Comments on: Poveşti cu iubire

By: mona

mona — Fri, 17 Apr 2009 23:48:10 +0000

…

Dintr-un ochi de dor necunoscut adeseori ni se intampla sa meditam asupra evenimentelor care au trecut pe langa noi si pe care poate in acele momente le-am ignorat. Fara noima par a fi unele lucruri, dar vine o vreme, cand, poate fara a constientiza facem un bilant.. un bilant al tuturor sentimentelor traite pe care analizandu-le in amanunt atat cat se poate, realizam ca in functie de varsta, mai tot ce a fost pare pueril…
Pueril e prea mult spus… sau poate nu… cate zapezi pe buze ne-au crescut tuturor… visele s-au inmultit, dezamagirile la fel…dorintele sunt mult mai arzatoare…dar oare nu au toate acestea un rost, un farmec.. multe carti si multe tratate sunt despre comportamentul uman si multe stari sunt explicate, definite…dar oare stie cu adevarat cineva cate se ascund in spatele aparentelor unui individ? Ratacim intr-o lume artificiala, ne e frica de intamplari… avem multe asteptari, dar viata e in fond o necunoscuta si toate temerile noastre se adeveresc la un moment dat…e dur, e adevarat, e greu… pana si iubirea care pt mine este lucrul cel mai important in viata ne doboara pe toti… nu mai vreau sa stiu pan la sfarsit nimic…de multe ori mi-am dorit „sfarsitul” si apoi mi-am negat pripriile-mi ganduri.
Iubesc enorm si sunt iubita,insa teama… vesnica teama de a nu se intampla inevitabilul ma bantuie enorm… nu vreau sa par patetica.. sau sa fiu judecata.. sunt simple ganduri.

By: Iubire

Iubire — Sun, 29 Mar 2009 00:12:50 +0000

Mi-au dat lacrimile la aceasta poveste frumoasa. E extraordinar ce pot face cuvintele. La mai multe povesti

By: alina

alina — Tue, 30 Dec 2008 19:24:21 +0000

tata imi spunea povesti cand eram mica si le termina repede cand se plictisea cu fragmentul: si fat frumos a dat de zmeu si l-a intrebat: in sabii sa ne luptam in buzdugane sa ne lovim sau in ciorapi sa ne mirosim? si au ales ciorapii si pt ca fat frumos era pelcat de mult de acasa mirosul din ciorapi l-a doborat pe zmeu . si a luat fata si au trait fericiti pana la adanci batraneti pune mana si culca-te ca maine ai scoala ” mi-e dor de zilele alea si acum imi citesc singura povesti (sunt un copil de 20 ani) peste povestea ta am dat din intamplare . cea mai frumoasa intamplare din ultima vreme. multumesc pentru seara asta :*:)

By: naly

naly — Thu, 15 Nov 2007 10:26:22 +0000

superba! multumim!

By: adriana

adriana — Wed, 14 Nov 2007 20:15:07 +0000

M-am bucurat sa citesc povestirea si unor pustani destul de … “dificili” dintr-a V-a. Au probleme foarte mari de concentrare si provin din familii… defavorizate…Cum sa spun mai pe scurt? Nu …se prea au cu povestile.Cine sa-i obisnuiasaca? Poate ceva manele sau filme pornografice.( se intampla ca eu cam aflu multe dsp copiii “mei”).probleme maaari de comportament. Si au ascultat cu gura cascata. (Incepuseram noi sa dicutam despre basm…)SA STEA CLASA A V-A B DE LA NOI SA ASCULTE CITINDU-SE CEVA DE LA UN CAPAT LA ALTUL… “CU GURA MAI MULT SAU MAI PUTIN CASCATA”…ASTA E CEVA STIINTIFICO-FANTASTIC! Ca sa nu o lungesc prea mult: oricare ar fi biografia noastra, SUNTEM PROGRAMATI SA NE FASCINEZE BINELE.(pur si simplu nu se poate spala creierul asa usor – si daca ati sti ce-i cu ei…Nici toate filmele si emisiunile porcoase, agresiva din lume nu pot sterge din sufletul omului valori precum dragostea de parinti, de bunici,fata de oamenii de care… te-ai bucura sa-i faci sanatosi cu o poveste). Eu ma opresc aici – la acest nivel de perceptie a textului. Si credeti-ma, imi e suficient pentru azi. Am voie sa va intreb cum v-ati gandit sa scrieti povstirea? Daca ati avea timp…M-as mai lamuri si eu cu ceva.

By: Alicia

Alicia — Sun, 28 Oct 2007 19:27:19 +0000

frumos… totzi ne-am amintit momente din copilarie dupa ce am citit asta … e o parte din fiecare … e frumos .. bravo

By: PUSKINA

PUSKINA — Sat, 15 Sep 2007 13:23:19 +0000

O sa raspund povestii tale tot cu o poveste, recunosc, nu atat de frumoasa… Eram copil, copilul din povesteata ta, copilul care credea ca cu un zambet, cu un cantec poate vindeca toata durerea lumii… si asta faceam zambeam si cantam. Pana cand intr-o zi niste oameni, care-mi spuneau ca-mi sunt parinti mi-au zis… GATA!!! Ai crescut, aici copilaria ta a incetat… trebuie sa lupti, trebuie sa inveti sa minti, trebuie sa strangi, trebuie sa te gandesti sa-ti faci un viitor, sa-ti construiesti o cariera, sa ai o meserie banoasa. Am invatat sa lupt in primul rand cu mine insumi ca si cand as nega ceea ce eram de fapt, am invatat sa mint mintindu-ma, am invatat sa fiu “strangatoare” daruindu-mi din ce in ce mai putin, am invatat sa-mi construiesc o cariera, sa fiu un om de care “parintii” sa fie mandri, am devenit adult perfect dresat, bine adaptat la mediul in care traieste… Dar am uitat un singur lucru… am uitat sa fiu eu, eu cel care aveam puterea sa vindec cu un zambet toata suferinta din lume, acel eu pe care .. ca un copil ascultator am invatat sa-l ascund atat de bine incat sa-l pierd. Acum, adult fiind, aud vorbindu-se tot mai mult despre “copilul din mine” ca si cum “l-am pierdut”, asa cum ratacim uneori portofelul in sacosa cu cumparaturi de la piata (sau a disparut pur si simplu). Cauti copilul pierdut prin ziare, reviste, rujuri, farduri, cercei, magazine, TV, internet, prin metrou, prin forfota strazilor, la munca si din cand in cand il zaresti ca intr-un joc de-a v-ati ascunselea, ascuns intr-un zambet ca si cand ar spune “sunt inca aici dar nu ma vezi de tine”. In alte momente, cand spunem ca sunt indragostit(a) sau il vezi oglindindu-se in ochii copiilor tai, il “prinzi”, ai vrea sa-l imbratisezi dar iti aduci aminte ca esti adult si-i spui cu teama si jena “ascunde-te mai bine sa nu fii gasit, asa voi putea sa pretind ca te-am pierdut ca si ceilalti” sau te faci ca nu-l recunosti si-l gonesti. Ceea ce nu stii insa este ca si ceilalti fac la fel… mintindu-se ca si tine.
Povestea ar putea continua cu capitol in care copilul tau te vindeca cu un zambet si-i cu ziua in care tu ii vei spune: “NU MAI ESTI COPIL!!!”. Dar te las pe tine sa gasesti un sfarsit mai frumos.

By: andreea

andreea — Sat, 15 Sep 2007 13:08:23 +0000

Da, sunt placute povestile.Am citit putin si din comentarii.Fiecare cu gustul lui,dar cred ca celor mici le plac astfel de povesti…doar sa fie pe limba lor.Multumim pentru blog.Doamne ajuta

By: mira_f

mira_f — Fri, 14 Sep 2007 17:58:05 +0000

Deosebit de frumoasa si emotionanta poveste!

Multumim mult pentru postarea ei pe blog!

Doamne ajuta.

By: Florina

Florina — Wed, 12 Sep 2007 20:31:47 +0000

Am plans pana la sfarsitul povestii… Povestea asta poate fi si o dedicatie a unui parinte pt copilul lui sau a bunicilor pt nepoti: “tu esti povestea noastra!” Oricum e foarte potrivita si pt oameni mari si te cam pune pe ganduri… sa-ti apreciezi parintii si bunicii. Numai la mama daca te gandesti cate sacrificii a facut pt tine, chiar din momentul conceperii. Si in cele 9 luni de sarcina cat s-a chinuit, apoi noptile nedormite, lacrimile scurse daca s-a imbolnavit copilul, anii tulburati ai adolescentei etc. Mama e … nu exista o definitie…
In concluzie: povestea e super!
Astept cu nerabdare sa citesc si alte povesti!