Cei cărora li s-a arătat un sfânt[1] sau care au fost vindecaţi în chip minunat rămân marcaţi de o astfel de întâmplare pentru mult timp, de obicei pentru toată viaţa. Dacă pe o stradă trece din întâmplare un preşedinte, toţi care locuiesc acolo vorbesc multă vreme despre acest eveniment.
De cele mai multe ori, pentru creştinii care primesc cercetare cerească din partea unui sfânt, acesta este un moment binecuvântat. Semnele dumnezeieşti au rostul de a-i întări pe credincioşi în viaţa duhovnicească. Numai atunci când oamenii se lasă biruiţi de diavolul mândriei şi răstălmăcesc rostul descoperirii pe care au avut-o, considerându-se superiori altora, numai atunci urmările acestor descoperiri sfinte sunt dăunătoare sufletului. Vina însă nu este nici a sfinţilor care s-au arătat, sau a îngerilor, sau a lui Dumnezeu, ci este numai şi numai a oamenilor care nu au ştiut să se bucure de darul primit de
Diavolul caută prin orice mijloace să îi determine pe creştini să uite că au avut parte de ajutorul lui Dumnezeu sau al sfinţilor, fie că acest ajutor a avut parte printr-o intervenţie minunată, fie că a avut parte în mod firesc, aşa cum se întâmplă deseori cu cei care duc lupta cea bună pentru mântuire. De altfel, nu puţine sunt cazurile în care creştini care au simţit în inima lor acest ajutor (la examene, pe patul de boală, în ispite, în necazuri care păreau fără ieşire, …) au fost mai mulţumitori decât unii dintre cei care au văzut în vis sau în vedenie un sfânt sau au fost vindecaţi în chip minunat. De fapt, cel mai important lucru nu este modul în care a avut loc o vindecare, ci efectele duhovniceşti ale acestei tămăduiri.
Un bolnav care face în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului şi care se ridică din patul de spital atunci când doctorii nu îi mai dădeau nici o şansă de vindecare, poate avea inima la fel de plină de bucurie cu cel căruia i s-a arătat Maica Domnului.
Cuvântul Mântuitorului: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut… se poate tâlcui şi astfel: că cei care au avut înţelepciunea de a vedea în vieţile lor ajutorul sfinţilor şi le-au mulţumit acestora, chiar dacă nu au avut binecuvântarea de a-i vedea, mare plată vor avea de
De altfel, ne-am învăţat să considerăm minuni numai arătările sfinţilor sau vindecările de boli grave. Dar viaţa creştină este o viaţă plină de minuni, de care de cele mai multe ori nu ne dăm seama.
În situaţii identice doi oameni pot pune statuia binelui pe două socluri: pe cel al întâmplării sau pe cel al darului lui Dumnezeu. Totul depinde de credinţa din inima lor. Dar creştinii trebuie să ştie că întâmplare nu există. Tot binele de
Unii creştini nu înţeleg faptul că legătura dintre oameni şi sfinţi este o legătură vie, o legătură foarte importantă, şi pentru unii şi pentru alţii. Sfinţii nu sunt nişte duhuri care se plictisesc în rai şi ca să îşi alunge plictiseala vin să rezolve problemele oamenilor. Nu. Sfinţii ne iubesc. Oricât de mare ar fi desfătarea cerească de care au parte, ei nu ne trec cu vederea tocmai pentru că, iubindu-ne, vor să ne sprijine să mergem pe calea mântuirii.
Nu ar fi greşit să vedem în ei nişte fraţi mai mari care, ajunşi la un praznic ales, vor să ne ajute şi pe noi să ajungem acolo. Deci, pentru ei, noi nu suntem nişte păcătoşi lipsiţi de valoare. Oricât am fi de slabi, de neputincioşi, de şovăitori, ei nu se scârbesc de noi. Ei vor să ne sprijine, să ne ridice.
O întâmplare care a avut loc în Grecia zilelor noastre ne atrage atenţia asupra faptului că sfinţii vor să îi cinstim cu evlavie şi că greşim atunci când trecem cu vederea prăznuirea lor. Venind într-o zi la racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, un bătrânel i-a spus părintelui:
„Astăzi am mare supărare, adică ce zic eu astăzi, că o am de ieri dimineaţă. Ieri, pe la ora zece, am cumpărat o bucată de ficat de miel şi i-am spus nevestei să-l pună la tigaie, iar eu am alergat la băcănie să cumpăr puţin vin.
La semafor, unde m-am oprit şi aşteptam să se aprindă lumina verde, am auzit în spatele meu un glas: «Aşa sunt uitaţi prietenii?» Eram singur. Mă uit în spate – nimeni, sus la balcoane – nimeni; glasul însă îl auzisem foarte aproape de mine. S-a aprins lumina verde, am traversat, am intrat în băcănie; aici se auzeau nişte cântări bisericeşti minunate.
- Frumoasă casetă cu cântări – îi zic vânzătorului.
- Nu-i casetă, moş Nicolae, se transmite Sfânta Liturghie
N-am mai cumpărat nimic; am ieşit, am traversat pe roşu.
Şi acum am în urechi claxoanele, frânele, strigătele şoferilor. Am ridicat amândouă mâinile şi le-am făcut semn să se oprească toţi, să pot traversa. Ce să fac? N-am mâncat nimic de ieri, nici nu vreau să mănânc. Puţin lucru este să-ţi spună un sfânt că l-ai uitat? Pot să-i mai spun acuma prieten?”[2]
Ne putem întreba la rândul nostru: putem considera că suntem prieteni cu sfinţii care ne-au ajutat de atâtea ori, când uităm să ne închinăm la moaştele lor, când uităm să ne rugăm lor, când uităm să mergem la biserică de praznicele lor? Nu, cu siguranţă nu.
Sfinţii vor să fie prietenii noştri, vor să ne ajute, dar pentru asta trebuie să facem şi noi ceea ce ne stă în putinţă. Şi foarte important este ca cei care au primit în chip minunat ajutorul sfinţilor să nu se lenevească a da mărturie despre aceasta. Sfântul Nectarie din Eghina le atrage atenţia asupra tuturor celor care au primit ajutor în chip minunat că nu trebuie să se sfiiască să le spună şi celorlalţi despre darul de care s-au învrednicit:
„Acum şase luni am constatat că la sânul stâng îmi apăruse un nodul dureros. După ce am fost şi m-au consultat trei dintre cei mai buni medici pe care îi cunoşteam, diagnosticul a fost acelaşi pentru toţi: tumoare malignă, de mărimea unei nuci mari. Toţi trei mi-au spus să mă operez fără nici o întârziere, deoarece situaţia se putea agrava şi scăpa de sub control.
Au trecut aproape cinci luni fără să fac nimic.
Într-o zi, citind într-un ziar despre o nouă minune făcută de Sfântul Nectarie, i-am propus soţului meu să mergem şi noi în insula Eghina, spre a mă închina şi eu la sfintele moaşte. A acceptat de îndată şi am plecat chiar a doua zi. Mergeam plini de credinţă şi de nerăbdare. Când am ajuns, am căzut plângând pe piatra mormântului şi i-am spus: «Sfinte Nectarie al meu, te rog, salvează-mă şi pe mine aşa cum ai salvat atâta lume». Apoi am luat ulei sfinţit de la icoana sa şi mi-am însemnat de trei ori locul în care mă durea. Am spus: «Numai tu, o, sfinte al meu, mă vei putea scăpa de acest rău, haide, ajută-mă, nu mă lăsa să ajung la operaţie!… »
Şi, într-adevăr, iubiţii mei, din clipa în care m-am uns cu uleiul din candela ce ardea la icoana Sfântului Nectarie, s-a petrecut şi cu mine minunea sa cea mare. Durerile au încetat şi în decurs de două săptămâni chistul canceros a dispărut. M-am prezentat din nou la doctorii care mă consultaseră şi au rămas şi aceştia uimiţi de această evoluţie neaşteptată a bolii mele. Chirurgul care urma să mă opereze, comparând rezultatele analizelor anterioare cu cele de acum, şi-a făcut şi el Sfânta Cruce şi m-a întrebat: «Cum ai făcut, copila mea, de ţi-a dispărut acea tumoare?» I-am răspuns: «Doctore, credeţi în Dumnezeu? Aceasta este o minune. Am fost
«Într-adevăr, a răspuns, numai o putere divină ar fi putut dizolva acel chist canceros. Este o minune. Văd că eşti perfect sănătoasă şi o confirmă toate analizele. Mare lucru!… »
M-am întors acasă de la spital, am căzut în faţa icoanei Sfântului Nectarie şi, plângând cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă, am spus: «Sfinte Nectarie, îţi mulţumesc din adâncul inimii mele. Mă voi duce şi eu şi voi publica la ziar această minune pe care ai făcut-o cu mine, ca să afle lumea întreagă despre puterea ta vindecătoare şi să vadă cât de mare este credinţa ortodoxă!»
A doua zi m-am prezentat la birourile ziarului Acropole, ca să îi rog să facă un articol despre cele întâmplate, dar, din păcate, m-au refuzat. Mai mult încă, unii dintre medicii care mă consultaseră, auzind că vreau să le menţionez numele în respectivul articol, mi-au spus că, pentru protecţia numelui lor, nu doresc să fie amestecaţi. Unul chiar mi-a spus: «De ce vrei acum să scrii despre cele întâmplate? Mulţumeşte-i sfântului, aprinde o lumânare, dă un pomelnic şi ajunge!… »
Văzând că toţi mă descurajează în acest sens, am lăsat lucrurile aşa cum erau şi aşteptam să vină din nou primăvara, să se facă vreme frumoasă şi să merg din nou cu soţul meu în Eghina. Voiam să ajung să mulţumesc din nou Sfântului Nectarie şi să las la icoana sa un lănţişor de aur cu cruce pe care îl purtam la gât.
Într-o seară însă, pe 2 februarie, era într-o zi de vineri, am avut un vis înfricoşător. Se făcea că eram împreună cu soţul meu pe un munte înalt, pe care ne chinuiam să îl coborâm. Jos se vedea marea. În timp ce coboram, am văzut o casă mică, ţărănească, cu două camere. M-am uitat împrejur, am deschis uşa şi am intrat înăuntru. Acolo, în mijlocul camerei stătea un om cu o înfăţişare ciudată. Era palid şi pe trupul său avea lipite multe bucăţele de vată. Îndată ce l-am văzut mă întrebam cine poate fi. Atunci s-a uitat la mine cu o privire mustrătoare şi mi-a spus: «Sunt Sfântul Nectarie!… »
Îndată ce am auzit aceasta, am căzut la picioarele sale ca să mă închin. Nu m-a lăsat însă să îl ating. S-a retras câţiva paşi şi mi-a spus: «Nu, nu mi te vei închina!… » Atunci am început să plâng şi i-am spus: «De ce, Sfinte Nectarie, nu mă lăsaţi să mă închin
Atunci mi-a arătat o bucată de hârtie, pe care o ţinea în mână, şi mi-a spus. «Dacă nu vei scrie pe această hârtie, nu vei veni să mi te închini!… »
Eu, plângând, l-am întrebat: «Ce hârtie este aceea, Sfinte Nectarie, şi ce să scriu pe ea?» Mi-a răspuns: «Ştii tu foarte bine ce trebuie să scrii!» Apoi a scos din buzunar nişte bani, mi i-a dat şi mi-a spus. «Uite, te voi ajuta din nou!» (Era evident că îmi sugera ce trebuie să fac cu banii, adică să plătesc la ziar pentru a fi publicată minunea).
Se întoarse apoi către un om, care stătea la un fel de birou în colţul camerei şi îi spuse: «O vezi? Acum nu mai are nevoie de mine… »
Şi cum ţinea banii, s-a întors şi i-a aruncat pe fereastră. În clipa aceea, m-am trezit brusc. Eram îngrozită şi i-am povestit soţului meu visul avut. Fiul nostru mai mic, auzind şi el povestirea visului, mi-a spus: «Mamă, ştii ce reprezintă bucata de hârtie pe care o ţinea în mână Sfântul? Este ceea ce ai promis, şi anume că vei publica la ziar minunea pe care a făcut-o cu tine. Asta cere Sfântul acum de la dumneata».
A doua zi de dimineaţă m-am dus din nou la ziarul Acropole, încercând să-i conving să publice cele petrecute. M-au refuzat din nou. Din fericire, de la unul dintre birouri a venit la mine cineva care auzise istorisirea minunii şi mi-a arătat un alt ziar, intitulat Sfânta Marina. Mi-a spus să mă duc la aceştia, pentru că îmi vor publica cu siguranţă articolul, fiind direct implicaţi în publicarea minunilor săvârşite de Sfântul Nectarie. Aşa am şi făcut. La acest ziar, redactorii m-au primit cu politeţe şi mi-au promis că îmi vor publica istorisirea într-unul din numerele imediat următoare. Pentru publicarea minunilor Sfântului Nectarie aveau o pagină specială, care apărea în fiecare număr, pentru ca lumea întreagă să cunoască puterea vindecătoare a acestui mare sfânt.
După toate acestea, am fost în Eghina şi m-am rugat atunci Sfântului Nectarie să mă ierte pentru întârzierea cu care am îndeplinit această promisiune. Slăvit să fie în vecii vecilor!”[3]
Mărturia aceasta ar trebui să trezească în inimile celor care au avut parte de tămăduiri minunate dorinţa de a le mărturisi altora. Vindecările nu au loc numai pentru cei care se vindecă. Prin ele, ascultând relatarea lor, unii oameni se apropie de Dumnezeu. E un gest egoist a ţine lumina sub obroc.
E adevărat şi faptul că în unele situaţii, din motive cum ar fi smerirea celor care au fost tămăduiţi, Dumnezeu nu vrea ca aceste minuni să fie spuse celorlalţi. Dar aceste cazuri sunt rare şi numai duhovnicii pot hotărî dacă e bine sau nu ca minunea tămăduirii să fie făcută publică.
În cele mai multe cazuri însă, Dumnezeu vrea ca minunile să fie cunoscute de oameni. Mulţi au devenit credincioşi după ce au ascultat sau au citit despre minunile unui sfânt.
Cu cât diavolul pune mai multe piedici celor care vor să mărturisească despre minunile lui Dumnezeu şi ale sfinţilor, cu atât mai mare va fi cununa celor care vor face aceasta înfruntând piedicile şi necazurile.
„Începând de la procesul josnic din San Francisco, când o parte dintre clericii împreună-slujitori ai Arhiepiscopului Ioan au încercat să îl defăimeze public pe acest drept, s-a simţit o nevoie foarte puternică de a face cunoscute faptele bune şi sfinte ale Fericitului. Însă când neaşteptata sa trecere la cele veşnice a venit ca o urmare de neocolit a faptului că era supus unor hărţuieli neîncetate, nevoia de a-i publica Viaţa şi minunile a devenit o datorie a conştiinţei universale a Bisericii. Părea firesc ca o asemenea lucrare să fie încuviinţată, sprijinită şi încurajată de toţi. Însă, în locul unei astfel de reacţii – spre uimirea tuturor celor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi pe Sfinţii Săi -, o adevărată prigoană s-a abătut asupra celor care voiau să spună o vorbă bună despre noul făcător de minuni, ales de Dumnezeu, al secolului al XX-lea! Lucru destul de uimitor, o întreagă serie de încercări vădit plănuite au început să înăbuşe veştile cele bune despre Fericitul Ioan. Ca să pomenim numai câteva dintre ele: primul său biograf, Episcopul Sava, le-a scris celor care au alcătuit această carte că, din cauza activităţii sale de răspândire a cinstirii lui Vlădica Ioan, va fi prigonit şi îşi va încheia viaţa în acest chip. El a fost apoi silit să se retragă, a fost redus la tăcere şi nu i s-a mai îngăduit să fie episcop, din care pricini a şi murit peste scurtă vreme (în ianuarie 1972), neducând la bun sfârşit încercările sale biografice. S-au publicat într-adevăr două mici lucrări despre Sfânt, însă vânzarea lor a fost interzisă în librăria Sinodului şi au fost înapoiate editurii. Sfintele Liturghii din Cripta Sfântului, care odinioară erau săvârşite des (de cele mai multe ori de către Arhimandritul Mitrofan), au fost limitate oficial la o dată pe an şi a fost interzisă chiar şi obişnuita citire din Psaltire în Cripta sa în timpul slujbelor, când aceasta era deschisă. Iar Frăţia Sfântul Gherman a fost mustrată pentru că a publicat materiale despre Fericitul Ioan aproape de fiecare dată când apăreau mărturii despre minunile sale – în presa liberă din America liberă! Când a fost întrebat de răposatul părinte Serafim Rose, episcopul de atunci a spus indignat:
- Nu publicaţi nimic despre Arhiepiscopul Ioan până ce nu mor duşmanii săi!
- Dar de ce?, a fost reacţia firească la aceste cuvinte. Până atunci vor muri şi prietenii săi şi nu va mai fi nimic de publicat!
A urmat răspunsul semnificativ:
- Atunci veţi putea scrie ce vreţi! – adică atunci nu va fi nici o problemă să ţesem legende neputincioase, inofensive, şi să nu păstrăm consemnări adevărate, care poate tulbură, despre un Sfânt real, întemeiate pe fapte la care au fost martori cei care chiar l-au cunoscut pe Sfânt aşa cum era el cu adevărat. Frăţia Sfântul Gherman s-a plâns despre această înăbuşire a adevărului unui alt ierarh, Episcopul Nectarie, prieten şi apărător al Fericitului Ioan. Ca răspuns, Episcopul Nectarie s-a ridicat, şi-a făcut cruce şi a conchis:
- Aţi săvârşi un păcat dacă, primind aceste mărturii şi verificându-le personal, nu le-aţi publica, din orice pricină.
Ceea ce ne interesează însă este următorul lucru: care este voia Sfântului privind încercările de a publica materiale despre el?
Sunt multe cazuri în trecut când Sfinţii au confirmat după moarte adevărul vieţilor lor. De pildă, când scrierile marelui Episcop Ignatie Briancianinov erau supuse criticii, sfântul episcop i s-a arătat unei femei şi i-a spus: «Tot ce scrie în cărţile mele e adevărat».
În chip asemănător, Fericitul Ioan i s-a arătat după moarte celui mai apropiat prieten şi ucenic al său, Arhimandritul Mitrofan, binecuvântându-l şi încurajându-l în lucrarea de consemnare a mijlocirilor sale minunate şi de răspândire a cinstirii sale. Iată cum descrie părintele Mitrofan aceasta:
«Pace sufletelor voastre şi mântuire! Am luat hotărârea să mă silesc cu foarte mare seriozitate să adun material despre Vlădica Ioan… Am simţit o nevoie imperioasă să fac acest lucru şi în noaptea după ce am luat această hotărâre l-am văzut limpede şi de aproape pe Arhiepiscopul Ioan. Era foarte bucuros şi m-a binecuvântat. Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui. Este un lucru bineplăcut lui Dumnezeu, pentru că Sfinţii lui Dumnezeu nu săvârşesc minuni cu putere de la ei, ci prin Puterea Sa cea Dumnezeiască. Am verificat deja o serie de cazuri în care oamenii au fost tămăduiţi… Vă sărut întru Domnul. Mă voi ruga cu râvnă pentru domniile voastre în Ţara Sfântă.
Rugătorul vostru fierbinte înaintea lui Dumnezeu, nevrednicul Arhimandrit Mitrofan
San Francisco, California
17/30 august 1972».”[4]
Nu este greu de observat cât de dificilă este uneori mărturisirea minunilor unui sfânt. Oare de ce diavolul şi oamenii care îi sunt slujitori fără voia lor se ridică împotriva minunilor unui sfânt?
Vom răspunde la această întrebare reproducând o mărturie despre mijlocirea minunată a Sfântului Ioan Maximovici, făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Părintele Serafim Rose relatează:
„Posturile arhiepiscopului Ioan erau atât de aspre, încât maxilarul de jos îşi pierduse puterea în timpul acestor perioade de post şi vorbea foarte neclar. Ana avea însărcinarea de a-i da lecţii în care să-şi exerseze maxilarul şi să-l facă să vorbească ceva mai clar. Arhiepiscopul venea întotdeauna la ea la intervale regulate şi la sfârşitul fiecărei lecţii îi lăsa o bancnotă de douăzeci de dolari. În timpul războiului, această femeie a fost rănită şi era pe moarte întru-un spital francez din Shanghai. Era noaptea târziu; afară începuse o furtună cumplită şi toate legăturile cu oraşul se întrerupseseră. În acele momente femeia nu se mai gândea decât la un singur lucru. Cum doctorii îi spuseseră că avea să moară, singura ei speranţă era să vină Arhiepiscopul Ioan, să-i dea Sfânta Împărtăşanie şi să o scape cumva. I-a implorat pe cei din jur să-i trimită vorbă, dar i-au spus că era cu neputinţă. Telefonul nu funcţiona din pricina furtunii, iar spitalul se închidea în timpul nopţii (din cauza războiului). Aşa că singurul lucru pe care l-a putut face a fost să strige: «Ajutor! Arhiepiscope Ioan, vino!». Bineînţeles, lumea credea că sărmana femeie delirează, pentru că nu era posibil nici un contact cu arhiepiscopul. Dar în acea noapte, pe când striga ea aceste cuvinte, uşile s-au deschis chiar în toiul furtunii şi a intrat Arhiepiscopul Ioan purtând Sfânta Împărtăşanie. A venit la ea, a spovedit-o, a liniştit-o (pentru că era, fireşte, copleşită de bucurie), i-a dat Sfânta Împărtăşanie şi a plecat.
Femeia a dormit optsprezece ore după aceea şi, trezindu-se a doua zi, a simţit că îşi revenise. «Cu siguranţă asta s-a întâmplat pentru că Arhiepiscopul Ioan a venit aici», a spus ea. «Care Arhiepiscop Ioan?», au întrebat infirmierele, spunându-i că nimeni nu putuse să intre, pentru că spitalul fusese încuiat în noaptea aceea. Persoana din patul alăturat i-a spus că într-adevăr fusese cineva acolo, dar nimeni nu o credea. Începuse să se întrebe dacă nu cumva avusese halucinaţii. Dar în timp ce asistentele îi făceau patul în ziua aceea, au descoperit sub perna ei o bancnotă de douăzeci de dolari. «Aha – a spus ea – asta este dovada că a fost aici»”.[5]
Ce are diavolul împotriva acestei minuni sau a celorlalte minuni săvârşite de către Sfântul Ioan Maximovici?
Răspunsul este extrem de important: unul dintre cele mai subtile moduri în care loveşte în Biserică este pervertirea vieţii duhovniceşti a creştinilor. După atâtea prigoane sângeroase diavolul a înţeles că cel mai eficace război împotriva Bisericii nu este prigoana. Prigoana naşte mucenici, prigoana stropeşte cu sânge mucenicesc Biserica şi ea creşte ca o floare.
Diavolul nu mai vrea un război făţiş: acum încearcă să slăbească râvna creştinilor, încearcă să promoveze un creştinism lipsit de nevoinţă, un creştinism care nu mântuieşte. Încearcă să îi convingă pe oameni că vremea sfinţeniei a trecut.
Dar cum să reuşească aceasta, când oamenii află că în vremuri apropiate de ale noastre au trăit sfinţi făcători de minuni precum Sfântul Ioan Maximovici sau Sfântul Nectarie din Eghina?
Pe diavol îl arde evlavia creştinilor faţă de sfinţi, îl supără faptul că sfinţii sunt modele pentru creştini. Câtă vreme creştinii vor trăi sub ocrotirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor, diavolul nu va avea nici o putere asupra lor.
Au fost creştini care, deşi nu au fost tămăduiţi în chip minunat de sfinţi sau de Maica Domnului, au fost adânc impresionaţi de minunile pe care le-au citit şi le-au mărturisit altora. Această lucrare de apostolie este binecuvântată de Dumnezeu şi va avea plată veşnică. Cei care au mărturisit minunile unui sfânt (nu pentru a se arăta înţelepţi şi virtuoşi, ci pentru a-şi folosi aproapele) vor fi răsplătiţi de acel sfânt. Sfinţii nu rămân datori. Aşa cum un sfânt ajută ctitorii care înalţă o biserică în cinstea sa, tot aşa îi ajută şi pe cei care se fac propovăduitori ai minunilor sale. Aceştia nu ctitoresc biserici de piatră, dar îi ajută pe alţii să îşi ctitorească biserici vii în inimile lor. Sfinţii nu se uită la mulţimea banilor, ci se uită la jertfirea cu care au fost dăruiţi banii. Ei preferă un sărac care a vorbit multora despre minunile sfinţilor decât un bogat care dintr-o grămadă mare de bani a dat o părticică pentru ridicarea unui paraclis, a unei clopotniţe sau a unei case parohiale.
E lesne de înţeles însă că o asemenea mărturie care primeşte o cunună atât de slăvită nu poate fi dată cu nevrednicie. Degeaba va vorbi cineva despre minunile sfinţilor sau de ajutorul pe care îl dă Maica Domnului celor care vor să îşi îndrepte vieţile, dacă prin viaţa sa nu va dovedi că el însuşi crede ce spune. Câtă vreme cel care mărturiseşte minunile va fi un simplu povestitor, oamenii vor considera că cele spuse de el sunt poveşti. Vorbăria goală, retorica searbădă dau în vileag făţărnicia celui care se vrea apostol fără să trăiască măcar ca un simplu creştin. Urmările unei astfel de mărturisiri sunt triste, pentru că produce în inimile ascultătorilor o reacţie contrară aşteptărilor. Abia atunci când cel care vorbeşte dovedeşte prin curăţenia vieţii sale că duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, abia atunci mărturia sa are putere.
Să îi iubim pe sfinţi, să îi cinstim, să ne închinăm lor. Un părinte spunea că atunci când oamenii vor muri, îi vor vedea pe toţi sfinţii cărora s-au rugat. Noi să încercăm să ducem o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi atunci îi vom vedea pe sfinţi încă de acum. Nu faţă către faţă, ci prin ajutorul pe care îl vom primi de la ei. Atunci vom trăi o viaţă cu adevărat nouă, o viaţă străină duhului lumii acesteia. O viaţă rânduită după legile Duhului, o viaţă binecuvântată.
Danion Vasile
[1] Credincioşii nu trebuie să se lase înşelaţi nici de arătările diavolilor care iau chip de sfinţi şi nici de vindecările care par a fi de
[2] Din volumul „Viaţa, minunile, paraclisul şi slujba Sfântului Ioan Rusul”, Schitul Crasna, Prahova, 1999, p. 35.
[3] Din volumul Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 147-151.
[4] Pr. Serafim Rose, pr. Gherman Podmoşenski, „100 de minuni ale Fericitului Ioan Maximovici”, Editura Sophia – Press, Bucureşti, 2003, pp. 367-370.
[5] Din volumul părintelui Serafim Rose – „Mai aproape de Dumnezeu”, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 25
Emotionante asemenea relatari. In timpul lecturarii lor simt de fiecare data ca ar trebui sa pun un inceput mai bun in relationare cu dragii nostri purtatori de nebanuita grija: sfintii. Doamne ajuta-ne in acest demers inca odata si-nca odata …
Si pe mine cred ca-i suparat Sf. Nectarie al Eghinei. Am un copil (primul) care ii poarta numele, am icoana lui in casa, dar asa de rar ma rog lui. Si mai am o binecuvantare mare, si anume la tara, la 3 km doar de casa parinteasca sunt MOASTE ALE SALE intr-o bisrica a unei Manastiri care acum se construieste, si ajung si la Sfintele Moaste asa de rar.
Ce binecuvantare mi-a dat Domnul ca sa am un ocrotitor al familiei, si cat de mult l-am uitat pe acest Sf. Prieten.
Sa ne rugam Sfintilor sa ne descatuseze mintea din lanturile demonului uitarii si prin aducerea aminte deasa de Dumnezeu si de ei, de Sfinti sa ne indreptam inima si viata noastra. Amin!
Alice avea un an si 5 luni cand,coborand din pat a suferit un accident la piciorus, care a fost pus in gips.Intre timp a mers la cresa,unde toate intrasera in mersul firesc.La un an de la acest incident,educatoarea mi-a zis sa sa ma duc cu fata la ortoped pentru ca nu mai merge nici la olita pe picioare.Practic nu se vaita de nimic numai ca nu putea merge,asa ca am vorbit la spital la Gr.Alexandrescu,cu seful clinicii ortopedie ,ramanand sa vin cu ea luni la consult.Noi duminica mergeam la biserica sf .Stelian,care, desi departe de locuinta noastra,ne oferea hrana spirituala indestulatoare.Asa ca duminica am luat in brate pe Alice, pe Anamaria (5 ani)de mana si am purces catre biserica sf. Stelian. Sotul meu ma certa,ca e distanta mare, ca e copil mic , ca mai bine la doctor,ca sunt habotnica etc….Asta a fost prima ispita,apoi troleibuzul a facut pana si deja era tarziu,incat primul gand a fost sa cobor sa ma duc la biserica pe langa care tocmai treceam..dar mi-am dat seama ca acest gand era de la vrasmas asa ca am continuay drumul. cand am coborat am intampinat alta ispita,Alice a vomitat,nu stiu pe ce motiv caci nu mancase nimic, urmand sa o impartasesc. cu chiu cu vai am ajuns la biserica ,pe jos…. Acolo au luat-o fetitele din corul de copii in brate (caci ea nu mai putea sa stea in picioare)si in timpul sf. Liturghii a dormit. La sfarsitul Dumnezeiestii slujbe s-a impartasit,apoi afara cerea sa fie lasata pe jos. Fetitele m-au intrebat daca o pot lasa.am incuviintat si Alice a inceput sa alerge prin curticica bisericii,ca un copil care nu suferise niciodata de nimic. Acasa sotul meu ne astepta in fata blocului si cand a vazut-o pe Alice ca alearga pe aleea dintre blocuri catre el, a cazut in genunchi si a zis:”Doamne, mare e puterea Ta”. Acum Alice are 14 ani,e un copil fara probleme de sanatate si il are ca patron pe sf. Stelian.Azi va poate spune ca Sfintii nostri asa fac minuni, pe tacute. Ei nu au nevoie decat de multumirea noastra si de pomenirea lor. (Alice este fetita mea cea mai mica care vesnic i; va purta in suflet pe sf. Stelian,desi ea nu mai tine minte mare lucru de la acea varsta)
mare minuni se petrec cu noi doar intrand intr-o biserica si rugandu-ne unui sfant!…. vechii crestini se rugau in grote si pesteri si plateau cu viata! dar erau vii in HRISTOS cu adevarat. ei auzeau si credeau!1. noi avem acces la toate sursele de informatie posibile si tot nu credem. .. vai de noi!
am vrut sa spun mari minuni…ce minuni a facut cu mine sf. Nicolae !.. sau sf. maica cuvioasa Parascheva a carei binecuvantare o simt desi am fost de 2 sau 3 ori in pelerinaj! sfintii apostoli Petru si Pavel m-au ferit sa cad in tr-un groaznic pacat cu care m-as fii osandit ingrozitor. Sfanta Ana m-a ajutat sa-mi gasesc un duhovnic. sa-l fii cautat eu….mult si bine si nu l-as fii gasit!. si ea mi l-a trimis asa … din intamplare. dar eu simt altceva. ca asa lucreaza sfintii ……sa ne dea impresia ca e pura intamplare… dar nu e asa!. Doamne ajuta-ne sa ajungem la cunostinta adevarului!
Doamne ajuta.Va multumesc pentru ceea ce faceti, dar mai ales pentru rugaciunile pe care le faceti pentru cititori.
Multumesc pentru gand si pentru fapta – acelea prin care ati realizat acest blog.
Multumesc pentru cuvintele si marturiile despre bunul nostru Sfant Nectarie. Aveti mare dreptate in ceea ce priveste raspandirea vestii despre minunile pe care ni le daruieste cu atata generozitate. Este cel mai mic si mai usor lucru pe care-l putem face noi pentru Sfant si pentru aproapele.
Va rog, pe cei care ar vrea sa mai citeasca despre minunile Sfantului Nectarie, cititi si marturisirea mea, adaugata sub forma de comentariu(destul de lung) la articolul de aici: http://www.formula-as.ro/2008/804/spiritualitate-39/scrisori-de-la-cititori-9081 – articolul mai contine o alta relatare despre o minune a Sfantului.
Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru darurile sale pentru noi si l-as ruga sa ne ierte ca uitam atat de repede promisiunile facute.
De asemenea, va rog pe voi sa nu-l uitati pe minunatul Mare Mucenic Mina, cel grabnic ajutator. Am primit ajutor de la dansul mereu, in orice imprejurare. Este Sfantul care ma ocroteste, care-mi ocroteste familia .
Doamne ajuta!
Doamne ajuta!
Vreau sa dau si eu marturie pentru ajutorul pe care l-am primit de la Sfantul Antonie cel Mare, de la Sfantul Stelian si de la Sfantul Nectarie (dar vreau sa precizez ca mare ajutor am primit si de la Maica Domnului si de la Mantuitor, care mi-au fost alaturi in cele mai cumplite momente ale vietii, desi nu meritam).
Sfantului Antonie am inceput sa ma rog atunci cand eram insarcinata. Exista riscul ca bebe sa se nasca cu malformatii. M-am rugat sfantului Antonie fara sa stiu nimic despre el, doar pentru ca intram in biserica inchinata lui. Si am nascut un copil cat se poate de intreg. Trei ani mai tarziu, cand incercam sa ma intorc la dreapta credinta, i-am cerut din nou ajutorul si calauzirea. Si m-a dus efectiv pe palme. Am povestiit mai pe larg intr-un comentariu la alt articol de pe acest blog.
Sfantul Stelian mi-a dat un ajutor mult mai discret, mai delicat, mai bland. Nu au fost “focuri de artificii”, dar l-am simtit langa mine, atunci cand l-am rugat sa ma ajute, i-am simtit puterea vindecatoare si protectia asupra copilului meu.
Sfantul Nectarie, m-a chemat la el. Altfel nu pot sa spun. Am povestit mai multe intr-un alt comentariu. Lui m-am rugat initial pentru copilul meu cu care aveam niste probleme. Si m-a ajutat. Dar, in acelasi timp, am avut si o problema personala. Eu am, din motive genetice si de sanatate personala, o predispozitie spre cancer. La un moment dat, un nodul la san a devenit extrem de dureros, ganglionii devenisera si ei durerosi, aveam o stare de oboseala continua. Nu m-am dus la doctor, pentru ca, ma stiu slaba in credinta si, avand un copil mic pe care il cresc singura, mi-a fost teama sa nu deznadajduiesc la aflarea unui diagnostic posibil fatal. Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu. Intr-o zi, cam la doua-trei luni dupa ce aparuse aceasta problema, m-am gandit sa ma ung cu ulei de la candela Sfantului Nectarie. Am facut asta cateva zile la rand, iar nodulul si durerile au disparut.
Slava lui Dumnezeu, care prin Sfintii Sai, ne ajuta si ne calauzeste mereu cu dragoste!
Si eu am simtit ajutorul grabnic al sfintilor cand m-am rugat pentru ce aveam nevoie. Spre exemplu nu puteam sa invat mult deodata, leneveam, mai luam note mici si m-am rugat Sfintei Parascheva sa imi dea mai multa harnicie. Si m-a ajutat pe mine, eu care nu meritam la cate facusem la viata mea… Poate ca nu vi se pare cine stie ce marturie speactaculoasa, dar pentru mine e o minune. Cred si mai mult dupa aceasta minune mult ca nu pot face fara Dumnezeu nimic. Mai mentionez ca si alti sfinti m-au ajutat la greu: Sf. Mare Mucenita Ecateriana, Sf. Pantelimon, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Botezatorul etc. si nu in ultimul rand Maica Domnului. Slava Domnului pentru toate!
nu stiu daca a ajuns la voi marturia mea, pentru ca nu prea ma pricep la chestiile astea pe net, dar daca l-ati citit aveti adresa mea de e-mail…vroiam sa va trimit si fotografiile dar nu stiu cum sa fac. ele vorbesc de la sine.
Doamne miluieste-ne !
Doamne miluieste!
Acum ca v-am cunoscut nu am somn, ci doar multa sete sa va povestesc toate cate mi-au fost de ajutor de la sfintii lui Dumnezeu.
Tot in timpul vizitei in Grecia, in isula Eghina, la hramul sf Nectarie, 9 noiembrie, am fost sa ne inchinam si la moastele sf. Mina, (sarbatorit pe 10 noiembrie) care are o manastire inchinata lui la cativa kilometrii departare. Ajungand acolo am intrat in magazinul de unde tot crestinul putea sa cumpere obiecte sfinte, si timp de mai bine de jumatate de ora m-am rugat insistent de cele doua maicute de acolo sa imi vanda o cruce mare de lemn. Ea se afla pe un panou unde erau expuse cruci de diferite marimi de unde fiecare putea sa aleaga modelul preferat. Problema e ca aceea nu mai era pe stoc, si nici una nu vroia sa o desprinda de acolo pentru ca era lipita de panou si ancorata cu bolduri. Dar eu nu reuseam sa imi pun inima in pace si dintr-o data ma trezesc spunandu-i sfantului: Sfinte Mina, da chiar nu vrei sa imi dai mie crucea aceasta? Si zicand aceasta observ ca in camera intrase o sora, asa ca am profitat de ocazie ca sa i-o cer si ei. Aceasta fara sa clipeasca s-a indreptat spre panou si a scos crucea de pe el. Cata bucurie! vedeti?
E deajuns sa ceri.
Un alt lucru important invatat acolo este ca am cunoscut puterea Sfantului Fanurie! Sfantul Fanurie este considerat in Grecia ca si Sfantul Mina grabnic ajutator pentru lucrurile pierdute. Si intr-adevar asa este. Maicutele de la manastirea mai sus amintita ne-au sfatuit ca atunci cand avem nevoie de ajutorul Sfantului Fanurie sa dam o paine in cinstea mamei lui, si el negresit ne va ajuta. In cazul meu de 3 ori pana acum m-a ajutat sfantul . La o saptamana de la intoarcerea din Grecia am pierdut telefonul in iarba, in apropierea casei unor prieteni. Eram deja acasa, la 60 km distanta de locul cu pricina. Desi imi parea imposibil, am rugat pe prietenii mei sa se uite prin iarba poate il gasesc, si nimic…Atunci imi amintesc de fagaduinta sf Fanurie si ma duc in fata icoanelor promitand ca a doua zi sa dau de pomana o paine mare si frumoasa pentru mama sa, daca imi va a telefonul inapoi, evident mentionand sa faca acest lucru daca imi este de folos. Nu am apucat sa ajung din camera in bucatarie ca prietena mea ma suna sa imi spuna acestea: verificasem bine, facandu-l sa sune si nu am auzit nimic. Intrasem deja in casa, cand imi zic, ia sa ma mai uit odata, ma intoc in gradina si cand colo l-am gasit…
Aceasta este prima minune, apoi in ianuarie am uitat manusile de piele in biserica in timp ce scriam pomelnicele, si le-am gasit dupa o saptamana in ziua in care am cerut ajutorul sf Fanurie. A treia intamplare e datata recent, 23 martie, cand am pierdut bateria de la leptop. Nici nu stiam ca am pierdut-o. Seara insa am vrut sa folosesc pc-ul si ia-o de unde nu-i. Credeam ca poate mi-a cazut in masina…Atunci, fara sa disper ma rog sfantului Fanurie…si ce credeti?
Ma intorc din drum si nici nu oprisem masina ca zaresc pe jos in fata portii langa trandafiri bateria de la PC. Cu multumirile de rigoare, a doua zi o frumoasa paine pentru mama sfantului care ne ajuta pe toti si ne intareste in credinta. Minunat este Dumnezeu intru sfintii sai! AMIN.
Fratilor, pai sa va povestesc eu minunile pe care sfantul Nectarie le-a facut cu mine ticaloasa…
!
Numele meu este Camelia Ungureanu, si sunt rezident in Italia de la sfarsitul anului 2002. Nu va spun cat de greu este aici sa gasesti un loc de inchinaciune si un preot duhovnic la care sa pleci genunchii. Dar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu pasii mi-au fost indreptati spre biserica ortodoxa cu hramul Sf. Vasile cel Mare din Udine, care este la 60 km distanta de locuinta mea. Acolo i-am cunoscut pe sf Nectarie, pe sf.Mina si pe sf.Serafim de Sarov.
Sf. Nectarie ajutase in mod miraculos doua dintre enoriasele care ii cerusera ajutorul, una avea 2 tumori (una la gat si una la san), iar tatal celeilalte se afla pe patul mortii diacnosticat in ultima faza cu cancer. Amandoua au primit tamaduire totala de la sfantul, si au facut public acest lucru in toata parohia, asa ca ne-am hotarat sa mergem de hramul sf. Nectarie, 9 noiembrie 2007, in Grecia, ca sa ne inchinam sfantului. Eu personal m-am dus cu o lista de cereri care nu se mai termina, pentru toti ai mei cerand amanuntit cate ceva, si credeti ca a trecut sfantul cu vederea vreuna din cererile mele? nu! in plus mi-a dat si mangaiere, fotografiile pe care le-am facut la mormantul sfantului vorbind de la sine (am incercat sa le pun aici dar nu reusesc). Iata cateva din minunile pe care sf. le-a implinit, pentru ca cererile mele erau lucruri extreme:
1. Nasa mea de botez, nu reusea sa ramana insarcinata, ea avand uter retrovers, desi erau deja 2 ani de cand incerca. La cinci saptamani de la intoarcerea mea din Grecia m-a sunat sa ma anunte ca era gravida… in cinci saptamani, exact de cand facusem cerea catre sfantul…
2. Primul baietel pe care l-am botezat, Ionut, avea din nastere fruntea plina de basici transparente, pentru care medicul dermatolog ii daduse diferite tratamente fara nici un rezultat. Cand m-am intors acasa de craciun, anul trecut, fruntea lui era curata. Mama lui gasise o crema cu care basicile i-au trecut imediat.
3. Mama mea sufera de o boala psihica, si sunt sapte ani de cand se chinuie. Nu vroia nici macar sa mai faca tratamentul medicamentos care o tinea cat de cat pe linia de plutire. Vedea si auzea voci, zicea ca sunt persoane care o chinuie fizic in mod si chip, si nu va zic cat de mare e agonia acestor persoane care in astfel de incercari refuza ajutorul lui Dumnezeu. Dintre toti in familie ea era cea mai indaratnica in a merge la biserica si nici pe mine nu ma lasa pentru ca incercam sa tin posturile si sa merg la biserica nemancata, iar eu am fost dintotdeauna una bolnavicioasa suferind de spasmofilie. M-am rugat pentru ea la sfintul, ca sa nu se piarda sufletul ei, sa se intoarca la Dumnezeu si sa dobandeasca pacea sufleteasca dupa atata amar de vreme. Si nu trecusera doua zile de la pelerinajul nostru la mormantul sfantului Nectarie ca sora mea imi spune ca mama a cerut singura sa mearga la doctor. De aici lucrurile s-au imbunatatit cu fiecare zi. Cand m-am dus acasa de Craciun, am vorbit cu mama si i-am spus clar in fata ca cei care o chinuie sunt spurcatii diavoli care au putere asupra ei avand in vedere ca nu s-a spovedit de cand era mica. Trebuie sa te spovedesti si sa te impartasesti, asa Hristos iti va da putere si nu vor mai putea sa te necajeasca, si ea a zis: BINE. Dupa care am uns-o pe frunte si dupa ceafa cu ulei de la candela sfantului. In scurt timp am fost cu ea la spovedit si in prima luna a acestui an s-a impartasit.
Acum se simte mult mai bine, si la fiecare 40 de zile se spovedeste si se impartaseste.
4.In ceea ce priveste persoana mea, in luna februarie a anului trecut am descoperit ca pe ovarul stang aveam doua chisturi. In luna august am refacut ecografia si chisturile crescusera cu trei mm. Cand m-am dus la sfantul eu nu am cerut sa imi vindece chisturile, ci sa se milostiveasca de mine si sa imi dea pace sufleteasca si sa ma intareasca in credinta. Asa ca aflandu-ma acolo am simtit o dorinta continua de ai sta la picioare si a ma ruga la racla sa din care izvora parfum de mir. Si cum toata lumea facea fotografii am deschis aparatul ca sa am si eu amintire cateva fotografii. Dar de te ori incercam sa fac poza bateriile se descarcau si aparatul se inchidea. Asa ca mi-am zis ca sfantul nu vrea sa fac poze si nici nu am mai incercat pana in ziua plecarii. Nu va pot descrie ce a lasat sfantul sa se vada in acele fotografii facute in ultimul moment…ceea ce una din romancele aflate la priveghere a fost invrednicita sa vada: ochii deschisi ai sfantului pe icoana de argint unde este o bucata din bratul sau. Mai mult deasupra capului se vede clar in diferite ipostaze, aureola sfantului, fie in forma de para de foc, fie sub forma de fulger. Aceasta a fost mangaierea mea. Dar nu este tot. Pentru a marturisi si mai mult generozitatea sfantului Nectarie, va spun ca la urmatoarea ecografie pe care am facut-o anul acesta in luna medicul a constatat ca cele doua chisturi au disparut cu desavarsire.
De asemenea tin sa precizez ca si crizele de spasmofilie au incetat aproape cu desavarsire, iar pentru cei care nu stiu ele se manifesta in mod neasteptat cu tremuraturi, diaree, vomitat, tahicardie, cortractia muschilor corpului si in cele mai avansate cazuri lesin…
Sper sa nu fi uitat nimic din ceea ce era de datoria mea sa va marturisesc. Sper de asemenea sa va folositi, si cu credinta sa cereti ajutor de la Sfantul Nectarie : BUCURIA MEA, SI MANGAIEREA MEA DE LA DOMNUL, cum il numesc eu
pentru oana05
Ce ai cerut tu de la sf Parascheva am cerut eu de la Maica Domnului, pentru ajutor la BAC. Cumnata mea a facut teologia la Sibiu, si inainte sa dau bac-ul, mi-a zis. Roaga-te la Maica Domnului, fa Paraclisul si cate 40 de matanii la sapte lumanari in cinstea sa. Zis si facut, iar ea m-a ajutat ca eu nu stiam nici cum se fac mataniile. Au inceput examelele si totul mergea bine. Cu o seara inainte de proba sportiva, ma impiedic in fata bocului si imi zdrelesc ambii genunchi ca nici nu mai puteam sa-i indoi. Hai ca la alergat o mai scoteam la capat da la saritura in lungime ce ma fac…Ce sa ma fac, ca am sarit 2 metrii cat nici de sanatoasa nu reusisem vreodata! Si nu doar atat. Cand ceilalti imi ziceau: bafta!, eu le raspundeam sa luati toti bac-ul si eu sa-l iau ultima, da sa-l iau. A DOUA PE LICEU L-AM LUAT! A DOUA! Pai ce, eram eu imediat a doua dupa cea mai desteapta?
Maica Domnului m-a ajutat ca daca nu …Doamne miluieste!
Va mai povestesc doua minuni a Maicii Domnului. Ca nimeni nu vrea sa le asculte si uneori ma simt frustrata cand le povestesc si-i vad pe interlocutorii mei uitandu-se pe pereti…Da eu tot le zic ca poate ceva , ceva, le ramane in cap si le va fi de folos la ananghie.
Anul trecut am fost la bradul cu 6 brate de la Busteni, unde este parintele Gherontie, Cred ca ati auzit deja ca acolo i-a poruncit Maica Domnului parintelui sa faca manastire. Asa ca am profitat de faptul ca sunt brasoveanca si m-am dus sa ma inchin la acele locuri sfinte si la omul ales pe Preacurata fiind convinsa ca am sa ma folosesc.
Am luat cu mine si toate icoanele de lemn si pe hartie pe care le aveam ca sa le binecuvanteze parintele si sa le ating de paraclisul facut in cinstea Maicii Domnului la baza bradului in care s-a aratat. Ajunsi acolo ne inchinam la paraclis, si tinand strans icoanele in mana le ating de lemnul paraclisului dupa care le pun in sacosa la loc si ne ducem la parintele sa luam binecuvantare.
In incaperea in care parintele Gherontie primea pe credinciosi este o icoana mare de argint, pentru care fiecare punea bani dupa putere pentru a fi cumparata pentru biserica ce se construieste acolo. Eu atunci mi-am zis: ma duc intai si cumpar pentru cei care am promis, un lucru sfintit de la magazinul manastirii si banii care imi raman in potofel ii pun toti la icoana. Si asa am facut. Am cumparat o icoana mare a sf. Serafim de Sarov, matanii si un breog, sovaind mult in fata unei cruci de lemn care costa 100.000 lei, pentru ca mi se parea scumpa. Iau icoana si ma intorc la Paraclis, o ating de lemn si vad pe jos in fata mea , 3 dintre icoanele pe hartie pe care le aveam in plasa. Sa le iau , sa nu le iau…Nu imi cazusera din mana, pentru ca as fi observat, erau 3 icoane format A4, asa ca am considerat ca le vrea Maica Domnului si le-am asezat frumos pe peretii paraclisului. Ma duc bucuroasa in chilia parintelui si cum nu mai era acolo ating icoana de hainele sfintiei sale si golesc toti banii din portofel la icoana Maicii Domnului de care va ziceam mai inainte.
Trecand din nou prin fata magazinului, intru sa ma mai uit odata la cruce ca de…Si tinandu-o in mana o intreb din nou pe vanzatoare cat costa asteptand nu stiu ce raspuns, ca bani nu mai aveam oricum. O suta zice ea, iar eu deschid portofelul ca sa ma uit de banii care nu ii aveam si ce gasesc?
Doua hartii de 50.000 lei! Bine?! Si am luat-o multumind Maicii Domnului pentru bunatate si pentru darul ce mi-a facut mie ticaloasa!
O alta minune petrecuta in Italia:
Bunica sotului meu avea de taiat doi copaci din fata casei care amenintau sa se prabuseasca peste trecatori. Dimineata mergem la dinsa si impreuna cu vecinul si fiul acestuia, sotul se apuca de taiat copacii. Nici unul de meserie ca sa zic asa. Legati cu funii au incercat sa-l doboare pe primul taiat deja de la jumatate, dar s-a prabusit peste celalat ca la domino, si nu se mai urnea, asa ca au taiat si pe celalalt de la jumatate ca sa-l elibereze pe primul. In sfarsit, situatia devenise periculoasa si eu asistam cu gura cascata la incurcatura. Asa ca rog pe Maica Domnului sa-i ajute sa nu pateasca nici unul nimic ^^ca toate le poti cate le voiesti^^, am zis. Pai sa fi fost acolo, sa vedeti cum tragand de al doilea copac primul s-a oprit spijinindu-se intr-un ciot deasupra capului vecinului. Eram toti inlemniti. Ramasese inert pe scara de spaima ca nici nu era in stare sa mai coboare. Asta ca sa ne invatam minte ca nu dureza mult sa cerem ajutor in tot lucrul care il facem si sa nu uitam sa si multumim dupa aceea.
Si cate as avea sa va mai spun….
Stapana primeste-ne sub sfant Acoperamantul tau! AMIN.
Doamna Camelia Ungureanu,
Ma bucur ca ati scris pentru ca asa mai aflam si noi pacatosii cat de mult se milostiveste Domnul de noi, prin Maica Domnului si Sfintii Sai… De fapt, ne reamintim de bunatatea si mila Sa, ca uitam prea repede.
Ma bucur mai ales ca povestiti si despre mult iubitul nostru Sfant Mina, ocrotitorul si ajutorul de nadejde al meu si al familiei mele, de Sfantul Nectarie pe care iarasi foarte mult il iubim si care ne-a ajutat si inca ne ajuta enorm(a vindecat-o in mod minunat pe mama), si pe bunul Sfant Fanurie. As veni cu o completare. Sfantul Fanurie nu este doar grabnic ajutator in privinta lucrurilor pierdute, ci ajuta foarte mult la examene, la gasirea unui serviciu, pe plan profesional si asa mai departe. Ne-a ajutat, atat pe mine cat si pe sotul meu sa ne gasim servicii bune. Este bine insa, sa-i multumim pentru ajutor , asa cum ati spus, oferind unor oameni saraci o paine sau ceva asemanator(o paine, o prajitura- ceva facut cu faina) facute in casa, chiar de noi. Este pomana pentru sufletul mamei sale care a murit necrestinata.
Multumesc pentru marturisilie dumneavoastra. Slava Domnului, Maicutei Domnului si tuturor Sfintilor Sai… Doamne ajuta!
DOAMNE AJUTA
DE FOARTE MULTA VREME, EU PACATOASA INCERC SA SCRIU CAT DE MARE A FOST, ESTE SI VA FI MILA DOMNULUI PT NOI FAPTURILE LUI………AS VREA SA II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA EXIST, CA DE FIECARE DATA CAND AM AVUT O PROBLEMA EL, PRIN SFINTII LUI(SI AICI MA REFER LA TOTI SFINTII…AS VREA SA II POT ENUMERA PE TOTI DAR NU MI-AR AJUNGE PAGINA, TOTI M-AU AJUTAT…..TOTI MI-AU STERS LACRIMILE SI MI-AU ALINAT SUFERINTA)
AS VREA SA MULTUMESC CA TRAIESC, CA AM PRIETENI(PUTINI DAR BUNI, GASITI PRIN MILA SI AJUTORUL LUI DUMNEZEU, PE CARE II IUBESC I SLAVA DOMNULUI CA I-AM GASIT), CA AM PARINTI SI MA IUBESC SI LA RAU STIU CA AM UNDE MA INTOARCE PT CA MAMA MA VA PRIMII MEREU CU BRATELE DESCHISE SI INIMA PLINA DE DRAGOSTE. CAT DE MARI SUNT MINUNILE DOMNULUI, CAT DE MULT BINE A FACUT EL SUFLETULUI MEU, M-A VINDECAT DE ATAT DE MULTE ORI DE BOLI GRAVE, MI-A VINDECAT INIMA RANITA DE SPINII RAUTATIII CELOR DIN JUR, M-A INVATAT SA IUBESC, SA MA CAIESC CAND FAC UN LUCRU RAU, MI-A DAT CONSTIINTA, VOINTA, DOAMNE CAT DE BUN ESTI………SI MAI PRESUS DE TOT NE-A DAT MANTUIREA, NE-A DAT-O PE MAICA DOMNULUI, SCUMPA MEA MAICUTA SFANTA………NU SUNT UN OM BUN, DAR STIU CA DUMNEZEU MA IUBESTE SI NADAJDUIESC CA INTR-O ZI VOI FI CU EL IN CER
POMENESTE-NE DOAMNE CAND VEI VENII INTRU IMPARATIA TA!!!!!!!!!
DOAMNE AJUTA
PASTE FERICIT, PLIN DE CREDINTA SI PACE