, mai mişună pe lângă noi, dar în rest, de luni până vineri, n-au voie să se uite. Când o să mai crească însă, o să fie foarte dificil, pentru că fiecare bloc e înconjurat de internet cafe-uri şi de locuri în care se duc tinerii care n-au ce să facă acasă. Însă eu nu încerc să-mi educ copiii în mod crispat, încerc să-i învăţ să aibă maturitatea de a alege ce e bine de ce e rău şi de a înţelege că nu le e de folos să stea pe internet…
Când vor creşte copiii, poate ne întâlnim din nou continuăm discuţia. Şi dacă peste cinci ani o să dau un răspuns de genul: „nu poţi să ţii copiii departe de internet, internetul îi virusează pe toţi copiii, deci al meu a ajuns să facă cine ştie ce ticăloşii pentru că a fost predestinat, pentru că Dumnezeu a îngăduit ca în secolul XXI toţi să aibă internet în casă” – dacă voi da un astfel de răspuns făţarnic, înseamnă că am eşuat eu, nu însă că nu te poţi raporta şi altfel la internet. Ar fi un eşec personal şi atâta tot. Chiar dacă eu l‑aş îmbrăca în teorii cât se poate de stufoase. Că am observat chestia asta, că oamenii, în loc să-şi asume scăderile şi neputinţele, încearcă să le generalizeze şi să le justifice…
Pe parcursul discuţiei noastre mi-am dat seama cât de complicată şi cât de perversă e până la urmă această problemă a internetului, care ne mănâncă timp, ne ia resurse, ne perverteşte mintea. În acelaşi timp am văzut, spre final, că lucrurile acestea, la nivelul copiilor, se pot corija, se pot oarecum gestiona. Cine poate, într-adevăr, să jaloneze paşii tânărului, ca să reuşească să se descurce, să iasă din hăţişul acesta al netului?
Părerea mea e că duhovnicul trebuie să înţeleagă că e important să discute cu oamenii la spovedanie şi cât de robi ai netului sau ai televizorului sunt… Duhovnicii iscusiţi discută şi astfel de probleme. Oare duhovnicii de mâine vor avea îndrăzneala să-şi asume şi această responsabilitate, de a discuta la spovedanie şi despre dependenţa tânărului de televizor, de internet, nu să se rezume doar la: „ai curvit?”, „te-ai masturbat?” etc? În momentul acela, duhovnicul îl va ajuta pe tânăr să scape din robia internetului. Am un prieten care mi-a spus că ori de câte ori vorbea la telefonul mobil ajunsese să aibă dureri de cap, la urechea la care ţinea telefonul, şi dacă îşi dădea cu agheasmă pe ureche, îi treceau durerile. Şi duhovnicul i-a dat canon să nu mai folosească o vreme telefonul mobil. Şi a renunţat la telefonul mobil şi cu asta basta…
M-am bucurat că există duhovnici care dau soluţii practice. Cred că greşim dacă rezumăm învăţătura ortodoxă numai la dogme şi la chestii cât se poate de strălucite, de înălţare a minţii şi de tâlcuiri patristice la pasaje din Scriptură, atât de înalte, încât ni se pare că nu au nici o legătură cu pasajul respectiv… Dar tu eşti culmea sfinţeniei… că ai citit învăţătura Sfântului cutare şi eşti mai deştept decât proştii care nu au citit-o. În loc să-ţi fi văzut lungul nasului şi să zici: „stai, mie acum îmi trebuie ceva legat de problema mea cu televizorul şi cu internetul şi cu discoteca şi cu problema mea reală, nu să văd lumina dumnezeiască în câteva zile…”
Sunt familiarizaţi duhovnicii cu noţiunea de internet? Pentru a da un sfat oarecum pertinent, dincolo de faptul că Dumnezeu vorbeşte prin ei, trebuie să fie şi puţin în temă cu problematica…
Foarte puţini, foarte puţini… dar puţinătatea asta nu e caracteristică doar în ceea ce priveşte internetul. Din păcate, asistăm la împuţinarea numărului duhovnicilor care ştiu să facă faţă problemelor actuale, cu care se confruntă oamenii din biserică – între ele fiind şi problema internetului.
E un avantaj faptul că internetul înlesneşte comunicarea între oameni?
Merită să facem referire la posibilitatea aceasta de a discuta pe internet, de a vorbi gratis la telefon prin Skype sau de a te şi vedea prin webcam. Observ că tinerii care se află într-o căutare permanentă, în loc să afle răspuns la întrebările lor, cad în hipnoza aceasta a discuţiilor nesfârşite, prin care îşi împărtăşesc unul altuia nelămuririle, şi nu ajung cu un pas mai aproape de răspunsuri. Pe mine mă întristează că acum Romtelecom-ul te lasă să vorbeşti gratis după ora şase seara, pentru că asta va distruge puţin din legătura dintre oameni, din frumuseţea poveştilor de dragoste. Cu decenii în urmă, oamenii îşi scriau scrisori de dragoste… Sau vorbeau mult mai puţin la telefon. Ce frumos era când vorbeai puţin şi spuneai multe în puţine cuvinte… Acuma stai şi te risipeşti… ca în reclama în care doi tineri stau spate în spate şi vorbesc la telefon unul cu altul. Asta face internetul, asta face şi telefonia asta care e din ce în ce mai ieftină, ne lasă să pălăvrăgim mult, să ne risipim mult, să bârfim mult, ca să pierdem frumuseţea dialogului.
Ne duce la înstrăinare…
Da. Să vorbim cât mai mult, să ne vedem cât mai mult pe web-cam-uri, pentru a ne plictisi unii de alţii şi a distruge încet-încet legătura dintre noi…
