În zilele noastre puţini dintre oamenii care sunt ajutaţi de sfinţi au bunăvoinţa de a scrie sau de a le povesti altora ce li s-a întâmplat. Eu am încercat, şi prin vorbe dar şi prin scris, să îi îndemn pe cei care au primit ajutor minunat să împărtăşească această bucurie şi altora. Am avut vie în minte minunea făcută de Sfântul Nectarie din Eghina care a mustrat o femeie pe care o vindecase de cancer pentru că aceasta nu tipărise povestirea minunii. Şi, ca să nu fiu făţarnic şi să nu păstrez eu însumi tăcerea asupra ajutorului primit de la Sfântul Nectarie, voi povesti un vis.
Ştiu, nu e bine să credem în vise, pot fi de la fire sau de la diavol…
În noaptea de dinainte de Duminica Tomei, în anul 2006, am visat că eram într-o biserică. Acolo am văzut că se găsea paşte – semn că nu trecuseră multe zile de la Praznicul Învierii. Într-o raclă, se aflau moaştele Sfântului Nectarie, întregi. În spatele raclei, între raclă şi icoana mare a sfântului, duhovnicul meu se ruga în genunchi, cu capul atins de raclă. Uitându-mă la sfintele moaşte, mi s-a părut că sfântul începe să îşi mişte ochii şi gura. Şi am spus, calm:
- Părinte, vorbeşte.
Părintele nu avea cum să îi vadă faţa. Eu m-am pus în genunchi, şi l-am rugat pe sfânt să mă binecuvânteze. Sfântul, cu o cruce mare de fier, grea, a început să îmi facă cruce pe cap. Şi îmi repeta: “Să fii binecuvântat”. Sau “Te binecuvântez”, nu mai ştiu exact…
Când m-am trezit, m-am gândit că visul e de la fire sau de la diavol, pentru că nu sunt vrednic să mi se arate Sfântul Nectarie.
Seara, l-am sunat pe părintele meu duhovnic, şi i-am spus:
- Părinte, să nu râdeţi de mine. Am visat ceva ciudat…
Şi i-am povestit visul. După care l-am întrebat:
- A fost de la fire, de la diavol sau de la Dumnezeu?
- Cum să fie de la diavol, când eu m-am rugat astăzi pentru tine la moaştele Sfântului Nectarie?
- Aţi fost la Mănăstirea Radu Vodă?, l-am întrebat, gândindu-mă că slujise la mănăstirea din Bucureşti unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, şi unde s-au făcut multe minuni.
- Nu, am fost chiar în Eghina…
Am rămas fără cuvinte. Când sunasem pe mobil, nu ştiam că părintele e în Grecia, şi că are activat serviciul de roaming…
După ce am predicat la Mănăstirea Caşiel, duminica următoare l-am întrebat pe părintele Serafim acelaşi lucru, de unde a fost visul.
- De ce mă întrebi dacă a fost de la diavol? A fost o binecuvântare de la Sfântul Nectarie. Sfântul te-a binecuvântat pentru rugăciunile tale şi pentru cele ale duhovnicului tău.
Cred că, deşi sunt păcătos, sfântul m-a binecuvântat pentru că am vorbit despre minunile sale. Am scris chiar un articol, Între osânda tăcerii şi binecuvântarea mărturisirii, în volumul “Noi minuni ale Sfântului Nectarie”, tocmai despre faptul că nu avem voie să trecem sub tăcere ajutorul pe care îl primim de la sfinţi…
Cred că sfinţii îi binecuvinteaza, tainic, pe toţi cei care dau mărturie despre sfinţenia lor. Ar fi bine ca toţi cei ajutaţi să fie mărturisitori… Am auzit multe minuni, dar cei care s-au învrednicit de ele s-au sfiit să le aştearnă în scris. Frumos zice troparul Sfântului Nectarie:
Slavă lui Hristos, Celui ce te-a slavit! Slavă celui ce minunat te-a arătat! Slavă celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
In urma cu un an am fost operata cu neo mamar din pacate mi-am pierdut sanul, am suferit foarte mult, trauma psihica a fost prea mare, am facut chimioterapie, radioterapie, pe cand am inceput sa-mi revin au aparut probleme si la celalalt san! Am fost inebunita de durere la aflarea vestii! Nu-mi gaseam locul si linistea am facut si o depresie severa,dar am aflat de SF.NECTARIE si am inceput sa citesc acatistul ma rog atat lui cat si MAICII DOMNULUI si sper sa ma ajute si pe mine sa trec cu bine peste toate problemele!La cateva zile de cand am inceput sa citesc acatistul ceva imi spunea sa merg sa caut o iconita cu SF.NECTARIE!Am gasit-o!si dorm cu ea sub perina nu va pot spune ce miros de mir izvoreste din icoana!Acum stiu ca imi sunt ascultate rugaciunile! Doamne ajuta pe toata lumea,va doresc sanatate la toti si Sarbatori Fericite!
exista cu adevarat dnectarieumnezeu,eu l-am cautat si mi-a schimbat viata.multumesc maicii domnului,si sfantului nectarie,m-am rugat mult ptr sanatate rugandu-l pe sfantul sa imi dea un semn daca totul va fi bine.a venit in vis zicandu-mi sa citesc sfantul acoperamant a maicii domnului.dimineata citind acatistul sf nectarie fiind vinerea, mi-am adus aminte visul.cand am inceput acatistul aveam in fata mea icoana sfantului ,va spun ca mi-a aparut maica domnului ,se schimba capul sf nectarie cu maicuta domnului .am lans tot acatistul si a durat o ora.m-a facut sa inteleg cuvant cu cuvant.d-zeu exista, si sf nectarie este intradevar un grabnic ajutator.rugati-va din suflet si nu o sa fiti dezamagiti.doamne ajuta pe toti
Am fost Marti la Sf Nectarie la Manastirea Radu Voda sa ma rog pentru a scapa de necazuri si datori , dar ce credeti… seara ma suna sotul care era plecat din localitate cu copii si imi spune ca a fost la mecanic cu masina iar roata era sa cada…atunci am considerat asta ca o minune de la SF. NECTARIE ca un semn mai ales ca plecase cu copii in masina pe autostrada….doamne ajuta pe toti.Sarbatori fericite !
Craciun fericit alaturi de cei dragi!
Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ce face pentru noi. Ii simt prezenta in viata noastra si stiu ca este alaturi de noi in fiecare clipa. M-a ajutat de foarte multe ori, si intotdeauna cand i-am cerut ajutorul mi l-a dat. Daunazi am gresit o comanda la munca si repararea greselii parea imposibila, dar cu ajutorul Sfantului aceasta a fost posibila. Sunt multe situatiile in care am primit ajutorul Sfantului. Le multumesc din suflet atat sfantului Nectarie cat si Sfintei Fecioare, bunului Isus, Sfintei Paraschiva si bunului Dumnezeu, le multumesc pentru ca ne sunt aproape si vegheaza asupra noastra si a celor dragi noua.
Doamne ajuta!
Vreau sa ii multumesc si eu Sfantului Parinte Nectarie pentru minunile care le a facut cu mine si ma ajuta de fiecare data cand ma rog. Nu sunt vrednica pentru lucruile pe care le am cu ajutorul Sfantul Parinte Nectarie care mijloceste pentru noi inaintea lui Dumnezu si a Maicii Domnului.