Secularismul, o boală netratată la timp

(Din primul interviu acordat postului de radio Trinitas de ÎPS. Daniel, Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Române – http://radio.trinitas.ro/?stire=2007091385:

„- ÎPS Voastră, astăzi Biserica trece printr-o perioadă grea, o perioadă dificilă, cu multe probeme. Care sunt provocările Bisericii Ortodoxe astăzi? Cu ce avem de luptat, cu ce ne confruntăm?

- Primele şi cele mai mari provocări sunt secularizarea, sectarismul şi sincretismul. Secularizarea însemnează construirea vieţii societăţii şi a omului fără referinţă la Dumnezeu, ca şi când Dumnezeu n-ar exista…”)

Există din ce în ce mai mulţi critici care arată cu degetul anumite neputinţe ale slujitorilor Bisericii. Deşi se erijează în voci ale poporului, în spirite iubitoare de dreptate, aceştia nu fac altceva decât să stârnească tulburare în rândul credincioşilor. Şi să îi smintească pe cei care, aflându-se în pridvorul bisericilor, îşi doresc să facă primul pas pe calea credinţei.

În acelaşi timp există, însă, din ce în ce mai puţini critici autentici care să atragă atenţia asupra pericolelor în care se află Biserica şi asupra modului în care pot fi înfruntate astfel de pericole prin ajutorul dumnezeiesc.

„O Biserică secularizată este complet neputincioasă şi slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creştinii secularizaţi au eşuat la toate nivelurile.” Iată un verdict dur, dar obiectiv. Îi aparţine cunoscutului Mitropolit Hierotheos Vlachos, una dintre cele mai importante figuri ale teologiei ortodoxe contemporane.

Preasfinţia Sa nu consideră că este de ajuns să fragmentăm discursul teologic, să vorbim numai generalităţi, să vorbim numai despre vindecarea patimilor sau despre lumea îngerilor. El consideră că trebuie să avem o privire obiectivă asupra spaţiului duhovnicesc în care ne mişcăm. Nu pentru a arăta cu degetul, nu pentru a judeca. Ci pentru a face tot ce ne stă în putinţă pentru binele Bisericii lui Hristos.

„O Biserică care răstigneşte în loc să se răstignească, care trăieşte în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în faţa celor trei ispite ale lui Hristos în pustie, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută şi să rămână în această stare căzută; răspândeşte dezamăgire şi disperare printre cei care caută ceva mai profund şi mai substanţial.”

Cine mai are curajul să spună lucrurilor pe nume cu atâta precizie? Nu mulţi, în orice caz. Este nevoie de o conştiinţă răstignită de iubirea pentru Hristos. Numai o conştiinţă răstignită poate urma duhului Sfinţilor Părinţi.

Sunt atâţia teologi care pretind că şi-au însuşit cugetul Bisericii Ortodoxe, şi contestă rătăcirile apusene ca şi cum ar fi urmaşi ai Sfinţilor Fotie cel Mare, Marcu Eugenicu sau Grigorie Palama. Dar cuvintele lor nu îşi au corespondentul în viaţa de zi cu zi. Asupra acestei dihotomii ne atrage atenţia Mitropolitul Hierotheos: „Când teologia noastră nu este legată de aşa-numita viaţă isihastă, când nu este ascetică, atunci este seculară, este teologie scolastică, este teologie varlaamită – chiar dacă ni se pare că combatem teologia occidentală şi ne străduim să fim ortodocşi.” „O altă cale de a experimenta varlaamismul şi scolasticismul este că am limitat teologia la estetică. Am transformat-o în estetică. Putem scrie câteva cărţi şi întreprinde lungi analize asupra artei ortodoxe, putem studia şcolile de iconografie, putem accepta marile valori ale artei bizantine, în timp ce tratăm cu dispreţ şi nu ţinem seama de nevoinţă, de metoda isihastă, care este temeiul oricărei arte ortodoxe. Purificarea, iluminarea şi îndumnezeirea reprezintă baza tuturor artelor, actelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe.”

Aceasta este calea pe care o propune (şi) Preasfinţitul Hierotheos Vlachos. Nu o întoarcere la Sfinţii Părinţi strict raţională, strict intelectualistă. Ci o întoarcere la modul de viaţă pe care Biserica îl cere de la fiecare dascăl al ei: la vieţuirea filocalică.

Şi dacă teologii contemporani s-ar lăsa modelaţi de duhul filocalic, am asista la un veritabil cutremur cărturăresc…

***

Acest text a fost tipărit iniţial sub titlul „Un semnal de alarmă” ca introducere a volumului Mitropolitului Hierotheos Vlachos “Secularismul – Un cal troian în Biserică”, Editura Egumeniţa, 2004, pp. 5-8. Ne-am obişnuit să vedem imediat orice neputinţe ale aproapelui nostru şi să le trecem cu vederea pe ale noastre. Aceeaşi atitudine o avem şi în problemele duhovniceşti: suntem grabnici a critica greşelile catolicilor, protestanţilor sau ale celor de alte credinţe, dar nu avem curajul de a ne privi cu sinceritate pe noi înşine. Pentru că, dacă am face aceasta, ne-am da seama că viermele secularismului ne roade lăuntric. (Şi atunci păcatul făţărniciei, atât de aspru criticat de Sfinţii Părinţi, sau indiferenţa faţă de viaţa duhovnicească, ca şi celelalte fiice ale secularismului, nu şi-ar mai găsi loc în sufletele noastre.) Şi am încerca să scăpăm de el. Numai că, atâta vreme cât nu avem curajul de a fi sinceri cu noi înşine, mergem pe un drum greşit. Pe care merg, chiar dacă într-un ritm mai rapid decât noi, şi cei care nu cunosc dreapta credinţă…

 Danion Vasile